Panorama cu ALP: Cum m-am lămurit cu Maria Ressa de ce nu merge pumnul în gură ca pansament pentru democrație

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre reflexul de a pansa democrațiile bolnave cu leacuri otrăvitoare și care put a cenzură, precum o fac în România acum BEC, CNA sau CNSAS. Dar și despre cum am încercat să o lămuresc pe celebra jurnalistă-disident Maria Ressa de ce nu e chiar bine că am anulat alegerile, iar ea m-a lămurit că de fapt alta e problema: poporul a fost lăsat pe dinafară. Apoi, e rândul lui Victor Ponta să se facă iar de râs, cu apele Dunării: gheață la mal.

De ce nu merge politica pumnului în gură ca pansament pentru democrație

Când ai o democrație bolnavă, așa cum ne-a batjocorit insolent, dar pe bună dreptate, dulăul lui Trump, J.D. Vance, reflexul este să îi trântești pe răni niște pansamente coercitive, cu venin anti-democratic. Când nu ai instituții funcționale, ba mai mult, le ai populate cu incompetenți și pilăraie politică și le potențezi cu puteri ușor de abuzat, pericolul este și mai mare.

Până să intru în tristele zbateri românești, cu dubioasele mișcări de pază a democrației, făcute de BEC, CNA sau CNSAS, vă povestesc un episod care m-a pus pe gânduri. La Perugia, unde s-au adunat profesioniști din toate colțurile lumii, la Festivalul Internațional de Jurnalism, am avut norocul să schimb câteva cuvinte cu Maria Ressa, cunoscuta jurnalistă-disident filipineză, condamnată la închisoare de dictatorul Duterte.

În timp ce dădea autografe pe volumul traducerii în română a cărții sale, „Cum să înfrunți un dictator”, ne-a întrebat insistent, pe mine și pe câteva colege din presă: „E rău că s-au anulat alegerile în România?”. Inițial, ne-am fâstâcit. Ce să răspunzi în câteva secunde unei așa întrebări generale, mai ales când e pusă de o somitate precum Ressa?

Cineva i-a spus că judecătorii Curții Constituționale au cam îndoit Constituția pe genunchi, ca să ia măsura asta. Eu i-am spus că autoritățile nu au prezentat dovezi concludente în legătură cu implicarea Rusiei în alegerile românești și că am fi preferat să-și fi făcut treaba înainte de alegeri, așa cum era normal.

„Bine, dar ar fi fost mai bine să mergeți înainte cu alegerile, în condițiile astea?”. Convinsă că Rusia ne-a subminat democrația prin Călin Georgescu, Maria Ressa părea edificată, punându-ne în aceeași oală cu Georgia: bine că ați anulat alegerile. „Sunteți un exemplu!”. Retrospectiv vorbind, poate că și ea i-ar fi blocat calea spre putere lui Duterte, dacă ar fi putut. Și nu aș putea să o condamn pentru asta, pentru că în cazul ei e vorba de supraviețuire. Ce dacă poporul a votat?

„Ah, deci au ignorat poporul, l-au lăsat pe dinafară”, a comentat Ressa la argumentele noastre românești, care nu se prea potriveau cu imaginea deformată idilic-glorios pe plan internațional, a anulării alegerilor într-o mică Românie care a ținut piept Rusiei. Și, de fapt, asta e poate cea mai mare problemă a României și a clasei politice care o conduce de 35 de ani: ruptura de oameni.

Cu fiecare criză, reflexul autorităților care și-au dovedit neputința sau incompetența este să mai sugrume un pic democrația, sub pretextul că așa o însănătoșesc. E clasicul scenariu post-atac terorist, când peste tot în lume serviciile secrete cer puteri sporite, care să le permită în numele siguranței naționale să calce în picioare drepturi și libertăți. Trebuie doar să avem încredere că o vor face doar contra celor care ne vor răul și că știu ei mai bine.

În România, ne-am trezit cu o treime din votanți hipnotizați, prostiți sau îmbătați de valul de propagandă mincinoasă de pe TikTok. Prea târziu pentru întrebări gen „de ce au votat totuși atât de mulți oameni așa”, „care e cauza răului”, am dat vina pe Rusia și o presupusă operațiune care nu a fost dovedită nici în ziua de azi, la cinci luni după anularea alegerilor.

În schimb, avem dovezi clare cum vlăstarele fasciste ale neolegionarismului și rămășițele sistemului securist, perpetuat și după 1989, l-au emanat pe Călin Georgescu. O operațiune mai degrabă românească, care nu a fost un blitzkrieg, ci a fost dospită ani de zile, sub ochii tuturor, pe un teren fertilizat de conspirații, nostalgie comunistă și cruntă dezamăgire civică și politică. De care, sigur, Rusia profită din plin și poate chiar vom afla vreodată dacă a sprijinit-o concret și decisiv.

Cum oprim noi românește acest val? Păi, ia să punem Biroul Electoral Central să cenzureze postările cu conținut politic pe rețelele sociale în timpul campaniei electorale. Nu vor fi afectate opiniile personale și nici jurnaliștii, ne-a liniștit instituția. Cine o face în mod repetat, sistematic, ar trebui să marcheze postarea drept conținut politic publicitar, pentru că orice postac persoană fizică devine actor politic, conform BEC. Totul e să nu îndemni lumea cu cine să voteze. Sute de postări au fost eliminate de marile platforme, la cererea BEC.

Așadar, de exemplu, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comis o ilegalitate când ne-a dat lumină către Crin Antonescu? Sau e ok, pentru că e jurnalist, a scris o opinie și nu a făcut-o în preajma zilei votului? La fostul judecător-activist Cristi Danileț nu a fost ok, l-au cenzurat. Să avem, deci, încredere că judecătorii BEC împart just dreptatea electorală. Nu că nu ar fi nevoie de curățarea spațiului digital de dezinformări și propagandă plătită.

Tot recent, și CNA s-a trezit în conștiință drept cenzor al rețelelor sociale. Nu mai decide doar în cazul operatorilor radio-tv, ci pentru tot internetul, grație implementării românești a unei directive europene (DSA). Și eu, și tu intrăm la judecata CNA și putem fi amendați cu până la 6.000 de euro, iar postările ne pot fi șterse. Dacă aberezi și dezinformezi grav, la adăpostul opiniei, o pățești ca Marius Tucă, oricât de jurnalist sau prădător de presă ai fi.

Așadar, să avem încredere în capetele luminate de la CNA, numite în funcții de actorii politici care ne conduc, că împart just dreptatea audio-vizuală și pe internet, chit că nu au nici măcar capacitatea fizică să o facă cuprinzător.

Toate aceste mecanisme de cenzură ar putea fi suportabile, dacă s-ar bucura de un ingredient-cheie: credibilitatea. Or, în România, mai mult decât în multe alte țări, încrederea oamenilor în instituții și în actorii politici este la pământ. De ce? Pentru că, vorba Mariei Ressa, „poporul a fost lăsat pe dinafară”. Și ăsta nu e doar un efect al crizei din pandemie, când sănătatea populației a fost promovată cu bocanci militari și trese de servicii secrete.

În același registru al cenzurii în numele unui bine mai înalt, dar care se ușurează în capul cetățenilor, a venit și decizia CNSAS de a secretiza nota de constatare a necolaborării lui Crin Antonescu cu Securitatea, din care am fi aflat că acesta a fost pus să dea declarații despre un coleg fugit din țară, înainte de 1989.

Povestea cu Securitatea, așa cum a fost ea prezentată atât de Crin Antonescu, cât și de prietenul său, nu îl incriminează deloc pe candidatul PNL-PSD. Omul a fost chemat de securiști să dea cu subsemnatul, nu e ca și cum aveai opțiunea să nu te duci. Nu a turnat cu nume de cod, nu a spus nimic care să-i aducă atingere prietenului său, a fost un episod singular, similar cu o audiere la poliție în zilele noastre, doar că în fața Securității nu aveai niciun drept.

De ce, atunci, s-a luat în premieră decizia secretizării acestei note de constatare? Unii reprezentanți ai CNSAS, care au susținut în repetate rânduri pozițiile PNL în spațiul public, printre care și vicepreședintele Mădălin Hodor, numit în funcție de PNL, au susținut că „așa zice legea”, documentul nu e public, chiar dacă în toate cazurile de până acum a fost public. Și chiar dacă alți membri CNSAS și juriști au arătat că nu așa zice legea, ci e vorba de o decizie punctuală a unei instanțe, într-un dosar, aplicabilă doar în cazul respectiv.

Deși Crin Antonescu are numai de suferit din cauza acestei secretizări în premieră, pentru că lasă impresia că e vorba de ceva ascuns, care îi dăunează, reflexul țuțărilor politici a fost, probabil, să-și protejeze candidatul, într-o logică de război politic, când evident că scoaterea la iveală a acestei hârtii din arhive, în plină campanie electorală, nu are alt rol decât să-i dea la temelie acestuia.

Deci, despre ce credibilitate a instituțiilor cu puteri de cenzură să vorbim? Ce încredere să aibă oamenii că în spatele ușilor închise se iau decizii juste, în interesul public, când zi de zi vedem tocmai opusul – de la corupție, mușamalizări sau tergiversări în justiție, până la jocuri politice pe bani publici, din care profită doar casta lingăilor și rubedeniilor de partid? Când, în loc să arate oamenilor argumentele și dovezile care stau în spatele unor decizii, autoritățile le ascund din răsputeri, chiar și atunci când le au?

Recomandările lui ALP

Cum să investești în aur

Aurul e investiția de refugiu cea mai căutată, în vremuri de criză sau incertitudine economică. Valoarea lui crește încet, dar sigur, de la an la an. Cristina Dobreanu ne explică cum putem să ne punem banii la adăpost, în aur. Fie mai complicat, cumpărând aur fizic (nu bijuterii), pe care să-l ținem depozitat la bancă, dacă vrem senzații de Ali Baba. Fie investind în acțiuni sau alte instrumente financiare corelate cu aurul, pe burse.

Scurtătura către Dumnezeu: popa pupă poala chatbotului

AI ne cuprinde viața din toate pozițiile, așa că au apărut și aplicații de tip chatbot, unde poți dialoga pe teme religioase sau poți cere sfaturi spirituale, desprinse din Biblie, Coran sau alte cărți de căpătâi. Vlad Dumitrescu s-a spovedit la boții AI și a rămas cu dileme: cât de ok e să elimini legătura umană, atât cu îndrumătorii spirituali care ar trebui să fie preoții, cât și cu restul comunității de credincioși? Ce îndrumare religioasă îți poate da un roboțel de pe urma căruia unii fac bani? Ai zice că poate și biserica face asta, dar parcă mai are un quelque chose, față de un computer sau telefon.

Viitorul războiului cu armamente AI

Rămânem tot la AI, care după ce ne spovedește, ar putea să ne și omoare în războaie. Armatele avansate ale lumii dezvoltă deja armamente care devin tot mai autonome, eliminând factorul uman din operare. Sunt arme cu softuri atât de clar scrise, că oamenii, erorile și emoțiile lor mai mult le-ar încurca. Alexandra Albu ne arată cât s-a avansat în acest domeniu și cât de frică ar trebui să ne fie că limitele de viață și de moarte sunt stabilite robotic, nu uman.

Superputerile dacilor și neputințele românilor

Cum ajung oamenii să creadă că sunt un popor special, cu realizări epice de-a lungul istoriei? E o tehnică de manipulare în masă, care la români se manifestă prin curentul dacic. Raluca Ion a vorbit cu profesorul de istorie Dan Solcan, care ne arată cum tot acest teren fertil pentru prosteală și halucinații în grup, care a dat naștere la istorii mistificate despre daci ca buric al Pământului, se clădește pe o mare problemă: educația precară.

Anonimii care varsă bani în campanii murdare pe net

M-am luat de BEC și CNA, ca și mulți alții, pentru că au căpătat puteri discreționare pe internet, vecine cu cenzura. Asta nu înseamnă că nu e nevoie de curățarea spațiului digital de campanii de dezinformare și propagandă ilegală. Iulia Stănoiu arată în Context cum pagini anonime, cu câțiva urmăritori, au tocat zeci de mii de euro pentru a propaga gunoi electoral la adresa unor candidați. Sunt anonime și e lesne de înțeles că sunt folosite de partide pentru atacuri murdare.

Infograficul Panorama

În toată tevatura provocată de Donald Trump și jocurile sale tranzacțional-egotiste, care fac haos în lume, prezența forțelor militare ale SUA în Europa este un subiect fierbinte. Fără ele, capacitatea de descurajare militară a Europei ar avea de suferit major în fața Rusiei. Edit Gyenge a adunat datele într-un infografic.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Victor Ponta

Eram la Perugia, când pesedistul exilat Victor Ponta s-a detonat hăhăind în piața publică cu afirmația că la ordinul său expres s-au inundat sate din România cu viitura de pe Dunăre, ca să scape Belgradul sârbilor de la prăpăd, și, vezi Doamne, de aceea a primit el cetățenia sârbă. Luam lumină de la jurnaliști din toate zările, care dezbat subiecte mult mai importante decât un fost premier căzut în dizgrație, pătat de atâtea minciuni și scandaluri că le-am pierdut șirul.

Cu mințile amețite de câte un doppio și un cannoli cu fistic, sub soarele din vechea cetate a Umbriei, două întrebări ne-am pus eu și Bianca Oanea, îmblânzitoarea de știri livrate în newsletter condimentat: unu, cât de prost să fii să te lauzi cu așa ceva?; și doi, a verificat cineva că asta chiar s-a întâmplat?

Zilele următoare aveau să ne ofere răspunsuri. Ponta a susținut că de fapt a dejucat un complot de campanie împotriva sa, care ar fi urmat să-l acuze că a omorât români inundându-i cu Dunărea umflată, pentru a-și salva prietenii sârbi, care să nu uităm că-l adăpostesc de ani de zile pe Sebastian Ghiță, prietenul său cu bani mulți și legături putrede cu serviciile secrete. Asta ar rezolva întrebarea unu.

Răspunsul la întrebarea doi a venit de la Apele Române: decizia de a deschide barajul Porțile de Fier, în timpul inundațiilor din 2014, pe când Ponta era premier, a fost consecința firească și legală a unui protocol dintre România și Serbia, care spune că asta se întâmplă dacă debitul Dunării depășește o anumită valoare. Cum asta s-a întâmplat, inginerii au dat drumul la baraj.

Nu s-a inundat niciun sat românesc, nu a fost evacuat nimeni din calea apelor, au fost afectate doar niște mii de hectare de teren agricol, pășuni și pădure aflate în zona inundabilă. Iar Belgradul s-a inundat de la râul Sava, nu de la Dunăre.

Așadar, poate că Ponta s-o fi erijat în salvatorul Belgradului, ca să-i vrăjească pe sârbi, și poate că a dejucat un atac murdar la adresa lui, doar că iar ne-a vorbit din basme.

Cifra săptămânii