Newsletter Panorama

Panorama cu ALP: Cum ne pregătim de război fără să fim gâște

Computer Hope Guy
Armata s-a dus vara trecută la Untold, să arate populației că la război au și jucării frumoase. Foto: Simion Tătaru/Inquam.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre ce ar trebui să ne temem mai mult – de un război cu Rusia sau că ne ia la armată cu arcanul – și ce ar trebui să pricepem, ca să ieșim din dihotomia unei gâște etern bipolarizate între cele două extreme: „nu se întâmplă nimic” versus „gata, mâine începe”. Apoi, ne uităm, dar nu ne mai mirăm de Klaus Iohannis care se cere într-o „poziție”, ceva, acolo, în Europa, că mâine-poimâine rămâne fără poziția de la Cotroceni.

Cum ne pregătim de război fără să fim gâște

razboi armata panorama cu alp
Ziua de selfie-uri cu Armata pică în fiecare an de 1 Decembrie. Foto: Cornel Putan/Inquam.

Când noul șef al Armatei române, abia uns de câteva luni pe funcție, ne-a spus zâmbind că românii ar trebui să se îngrijoreze și să fie pregătiți, pentru că Rusia „nu se va opri aici”, iar politica lui Putin va escalada în perioada următoare, multă lume a fost surprinsă. Unii s-au speriat că de mâine ne atacă Rusia, alții că de mâine îi ia cu arcanul la armată.

Și eu am tresărit, dându-mi seama că s-a făcut nefăcuta: în sfârșit, un general român de top a îndrăznit să sară din bocanci (de vară purta la interviu, că cei de iarnă cam distrug piciorul soldatului român) și să vorbească la liber, pe șleau. Cum fac mereu alții, în timp ce la noi te asurzește liniștea și te orbesc așchiile limbilor de lemn.

Obișnuiți să trăim în sindromul „circulați, nu s-a întâmplat nimic”, de la Ceaușescu până la Iohannis, chiar și când ne pică drone rusești prin satele de la Dunăre, vorbele generalului Gheorghiță Vlad firește că au făcut deranj.

Celor mai în vârstă or fi început să le răsune în cap ecouri de „treceți, batalioane române, Carpații” și au scos vișinata aia bună din recamier. Milenialii s-or fi întristat rapid, cu gândul la refrenul „nu știu ce s-a întâmplat, s-a mărit Armata”. Un pufos al generației Z a spus că el „preferă” să nu intrăm în niciun război, pentru că nu vrea ca armele României „să omoare oameni”.

Și eu aș prefera să fiu milionar măcar în lei și să scriu acest newsletter de la umbra unui palmier, dar uite că planeta e pe dușmănie. Se încăpățânează să nu facă ce prefer eu. Așa și Putin, cu războiul lui. Până nu preferăm noi, să nu carecumva să prefere dânsul.

Totuși, ca să nu defilăm ca niște gâște etern bipolarizate între cele două extreme – „nu se întâmplă nimic” versus „gata, mâine începe”, am face bine să ne gândim la câteva lucruri.

Mai întâi, pe generalul Gheorghiță nu l-au strâns brusc bocancii, de a spus asemenea lucruri. La fel au spus la unison, înaintea dumnealui, de la șeful Comitetului militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, la lideri militari sau civili de armate din Marea Britanie, Polonia, Olanda, Suedia, Germania sau țările baltice: cetățenii trebuie să fie pregătiți, armatele noastre nu sunt suficient de puse la punct (mai ales logistic) încât să facă față cum trebuie unui război cu Rusia.

Liderii militari ai NATO se plâng demult de greutatea cu care armatele Europei se pot mișca dintr-un cap al altul al Alianței, pentru a o proteja eficient. Acum însă, aceste declarații vin într-un alt context. Sigur că ne putem gândi că Putin iar pune la cale ceva nasol, așa cum a făcut-o și în februarie 2022, iar cancelariile occidentale au început să țipe brusc că Rusia va invada Ucraina. După acel moment, nimic nu mai trebuie să pară prea implauzibil din partea lui Putin.

Dar ne putem gândi și că războiul din Ucraina nu merge deloc bine pentru Kiev, care în cel mai bun caz bate pasul pe loc pe câmpul de luptă. Că sprijinul militar și financiar al Occidentului pentru Ucraina este mai bâlbâit ca niciodată, de când a început războiul. Că ajutorul din SUA e blocat în congres de republicanii lui Trump, iar la o adică „marele portocaliu” nu dă doi cenți pe NATO și pe ajutorul pentru Europa, în caz de război. Că europenii nu sunt în stare să producă suficientă muniție pentru a-i ajuta pe ucraineni și abia au reușit să îl pună în banca lui pe Viktor Orban, pentru a putea să sprijine măcar cu bani, în continuare, Ucraina.

La fel de important, atenția oamenilor pentru Ucraina s-a tocit. Într-un fel, este ceea ce mulți estimau că se va întâmpla, după ce Putin a eșuat în invazia sa, nereușind să cucerească în câteva zile Ucraina, așa cum se aștepta inițial. Un război de uzură, care macină nu doar vieți și orașe ucrainene, ci tocește și emoțiile oamenilor de la Vest de Kiev. Lumea uită, se ia cu altele – mai o Palestina, mai o inflație, mai un tur de alegeri.

Asistăm, deci, la un strigăt de trezire, în pragul „aniversării” de doi ani a războiului din Ucraina. Care e tot acolo, lângă noi, și riscă oricând să se reverse peste granițele noastre, dacă Ucraina pică în fața Rusiei.

Dacă ceva îi enervează pe militari e indecizia politică. Ți-o poate spune oricine de la vârfurile structurilor militare ale NATO de la Bruxelles, care sunt forțate să „aștepte” după compromisurile și negocierile politice de prin birourile civile. Ei vor totul acum și aici, în puterea lor, pentru că atunci când e vorba de apărare și război, timpul se măsoară în vieți și teritorii pierdute. Dar, ca în orice țară democratică, nu vrem ca deciziile să le ia militarii și ar trebui să facem totul să nu ajungem acolo. Asta nu înseamnă însă că avertismentele și solicitările lor pentru apărarea eficientă a țării pot fi ignorate.

Cum să mă pregătesc, domle, mă duc eu să mă împușc cu rușii, dacă ne atacă?, am fost întrebat de prieteni panicați. Într-o extremă numită război, da, la asta se ajunge. Până atunci, ce ne spun oamenii aceștia e că ar trebui să fim măcar pregătiți psihic, să nu uităm că așa ceva e lângă noi și ni se poate întâmpla.

Dar mai ales că politicienii, adormiți și ei, ar trebui să creeze condițiile pentru o pregătire mai bună în eventualitatea războiului. De exemplu, în condițiile în care oamenii fug sau se pensionează la greu din Armată, să avem legislație pentru serviciu militar voluntar, pentru că la război trebuie să și lupte cineva, iar oamenii care sunt dornici să își apere țara cu arma în mână trebuie să fie și antrenați să o poată face. De exemplu, legislație pentru ca forțele armate să poată interveni și circula cu viteză operativă, în caz de ceva.

La București, reacțiile leadership-ului politic au fost însă tot în stilul clasic: circulați, tovarăși. Premierul Ciolacu ne spune că „nu trebuia dat cu toporul în perete” și că „nu vine niciun pericol dinspre Rusia”. Nu e bun contextul să vorbim de așa ceva, cu războiul la graniță. Același reflex ca și cu ajutorul României pentru Ucraina. Dar când o fi un moment bun să vorbim? Când se dau soldații ruși cu ski-jetul pe Dunăre, la Mila 23?

Președintele Iohannis a zis și dânsul să stăm liniștiți la locurile noastre. România „nu a fost niciodată atât de bine protejată cum este acum, ca parte a NATO”, care e „cea mai puternică alianță militară de când se fac alianțe pe Pământ”.

Și are dreptate. Doar că, așa cum înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, ne confruntam cu scepticii inocenți care spuneau „de ce să ne dotăm noi armata cu armamente noi, că oricum ne apără NATO”, acum unii au impresia că e ok dacă stăm ca gâștele în cuibar, cu gândul că războiul e la ei, acolo, iar la o adică vine NATO.

Doar că NATO suntem chiar noi. Iar apărarea colectivă e la fel de puternică cât a fiecărui aliat. România e NATO, iar până îți vin în ajutor vecinii mai bogați și mai puternici, trebuie să știi să îți legi singur sârma la tanc și șiretul la bocanc.

Recomandările lui ALP

Cum va arăta piața imobiliară în 2024

imobiliar locuinta

Daniel Popescu e genul acela de om care când se apucă să-ți explice ceva cu cifre, grafice și argumente logice, e greu să-l contrazici. Poate că e enervant, dar materialul lui despre ce se va întâmpla cu piața imobiliară anul acesta și mai ales cu prețurile la locuințe te duce în direcția corectă. Fără să îți zică nici că „va bubui”, nici că „se prăbușește”, pentru că nu e Mafalda cu glob de cristal. Te prinzi singur din datele și explicațiile de acolo.

Cum a redevenit Germania „bolnavul Europei”

germania economic

Mulți dintre noi ne uităm la Germania ca la motorul Europei și din respectul acela pentru vecinul mai bogat ca noi, care și-a luat mașină nemțească la mâna a doua. Germania e semn de bunăstare în Est aici. Pentru nivelul de înțelegere superior, trebuie să citiți textul lui Mihai Gongoroi, care te poartă academic printre toate jaloanele explicațiilor pentru care motorul Germaniei se îneacă. În ultima 100 de ani, bolnavii Europei au fost pe rând turcii, rușii și britanicii. Germanii sunt acum pe perfuzii, dar măcar știu cum să se însănătoșească.

De ce e plin de „hate” și indignare pe net și cum ne schimbă viața rețelele sociale

hate indignare threads

Stai pe Facebook și te enervezi cu toți proștii? Știu, e și ocupația mea favorită în unele zile. Tot mai des însă, îmi dau seama cât de bolnăvicios ne exploatează emoțiile și declanșatorii acești algoritmi ai rețelelor sociale. „Hate”-ul și indignarea sunt sporturi pe care le mai practic și eu, însă ce a scos la iveală Threads-ul din oameni m-a șocat. Cum am ajuns aici, de ce reacționăm ca niște animăluțe dresate la algoritm și ce poate ieși bun de aici a aflat Dana Mischie de la doi oameni studioși, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.

TikTok, biblia consumerismului pentru tineri și termosul-minune

tiktok stanley cup

Când mi-a zis Vlad Dumitrescu că scrie despre nebunia cu termosurile Stanley, care a pornit de pe TikTok, iar acum se bate lumea pe ele în SUA, recunosc că am ridicat bătrânește o sprânceană. E totuși un termos, omule. Rețeaua socială chineză care acaparează sufletele tineretului și ochii mei până la orele mici ale nopții, dacă mă pune necuratul să intru în aplicație, lansează acum mode, trenduri, branduri. Victimele modei și ale cumpăratului compulsiv acolo se nasc, zilele astea.

America și Ucraina

O discuție cu profesorul Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic, care știe și explică franc tot ce mișcă prin Rusia, și profesorul Alexandru Gussi, politolog, despre cum merge Ucraina înainte, când marele aliat american își dă cu stângul în dreptul, la Washington. Dincolo de știrile abundente, e nevoie de explicații și context, pe care le găsești în acest interviu la dublu, de pe Contributors.

Infograficul Panorama

Bolile cu care fugi din România. Românii care vor să meargă să se trateze în străinătate pot face acest lucru pe banii decontați de statul român. Nu este însă ușor. Condiția este să obțină confirmarea medicală din România că nu li se poate oferi tratamentul în țara noastră, în timp util pentru evoluția bolii lor. Doar câteva sute reușesc să facă asta, anual.

Printre statele preferate ca destinație de tratament se numără Germania, Italia, Franța și Austria. Infograficul făcut de Edit Gyenge ne oferă mai multe date despre țările de destinație și cu ce boli ajung să fugă din România oamenii.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Klaus Iohannis

Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta. Klaus Iohannis și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la Strasbourg. Foto: Octav Ganea/Inquam. 

Ambițiile planetare ale președintelui Klaus Iohannis se nasc probabil nu atât din dorința de a face ceva cu sens, ci din aceeași mentalitate de boier de provincie cu care ne-a obișnuit în ultimii săi ani de mandat: ai plecat de la catedră la primărie, apoi de la Sibiu la București, acum nu se cade să te întorci, e rușine, te vorbesc babele-n s(t)at.

Trebuie ceva important. Măcar acolo un șef la NATO, un președinte de Consiliu European, ceva pe la ONU, dacă tot a bătut drumurile Africii să le explice oamenilor de acolo cum e cu schimbările climatice.

Acum, al nostru s-a trezit făcându-și lobby finuț pentru job post-prezidențial, la Strasbourg, la Parlamentul European, în direct: „După părerea mea, ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea din Est. Cred că în 2019 s-a greșit. Toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente, nu asta e discuția, din vechea Europă, și este unul din motivele pentru care foarte mulți europeni se consideră puțin lăsați deoparte. Este o eroare și sper ca, de data aceasta, această eroare să nu se mai producă. Ar fi bine pentru Uniune să se înțeleagă că alegerea acestui leadership trebuie să se facă și ținând cont de criteriul regional”.

O poziție pentru domnul Iohannis, că și dumnealui e de-aici, de-al nostru, din Est. Nu-i așa că românii s-ar simți mai bine integrați în Europa, mai conectați la afacerile Vestului și politica marilor cancelarii occidentale, cu Klaus Iohannis într-o „poziție”?

Într-adevăr, aceste funcții țin cont și de criterii regionale, nu doar de competențe. E vorba de politică, până la urmă, nu de cercetare medicală.

Doar că oamenii care ajung de obicei în „poziții” fie chiar au un palmares dovedit într-un domeniu, fie își freacă coatele zi de zi cu marii decidenți din politica europeană. Sau chiar ambele. Iohannis nu bifează nici una, nici cealaltă. E însă foarte bun să stea în „poziție”, cum stă și la Cotroceni. Nu de poziții decorative au însă nevoie oamenii la nivel înalt, în Europa.

Cifra săptămânii

0
milioane euro au cheltuit PSD și PNL în 3 ani, pe știri pozitive nemarcate în presă

Sursa: Libertatea

Tell me more: Marius Voineag

„Nu sunt un fan al cătușelor. N-am ținta să umblăm cu cătușele. O mentalitate, după părerea mea, care ține de zona polițienească, nu de zona de parchet. Suntem oameni care ne calibrăm măsurile preventive în funcție de fiecare caz în parte. (…)

Setarea mea e să învățăm din toate lucrurile bune care s-au făcut, atât în DNA-ul care a pornit motoarele pe vremea domnului Daniel Morar, cât și în DNA-ul condus de la momentul respectiv de dna. Codruța Kovesi.

Au fost multe plusuri în cele două epoci, să le numim așa. Au fost și greșeli din care trebuie să învățăm, dar cel mai important lucru e ca noi să fim calibrați la nivelul anului 2023-2024, să nu ne uităm foarte tare într-o anumită setare, pentru că e un model care e într-o perpetuă o schimbare” – Marius Voineag, procurorul șef DNA, într-un interviu G4Media.


Până aici am avut să vă spun. Mai trec eu și săptămâna viitoare, vineri dimineață, dacă vă găsesc pe-acasă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Urmărește firul poveștii
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
1 Comentariu
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    8
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x