Panorama cu ALP: Cele două Americi și „sperietoarea” Trump

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre cum ne-am culcat cu gândul că e o luptă strânsă pentru președinția SUA, iar dimineață ne-am trezit cu Donald Trump câștigător fără emoții. După ce m-am plimbat două săptămâni prin America, în state diametral opuse politic – New York și Louisiana, mă gândesc că dracul nu e chiar așa de negru. Americanii au votat ca tot omul, cu gândul la propriul buzunar, convinși că țara merge prost. Cei care s-au temut că sub Trump va merge și mai prost și că moare democrația au fost mai puțini. Ne întoarcem apoi la noi, unde George Simion și-a tras pe ceafă șapca MAGA și se visează deja președinte, în siajul lui Trump.

Cele două Americi și „sperietoarea” Trump

Recunosc că și eu, ca mulți alții, m-am dus la culcare cu gândul că poate Kamala câștigă, doar ca să mă trezesc din noaptea alegerilor americane cu rânjetul victorios al lui Trump. Dar, spre deosebire de 2016, am mai îmbătrânit. Nu m-a mai apucat depresia cu privire la soarta lumii și a universului sub zodia imprevizibilă a „coșmarului” Donald Trump.

E poate și efectul recent al Americii simțite și mirosite pe viu. M-am plimbat chiar înainte de alegeri prin două orașe unite în spirit și simțiri pentru Kamala Harris și democrați – cosmopolitul New York și sudistul New Orleans –, dar situate în state diametral opuse ca opțiuni politice, per total.

Sus, pe Coasta de Est, New York-ul e un fief democrat sigur. Jos, în sudul umezit de Mississippi și furtunile Golfului Mexic, Louisiana e roșie beton, cu Trump. Singurele pete albastre de Kamala în acest stat au fost petrecărețul New Orleans și câteva districte răzlețe.

E o realitate pe care mulți o ignoră la fiecare val de alegeri, deși dacă iei hărțile electorale la puricat, te lovește în ochi: zonele rurale și mic-urbane ale Americii sunt mai mereu roșu-republicane, în timp ce democrații își trag seva, chiar și în statele pe care le domină, precum New York, din marile aglomerări urbane. În rest, Trump, de la mlaștinile colcăind de aligatori ale Louisianei, până la estul statului New York.

„România? Aha, sunteți vecini cu Rusia!”, îmi explică uberist-ul James, care mă duce în New Orleans, de la aeroport. În superioritatea mea de european care știe geografie peste medie, îmi zic: e american, săracul, de unde să știe ce-i aia România? „Cu Ucraina, nu cu Rusia”, îi zic blând.

„Păi, Ucraina nu e Rusia?”, mă întreabă inocent bărbatul de culoare, la vreo 50 și ceva de ani, cu părul prins în codițe „braid” și accent din acela sudist, în care cuvintele parcă se scaldă în melasă. Îi zic că nu e, deși Putin așa vrea, și de aia e război. O lasă moartă, nu insistă.

Câteva minute mai târziu, îi zic că uite, Google mi-arată că ar fi trebuit să iau un feribot ca să ajung în New Orleans, el pe unde o ia cu mașina? „Google te minte, omule!”, îmi zice el râzând. În realitate, Google nu mințea, doar că a ales o neinspirată iconiță de tramvai care semăna cu un vapor, iar fraierul de mine s-a păcălit.

Mi-au plăcut relaxarea încrezătoare a lui James, mișto-urile lui, faptul că își iubea munca și că e „propriul lui șef”. Am râs cu el de paguba de fi-sa, care trăiește pe cârca lui și stă „toată ziua pe canapea”, împreună cu bărba-su, în loc să-și caute job.

I-am lăsat cu drag bacșișul ajuns „sfânt” în America. Ca orice european ajuns în State din an în Paște, dar care a văzut America de copil, la televizor și cinema, aveam aceeași impresie eternă, oriunde mă uitam, fie New York sau New Orleans: e ca în filme, frate! James al meu e personaj de serial.

Apoi, m-a lovit: James era cel mai probabil un trumpist get-beget de Louisiana, doar că știa business-ul bine, iar când a simțit că eu, clientul, nu-s pe lungimea lui de undă, nu a insistat. Ucraina e Rusia, Google ne minte? Șapcă roșie cu MAGA îi mai lipsea.

Deși New Orleans a votat masiv cu democrații și Harris, în ton cu vibe-ul cosmopolit al orașului pestriț și petrecăreț, colții fanilor lui Trump erau prezenți, printre dovlecii și monștrii de Halloween: se mai ițea câte un steag american cu „Votez Trump” și „Kamala, adu copiii înapoi” (conspirația cu rețeaua democrată care fură copii, știți voi).

Câte un ghid de pe Bourbon Street se mai auzea perorând cum imigranții au distrus orașul, ignorând în mod ironic faptul istoric că întregul New Orleans creol și tot statul Louisiana au luat naștere pe cârca amestecului de imigranți francezi, spanioli și sclavi africani, de acum câteva sute de ani. Și că tocmai de aia e așa frumos și unic, astăzi.

De la distanță, în colțul nostru mic de Europă, ne-am obișnuit să privim SUA ca un gigant care face și desface lumea cu o aură mitică, împachetată în discursuri aspiraționale despre principii, democrație, dreptate și adevăr. America e erou sau zmeu, depinde cum o placi.

Doar că, dacă transpunem această aură și pe umerii americanilor de rând, care în ziua alegerilor stabilesc președintele la vot, greșim. Și pe ei, ca și pe mine sau pe tine, îi dor, îi enervează sau îi motivează cam aceleași lucruri de bază: nivelul de trai, inflația care-i arde la buzunar, locurile de muncă. În rest, și ei, ca și noi, au „șoșocarii” și tembelii lor.

La vot, americanii nu salvează sau îngroapă lumea. Dincolo de votanții care susțin ideologii și principii politice istorice, cei mai mulți caută doar să le fie mai bine. Cum sistemul lor politic nu dă naștere la multe opțiuni de vot, cum e la noi, trebuie să aleagă una din două: ori republicanii, ori democrații. Când le e rău sub unii, îi aleg pe ceilalți.

Iar acum, cei mai mulți americani consideră că țara merge într-o direcție greșită și că democrația e în pericol. Doar că nu se pun toți de acord cine e de vină: democrații Kamalei sau republicanii lui Trump. La urne, oamenii i-au dat credit celui mai controversat dintre candidați.

Viziunea că Trump e votat doar de conspiraționiști, tembeli și radicali e greșită. E votat și de cei care în mandatul lui Biden, marcat de inflație, au dus-o mai rău. Cei care au rămas fără locuri de muncă, cei care nu și-au mai permis atâtea galoane de benzină pentru imensele lor mașini. Cei ca șoferul James, care îmi zicea că poliția nu-și face treaba în New Orleans, cei speriați de zecile de tabere de homeless și de dependenți de droguri, care dorm sub podurile și gardurile orașului.

Sigur, în New York, unde banii se învârt indiferent de cine e la Casa Albă, când bei un „matcha latte” sau sorbi un „bubble tea” asiatic la soare, în Central Park, lunea la prânz, viața e frumoasă. Muncești remote, faci bani, ești educat, râzi de prostiile lui Trump. Când nu te mai ajungi cu banii și ai impresia că e vina altcuiva, când poate educația nu-ți permite să te prinzi că ești dus de nas, perspectiva se poate schimba.

Citeam cum comunitatea latino votează tot mai puțin cu democrații, în ultimii ani, în ciuda jignirilor rasiste din tabăra pro-Trump. Și mi-am amintit de cartierul latino din Queens-ul new-yorkez, prin care m-am plimbat într-o seară. Departe de strălucirea Manhattan-ului, părea că am coborât din „Sex and the City” și am ajuns pe străzile din „Narcos”. Sărăcia și mizeria de aici nu mirosea prea mult a vot pro-Kamala. Oamenii nu mai zâmbeau când le prindeai privirea, ca-n Midtown. Simțeai tensiune și viață mai grea.

Dincolo de ideologii și simpatii politice, stă viața de zi cu zi a oamenilor. Sigur, peisajul e deformat uneori grav de manipulările politice, de o mass media tot mai înregimentată și ideologizată. Dar nevoile de bază, pe care oamenii le resimt cel mai acut, rămân la fel și în România, și în SUA.

New York Times și-a început articolul de fond de la finalul zilei alegerilor dându-i peste nas Kamalei și remarcii sale polarizante, că „noi (americanii) nu suntem așa”, ca Trump și votanții lui: „De fapt, se dovedește că exact așa suntem. Cei mai mulți dintre noi, cel puțin”. La asta, aș adăuga eu și că diferența a fost totuși de sub 4%, deci vorbim încă o dată de o Americă ruptă în două, polarizată la extrem. Apoi, la urne au ieșit doar vreo 65%. De restul ce putem spune? S-au îngrozit de opțiunile Kamala-Donald sau pur și simplu nu le-a păsat?

În 2024, nu mai există scuza că americanii care au votat Trump nu știau ce-i poate pielea, când pune mâna pe putere. Asta le-a plăcut, asta au votat, din convingere sau ca protest.

E valabil și pentru spaimele apocaliptice pe care unii le trăiesc, că Trump va da foc lumii, în timp ce dansează de nebun în Biroul Oval, la braț cu Elon Musk. Sigur, va fi haos, va fi neprevăzut, se vor zgudui niște lucruri în relația cu Europa, cu Ucraina, cu China.

Dar lumea e mai pregătită pentru Donald Trump. Poate că democrației îi va fi mai greu în acești patru ani cu Trump, însă votul l-a făcut președinte și apoi l-a aruncat la gunoi. O va face din nou, dacă Trump nu va închide democrația în vreun beci.

Recomandările lui ALP

Lupta pe tânărul electorat derutat între stânga și dreapta

Tinerii sunt mult mai interesați de politică, față de acum 5 ani, însă partidele mainstream habar n-au să vorbească pe limba lor. Singurele două partide asumat progresiste – SENS și REPER – se apropie de acest electorat derutat între idealuri de stânga și percepții sociale de dreapta conservatoare. Vlad Dumitrescu a vorbit cu experți, să vadă cum se duce lupta pe acest electorat atât de dinamic. Și a aflat că până or intra progresiștii în Parlament, discursurile de extremă dreapta e posibil să-i farmece mai rapid pe unii tineri.

Bumerangul Donald. Cinci concluzii după alegerile din SUA

Americanii l-au aruncat la coș pe Donald Trump, în alegerile din 2020, după un mandat plin de năbădăi. Acum, în 2024, Donald s-a întors câștigător. Mulți așteptăm temători să vedem cât de tare lovește și zguduie lumea și democrația americană. Alexandra Albu a tras linie după victoria-fulger a republicanului și a distilat cinci concluzii rapide. Una care ne privește direct ar fi că europenii și, implicit, românii pot ieși întăriți din haosul Trump.

Comisara Mînzatu și-a extins casa pe ochi frumoși

„Am o căsuță mică, așa și așa!”. Roxana Mînzatu, comisara europeană din partea României, nu o fi cântat chiar așa frumos acasă, la Brașov, dar ceva bine a făcut dânsa. Nu doar că și-a luat casă monument istoric de la stat, dar a și extins-o fără să aibă aviz de construcție și de modificare a unui imobil istoric. Culmea, căsuța i-a revenit prin contract fix cu o zi înainte să devină subprefect de Brașov. O investigație Snoop de Cristian Andrei și Răzvan Luțac arată fața necunoscută a tehnocratei imaculate a PSD: la bani și case, oameni suntem.

Dieta de șapte ani a Guvernului Ciolacu

Economia României duduie, dacă-l ascuți pe Marcel Ciolacu. Doar că închidem anul cu o gaură imensă, de 8% din PIB, pe care liderul PSD tocmai a negociat cu Comisia Europeană să o readucă în limitele firescului, în șapte ani. Ciprian Ioana a vorbit cu experții, pentru a vedea dacă totuși Ciolacu ar trebui să mai aștepte cu tatuajul acela pe care zicea că și-l face pe mână – „nu măresc TVA-ul”. Cum poate fi redus deficitul bugetar și mai ales cine decontează măsurile fiscale necesare?

Zece lucruri pe care trebuie să le știi despre Taiwan și China

Ar putea fi următorul mare război care va zgudui planeta. China se joacă în preajma Taiwanului exact cum s-a jucat Rusia pe lângă Ucraina, până s-o invadeze. Alexandra Albu a vorbit cu experta într-ale politicii chineze Andreea Brînză, și a desprins un decalog la care ar trebui să fim atenți în perioada următoare, dacă situația din Asia-Pacific se apropie de fierbere și vrem să înțelegem mai bine lucrurile.

Infograficul Panorama

41% din populația de peste 15 ani s-a împrumutat în România, în 2021, conform datelor Băncii Mondiale. Peste jumătate din acești oameni au apelat la familie și prieteni, pentru a face rost de bani cu împrumut. Un infografic făcut de Edit Gyenge ne arată și de ce Balcanii sunt diferiți de Vest, când vine vorba de a lua bani cu împrumut.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: George Simion

Liderul AUR s-a văzut cu sacii în căruță, după victoria lui Donald Trump în SUA. Și-a tras pe cap o șapcă roșie, cu „Trump save America”, și s-a pus pe sărbătorit: „E o victorie a patrioților în fața globaliștilor!”, iar AUR e un partid „trumpist”.

Apoi, a început să vânture cuvintele-cheie pe care toți susținătorii lui le agită pe Facebook, fără să aibă habar ce înseamnă, în afară că însumează cam tot ce li se pare lor în neregulă cu lumea din jur, de la gay la manele. „Mă aștept ca toată ideologia asta neomarxistă, woke, transumanistă să se oprească acolo și să fim lăsați în pace”, a spus prezidențiabilul AUR.

Ulterior, într-un interviu la Fanatik, Simion nici nu mai are griji că nu-l votează românii președinte. Problema lui e că i se fură alegerile (vezi modelul Trump, doar că acum nu i le-a mai furat nimeni, „oculta” era în concediu). Sau că nu-i recunoaște victoria Curtea Constituțională, așa cum a blocat-o și pe Șoșoacă.

Doar că românii nu-s americani. Nici George nu e Donald. Și nici sistemul politic și de vot de la București nu e ăla de la Washington.

În rest, e firesc ca Simion să călărească valul de satisfacție al fanilor de teorii conspiraționiste, lozinci retrograde și argumente de grădiniță care domină baza electorală a AUR. Trump e de-al lor, le vorbește limba. Problema e că nu doar alde de-ăștia l-au votat pe Trump în SUA.

Iar aici, în România, oricât s-ar strădui PSD-ul să-i facă pârtie spre turul doi, pe post de sperietoare extremistă de tip Vadim, ca să-i ușureze misiunea lui Marcel Ciolacu, pe discursul naționalist-conservator-patriotic cu care Simion a dat buzna pe scena politicii românești se înghesuie acum și variante mai soft, mai ușor digerabile. De la Ciucă și Geoană, la Lasconi, toți defilează cu patria și crucea de gât, sub o formă sau alta.

Cifra săptămânii