Panorama cu ALP: Cum navigăm depresia post-vacanță prin dictatura imbecilității

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. O dată pe săptămână, vă povestesc despre ce mi s-a părut demn de atenția voastră sau doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Bine ne regăsim după vacanță. Sau nu chiar bine, pentru că vorbim azi despre micile depresii post-concediu, care devin și mai acute când te ciocnești de cohortele de imbecili care ocupă prim-planul spațiului digital și public și care fac mare gălăgie. Privindu-i și dând să te implici, te lovește celebra întrebare existențială „oare ce rost are?”. Apoi, ne uităm la cuplul prezidențiabililor Ciucă și Ciolacu: unul „domină apa” și se visează scorpionul-urs, altul e pasionat de covrigi și de Greuceanu. Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta.

Cum navigăm depresia post-vacanță prin dictatura imbecilității

La mulți dintre noi, întoarcerea din vacanță vine de obicei la pachet cu o mică perioadă deprimantă. E un „Monday blues” care ține cam o săptămână, dacă ești norocos. Până te acomodezi la loc cu tâmpeniile, lucrurile neplăcute și rutinele aplatizante de la job, te apucă un pic de disperare.

Pentru mine și poate pentru alți jurnaliști, perioada aceasta coincide și cu re-ciocnirea de acele părți ale publicului care aș spera că reprezintă o cât mai mică parte din mediul înconjurător: imbecilii iremediabili, agresivi, agramați, care umplu spațiul digital de convingerile lor anti-occident și anti-democrație, de conspirațiile și lipsa lor de înțelegere a lumii în care trăiesc.

Teoria spune că trebuie să dialoghezi și să empatizezi cu acești oameni, nu să îi denigrezi sau să râzi de ei. Sunt niște victime vulnerabile. Câți dintre voi aveți puterea aceasta, în fața jeturilor constante de violență verbală, analfabetism funcțional și incapacitate de a raționa logic?

În fața iureșului lor, sub dictatura spiralei tăcerii, care îi face pe cei cu păreri și argumente pertinente să se abțină sau chiar să fugă de această magmă, ajungi să te întrebi: mai există speranță, mai are rost? Mai e cineva acolo, în afara bulei noastre, cu toți boii acasă?

Ajungi să extrapolezi vibe-ul negativ, când te afunzi din nou în știrile zilei și în micile evenimente ale vieții noastre publice. România mai poate și altceva?

Te uiți la generalul Ciucă și producția sa de maculatură promovată pe toate șoselele patriei, cu milioane de euro din banii mei și ai tăi, și te întrebi: oare acest om chiar crede că îi crește anvergura politică, dacă produce o carte de care râde deja jumătate de țară, încă dinainte să fie publicată? Până și mitul generalului-„ostaș”, călit pe câmpul de luptă, e o glumă, dacă-l iei la bani mărunți, ca Recorder.

Te uiți la oamenii care chiar cred că George Simion le va scoate din joben apartamente noi în marile orașe, la prețuri de autoturism, când va ajunge el președinte. Și care se încurajează și îți explică serios, după 35 de ani de când am scăpat de ciuma comunismului: păi ce, pe vremea lui Ceaușescu nu s-a putut?

Te uiți la zbaterea USR de a ieși din moartea electorală în care a ajuns, rulând pe listele pentru Parlament perdanți de la primării și parlamentari de care ai auzit, dar te întrebi ce au făcut totuși în acești ultimi patru ani. În rest, niște oameni de care, în cel mai bun caz, chiar nu ai auzit nimic.

Privești cu un ochi la Marcel Ciolacu, ajuns să pară element de stabilitate și tătuc care repară împăciuitor oalele sparte de minionii săi, cu zâmbetul acela uleios, de samsar care parcă vrea să te combine ca la Obor – „haidi, bre, oameni suntem, ne-nțelegem, facem să fie bine”.

Cu celălalt ochi, poate privești spre Mircea Geoană, creditat cu cele mai mari șanse pentru Cotroceni, ajuns să pară o lumină septică, cu miros de Occident, elevare și garanții de securitate de la NATO, când îl pui în contextul ciorbei ridicole în care fierbem acasă. Uitate sunt vremurile când lua banii de campanie la plic, în biroul de la PSD, și când era girat de alde Marian Vanghelie, Sorin Ovidiu Vîntu și alți afaceriști sulfuroși din tenebrele PSD.

Și-a copiat doctoratul din rapoartele publice ale unor președinți americani, dar în țara în care niște recamiere scârțâitoare ca Nicolae Ciucă sau Klaus Iohannis scriu cărți, iar doctoratele au ajuns, cu girul putregaiului din unele universități, niște patalamale care servesc doar unui fals prestigiu din castele unor personaje lipsite de conținut, mai ai puterea să te scandalizezi real?

Să lăsăm politica, unde spiritele se aprind ușor, chiar și între oamenii mai mobilați la cap. Citiți seria de articole a lui Răzvan Filip, din PressOne, despre noii vraci și guru financiari care fraieresc oamenii pe internet.

În cea mai recentă dezvăluire, un băiat de bani gata, fără niciun fel de pregătire sau calificare, predică video despre diete pe bază de grăsimi și negaționisme la adresa unor principii alimentare dovedit sănătoase, punându-și unt în cafea și vânzând credulilor teorii despre biorezonanță cu baghete magice. Se uită milioane de oameni la elucubrațiile sale despre „sănătate”.

Nu e corect să judeci oamenii după aparențe, însă în acest caz poate fi primul steag roșu: e de ajuns să privești cum arată acest personaj, iar încrederea într-o „mens sana in corpore sano” ar trebui să ți-o ia razna, instinctiv.

Sunt unele lucruri destul de simple în viață. Vorba proverbului american: „dacă merge ca o rață și măcăne ca o rață, înseamnă că e o rață”. În general, când vrei să afli sau să faci ceva, ai minima rațiune ca primul pas să fie acela de a asculta sau căuta sfaturi la oameni care măcar au practicat acel ceva, care l-au studiat, se pot mândri cu niște rezultate reale, măcar au fost acolo într-un cadru calificat.

Ca și la sala de fitness, nu te-ai încrede într-un antrenor cu burtă și alură de pizza-bere-canapea, nu? Un pic de scepticism nu a omorât pe nimeni.

Sigur că, în cele mai multe cazuri, ne sufocăm sub o avalanșă de informații, în care tâmpeniile și falsurile iau fața adesea informațiilor legitime și valide. Iar noi avem tot mai puțin timp și disponibilitate să le discernem.

Trăim în epoca post-adevăr, spun unii, în care orice e supus dezbaterii, până când nu mai contează faptele, ci doar percepția. Combinat cu realitatea că social media a creat o platformă pentru orice imbecil, iar algoritmii săi încurajează deliberat polarizarea și ciocnirile extremiste, pentru a crea „engagement”, rețeta pare letală.

Trăim vremuri în care nu mai poți să-i demonstrezi omului în față că e prost, că bate câmpii. O să-ți spună că e opinia lui, pentru că de sub falsul acoperământ al opiniei, un imbecil crede că poate să lanseze orice fals, conspirație sau lipsă de logică. Iar dacă nu ești de acord cu dânsul și te apuci să îi explici că lucrurile nu stau chiar așa, ajungi într-un final să realizezi că imbecilul ești chiar tu. Îți pierzi timpul, în zadar.

În plus, cine mai are timp măcar să se gândească la toate astea? Până la următoarea întoarcere deprimantă din vacanță, mai schimbăm un parlament, un președinte și ne vom certa pe internet, despre aceleași lucruri, sub apăsarea acelorași întrebări existențiale despre ce sens și rost mai are.

Recomandările lui ALP

Nu mai putem face agricultură ca până acum

Tocmai am ieșit din vara cu cele mai intense valuri de căldură pe care le-a cunoscut România. Asta a venit la pachet cu seceta cronică de care România suferea deja, iar efectele asupra agriculturii nu au întârziat să se vadă. Eliza Casandra a stat de vorbă cu climatologi și fermieri, pentru a vedea ce e de făcut, dacă vrem ca agricultura noastră să supraviețuiască acestor schimbări.

Maia Sandu și secretul magiei ei politice

Alegerile prezidențiale din Republica Moldova se apropie cu pași mai repezi decât cele românești, în octombrie. Mizele sunt mari pentru viitorul european al țării, mai ales că forțele fidele Moscovei se agită puternic contra apropierii de Vest. Analiza jurnalistului Vladimir Soloviev vine de la fața locului și e echilibrată: vede cum Maia Sandu nu a prea reușit să livreze ce a promis la Chișinău, dar are încă succes. Cum reușește? Nu e chiar magie.

Trump sau Harris? Scenarii pentru economia SUA și a lumii

Cât de mult contează pentru economie, dacă iese președinte Trump sau Kamala Harris, la toamnă? Destul de mult, ne arată analiza lui Mihai Gongoroi. Populismul, protecționismul și naționalismul economic le domină platformele electorale ambilor candidați. Fiecare promite lucruri diferite, însă pericolele economice, dacă ajung să fie puse în practică, converg cam înspre același rezultat: inflație mare.

Corporația Selly

Poți aprecia sau să nu ce face Andrei Șelaru (Selly), însă un lucru nu poate fi negat: e o personalitate online care s-a transformat în câțiva ani dintr-un puști care bifa cam tot ce vedea că merge pe la alții, pe afară, în materie de entertainment online, într-o adevărată „corporație”. Face muzică, film, festivaluri, talk-show-uri. Și, mai presus de toate, produce bani din ele, pentru că apasă exact pe butoanele unei generații. Vlad Dumitrescu și Ciprian Ioana au vorbit cu Selly, dar și cu diverși experți, să vadă cum funcționează această mașinărie de făcut bani din ceea ce, acum câțiva ani, niște jurnaliști constipați numeau disprețuitor „nimic”.

Ce distruge rezerva de empatie a medicilor români

Cazul morților de la Terapia Intensivă a spitalului Pantelimon a născut revoltă și a zguduit și mai mult încrederea românilor în sistemul medical. Dana Mischie a mers mai departe de controversele anchetei și a descusut implicațiile sistemice, psihologice și profesionale ale unei întrebări care pe mine, unul, m-a măcinat mereu: cum ajungi, ca medic, să te transformi într-o brută dezumanizată, agresivă cu pacienții și, iată, capabilă chiar să suprime o viață? Într-un alt text, Dana a dezbătut și o altă implicație a cazului Pantelimon: ce facem cu viața oamenilor care nu mai au nicio șansă de supraviețuire, în lipsa aparatelor?

Infograficul Panorama

Ce vedeți în infograficul de mai jos, făcut de Edit Gyenge, este harta speranței de viață în Europa. Cu galben, cum e prin România și Bulgaria, e cel mai rău. Cu nuanțele de albastru și mov, e de bine. Vârsta medie până la care trăiesc românii a crescut constant în ultimii ani, pentru că nivelul de trai ni s-a îmbunătățit. Suntem, însă, departe încă de restul Europei.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Ciucă & Ciolacu

Cei mai prezidențiabili lideri de partid din România anului 2024 s-au dus pe rând să dea interviu celebrei vedete TV Denise Rifai. Când clipește o divă lung la tine, probabil te mai pierzi cu firea și devii mai tăntălău decât ești, ceea ce, în funcție de nivelul de la care pornești în jos pe scara ridicolului, poate deveni periculos. Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu nu s-au dezmințit.

Generalul Ciucă a filozofat adânc asupra înotului, de l-ar face până și pe David Popovici să plângă în bazin: „Îmi place foarte mult să fiu în apă. Apa este ca o răcorire, nu doar că este rece, dar când poți să o domini, să fii deasupra ei, te răcorești”.

Ciucă domină apa de mic, de când era copil la Dunăre. Acum, când s-a făcut mare, doar se joacă.

Tot el a mai spus că „nu am fost niciodată stresat”. Mănâncă de plăcere, mult, dar nu pe fond nervos, că nu-și face nervi. Ce stres să ai când pretinzi că ai fost la luptă în Afganistan, că ai scris o carte sau că vrei să fii președintele României? Niciun stres, domini apa de mic.

Deși a spus că i-ar plăcea să fie asociat cu un animal mare și gras, românesc, adică ursul, Ciucă visează tot ninja pe pereți: „Mi-ar plăcea să mi se spună scorpion, pentru că sunt cel care a comandat Scorpionii Roșii”.

Marcel Ciolacu nu a fost nici dânsul mai breaz. El fiind din Buzău, a spus că îi plac celebrii covrigi și ar vrea să învețe să-i producă. Altfel, mănâncă și covrigi cu mac, dar și avocado.

Dacă ar fi să pună un supererou să apere România, nu l-ar lua nici pe Superman, nici pe Batman, „că-i prea negru” (aici am putea insera niște glume despre rasism, însă mă îndoiesc că, în platitudinea sa, Marcel Ciolacu a mers cu gândul la așa ceva). Așa că Marcel ar merge cu Greuceanu.

Noi, românii cu drept de vot, ne uităm la cei doi ca la alt personaj de basm: jumătate de om călare pe jumătate de iepure șchiop.

Cifra săptămânii