Panorama cu ALP: De ce ne irită pachetul Bolojan? Înainte să ne agresați fiscal, scoateți-ne măcar la o cafea

Bine ne-am regăsit. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim despre valul justificat de furie și frustrare în fața gambitului Bolojan, care a deschis cu tura taxelor și impozitelor pe care le vom suporta cu toții, fără să ofere la schimb un pansament gastric: scursul osânzei politice care căpușează instituțiile și banii statului. Așteptăm cuminți desertul de tip „capul lui Moțoc vrem”, să simțim că nu din nou doar fraierii decontează în solidaritate. Apoi, ne minunăm de nesimțirea acerbă a lui Adrian Câciu, acest Agamiță Dandanache care se luptă pentru noi, neicușorule, din Mercedesul său care i-a crescut în curte.

De ce ne irită pachetul Bolojan: înainte să ne agresați fiscal, scoateți-ne măcar la o cafea

România e în necaz economic și fiscal până în gât, iar ca să începem câtuși de puțin revenirea, cea mai rapidă cale e să aduci mai mulți bani la buget, prin taxe mai mari, de tip pătură, care ne acoperă pe toți. Nu e suficient, ba chiar se poate dovedi un sacrificiu inutil în lipsa altor măsuri de chivernisire a cheltuielilor publice, dar e cel mai rapid pas pe care îl poate face un stat. Ar fi greșit să ne amăgim că se poate și altfel.

Nici nu mai contează cine e vinovat că am ajuns aici, deși responsabilii sunt bine știuți. Partidele lor guvernează și astăzi, ba chiar ne țin acum lecții de solidaritate, precum marele finanțist PSD Câciu, căruia i se rătăcesc Mercedesurile prin curte.

Nimănui nu-i place să piardă bani, cu atât mai mult să fie jecmănit cu taxe de un stat care nu îi oferă la schimb nimic mai bun decât ieri. Totuși, cred că dacă ar exista un sentiment de echitate, oamenii ar accepta mai resemnați aceste scumpiri care ne vor lovi pe toți direct, indiferent că lucrăm la privat sau la stat, indiferent că avem o afacere sau lucrăm pentru o companie străină.

Acest sentiment de echitate socială este efectiv călcat în picioare. E ca și cum nu am fi trecut printr-un an electoral unde cei mai mulți români și-au exprimat violent frustrarea economică și socială la vot, dorind să dărâme cu totul România democratică, doar de dragul de a-i vedea pedepsiți pe bezmeticii care conduceau țara. Acum, nu pare să existe decât o vagă preocupare pentru pansarea sentimentelor noastre de cetățeni pe care se pune din nou jugul.

Am plăti poate cârtind mai puțin alimente și combustibili mai scumpi, antreprenorii și investitorii poate că ar fi dispuși să închidă ochii la cele câteva procente în plus pe care le vor plăti la impozitul pe dividende și profit, dacă am ști că cei responsabili pentru acest dezastru sunt și ei penalizați în vreun fel.

Dacă marile inechități din sistemul de stat, de la miile de sinecuri politice din instituții, la dezmățul pe bani publici al unor privilegiați din sistemul securisto-politic care căpușează pe toate părțile statul, ar fi sancționate și măcar parțial eliminate, poate că am înghiți mai ușor în sec.

Nu e de ajuns ca Ilie Bolojan să ne anunțe că a mai descoperit o comisie sau un comitet unde niște politruci sug bani de la stat degeaba, pe ochi frumoși. Știm că vă știți între voi, doar PNL și PSD i-au pus acolo, nu noi. Lumea vrea sânge, vrea urmări pentru nemerniciile politice pe care e pusă acum să le plătească din buzunar. „Capul lui Moțoc vrem!”. Și am avea o sumedenie de Moțoci în sistemul politic și de stat, care și-ar merita pe deplin soarta, cât se poate de public.

E inexplicabil de ce nu există o preocupare mai intensă pentru comunicarea către public sau măcar împachetarea mai inteligentă și mai digerabilă a justificărilor și rațiunilor din spatele acestor decizii fiscale.

Nu e de ajuns să ne spui că am mâncat la restaurant de 132 de lei, când noi aveam în buzunar doar 100 de lei, și că de restul ne-am împrumutat la cămătari. Nu românii s-au îmbuibat în plus la restaurant, de capul lor. Ci managerii restaurantului au zis, iată, mâncați în plus, că e la ofertă, în timp ce în spatele tejghelei, ei și găștile lor devalizau bucătăria. Acum, aflăm că promoția a fost țeapă, iar cei care au orchestrat dezmățul sunt curați ca lacrima.

E greu, însă, să arăți cu degetul sau să pedepsești politic vinovații, când ești obligat să dormi cu ei în pat. Bolojan însuși provine din partidul care a guvernat România spre dezastrul economic în care se află acum, alături de PSD. Ei au navigat cu bocancii și apele tulburi ale pandemiei, ei au mărit pensii și salarii fără să aibă cu ce, ei s-au dovedit incapabili să își respecte angajamentele în fața UE, pentru a primi bani mai mulți din fondurile PNRR.

Acum, trebuie să guverneze împreună, de frica unui drac și mai mare, care își ascute ghearele în Parlament: extremiștii și populiștii care, sub eticheta de suveraniști, nu doar că ar izbi economic România de zid, dar ar scoate-o de pe autostrada occidental-europeană, pe o uliță cu iz mai rusesc, tradițional-nostalgic, cum le place lor.

Problema e că, în lipsa unei reparații urgente a sentimentului că nu doar restul cetățenilor plătesc oalele sparte, ci și statul și reprezentanții săi se schimbă și au de suferit (și nu mă refer la simplii angajați), valul de frustrare și furie din care se hrănesc populismul și extremismul va crește și mai înfiorător.

Și când zic stat, nu mă refer la angajații bugetari de rând, care au ajuns din nou ținta frustrărilor celor care lucrează la privat. Se vântură o furtună de false probleme la adresa lor, în aceste zile, care-i demonizează ca țapi ispășitori. Nu sunt nici prea mulți la număr, nici sporurile lor inventate sau concediile medicale nu sunt marile probleme ale aparatului de stat. Banii se risipesc pe crasa lui ineficiență și căpușarea cu politruci și pile de partid, care nu doar înghit banii degeaba, dar îi sufocă și pe bugetarii care muncesc cu sens.

Pot să înțeleg, rațional, de ce guvernul Bolojan nu a pornit mai întâi cu această demonstrație de echitate către români: iată, am înțeles că așa nu se mai poate și începem să facem curat în ograda statului care risipește bani pe toate părțile. Și abia apoi vă cerem și vouă să puneți umărul la taxe și impozite mai mari. Tăierile, reforma, restructurările durează, iar urgența fiscală e prea mare. Suntem asigurați că ele urmează în „pachetele” de măsuri viitoare.

Fără ele, însă, și mai ales fără o eficientizare a colectării și cheltuirii banilor publici, toate aceste sacrificii care ni se cer de la tribuna Guvernului vor fi în vânt. „Este ca și cum ai da mai mulți bani pe o găleată spartă, sperând că, prin minune, se va umple mai repede. Dacă pui mai multă apă, va și curge mai multă, prin aceeași gaură nereparată”, explică perfect situația Dan Popa, în Hotnews.

Îmi vine în minte obsesiv, când văd șiragul de sacrificii fiscale pe care ni le cer guvernanții, bancul acela prost și scârbos, cu mama vierme și copilașii ei, care luau cina la cimitir: „cine nu papă bătăturică, nu primește ochișor”. Ilie Bolojan și miniștrii săi ar face bine să ne pregătească și un desert consistent, ornat cu măsuri de tip „capul lui Moțoc”, care să îndulcească răbdările prăjite pe care, a câta oară, românii trebuie să le deconteze în numele unor politicieni iresponsabili.

Recomandările lui ALP

Banking pe banii statului, în club la Saint-Tropez

Bancherii sunt niște oameni bogați, în general. E ok dacă petrec în club la Saint-Tropez, își permit. Problema e când banca e pe banii statului, iar directorul petrecăreț nu doar că are un salariu de bancher, dar mai suge banii statului și din câteva comitete. Sau că plătește chirie pe sediul băncii la preț dublu, unui samsar care are imobilul tot de la stat. Practic, bancherul Halalai o arde ca la Saint-Tropez pe banii noștri. Ceea ce nu prea mai e ok, după cum ne arată filmările obținute de Snoop.

„Securiștii” care papă banii statului și la pensie, și la salariu

Cumulul pensiei cu salariul la stat e o portiță pe care mulți bugetari cu privilegii speciale o abuzează din greu. Cei mai mulți provin din sistemele de ordine și siguranță națională, unde tinerii pensionari de 40-50 de ani intră în secunda doi în câmpul muncii, tot la stat. Sorin Ozon ne arată în Libertatea un panou cu șapte astfel de exemple de „securiști” cu pensie și salariu de la stat. Recordul nesimțirii? Cele 19 salarii de la stat și privat ale unui pensionar SRI.

Rusia subminează Moldova cu criptomoneda Șor

Sofisticarea Rusiei în a influența alegeri și mișcări sociale prin alte state uimește mereu. Am trăit-o pe pielea noastră anul trecut, când nici măcar nu avem certitudinea că a intervenit direct sau doar a cules roadele georgiste. Peste Prut, jocurile se fac mult mai abrupt, ne arată Marionela Toma în Context. Ilan Șor, proxy-ul Moscovei, a lansat o criptomonedă prin care sponsorizează campanii și rețele de trolli, pentru a servi intereselor politice rusești.

O alianță de carteluri mexicane zguduie lumea

O alianță pe care nimeni nu ar fi crezut-o posibilă acum ceva timp are loc în lumea cartelurilor mexicane care fac traficul de droguri să se învârtă la nivel mondial. Cei din Sinaloa, urmașii lui El Chapo, au apelat la ajutorul celor din Jalisco, vechi rivali. „E ca și cum l-ai adus pe Messi în echipa ta”, povestește cineva în analiza New York Times. Mișcarea e tectonică și poate umple de un val de crime nu doar Mexicul, ci întreaga regiune.

Infograficul Panorama

Edit Gyenge ne arată, într-un material interactiv despre cum ne schimbă viețile valurile de căldură, cum au evoluat temperaturile medii ale lunilor de vară din România. Nu pare mult, dar țineți cont că vorbim de medii.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Adrian Câciu

Fostul ministru PSD al Finanțelor, apoi al Fondurilor Europene ar trebui să se târască sub o piatră și să se ascundă în tăcere. Să-și vadă de excursiile sale la mare, cu lada de șampanie în portbagajul SUV-ului său Mercedes de om sărac și cinstit.

Dar nu. Câciu insistă să ne țină lecții de solidaritate fiscală și responsabilitate, de parcă nu el și partidul său au guvernat România în ultimii ani, provocând dezastrul economic și financiar în care ne aflăm acum.

„Pachetul ne bagă în criză. (…) Nu voi susține niciodată o austeritate care lovește în oameni, în dezvoltare, în viitor. Nici nu voi tăcea când văd că, în numele „disciplinei fiscale”, se pregătesc soluții care taie fără să repare. România nu este o contabilitate rece. E o țară care are nevoie de echilibru, viziune și curaj”, are tupeul să spună Câciu despre măsurile guvernului Bolojan, din care face parte și PSD.

Câciu se simte la fel de străin de situația în care se află România cum se simte și față de hardughia Mercedes de 100.000 de euro pe care o conduce: e a soției divorțate de dânsul, e luată în leasing financiar, nici el nu mai știe clar ce și cum. Doar întâmplarea face ca fundul social-democrat al domnului Câciu să se plimbe în lux sau să încaseze cu nesimțire bani de chirie de la Parlament, în timp ce el se lăfăie într-o vilă din centrul Capitalei.

În capul lui, e doar „ținta unei narațiuni simpliste”, care știe el „de ce a apărut și cine a comandat-o”. Soros, probabil, sau oculta. Narațiunea simplă e doar asta: Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe și membru al partidului care a guvernat România în ultimii ani, are tupeul să ne vorbească acum de „echilibru, viziune și curaj”, în timp ce sifonează bani de la Parlament și se plimbă cu o mașină de lux pe care o palmează în actele firmei fostei soții.

În rest, „ne vom lupta pentru oamenii cu venituri mici şi medii”, zice Câciu, această ilustrare perfectă a lui Agamiță Dandanache, din „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale: „și dă-i și luptă”, neicușorule.

Cifra săptămânii