Panorama cu ALP: „Mini-nucleara” de la Doicești, între propaganda românească și tristul adevăr economic

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre provocările economice reale ale proiectului centralei nucleare de la Doicești, dincolo de propaganda parfumată patriotic a autorităților române, care au adunat toată presa la un „eveniment” unde nu s-a întâmplat nimic. Apoi, nici nu ne mai mirăm că Patriarhia Română și-a tras parcare ilegală în Dealul Mitropoliei, cu bariere și jandarmi, pentru a-și asigura „liniștea sufletească și căutările spirituale”.

„Mini-nucleara” de la Doicești, între propagandă și tristul adevăr economic

Aflată în chinurile extrem de timpurii ale facerii la Doicești, la vreo 90 de kilometri de București, prima centrală nucleară din lume bazată pe tehnologia cu reactoare modulare mici (SMR) a companiei americane NuScale este un pariu îndrăzneț al României și SUA, pentru un viitor energetic mai curat și mai stabil. România poate avea enorm de câștigat, dacă el reușește.

Totuși, de 5 ani de când ne-am înhămat la această căruță, nu trebuie să uităm un lucru: deocamdată, totul e doar o promisiune împachetată frumos, într-o poleială propagandistică uneori dusă la extrem de autoritățile de la București. Înfăptuirea ei depinde de două lucruri: o căruță de bani și viabilitate economică. Marele noroc e că în spate stă voința politică a statului, și aici mă refer mai ales la cel american.

Cu acest cadru cinstit de a privi lucrurile în minte, am plecat la începutul acestei săptămâni către micuțul Doicești, de lângă Târgoviște, pentru a participa la un „eveniment de presă” despre nimic. Interesul pentru proiect este enorm, tocmai datorită importanței sale strategice, dar mai ales pentru că informațiile relevante și oneste despre el se scot cu forcepsul de la autorități. Tocmai de aceea, la Doicești a venit un alai considerabil de jurnaliști, în speranța că avem o evoluție, că vedem ceva. Nu a fost cazul.

Ca de obicei, a trebuit să înotăm prin valuri de propagandă pozitivă, prilejuită de pretextul că doamna ambasadoare a SUA la București „a intrat în amplasament”, pentru a vedea, desigur, nimic. Noi, jurnaliștii, nu am avut parte nici măcar de asta. Oricum, la Doicești, pe viitorul posibil amplasament al centralei nucleare, nu există altceva decât un parc de fotovoltaice și un șantier curățat de resturile vechii termocentrale pe cărbuni.

Am asistat însă la discursul de pionier înflăcărat al ministrului Energiei, Sebastian Burduja, despre cum în România se scrie viitorul omenirii. Am aflat că „din praful rezultat de pe urma curățării acestui loc se ridică această minune. (…) Ne putem și noi, astăzi, întreba: De ce nu? Aici, în România, o asemenea minune a lumii”.

Nu sunt fan Eminescu, dar la Doicești am resimțit profunzimea versului său – „azi o vedem și nu e”. Minunea.

Ironia face că partenerii americani au fost de la bun început îngrijorați că proiectul nuclear de la Doicești va fi luat la țintă puternic de propaganda Rusiei, așa cum s-a întâmplat și cu gazele de șist, de exemplu. Până una alta, singura propagandă de la Doicești e cea a guvernului României. Asta dacă nu-i punem la socoteală pe cei câțiva amețiți scoși la plimbare de AUR. Ea poate însă lua amploare, pe măsură ce proiectul intră în linie dreaptă.

Cum stăm, deci, în mod real, cu „mini-nucleara” de la Doicești, care a început să prindă contur în 2019, acum 5 ani? În România, ne aflăm abia la începutul procesului de întocmire a studiului de fezabilitate, care ar urma să fie gata în primăvara lui 2025. Abia atunci vom ști și cât ar putea să ne coste acest proiect. Tocmai aici stă fragilitatea întregului pariu economic pe SMR.

La ei acasă, americanii l-au lăsat baltă în Utah, unde o asociere de câteva zeci de localități a ajuns la concluzia că nu rentează. Făcea în jur de 9 miliarde de dolari, cu un cost mediu al producerii unei unități de energie (LCOE) de 89 de dolari pe megawatt-oră (imens, față de orice altă formă de producere a energiei). În România, Burduja și Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica, estimează însă că ar fi cu 20-30% mai ieftin, adică 6-7 miliarde.

Motivele ar fi că la Doicești există deja infrastructură pentru proiect, spre deosebire de Utah, unde totul pornea de la zero, dar și că forța de muncă și „reperele” de construcție sunt mai ieftine în România, decât la americani.

Chiar și așa, până să ajungem să producem energie nucleară ieftină și sigură, costurile pentru SMR sunt imense. Speranța este, ca la orice tehnologie nouă, că nota de plată va scădea rapid, pe măsură ce se implementează. Până atunci, costurile trebuie susținute de stat, care pariază pe un viitor avantaj strategic.

Peste Ocean, NuScale așteaptă abia în 2025 re-licențierea proiectului de către agenția de reglementare nucleară (NRC), după ce a ales să reia procedura, pentru reactoare cu capacitate mărită față de prototipul inițial. Nu asta e însă problema, ci supraviețuirea economică a companiei NuScale, care se zbate să reziste financiar, în lipsa vreunui proiect concretizat.

Cu toată susținerea financiară și politică a guvernului american, NuScale arde cash-ul într-un ritm îngrijorător: în 2023, a ieșit pe minus cu 180 de milioane de dolari, iar în 2022 cu circa 140.

Proiectul de la Doicești este singurul fir de care atârnă concretizarea viabilității economice a proiectului SMR al NuScale, iar primul modul din cele 6 ale centralei din România are șanse să vină pe lume abia în 2030. Tocmai de aceea, „evenimentul” recent din România a aruncat în aer acțiunile la bursa americană ale NuScale (SMR) cu circa 30%, luni.

Doar pentru ca a doua zi să se prăbușească cu 35%, după ce analiștii băncii Wells Fargo au scăzut ratingul acțiunii, arătând că NuScale nu are succes în a-și găsi clienți și că, astfel, nu putem ști cât de viabilă economic este, în comparație cu alte tehnologii nucleare existente. Or să ne zică acum experții bursieri de pe Facebook că a făcut ministrul Burduja „pump and dump”, precum Ciolacu cu Roșia Montană?

Discursul lui Sebastian Burduja, pe linia securist-naționalistă pe care am auzit-o de atâtea ori de la oficiali români care nu vor să fie deranjați cu întrebări incomode – să fim uniți în interesul național, să fim împreună pentru România – a fost maculat la Doicești și de îngrijorări profane, nu doar economice. Ce se întâmplă la cutremur, unde se duc deșeurile radioactive, cât e „zona de protecție” a centralei?

Pentru că aceste spaime nu sunt adresate rapid și din start de către autorități, preocupate mai mult cu propaganda pozitivă, ele răsar subversiv din diverse zone vecine cu conspirația, Rusia, AUR, extremism-naționalismul. Asta nu înseamnă că nu sunt îngrijorări legitime.

Șeful Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, le-a răspuns. Centrala e proiectată să reziste la cutremure de 9 grade pe scara Richter, fiind testată în zone seismice din Chile. Planul pentru deșeurile nucleare de la Doicești e să fie reconvertite în MOX, un fel de combustibil nuclear reciclat, care apoi poate fi refolosit în reactoare.

La rândul lor, localnicii din Doicești nu trebuie să se teamă că li se dărâmă casele sau le sare plutoniul în grădină: limita de siguranță a centralei de la Doicești este chiar gardul ei, pentru că reactoarele vor fi îngropate sub pământ și izolate în așa fel încât să nu existe riscuri pentru zonele din jur.

Până când vom vedea „minunea” de la Doicești, ar fi bine, deci, ca decidenții să fie gata să răspundă mai des la astfel de întrebări, decât să servească gogoși parfumate propagandistic cu interes național.

Este ceea ce, informal, își doresc și partenerii americani: vorbiți cu oamenii, la Doicești sau oriunde. Dacă nu o faceți voi, o vor face rușii și extremiștii, pe limba pe care o știm deja.

Recomandările lui ALP

Cum va arăta familia românească de mâine

„Familia e celula de bază a societății”, ne învățau comuniștii, dar statul român bâjbâie din 1989 încoace, fără să o contureze modern. Nu asta e problema, ne arată Ciprian Ioana, că doar nu avem nevoie de stat să ne spună cum să trăim în familie. Dar populația scade și îmbătrânește, iar familia nu mai are enșpe verișori și nepoți, ci doar câteva rude. Economic, structural, pentru o țară nepregătită cum e România, pot apărea urmări urâte.

Guvernul vrea să joace retroactiv impozitarea întreprinderilor legate

Poate că pățiți și voi ca mine, când auziți de microîntreprinderi, impozite și întreprinderi legate. Vă dă eroare. Mircea Mărculescu explică însă pe înțelesul oricărui neofit întregul talmeș-balmeș fiscal copt de statul român, care afectează niște sute de mii de români ce produc bani în această țară. Mai nou, statul s-a gândit să-i rezolve la impozitare, călcând un pic Constituția și Codul Fiscal: retroactiv. Pentru că, na, e în favoarea lor.

A doua Ucraina? De ce încearcă Armenia să se rupă de Rusia

Relația Armeniei cu Rusia se strică pe zi ce trece. Până nu de mult un fost satelit sovietic, protejat de ruși în fața puternicului vecin Azerbaidjan, Armenia pare că întoarce busola tot mai puternic către Uniunea Europeană și Vest. Știm ce a însemnat asta pentru Ucraina. Totul s-a accelerat după ce țara a pierdut controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah, plină de etnici armeni, sub privirile Moscovei. Care zicea că-i protejează. De ce mai stăm cu voi, Vladimire, și-or fi zis armenii. Vladimir Soloviev, corespondent la Kommersant, explică de-a fir a păr totul.

Cum se coace o criză de medici în România

Tinerii medici care ies din rezidențiat caută tot mai des calea mai ușoară: într-un sistem sanitar viciat, de ce să te chinui la urgență sau ATI, să nu mai ai viață? Fă-te și tu dentist sau pune un sân, o buză. Exagerez. Doar că tot mai mulți tineri rezidenți își schimbă specializările chiar în timpul rezidențiatului, ceea ce duce la mari dezechilibre profesionale în sistem, i-a explicat expertul Marius Ungureanu Claudiei Spridon. Nici nu se respectă regula că rezidentul trebuie să stea în spitalul unde a studiat niște ani. Provincia și spitalele mici rămân de izbeliște.

Infograficul Panorama

Aurul doboară record după record, ajungând la prețuri maxime istorice. În România, recordul a fost atins în martie, când un gram de aur a valorat aproape 318 lei. Pentru că ne-am impacientat din nou din cauza rănii numite Roșia Montană, alimentați și de inepțiile guvernului Ciolacu, Edit Gyenge s-a gândit să ne amintească într-un infografic cum a evoluat prețul aurului în jurul marilor evenimente istorice și cine deține în băncile centrale cele mai mari rezerve de aur în lume. Hint: România e pe locul 37. Citiți tot infograficul, pentru multe alte informații.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Patriarhia

Preafericitele și înaltpreamiruitele fețe bisericești și-au tras cu de la sine putere parcare pe dealul Mitropoliei, în centrul Bucureștiului, restricționând cu barieră accesul mirenilor motorizați, aflăm din Hotnews.

Bariera de la poalele Dealului Mitropoliei există din 2010 și e păzită cu Jandarmeria, în baza unui aviz dat de o comisie a Primăriei Capitalei, care acum spune că habar nu are de ea. Curtea de Conturi cere desființarea ei, pentru că este ilegală. La fel zice acum și Primăria: acolo nu există legal parcare.

„Sunt reguli de restricționare pentru traficul auto, nu vi le pot comunica. Sunt stabilite de Patriarhie împreună cu Jandarmeria. Este o parcare specială, nu aveți voie să intrați, căutați alt loc de parcare”, i-a spus jandarmul bisericesc jurnalistului Cristian Andrei, la barieră. Dincolo de ea, sunt parcate mașinile preoților.

Scuza Patriarhiei, comunicată Hotnews, este colosală: „Necesitatea existenței unor bariere de limitare a accesului în zonă este clamată de nevoi reale și imediate”. Care sunt acele nevoi? Să nu intre mașinile „după bunul plac al conducătorilor auto”, pentru că deranjează „liniștea sufletească și căutările spirituale”.

Biserica Ortodoxă Română ne dovedește încă o dată că e stat în stat, pentru că este încurajată să facă așa chiar de stat. Doar că, în loc să-și pună ca orice român verde un bolovan, un bidon cu apă, o cracă – să-și blocheze locul de parcare moștenit prin puterea cutumei „aici parchez eu de când mă știu”, Patriarhia a dus lucrurile la nivel biblic: a blocat cu barieră și post de jandarmi un întreg deal.

Noi, ăștia fără liniște în suflet și lipsiți de căutări spirituale, ne învârtim jumătate de oră prin centru să prindem un loc de parcare, pentru care miruim cu 5 lei pe oră primăria. Pentru ca apoi să aibă și primarii de unde să doneze bani la Catedrala Mântuirii Neamului. Să aibă sufletele popilor unde să se caute spiritual, sub cupolă de aur.

Cifra săptămânii