Panorama cu ALP: Unde găsim balanța între demonizarea și impozitarea jocurilor de noroc

Salutare, sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Încercăm să vorbim rațional despre jocurile de noroc și impozitarea lor, în valul de frustrare și dezinformări care înconjoară pachetul fiscal Bolojan. Mergem apoi pe litoral, unde primarul din Mangalia de îndeamnă la patriotism prost: să facem plajă aici, la scump și urât, nu la străinii cei răi și neromâni.

Unde găsim balanța între demonizarea și impozitarea jocurilor de noroc

Să vorbești rațional despre fenomenul jocurilor de noroc a ajuns la fel de riscant ca a discuta despre yoga, în anii 2000: neapărat e ceva ocult, dubios, se petrec lucruri necurate acolo, iar dacă te bagi, ajungi garantat sclav spălat pe creier sau degustător de lichide aurii. Ca de fiecare dată când se discută de impozitarea operatorilor și jucătorilor, există valul popular „luați pielea de pe ei”, cu subsidiarul de a interzice, rareori rostit, dar visat de cei mai îndârjiți în a aplica moralitatea cu forța statului.

Acum, se propagă cumva impresia antifactuală că Guvernul Bolojan „a scăzut” taxarea în acest domeniu. În realitate, atât taxarea operatorilor, cât și a jucătorilor a crescut și nu e prima oară, în ultimii ani. Sigur, poate nu cu cifrele prohibitive care li s-ar părea justificate unora care își întemeiază calculele fiscale pe o virtute închipuită, nu pe realități economice.

În primul rând, problema pleacă tot de la sentimentul lipsei de echitate: se iau bani de la mămici și bolnavi, se scumpește totul, dar pe „degenerații” de la pariuri nu-i ard chiar așa rău.

Apoi, valul mânioșilor se agață de faptul că în prima variantă a pachetului fiscal Bolojan, „câștigurile” jucătorilor erau impozitate cu minimum 10%, față de 3% cât e în prezent, până la pragul de 10.000 de lei. În varianta finală, a crescut doar la 4%.

Pare puțin? Poate că este, însă ce nu pricepe majoritatea este că aici nu vorbim de o taxă pe câștig. Nici măcar de una pe venit. Este mai degrabă o taxă pe viciu sau o taxă pe retragerea banilor din joc. Un jucător plătește acest impozit, reținut automat, la sursă, pe orice sumă retrage de pe un site de jocuri de noroc sau de la o agenție de pariuri. Nu e vorba de câștig. Dacă ai depus 100 de lei, pierzi 50 și decizi să retragi restul, vei plăti impozit pe acei 50 de lei retrași. Asta deși ești în pierdere, nu ai făcut niciun câștig.

Nu mai vorbesc că jucătorii sunt taxați oricum pe toate părțile: la depunerea de bani online, apoi de către unele bănci care îi suprataxează suplimentar la tranzacții, apoi operatorii de jocuri de noroc îi taxează oricum la orice joc cu comisionul casei. Ba, la intrarea în cazinouri și cluburi de poker se plătește statului și așa-zisa „taxă de privitor” – ai trecut pragul, ai plătit (50 sau 30 de lei, după caz). Nu e chiar ieftin să participi la jocuri de noroc, și totuși românii joacă în draci.

Putem vorbi și de discriminările aberante ale sistemului de taxare, rezultat evident al acțiunilor de lobby. Jucătorii care practică activitățile online plătesc fără discriminare acest impozit progresiv, structurat pe praguri valorice, indiferent de jocul de noroc. Cei care merg în locații fizice, la cazinouri (le numeri pe degete în București), cluburi de poker (nu cred că-s 10 legale în toată țara), dar mai ales în sălile de păcănele și loterii sunt exceptați de la impozitare, până la imensul prag de 66.750 de lei (vreo 13.000 de euro). Aici vorbim iar de primul resort al revoltei: lipsa de echitate. Unii scapă mult mai ieftin din această ecuație fiscală.

În rest, povara taxării a fost mutată – în mod corect și echitabil, ca în multe țări civilizate, unde jocurile de noroc sunt reglementate acerb – pe firmele operatoare, pentru că ele fac profit, nu jucătorii, care majoritatea pierd bani la aceste „distracții”. Aici, creșterile au fost, atenție, mai mari decât în proiectul inițial de lege.

Nu au crescut birurile suficient? Să zicem. Nu plâng de mila industriei de jocuri de noroc, care are margini de profit dolofane de pe urma credulilor care cred că „le dă speciala” și devin milionari peste noapte. Piața era estimată în 2024 la aproape 3 miliarde de euro în România, iar profiturile nete declarate se ridicau la circa 300 de milioane de euro în 2022 și la peste 200 de milioane de euro în 2023. O creștere de câteva procente nu le dărâmă afacerile, așa cum amenință prin articole de presă cu iz suspect.

Totuși, trebuie să ținem cont că această industrie este una dintre cele mai disciplinate fiscal din România, din simplul motiv că e obligată să achite toate dările (mai puțin cele privind impozitul pe profit) în avans – toate licențele și suprataxările sunt condiție de funcționare pentru operatorii de jocuri de noroc. Doar din creșterea acestor taxe făcute acum de guvernul Bolojan, statul obține cert circa 320 de milioane de euro pe an.

Grija oricărui reglementator ar trebui să fie, desigur, să nu omoare găina cu ouă de aur. Iar acest principiu ar trebui să funcționeze la ambele „capete” – să nu sufoci nici operatorii, să nu sperii nici jucătorii care alimentează cu bani sistemul. Apropo, știați că statul e an de an cel mai profitabil operator de jocuri de noroc din România, prin Loteria Română?

Care e rațiunea de a taxa mai mult operatorii și mai puțin jucătorii (țineți cont că sunt state unde câștigurile din jocurile de noroc nu sunt taxate deloc, de la Austria la UK)? Pentru că primii fac bani, ceilalți pierd bani din această activitate, per total, când tragi linie pe un termen mai lung (un an, să zicem, ca la impozitul pe venit).

În plus, veniturile din jocuri de noroc nu sunt un rezultat al unei activități constante, ci mai degrabă al unei distracții unde ocazional mai pleci și cu ceva bani acasă. Sigur că există și (puțini) profesioniști care trăiesc din asta (nu din păcănele sau loterie, dar din poker sau pariuri), iar lor statul ar trebui să le ofere posibilitatea să se înregistreze ca atare, cu toate poverile fiscale aferente.

„Ni s-a părut mai cinstit să taxăm operatorii, nu jucătorii, care oricum nu iau decizii raționale când decid să joace, pentru că, dacă își făceau un calcul, vedeau de la bun început că sunt mereu pe pierdere, nu câștigă nimic niciodată”, rezumă raționamentul Diana Stoica, de la USR, la Europa Liberă.

Bolojan a argumentat altfel, arătând balanța între beneficii și riscuri. O impozitare mai agresivă ar împinge jucătorii în zona neagră, de jocuri de noroc nereglementate sau ilegale, pentru a scăpa de taxe. Și asta doar pentru un beneficiu relativ – circa 600 de milioane de lei anual din taxarea jucătorilor, față de 4 miliarde cât plătește industria în taxe.

Am lăsat la final riscurile asociate jocurilor de noroc, tragediile umane sau financiare, flagelul în care ele se transformă pentru unii oameni. Din simplul motiv că nu consider că taxarea rezolvă aceste probleme. Așa cum consumul de alcool, droguri sau tutun nu scade, dacă impui taxe mai mari sau prohibiție, ci doar se refugiază într-o zonă ilegală, nefiscalizată și cu riscuri și mai mari pentru oameni, asta se întâmplă și cu jocurile de noroc.

Nu vă faceți iluzii. Cei pasionați sau dependenți de jocuri de noroc, care rulează cei mai mulți bani, o vor face cam în orice condiții. Pentru dependenți, o taxă de 10% în loc de 3% înseamnă fix nimic. Vor juca în continuare, se vor ruina sau își vor pune capăt vieții la fel de des. Din simplul motiv că acești oameni nu sunt în situația de a lua decizii raționale, ci suferă de o afecțiune.

Ce ar trebui să facă statul și nu face suficient? Să limiteze sau să interzică expunerea oamenilor la mirajul mincinos al jocurilor de noroc: interzicerea sau limitarea drastică a publicității, reducerea accesibilității la ele (vezi restricționarea geografică a locațiilor fizice și scoaterea lor în afara localităților), campanii de educație puternice.

În rest, desigur, există discuția despre morală și moravuri, unde fiecare e liber să creadă și să aleagă ce vrea. Într-un stat democratic, însă, asta nu ar trebui reglat la nivel de cod fiscal.

Recomandările lui ALP

Extremismul online, întreținut din SRI sau Senat

Există rețele online bine puse la punct, care distribuie conținut neonazist, antisemit și uneori propagandă rusă. Adina Marincea arată în Context cum au pus umărul la crearea unor liste de „dușmani ai poporului”, în perioada alegerilor, un fost ofițer SRI, senatori sau tot felul de profesori din mediul academic.

„Bodyguarzii” rachetelor Patriot ne costă 2 miliarde €

Armata vrea să cumpere sisteme de apărare cu rachete cu rază scurtă și medie de acțiune, iar câștigătorii unui contract-mamut, de circa 2 miliarde de euro, ar fi israelienii de la Rafael. Mihnea Lazăr ne arată în PressOne de ce apărarea antiaeriană a României e șchioapă doar cu cele câteva sisteme americane Patriot pe care le are. Și de ce achiziția de acum era necesară, dar e cam tardivă.

Ce se întâmplă cu banii strânși de Nicușor Dan în campanie

Președintele a strâns circa 12 milioane de euro în campania prezidențială, iar circa 700.000 i-au rămas în conturi, din donații. Cristian Andrei ne explică în Snoop ce se întâmplă legal cu acești bani și care e diferența între sponsorizări și donații, într-o campanie electorală. De asemenea, vedem că fostul contracandidat George Simion a strâns chiar mai mult bănet de campanie.

Nicușor, triunghi amoros cu Macron și Merz

Nu e un titlul unui film deocheat la care cineva ar vrea să se uite, dar e o realitate politică europeană: Nicușor Dan cel fără de partid e curtat de francezul Macron să vină în familia Renew Europe, iar de cancelarul german Merz, să intre în Partidul Popularilor Europeni. Politico arată că o decizie a lui Dan pentru una dintre marile familii politice europene ar fi o lovitură de imagine, dar ar conta și la balanța puterii de la summiturile șefilor de stat din UE.

Infograficul Panorama

Expunerea timpurie la plățile digitale și mediul online a influențat comportamentul de consum al Generației Z, tinerii de sub 30 de ani. Pentru ei, achizițiile online au loc mai des decât pentru cei mai în vârstă. Edit Gyenge ne arată într-un infografic cum evoluează comportamentul financiar al tinerilor.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Radu Cristian

E ok dacă nu știați că Radu Cristian e primarul PNL din Mangalia. După discurs, poate că ar trebui să fie la AUR sau la puii săi mai extremiști. Zice el că luăm salariul și apoi aruncăm banii la supermarket și la mall, adică „trimiteți banii afară”.

Nu cumpărăm de la români de-ai noștri, gândește prost domnul primar, ignorând că toate aceste afaceri dau de mâncare la sute de mii de români angajați și hrănesc bugetul acestei țări cu taxe, cât să trăiască și primăria sa.

Dar, de fapt, ce-l doare pe primarul de la mare e că mergem în concediu în afara țării și scoatem și pe această cale banii din țară. „Haideți să lăsăm banii în România”, zice edilul și ne așteaptă să alegem orice destinație de pe litoralul românesc, „de la Corbu până la Vama Veche”. Ca să „reconstruim țara”.

Ce nu înțelege domnul primar e că românii nu mai sunt (chiar așa de) proști. Nu-i mai poate ține nimeni cu forța, ca pe vremea lui Ceaușescu, în foame și mizerie. Românii, chiar și cei care halesc propagandă nostalgic-comunistă pe internet, își cheltuie banii pe ce le place și ce li se pare mai bun. Nu vor mai cumpăra mâncare proastă sau produse mai scumpe, dar mai proaste, doar pentru că sunt românești.

O să lăsăm banii la mare în Grecia, în Turcia, ba chiar prin Italia sau Spania dacă avem dare de mână, din simplul motiv că putem obține ceva mai bun și mai frumos de banii noștri.

Cu toată dragostea de România, dar litoralul românesc nu doar că e o mizerie, nici măcar frumos nu e. E o baltă plină de alge, cu relief plat. Tot acest pachet costă deseori mai scump decât alte țări. A-ți cheltui banii la mare în România este masochism, nu patriotism.

La mare în România mergi dacă vrei party de fițe în club la Mamaia sau party de studenți în Vama Veche. Un weekend. Mergi dacă ți-e lene sau teamă să ieși din țară sau dacă efectiv nu știi că se poate mai bine. În rest, nu mergi la mare în România că e frumos. E doar o combinație de prost gust și prețuri nesimțite.

Până să cerșească patriotic banii românilor, primarul din Mangalia să pună umărul să facă litoralul românesc mai atractiv și performant turistic.

Cifra săptămânii