Panorama cu ALP: Cele două Românii anti-sistem și marketingul lui George Simion

Cele două Românii anti-sistem și marketingul lui George Simion

Dacă am rămas cu ceva după primul tur al alegerilor prezidențiale e că furia românilor pe sistemul de partide politice care a condus România în aceste decenii a ajuns la apogeu. Doi candidați care se vând „anti-sistem” au adunat cele mai multe voturi. E, practic, un „turul doi, înapoi”: avem exact aceeași fotografie de finiș ca în decembrie 2024, doar cu alți protagoniști. Și uite că nu ne-au mai atacat nici rușii.

În aceste zile câte au mai rămas până când direcția României pe următorii cinci ani riscă să devieze către un extremism naționalist anti-occidental, cu parfum de legionarism și fascism, știu că e greu să mai ai loc de nuanțe. Ori e albă, ori e neagră. Totuși, trebuie să nu uităm că, oricât de periculoase și stupide ni s-ar părea opțiunile politice și de viață ale celor care au votat Simion, trăim (încă) în aceeași țară cu toții.

Poate o să vi se pară jignitor, dar masele de români care au votat acești doi politicieni anti-sistem au destule în comun. Ne unesc multe. Dacă ne gândim un pic la rece, nu e România noastră versus România lor.

Avem cu toții aceeași furie pe putregaiul politic care sufocă această țară de 35 de ani, avem aceleași frustrări civice pe corupția, nepotismele și ineficiența aparatului de stat. Vrem cu toții spitale mai bune și mai atente cu pacienții, școli mai eficiente și performante pentru copiii noștri, o justiție care să facă dreptate la timp și fără excepții între marii rechini și micii oameni de rând. Vrem locuri de muncă decente și plătite bine, vrem să trăim mai bine în România.

Avem aceeași nevoie de „reset” al României. Am ajuns în punctul în care zicem (ca de atâtea ori) că așa nu se mai poate. Ne-a ajuns.

Și totuși, ne despart atât de multe. Iar cel mai important e modul în care ne închipuim că ar trebui dusă această luptă „anti-sistem”.

Mi-am dat seama de asta prima oară, unde altundeva, decât într-un taxi, acest creuzet pe patru roți al busolei sociale din România. Șoferul, un tânăr ochelarist care muncea și 12 ore pe zi, ca să strângă bani destui pentru meditațiile fetei lui, era furios pe tărăgănarea procesului „2 Mai-Vlad Pascu” și-i găsea scuze celebrului „stegar dac”. „Dom’le, durează de trei ani și judecătoarea aia îi cerea buletinul mortului la proces. Dacă îmi murea mie fata acolo? Păi, nu-ți vine să pui mâna pe ceva și să-ți faci dreptate singur?”.

Poate că tuturor ne-ar veni. M-am oprit din a-l contrazice – că n-au trecut chiar trei ani, că judecătoarea a fost sancționată, că n-ar fi mai bine să avem o justiție eficientă, care să facă dreptate rapid și corect, decât să punem noi mâna pe topor? – când s-a întors către mine în timp ce rulam pe șosea, ca să-mi arunce un siderat „haideți, dom’le!”.

E doar un exemplu despre cum o chestiune care ne unește în simțiri are două soluții diferite. Aici se despart apele între cei care votează Dan și Simion. Ne frustrează aceleași lucruri, dar unii vor să le rezolve cu toporul, prin eliminarea adversarilor reali sau a celor izvorâți din conspiraționisme și propagandă, prin restrângerea drepturilor altora, prin izolarea naționalist-comunistă de Occident, unde s-a dovedit că nu curge lapte și miere.

Ceilalți vrem să rezolvăm lucrurile după regulile și principiile unei democrații funcționale, cu libertăți și drepturi egale pentru toată lumea, cu instituții, justiție și sisteme de stat care să-și facă treaba pentru care le ținem în cârcă. Vrem toate acestea alături de oamenii din celelalte țări UE și sub protecția comună a NATO, uniți de niște principii și valori comune, pentru că știm că direcția corectă e înspre Vest, nu înspre Estul rusesc.

Dacă Nicușor Dan vede o Românie împreună, cu drepturi egale și o justiție care să facă dreptate, George Simion vede o Românie divizată între „noi” și „ei”, unde dreptatea să o facă el și „ai lui”. Cam cum arăta și visul legionar fascist sau, de fapt, al oricărui regim autocratic dictatorial. Cam cum arată și regimul de la Budapesta al lui Viktor Orban, care a dus Ungaria de râpă, cu tot cu democrația ei, și pe care Simion ne asigură că e un model pe care îl va urma.

Acesta este marele pericol pe care mulți oameni furioși, „anti-sistem”, nu reușesc să-l mai vadă, pentru că s-au săturat până peste cap: riscăm să-l schimbăm pe dracul cu ta-su și să înlocuim un sistem putred, plin de abuzuri, cu un rău și mai mare, care ar face abuzuri chiar mai grave. Așa au venit la putere și fasciștii lui Hitler, sub masca bunelor intenții și a nevoii populare de a dărâma un putregai politic.

Și totuși, dacă te uiți cu atenție onestă la George Simion, n-ai cum să-l iei în serios. Spre deosebire de Călin Georgescu, în numele căruia vrea să-i facă pe oameni să creadă că duce o cruciadă sfântă, la Simion se vede că e vorba doar de „marketing”. Ca și planul său cu locuințe pentru toți românii, la doar 35.000 de euro. Sau eliminarea a 500.000 de bugetari.

Simion propune mai ales lucruri care vin în întâmpinarea frustrărilor oamenilor. Locuințe mai ieftine, un aparat bugetar mai suplu și mai puțin costisitor, taxe mai mici pe salarii, companii și produse românești mai vizibile și mai puternice.

Dacă le iei însă la puricat, vezi că de fapt sunt niște gogorițe: niște utopii, niște fantezii pentru care Simion habar n-are ce să facă concret sau, mai grav, își fundamentează explicațiile pe niște tâmpenii imposibil de pus în practică, în lipsa unei semi-dictaturi comuniste sau de extremă dreapta, după caz.

Simion nu pare să aibă ideologii sau idei fixe. E un băiat fluid. Defilează încruntat, dar cu zâmbetul pe buze, cu lozinci și soluții de dreapta și de stânga deopotrivă. E bun Milei, rock-starul de dreapta argentinian, dar nici ideile lui Ceaușescu nu-s rele. Ba îl pune pe Georgescu premier, ba face guvern de uniune națională. Ar naționaliza lucruri, dar iubește antreprenorii. Respectă medicii și știința, dar zice că a decis el singur cu nevasta ce vaccin să îi facă copilului, știu ei mai bine.

De fapt, toate sunt doar strategii de marketing. Foarte eficiente, trebuie să recunoaștem. Fără ele, nu ar fi ajuns să spargă blocada politică PSD-PNL și nu ar fi vrăjit aproape 4 milioane de români să-l voteze. Simion nu are un plan pentru România, el are doar un plan de marketing pentru a fi ales. Mai departe, vedem noi.

Acum, Simion joacă rolul omului responsabil. A îmbrăcat haina moderatului, nu-și mai arată colții extremiști, pentru a nu speria. „Nu sunt un bau-bau”, ne spune el cu o privire de recidivist care te cheamă un pic să-ți arate ceva.

Răspunde împăciuitor și calm la întrebări, dar rolul nu îl prinde. Când stă molcom, la costum, în spatele biroului său impunător de la Parlament, cu icoanele în spate, strigând la dragostea lui să-i aducă geanta cu notițe, găunoșenia răspunsurilor sale și zâmbetul încurcat-derutat lasă să se întrevadă lipsa de idei și de soluții.

Lui Simion îi stă bine în pielea agresorului cu replică de stadion, ăla care ți se înfige în piept și abia se abține să-ți dea una în cap, iar asta doar pentru că e filmat. Își aduce aminte de asta când mai dă câte o smetie presei și ONG-urilor „sorosiste”, care după cum a învățat de la modelul său politic, Donald Trump, sunt de vină pentru orice. Și-a adus aminte de asta și în prima dezbatere cu Dan, când și-a expus întreg arsenalul conspiraționist, culminând cu vaccinarea și pandemia.

Dacă-l scoți din circul de tip TikTok și îl pui într-un cadru formal, unde trebuie să vorbească așezat și coerent despre soluții și idei, Simion devine brusc mai plicticos decât un pliant de campanie.

Din păcate, și Nicușor Dan e deseori la fel de plicticos. Nu are marketing de TikTok și nici verb suficient să-i contracareze atacurile și falsurile lui Simion. Dar, măcar vorbește din ce știe că a făcut și vrea să facă concret. Când se trezește însă la viață, ca în prima dezbatere contra lui Simion, are replica la el și ar trebui să o facă mai des în fața jocului de glezne al acestuia.

Dincolo de marketing și vrăjeală, săptămâna viitoare trebuie să ne gândim ce înseamnă Simion sau Dan pentru viitorul României, cu tot pachetul cu care ei vin în spate – de la scheleții din dulap, la opțiunile de persoane cu care se înconjoară și care ne arată ce fel de oameni ar ajunge în poziții cheie, pe mâna viitorului președinte.

Vrei să repari țara cu vrăjeală de marketing și apucături extremiste, care oricând se pot întoarce împotriva ta? Sau cu oameni care fac lucrurile să se miște pe principii corecte, punând instituțiile și justiția să facă treabă pentru toți, în loc să dea cu barda, după cât îi duce capul? Ține minte doar atât: ne scufundăm mai nasol sau mai ușor în criza economică ce ne așteaptă după colț, în funcție de cine iese președinte și ce guvern face. Dar o vom face cu toții, împreună, nu doar unii care au votat Simion sau Dan.

Recomandările lui ALP

5 explicații pentru meciul prezidențial Simion-Dan

După ce duminică noaptea am văzut că George Simion a spulberat așteptările cu 41% din voturi, la fel ca Nicușor Dan care a prins turul doi, am încercat în redacție la Panorama să disecăm un pic la ce ne putem aștepta în continuare. Cum arată cifrele jumătății de Românie care a stat acasă și dacă are sens să așteptăm salvarea de acolo, de ce diaspora e crâncenă și va rămâne așa, cât îl vrea Simion premier pe Georgescu, cum ne pică economia în cap și cum ne mai țin de mână SUA, după alegeri.

România la răscruce, înapoi către anii ‘30

Istoricul Stefano Bottoni îi explică Ralucăi Ion cum alegerea între George Simion și Nicușor Dan e similară cu momentul când la putere a venit mișcarea legionară, din anii ‘30. E un pericol real, pentru că și atunci oamenii nemulțumiți de politicieni au căzut în plasa vrăjelii extremismului violent. Acum, Simion vine într-un ecosistem politic european și american după chipul și asemănarea sa, unde democrația se aplică după cum dictează liderul.

Cum am ajuns aici: lipsa de încredere în stat și ceilalți

Valul de furie la vot, care vrea să măture tot, indiferent că lasă puterea pe mâinile unui extremist, e provocat parțial și de faptul că românii nu mai au încredere în nimeni. Nici în ceilalți oameni, dar mai ales nu au încredere în stat, instituții și tot ce înseamnă autoritate. Vlad Dumitrescu ne arată cum s-a ajuns aici și cum a influențat asta votul pentru președinte.

România, în prag de „junk”

Stabilirea finalei prezidențiale și demisia premierului Ciolacu au provocat o mică furtună economică: leul a picat, bursa a intrat pe roșu, iar împrumuturile pe piețele externe s-au gripat. E doar o mică avanpremieră pentru ce ar putea urma, dacă instabilitatea politică din România, dublată de gaura economică în care se zbate, continuă în același stil. Cristina Dobreanu ne explică ce ar însemna pentru noi ca România să ajungă la gradul de „junk” pentru investitori.

8 cărți pentru vremuri tulburi, de la oameni care nu cedează

Vremurile pe care le traversăm sunt pline de polarizare și anxietate cu privire la viitor. Uneori, cărțile ne oferă explicații și lecții prin care să înțelegem mai bine trecutul și viitorul, pentru a naviga prezentul. Raluca Ion și Cristina Dobreanu au adunat câte o recomandare de carte de la oameni importanți din societatea civilă, din lumea literară și artistică și din sfera de business, care să ne pună lumea în context.

Infograficul Panorama

A trecut 1 Mai, dar o bere bună intră oricând. Românii sunt printre marii băutori de bere ai lumii, iar consumul a avut o creștere fulminantă până acum vreo 15 ani. E drept că și berea s-a scumpit între timp. Infograficul lui Edit Gyenge ne arată cum a evoluat berea la români.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Crin Antonescu

Măcar candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR a rezistat până după închiderea urnelor, ca să-și dea isteric arama pe față, spre deosebire de Elena Lasconi, care s-a detonat în toată splendoarea pe final.

Crin, băiat fin, ne-a anunțat că lui îi put ambele variante ajunse în turul doi și că el se retrage în turnul său de fildeș, pentru că nu-l merităm îndeajuns.

„Am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă „salvare” a țării. Între demagogi de joasă speță care urmează să distrugă România mea și securistoizii (aceiași + dl. Nicușor, new entry) care – ajutați la „hei-rup” de atâția oameni de bună credință – o distrug de 20 de ani, am propria mea alegere. Dar e a mea. Nu mă luați voi cu arcanul mobilizării generale”, a scris Crinuțul ofilit după vot.

Deci, Crin Antonescu, liberalul desăvârșit, nu vede nicio diferență demnă de ales între George Simion și Nicușor Dan, pe care-l mai asociază și cu securiștii de rit nou, doar pentru că, probabil, securiștii de rit vechi îl preferă pe Simion, la pachet cu Georgescu. În aceeași logică, pentru că Ciolacu și pesediștii de rit vechi s-au aliniat în spatele său, am putea spune că și Antonescu e un crin vopsit în trandafir.

Ceea ce n-ar fi prea greșit, dacă nu uităm că el e cel care a conlucrat de minune cu alde Victor Ponta și restul sinistrului aparat PSD, la propășirea mlaștinii USL, a cărei incompetență și corupție au pus umărul la înfoierea extremismului naționalist care ne amenință astăzi.

Așadar, Crin are opțiunea lui: probabil, să dispară din nou vreo 10 ani, să-și dea bună dimineața la cafeluță, pe la Bruxelles, la căldurica asigurată de banii altora (respect, doamna Vălean).

Un lucru rămâne clar: Crin Antonescu se mobilizează doar în interes personal, nu al altora, dar uite că nici acum nu a reușit să depășească nivelul cărților de vizită pe care își scria în 2012 „președinte interimar al României”.

Cifra săptămânii