Newsletter Panorama

Panorama cu ALP: Iohannis, odihnitul fără concediu de la Cotroceni, și cum ți se citește cariera în palmă, la Cluj

Computer Hope Guy
Președintele Klaus Iohannis, în trecere. O senzație care s-a acutizat în cei 10 ani de mandat. Foto: Octav Ganea/Inquam.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre senzația tot mai acută că președintele Klaus Iohannis ne face o favoare că își duce la capăt mandatul de la Cotroceni și că, deși nu are dreptul la concediu legal, se află într-un perpetuu timp liber, importunat ocazional de atribuțiile de președinte, dar mai ales de întrebările și pretențiile noastre. Apoi, ne plimbăm un pic pe la Cluj, unde elevii sunt orientați în carieră după cum li se citește în palme, cu un aparat. Nu e o glumă, asta fac autoritățile locale din educație, în cel mai apreciat oraș al României.

Odihnitul fără concediu de la Cotroceni

Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, se pozau la piramide, în timpul unei vizite în Egipt, în plină pandemie de Covid, în 2021. Foto: Gazeta de Prahova.

Golirea de conținut a funcției de președinte al României și inadecvarea unui personaj în cea mai înaltă demnitate a acestei țări au atins culmi glorioase sub bagheta lui Klaus Iohannis. Intensitatea cu care președintele Iohannis își exercită mandatul de la Cotroceni, de 10 ani încoace, a ajuns un subiect de banc atât de comun, că nici nu-ți mai vine să râzi.

Totuși, nu poți să nu te amuzi la gesturi de frondă precum ale deputatului AUR care s-a dus să-l dea dispărut la Poliție pe președintele Iohannis, gândind, ca noi toți românii când ne aducem aminte de existența sa: băi, oare mai trăiește? Vorba auristului Axinia: „Dacă se află într-o situație de suferință, creștinește, am dori să-i fim sprijin”.

Gluma-i glumă, dar imposibilitatea exercitării funcției este ceva foarte grav când vorbești de președintele unei țări, iar în cazul lui Iohannis nu te poate condamna nimeni dacă te apucă astfel de griji.

Nu poți să consideri nejustificate demersuri jurnalistice precum cele de la Libertatea, care a cerut Administrației Prezidențiale să spună dacă Iohannis este în concediu. Omul nu mai fusese văzut în public de o lună de zile, din decembrie anul trecut, iar agenda sa publică de pe site-ul președinției era mai goală ca teza la fizică a corigenților din tinerețile profesorului Klaus.

O să râdeți dacă vă amintesc că a fost o vreme când Iohannis al nostru ieșea la tribună până și să deplângă victimele unor tragice accidente rutiere?

Acum, același Iohannis a lipsit chiar și de la ceremoniile de comemorare a Revoluției din decembrie 1989, trimițând în locul său niște subalterni. A scos capul pe fereastră abia pe 22 ianuarie, pentru a-l cinsti pe premierul Vietnamului, sosit la București. O „punte” de o lună e totuși o fantezie exagerată chiar și pentru cel mai indolent bugetar din țara aceasta.

Sigur că președintele României nu are concediu prevăzut de lege. Sigur că Iohannis nu a stat chiar degeaba în tot acest timp: a mai dat un telefon oficial, a mai semnat niște decrete. Totuși, când folclorul ajunge să bată realitatea, se poate chinui cât vrea Cotroceniul să explice că nu e chiar așa. La fel cum s-a chinuit și să explice sensul faraonicului turneu prezidențial în Africa, de anul trecut.

„Știți că un președinte al României, dacă vă uitați în Constituție, nu are prevăzut concediu. De asta, orice ai face, te rupi două-trei zile, trebuie să stai cu toate sistemele de comunicații în alertă și cu sistemele de securitate pe lângă tine și cu posibilitatea să semnezi oricând un decret, o hârtie, să aprobi un document și așa mai departe”, povestea fostul președinte Traian Băsescu, în 2013.

Într-adevăr, președintele țării nu are dreptul la concediu, ca toți angajații de rând. Gravitatea atribuțiilor pe care le exercită nu i-ar permite așa ceva. Totuși, e și el om și are nevoie de timp liber. Ghiciți norocul lui și ghinionul nostru? Când ești președinte, cine să îți țină socoteala?

Credeți că în afară de ziariștii și oamenii cei răi și invidioși din țara asta, îl poate lua cineva la întrebări pe președinte, când pleacă la schi într-un weekend prelungit, când își prelungește cu câteva zile vizitele oficiale, să facă niște turism sau când efectiv ar avea chef să o ardă pe Netflix, în loc să facă treburi prezidențiale la birou?

Mi-aduc aminte și acum de niște șefi de-ai mei care, la despărțirea de jobul extrem de bine plătit pe care îl deținuseră niște ani de zile, au încasat și banii pe zilele de concediu neluate. Deși mergeau cu religiozitate în vacanțe și plecau de la birou când li se năzărea, la trasul liniei s-a constatat că, pe hârtie, acești oameni nu știau, săracii, ce e acela concediul. Nu completaseră vreo cerere în acest sens.

Cine să-i verifice și să le aprobe, ei înșiși? Așa și cu Klaus Iohannis. Ne putem baza doar pe bunul său simț și angajamentul în fața înaltei demnități pe care o deține. Problema e că am ajuns însă să râdem cu gândul că am putea avea o astfel de așteptare de la dânsul. Și nu e vina noastră.

Timp de 10 ani, președintele Iohannis a ținut să ne arate, cu un aer de boiernaș de provincie, ajuns pe funcție înaltă „la Capitală”, că nu dorește să dea socoteală nimănui și că orice întrebare legată de intențiile sau îndeletnicirile dumnealui în această funcție nu doar că îl deranjează din cale-afară, dar îl scârbesc de-a dreptul. Bine, asta când nu e întrebat la ce funcție europeană sau mondială ar putea visa, de la șef al NATO, la cap al Consiliului European.

Pentru cei care se uită mai întâi cu respect la om și abia mai apoi cu plecăciune la înălțimea funcției, năravurile lui Iohannis s-au etalat în toată splendoarea lor încă de când ne bucuram cu toții că „am scăpat de Ponta”, în 2014.

De la irealul episod „ghinion”, la care mi-a stat inima live, de rușine și indignare, în studioul de televiziune online de la Gândul, în cea mai căznită campanie electorală prezidențială pe care am trăit-o vreodată (părea că pacientul e dus împotriva voinței sale, la tăiere, vă mai amintiți?), până la trântitul țâfnos al paltonului pe capota Mercedesului de protocol, de furie că „sclavii” nu au alergat suficient de repede să-l debaraseze de povara propriei haine.

De la refuzul de a acorda interviuri sau de a participa la dezbateri în ultima campanie electorală, alegând pe sprânceană un grupuscul de ziariști care să-i pună întrebări inofensive, până la recentele dezvăluiri ale Recorder, legate de milioanele de euro pe care Klaus Iohannis le fâlfâie din banii publici, pe avioane ultra-luxoase de protocol.

Sunt doar câteva exemple care vin rapid în memorie, desprinse din cei 10 ani de mandat de președinte. În urma lor, rămânem cu un imens zero barat, lăbărțat în discursuri, strategii și documente de intenție care nici măcar pe hârtie nu au fost memorabile, darmite să aibă efecte reale asupra bunului mers al României.

Și mai grav, rămânem cu impresia că cel mai votat demnitar al țării ne-a întors demult spatele și că, din când în când, mai iese dumnealui, atunci când nu pare un turist fără concediu de odihnă, importunat de cetățeni și de cea mai înaltă demnitate a României.

Recomandările lui ALP

Avem tot mai puțină apă, dar ne amăgim că ne va da mai multă energie

apa energie

România se mândrește cu arsenalul său energetic de hidrocentrale și asta nu e un lucru rău. Apele produc energie (mai) curată. Sunt totuși câteva probleme. Pe termen lung, apa va deveni o resursă din ce în ce mai precară și greu de exploatat, iar producerea de energie prin hidrocentrale nu e tocmai prietenoasă cu mediul. Acum, avem un mix frumos de energie, pentru care alte țări ne pot invidia. În viitor, partea hidro va scădea însă cu până la 30%. Anca Iosif mănâncă mediul pe pâine mai ceva ca o termocentrală pe cărbuni, așa că a explicat totul aici.

Războiul din Israel a inversat polii turismului religios în România

pelerinaj israel turism

Războiul din Israel are, pe lângă atrocitățile comise de ambele părți, efecte nebănuite pe tot globul. Unul ar fi că economia pelerinajelor, care constituia o halcă importantă din turismul israelian, dar și palestinian, a fost pusă pe butuci. Dumnezeu te apără de multe, dar nu ai garanția că ești ferit de bombe. La primul ei text în Panorama, Alina Stan contorizează pagubele spirituale suferite de pelerinii români. Noroc că Dumnezeu e mare, iar cele sfinte se mai găsesc și prin Grecia sau Moldova noastră.

Memele, noua unealtă de marketing a brandurilor

Memele, noua unealtă de marketing a brandurilor. Strategie de viitor sau trend trecător?

Marile branduri s-au prins că tineretul nu se mai uită la televizor și nici la reclame clasice. Așa că noua strategie e să fie cât mai „autentice”. Știți ce iese când doar încerci, în loc să fii? Deseori, senzația aceea cringe când încearcă bunica vreo glumiță aluzivă la masa de Crăciun. Brandurile încearcă să fie cât mai glumețe în online, cu meme (glumițe vizuale). Vlad Dumitrescu îți explică de ce iese nasol de multe ori și de ce e doar un trend care o să moară în curând.

Cum au murit zeci de mâțe la „Căsuța Pisicească” din Iași

Am două mâțe la domiciliu, iar dezvăluirea aceasta de la PressOne m-a durut fizic. În România, până și scopurile umanitare sunt întoarse pe dos, iar soarta macabră a unor pisici din Moldova nu ar trebui să ne mire, când lângă București au fost omorâți cu zile niște oameni bătrâni, ținuți ca-n lagăre. La Iași, un „adăpost” pentru pisici fără stăpân, lipsit de orice autorizație și organizare de specialitate, dar care încasa multe mii de euro de la milostivi, a funcționat ca un fel de casa groazei pentru pisici.

Ce se întâmplă cu salariile în 2024 și cât să ne temem că ne fură AI joburile

salarii piata muncii

Claudia Spridon are numai vești bune de pe piața muncii: trendul concedierilor va continua și anul acesta, iar presiunea pe echipe va crește și mai mult. Inflația bate în continuare salariile la fundul gol, cât să plângem noi când ne uităm pe bonul de la supermarket. Patronii se chinuie să țină pasul, însă anul acesta creșterile medii de lefuri vor fi cu procente dintr-o singură cifră. Să zicem mersi, cu gândul că reforma Ciolacu ne ia și 10% din ciorba de pe tichetele de masă, de exemplu.

Infograficul Panorama

În România, când vine vorba despre antreprenoriat, bărbații rămân de departe dominanți. În mai bine de jumătate dintre județele țării, abia o treime dintre asociații firmelor sunt femei. Nici nu stăm prea rău, de fapt, raportat la restul Europei, unde procentul femeilor care au firme este mult mai mic decât la noi.

Edit Gyenge explică cum frica de eșec ne paralizează viețile profesionale și mai ales spiritul antreprenorial. Indiferent că suntem femei sau bărbați. Totuși, bias-ul cultural format încă din copilărie face ca bărbații să scoată capul mai mult în antreprenoriat. Resorturile sunt fascinante și le găsiți explicate în acest material rotund, plin de infografii.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Inspectoratul Școlar Cluj

Conferința de lansare a proiectului pilot prin care la orientarea în carieră a elevilor va contribui și un cititor electronic în palmă. Foto: Cluj24.ro

De obicei, mă ciocnesc de proștii și impostorii de la conducerea României, citind în fiecare zi știrile povestite ordonat și piperate cu umor de Bianca Oanea, în newsletterul ei, „News&Spice”. Eu vă invit să ne ciocnim împreună frunțile de palme cu cireașa de pe tortul săptămânii.

Inspectoratul Școlar Cluj a anunțat că lansează un proiect prin care 100 de elevi de-a XI-a, din cea mai scumpă urbe a României, vor fi testați cu un scanner cititor de palme, pentru aptitudini psihologice, în vederea orientării în carieră.

Mai pe românește: copii, haideți la baba Vanga, să vă citească viitorul în palme – inginer sau gunoier? Doar că într-o variantă high-tech, că doar suntem în valea siliconată din Cluj, nu pe ogorul din Teleorman (scuze, vecinii, dar Vaslui e so last year).

Sună ca fantasmagoria aceea numită frenologie, care îți măsoară intelectul și trăsăturile după umflăturile de pe căpățână? Sună a metrologie de budoar, între fetele de liceu care calculează lungimi și grosimi intime, pe baza infailibilului algoritm „uite, fată, câtamai nasul/piciorul are nebunul de Costel”?

Să nu ne pronunțăm noi, profanii. Să-l lăsăm pe reprezentantul firmei care vinde acest gizmo să vorbească: „Este un neurostimulator pe care elevii își pun palmele, iar ulterior sunt supuși unor impulsuri electrice de voltaj foarte mic, prin care le este stimulat creierul. Creierul răspunde înapoi, moment în care scannerul intră în modul de colectare date. (…) Informațiile sunt interpretate de un algoritm inventat de noi”, a spus Andrei Galoș, de la Psychometric Systems.

Inventatorul aparatului este, desigur, un reputat cercetător pe nume Dumitru Grigore, iar aparatul a fost, cum altfel, premiat la Salonul de Invenții de la Geneva, de care citim că dă medalii aproape oricui plătește taxa de participare.

A fost premiat și în România, la PatriotFest – gală organizată de think-tankul fondat de un fost ofițer SRI, unde armata și serviciile secrete celebrează an de an inovația și inventatorii.

Fizician, preot în Argeș, inventator? Da. Domnul Grigore are doctorat la Academia Tehnică Militară, studii de psihologie, dar a absolvit și teologia la Facultatea „Mucenița Filofteea”, din Pitești. Îl găsim și în echipa de „vizionari” a organizației „Tracia Unită”, care „întruchipează tărâmul antic de unde au pornit civilizațiile lumii, școala zamolxiană a spiritualității”. E fondată de „vizionarul” (conspiraționist, spun gurile rele) Sacha Stone, propovăduitor al „apocalipsei 5G”.

Vedeți, domnule rector David, nu mai fiți supărat pe astrologii și numerologii României, aveți probleme și la Cluj. La lansarea proiectului a participat chiar și decanul Facultății de Psihologie de la „Babeș-Bolyai”, care ulterior a ținut să se dezică.

Până să descoperim intrarea în tunelurile dacice de sub Bucegi, cu ajutorul școlii zamolxiene, putem doar să sperăm că niște tineri din Cluj vor nimeri cu dreptul în carieră, iar dacă un citit neurostimulator în palme îi ajută să doarmă mai liniștiți, cine suntem noi să zicem altceva? Dacă și domnii în civil de la SRI și armată zic că e de bine, chiar putem dormi liniștiți.

Cifra săptămânii

0 %
din copiii României vor să plece din țară și să trăiască peste granițe.

Tell me more: Thomas L. Friedman

„Cele trei fronturi pe care Israel pierde:

În primul rând, deși Hamas a început acest război ucigând, mutilând, răpind și violând civili israelieni chiar peste graniță, Hamas pare să câștige războiul narativ global pe social media, din cauza miilor de victime civile din Gaza, provocate de bombardamentele israeliene asupra luptătorilor Hamas, care se ascund în mod deliberat în tuneluri de lângă casele civililor palestinieni.

În al doilea rând, Netanyahu încă nu a definit o concluzie politică pentru Gaza, un plan pentru menținerea păcii și supravegherea guvernării și securității sau un partener palestinian legitim, care să pună umărul la înfăptuirea lor. Fără aceste lucruri, Israel poate rămâne împotmolit în Gaza pentru totdeauna.

În al treilea rând, Israel este atacat de la distanță de actori non-statali pro-iranieni, în special de rebelii Houthi din Yemen și de Hezbollah, din Liban. Și singura cale pentru Israel de a descuraja și contracara amenințările lor, mai ales când este încă ocupat să lupte în Gaza, este cu ajutorul aliaților globali și regionali.

Răspunsul la toate aceste trei provocări (…) este ca Israel să găsească și să ajute la clădirea unui partener palestinian credibil, legitim și eficient”. – Thomas L. Friedman, într-un editorial New York Times.


Până aici am avut să vă spun. Mai trec eu și săptămâna viitoare, vineri dimineață, dacă vă găsesc pe-acasă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    8
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x