Panorama cu ALP: Finalul gol și disperat al Împăratului Iohannis

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre goliciunea Împăratului Klaus Iohannis și încercările sale tot mai disperate de a nu dispărea în irelevanță după ce părăsește Cotroceniul, unde irelevanța i-a fost mascată doar de înălțimea funcției. Tot o funcție vânează el în ultima perioadă, cu o disperare care a atins cote penibile și în numele căreia PNL a ajuns să mimeze certăreț concurența electorală cu PSD. Ne oprim și la Nicolae Ciucă, ajuns să facă apologia legii pentru un singur om, stăpânul „independent” de la Cotroceni.

Finalul gol și disperat al Împăratului Iohannis

E o satisfacție cu gust amar să vezi cum Klaus Iohannis primește fix ceea ce merită, în ultimele rămășițe ale mandatului său de președinte. Am scris de atâtea ori de găunoșenia acestui personaj provincial, cocoțat pe o funcție care îl depășește total, atât moral, cât și profesional, încât simt că nu mai e mare lucru de spus.

Și totuși, e spectaculos să te uiți cum se prăbușesc una după alta cărțile de joc din eșafodajul șubred pe care președintele și camarila sa politică au tot încercat să-l încropească, în ultimii ani.

Nu e clar când și cum a ajuns Klaus Iohannis președintele „mi se cuvine”. Semnele umane au fost acolo încă de la început, de la celebrul său palton azvârlit nervos pe capota limuzinei de protocol. Însă, mulți le-au pus probabil pe seama stângăciei unui primar ajuns peste noapte să conducă o țară și să scoată nasul din micul său univers de la Sibiu. Iar nasul s-a tot ridicat, mult peste capacitățile și meritele purtătorului său de aproape doi metri.

Zodia „Împăratului Iohannis”, cum a ajuns să fie poreclit de presă, a intrat de ceva timp într-un perpetuu Mercur retrograd. Rând pe rând, s-au năruit toate visele total nefondate de preamărire internațională ale președintelui pe cale să rămână fără job la Cotroceni.

Jocul penibil de la NATO s-a dovedit doar un episod jenant, unde Iohannis a luat România pe persoană fizică și a pus-o în postura de Gică Contra, susținută doar de marginalii Europei de Est, precum Ungaria sau Slovacia. Totul, în speranța că vocea sa inexistentă ca profil politic internațional va fi confundată cu poziția geostrategică a României, ca țară-fanion pe Flancul Estic, în coasta Ucrainei.

Pe plan intern, s-a pus pe „hold” calendarul alegerilor din 2024, pentru a vedea cum i se aliniază astrele funcției lui Iohannis. Nu s-a întâmplat. România contează în NATO, dar Iohannis nu.

Au urmat visele și fitilurile lansate „pe surse” despre o poziție de comisar european, una de emisar special al UE pentru Ucraina, una de „ceva” la ONU. Din nou, lipsa de conținut și de conexiuni politice a președintelui Iohannis s-a concretizat într-un mare zero.

Acum, pe plan intern, lui Iohannis a ajuns să i se trântească în nas și portița prin care partidul pe care-l poartă la butonieră, PNL, a încercat să i-o deschidă pentru a-i asigura măcar un scaun de parlamentar, de la anul. Liberalii s-au degradat într-atât, încât au ajuns să ia cu copy-paste un amendament legal de pe vremea PSD-ului lui Ion Iliescu, pentru a îndoi regulile înainte de alegeri și a-i permite lui Iohannis să candideze independent, dar pe listele partidului, la Senat.

Nici măcar asta n-a mers. PSD și-o fi zis, pe bună dreptate, „dar de ce ne-am face și noi preș în fața lui Iohannis?”. Mai ales că mimarea concurenței electorale cu PNL i-a venit mănușă. Fie vorba între noi, și PNL-ului. După ce s-au mânjit amândouă la gură cu foloasele guvernării la comun, cum altfel să-și justifice aceste două partide „rivalitatea” în ochii propriilor electorate, la alegerile parlamentare care bat la ușă, pe 1 decembrie?

Penibilul situației de a-l salva pe Iohannis de irelevanța post-Cotroceni a atins cote burlești. Ciolacu le-a spus liberalilor să mai pună mâna pe carte, că legea le-ar permite și acum să-l ia în căruță pe Iohannis. La rândul lor, liberalii au uitat să atașeze documentele justificative la adresa prin care solicită Biroului Electoral Central să-i lămurească ce-i aia candidat independent.

Culmea? Iohannis zice acum că nici nu vrea să audă de o lege specială doar pentru el și că se va opune unei asemenea enormități. Supărați, liberalii au mârâit la pesediști că nu au absorbit fonduri europene sub Ciolacu și că, la o adică, poate rup și coaliția, dar mai la anul, așa, după alegeri.

Colac peste pupăză, după ani de tergiversări, instanța supremă a dat undă verde autorităților să recupereze circa 260.000 de euro de la familia Iohannis, bani pe care i-a încasat pe chirii de la două imobile din Sibiu, fără drept legal asupra lor. După 10 ani de mandat, nici măcar marca „Iohannis șase case” nu mai rămâne în picioare. Ultima sa redută imobiliară mai rămâne viloiul de lux din buricul Bucureștiului, pe care RA-APPS i-l pregătește pentru „pensionare”.

Klaus Iohannis pare că se îndreaptă cu pași tot mai repezi spre lada uitării istorice, oricât va încerca PNL să-l țină împăiat în vreo funcție, după alegeri. Este răsplata perfectă pentru vanitatea nemăsurată a acestui personaj ahtiat după funcții, rang și foloase derivate din asta.

Fabuloasa anecdotă relatată de jurnalistul Dan Tăpălagă, cum că Iohannis a cerut să-i fie găsită o cazare cu veceu de o înălțime specială, într-una din deplasările sale externe, poate rămâne la stadiul de folclor. Dar, sunt șanse mari ca, peste ceva timp, să ne gândim la decada Iohannis (2014-2024) și să realizăm că nici el nu a lăsat vreo dâră pe istoria României – vorba cam nedreaptă a fostului președinte Băsescu despre Emil Constantinescu.

Recomandările lui ALP

Ce urmează în economia României pe minus

Economia României nu are prea multe opțiuni, în era Ciolacu-Ciucă. Îngropată într-un deficit bugetar care va depăși 7%, statul român trăiește pe datorie și, mai grav, importă masiv. Așadar, depinde de alții. Ce urmează? Ori un bici fiscal tot pe spinările celor care produc bani, ori o abordare mai graduală: mai întâi mimăm că restructurăm aparatul bugetar, apoi revenim la prima variantă. Valentin Tătaru, economistul-șef al ING Bank România, i-a povestit Cristinei Dobreanu ce ne așteaptă pe partea economică, din 2025.

Cum își maschează Rusia rănile economice

Sancțiunile economice ale Vestului asupra Rusiei lui Putin sunt o apă de ploaie, ai putea fi tentat să zici, dacă te uiți la cifrele economice triumfătoare, prezentate de Kremlin. Alexandra Albu a stat de vorbă cu experți și a văzut că nu e chiar așa. Problema e doar că efectele nu se văd imediat, iar Rusia se pricepe de minune să prezinte o realitate deformată de mașinăria de război care produce non-stop. Asta nu poate însă dura la nesfârșit. Miza: cui i se termină primului benzina – lui Putin sau Ucrainei sprijinite de Occident?

CSR pe Insula Iubirii. De ce se lipesc și se feresc companiile

De obicei, companiile se feresc să se lipească de treburi controversate, pentru că nu au chef să afle pe banii lor cum se înclină balanța publică. La final de Insula Iubirii, emisiunea care a ajuns ca manelele – cu toții am ascultat, chiar dacă nu recunoaștem -, marile companii nu s-au ferit să călărească valul de audiență, chiar dacă era plin de controverse în jur. Ciprian Ioana s-a întrebat: oare le mai pasă lor de responsabilitatea socială, pe care o clamează pe toate gardurile, sau au călărit fără rușine un val de atenție, mizând că nu-i dracul chiar așa de negru?

Tinerii Gen Z iubesc leacurile băbești de pe TikTok

Au apus vremurile când mergeai la mamaie-ta, să-ți pună ciorapi cu oțet sau sare pe piept. Acum, tinerii se uită pe TikTok și cred că dacă-ți bagi usturoi în nas, scapi de răceală. Iar ăsta e doar un exemplu imbecil, dar benign, căci unele sfaturi lipsite de fundament medical pot pune chiar sănătatea în pericol. Dana Mischie a vrut să vadă cum poți să fii, ca tânăr, atât de destupat la minte și totuși atât de prost, încât să crezi că tot ce zboară pe TikTok se mănâncă.

Unde ajung de fapt hainele lăsate la reciclat în magazine

Marile lanțuri de magazine fast fashion, precum Zara sau H&M, ne îmbie să ne lăsăm pe mâna lor hainele vechi, că le reciclează. Niciodată n-am avut încrederea asta, am preferat să le dau fie unor amărâți, dacă mai erau purtabile, ori la gunoi. O investigație Snoop, de George Herlaș, arată ce doar intuiam. Omul a cusut AirTag-uri (dispozitive Apple de urmărit prin GPS) în vechiturile pe care le-a lăsat la reciclat, la diverse magazine. Și s-a trezit cu ele vândute la second-hand: ba prin Constanța, ba prin India, Pakistan sau Senegal. În loc de reciclare – poluare și bani făcuți pe cârca săracilor.

Infograficul Panorama

Suntem bombardați zi de zi cu știri despre riscuri iminente și catastrofe care stau să se întâmple, dacă nu s-au întâmplat deja. Care sunt însă cu adevărat pericolele care ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult? Unde ne uităm mai întâi? Aproape 1.500 de experți au făcut acest exercițiu pentru noi. Ei s-au uitat la cele mai mari riscuri pentru omenire în cinci domenii: economie, mediu, geopolitică, societate și tehnologie. Edit Gyenge le-a sintetizat răspunsurile într-un infografic despre riscurile anului 2024 și ale viitorului.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Nicolae Ciucă

Supărat că PSD i-a lăsat în ofsaid pe combinația cu „pensionarea” lui Klaus Iohannis în Parlament, șeful liberalilor s-a apucat să sifoneze din casă, ca o precupeață răzbunătoare: păi, nu mai ții minte, Marcele?

„Atunci când n-au curaj să spună că ne-am văzut, chiar nu trebuia să zică nimic despre ce am vorbit… Când nu recunoaște o chestiune care e între doi, trei oameni, cum putem avea încredere într-o coaliție pe viitor?”, a spus Ciucă, după ce Marcel Ciolacu a negat că s-ar fi întâlnit cu generalul și împăratul, pentru a discuta cum o scot la mal.

Apoi, Ciucă a mers mai departe, încercând să justifice cum bietul Iohannis e un nedreptățit al sorții: „(..) Singurul om care nu poate beneficia de acest drept constituțional de a candida este președintele și nu e drept. Și nu e doar președintele. Orice om care vrea să candideze independent nu poate să o facă. Vrea cineva, un medic, un om de cultură, un profesor, care se identifică cu valorile unui partid și vrea să candideze pe listă, dar nu poate pentru că nu e o prevedere legală din acest punct de vedere. De ce să limităm acest drept?”.

Trecem peste faptul că dreptul de a te vinde independent pe listele electorale ale unui partid este o nesimțire în sine. Dacă dorești să candidezi din partea unui partid, e logic și firesc să te înscrii în acel partid. Dar nu, domnul Iohannis ar vrea să fie și președinte „apolitic” în funcție, și candidat „independent” pe listele PNL, în același timp. Că doar n-o să-și dea demisia de la Cotroceni și o să se înscrie în PNL, nu?

Problema mai gravă și cât se poate de reală, pe care evident că Nicolae Ciucă nu dă doi bani, sunt limitările pe care orice persoană din România le are, dacă vrea să candideze independent-independent, nu independent la partid.

Zecile sau sutele de mii de semnături de susținere, necesare pentru ca o persoană să poată candida independent, fără partid, la alegerile din România, diversele restricții de finanțare electorală, pragurile electorale nu ar fi o problemă de limitare a dreptului de a fi ales. Problema e când nu ai o lege cu dedicație pentru înscăunarea șefului suprem, care rămâne fără job.

Cifra săptămânii