Panorama cu ALP: Cum a ajuns Nicușor Dan sacul de box al campaniei, iar Lasconi zâna securismelor cu poze otrăvite

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre ce am văzut în cele trei dezbateri electorale și cu ce rămânem după finalul otrăvit al acestei campanii la alegerile prezidențiale, transformată în Pixelul Albastru ediția 2025, în care Elena Lasconi a aruncat disperată o pisică moartă în curtea lui Nicușor Dan. Apoi, ne crucim la actorul Claudiu Bleonț, care i-a făcut un bullying psihotic propriei fiice de 10 ani, pe scena premiilor Gopo.

Nicușor, sacul de box al campaniei, și Lasconi, zâna pozelor otrăvite

Dacă această ultimă săptămână de campanie ar fi fost o sărbătoare mexicană, Nicușor Dan ar fi fost măgărușul acela din hârtie colorată, pe care toți copiii îl lovesc cu bețele, să sară chestii din el.

De obicei, nu urmăresc dezbaterile electorale, pentru că îi cunosc suficient de bine pe candidați. Faptele și trecutul lor îmi sunt de ajuns pentru a-mi decide votul. Totuși, am făcut acest exercițiu acum, urmărind toate cele trei dezbateri electorale de la Digi24, TVR și Antena 3, dar și cireașa de pe tort, mizerul montaj foto din arsenalul de securisme marca Lasconi. Iată cu ce am rămas.

Indiferent de prestațiile sale discutabile, Nicușor Dan a fost transformat într-o victimă a bullying-ului pe alocuri țățesc al principalilor săi adversari – Elena Lasconi și Crin Antonescu. Iar cu victimele, oamenii decenți de obicei empatizează, vor să le sară în ajutor.

La tv, a fost o tactică ieftină, care le-a explodat în față, pentru că Nicușor ni s-a întruchipat ca marele „pericol” de care se tem cu toții, candidatul care chiar contează pentru turul doi, în fața călărețului fără cap George Simion. Care, văzându-se cu sacii în căruța turului doi, a ales calea lașului: știind că nu are nimic de câștigat, ci doar de pierdut dacă se prezintă în ring, a preferat să stea ascuns.

Abia la ultima dezbatere, probabil că cei care-l mușcau de coadă s-au prins că asta mai mult îi aduce puncte. Mai puțin doamna Lasconi, prea orbită de furia că Nicușor își ia partidul înapoi și o lasă cu sacoșele-n drum.

Privind încercările ei jenante de a-l discredita, mi-am zis că apusă e epoca băsesciană a marilor gloanțe de argint, acele lovituri electorale fatale care dădeau voturile peste cap. Totuși, Lasconi a lansat la ceas de seară cel mai murdar atac al acestei campanii electorale: o succesiune de fotografii extrem de pixelate, cu iz de fake, în care niște personaje care seamănă cu Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea, combinagiul fost șef operativ al SRI (eu aș zice că seamănă la fel de bine și cu generalul Lucian Pahonțu, dar numele nu are așa priză la publicul larg), ies separat, noaptea, dintr-o clădire. Ni se spune că ar fi vorba de o întâlnire din decembrie 2024, după anularea alegerilor.

Elena Lasconi își face deja un modus operandi, recurgând la aceleași mizerii securiste ca și anul trecut, în cazul lui Mircea Geoană și al dubiosului consultant israelian Tal Hanan, în încercarea de a planta suspiciunea că Geoană are „ferme de trolli” în subsol, la Aspen. Niște fotografii care nu dovedeau nimic au aterizat atunci la dânsa de la un “jurnalist”. Le-a dat pe goarnă, la modul „ce-avem noi aici?”. Acum, avem fix același scenariu, doar că pozele au venit „pe mail”, de la un paparazzo. Cineva ori e extrem de prost, ori e extrem de ticălos în tot acest film.

Anul trecut, lui Nicușor i-au inventat un angajament fake cu Securitatea. Acum, asistăm la ediția 2025 a „pixelului albastru”, celebra sagă „a fost sau n-a fost”, când în campania din 2009 a apărut un video cu Traian Băsescu lovind aparent un copil la un miting electoral. Nu vom ști prea curând dacă Nicușor Dan s-a văzut vreodată cu Coldea și Ponta sau dacă aceste poze sunt autentice, însă nu asta e ideea. Nici nu va mai conta. Îndoiala a fost sădită printr-o clasică metodă securistă. Orice ar zice Dan sau Ponta, nu au cum dovedi că ceva nu s-a întâmplat. În schimb, Lasconi ar trebui să vină cu ceva dovezi și context în plus, dacă vrea să o creadă cineva. Sunt convins că nu o va face.

Mizeria a fost ticluită în mai mulți pași, într-un veritabil stil cehovian, în care arăți în actul întâi pistolul cu care tragi în actul trei al dramoletei. Cu o seară înainte, Lasconi ne-a crescut pulsul întrebându-l pe Nicușor dacă s-a mai întâlnit vreodată cu Florian Coldea. Stai să vezi că scoate de sub cele două cruci de la gât bomba murdară, a învățat bine de la Băsescu, mi-am zis. Aiurea. Cu zâmbetul său inocent-dezarmant, Nicușor a zis un „nu” și aia a fost.

Apoi, înarmată hăhăind cu Biblia pastorului Chris Terheș pe post de recuzită, Lasconi l-a pus pe Nicușor să jure că nu minte, dar și-a luat-o peste ochi de parcă s-ar fi dus la biserică cu globul de cristal: „sunt creștin-ortodox practicant, nu profanez”, i-a întors-o Dan.

Cui folosește acest circ pixelat din epoca în care cu AI poți să faci orice? În niciun caz Elenei Lasconi. În disperarea ei de a se răzbuna pe Nicușor Dan, nu a făcut decât să paveze drumul către o eventuală finală Antonescu-Simion.

La rândul său, Crin Antonescu l-a torpilat pe Nicușor cu tărăgănarea autorizației de construcție a unui spital privat pentru copiii suferind de cancer, deși compania Sanador obținuse o decizie definitivă în instanță. Primarul Capitalei s-a făcut efectiv că plouă, aberând pe lângă subiect.

Când Nicușor Dan evită un răspuns direct, nu depășește nivelul unui copil prins cu tema nefăcută: ori nu știe, ori a fost prins în ofsaid. Dacă în cazul Lasconi-Coldea, a ieșit râzând și a anunțat ferm că e un fals, iar Lasconi va fi reclamată penal, în cazul Sanador, abia a îngăimat că au fost luni, nu ani de întârziere până a semnat.

Prin comparație, atacurile lui Nicușor Dan ne-au răpus prin plictiseală, în încercarea de a-l înfunda pe Crin Antonescu cu un catastif de documente despre terenuri făcute cadou mafiei imobiliare, prin parcurile Bucureștiului. Vorba cameleonicului Christian Terheș, n-am înțeles prea bine cine ce a făcut ilegal, iar în general pe 90% din românii care nu stau în București îi doare undeva de asta. Nicușor Dan candidează pentru România, nu pentru București, iar asta este una din marile sale vulnerabilități de campanie – a părut că vorbește doar cu bucureștenii.

Eu am înțeles că fără semnătura de ministru a lui Crin, combinațiile imobiliare ulterioare cu baze sportive și terenuri dulci prin parcurile bucureștene nu ar fi fost posibile, însă nu am văzut vreo dovadă că Antonescu a avut de-a face direct cu asta, mai mult că a semnat ca primarul în baza unor prevederi și documentații care ulterior au fost declarate nelegale. În orice caz, Nicușor Dan nu a arătat și nu a explicat mai mult. Poate mai interesant era apartamentul cumpărat de Crin de la fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu.

Dacă Nicușor l-a atacat pe Crin cu trecutul, Crin l-a atacat pe Nicușor cu prezentul. Nu știu cine a fost mai câștigat. Dar, cu ce rămânem noi, privindu-i critic, cu o bere în mână, pe acești oameni care ne cer voturile duminică?

Cu faptul că, deși are cea mai bună prestanță oratorică și i se vede alura de președinte, din experiența politică la nivel înalt, Crin Antonescu vine la pachet cu fantomele trecutului său politic, care l-a purtat prin combinații dintre cele mai sulfuroase. Totuși, e unul din ctitorii caracatiței USL (PSD-PNL) care domnește și azi peste România. Crin a fost acolo, la vârful „sistemului”, la fel ca Victor Ponta, lupul în blană de oaie care azi ni se prezintă independent-suveranist.

Prezent doar la una din cele trei dezbateri, fostul premier și lider PSD a avut o prezență ofilită, lipsită de verva atacurilor și miștocărelilor care l-au consacrat în trecut. Nu a fost în stare să ofere altceva decât gargara „realizărilor” de acum 10-15 ani și să atace un guvern Ciolacu pe care până acum câteva luni îl consilia fără rușine „pe partea economică”.

Nicușor Dan a fost singurul care a putut să spună „da, am greșit” și să-și ceară scuze pentru cinismul cu care a spus, la nervi, că doar patru candidați contează. A făcut-o mai credibil decât scuzele lui Antonescu pentru episodul peiorativ al tinereții jurnalistei Anca Suciu, de la Digi24. E un om care știe că nu comunică bine. S-a văzut că nu face față presiunii, atunci când e atacat. Enervarea îl blochează, în loc să îi dea cep argumentelor, fie ele și puerile, așa cum reușește Crin Antonescu.

Chiar dacă poate ne întrebăm ce treabă are cu președinția României, cred că Nicușor Dan a ieșit pe plus doar și prin faptul că, așa cum ne-a arătat în anecdota despre promisiunea făcută fiicei sale, „face tot ce poate”. Acum, atât poate, chiar dacă uneori greșește și evită să spună adevărul. Rămâne de văzut cât îl va afecta scandalul „pixelul Coldea-Lasconi”.

Elena Lasconi a fost cea mai veninoasă prezență. A etalat atât: histrionism dus la extrem, țățism de Obor și o combinație de venin și false dulcegării care pe mine, unul, mă duc invariabil cu gândul la un monstru politic hibrid, după chipul și asemănarea unor Olguța Vasilescu și Gabriela Firea. Consecvența cu care lansează atacuri din arsenalul securist al deceniilor trecute, folosind fotografii cu autenticitate dubioasă, din surse oculte, lasă să se întrevadă un balaur chiar mai rău.

Lasconi a fost, de altfel, singurul candidat care, atunci când i s-a dat ocazia să-și arate partea cavalerească și să dea dovadă de caracter mai înalt decât lupta politică, într-un episod de tip „Iartă-mă”, pus la cale de Gâdea&co, a refuzat să o facă. Ba chiar s-a folosit de ocazie să mai împroaște un pic cu venin. Nu i-a găsit nicio calitate lui Crin Antonescu și nu și-a găsit niciun defect, decât angelicul „cred prea mult în oameni”.

Apoi, Daniel Funeriu, omul pentru care totul se reduce la sine. Pentru cineva care se vrea președintele tuturor românilor și care trebuie să medieze în stat, acest Narcis cu doctorat în chimie e exact opusul. Dați-i o oglindă și e fericit, poate vorbi la nesfârșit, dar doar despre sine (și camerele video de la Bac). Asta când nu are izbucniri școlărești agresive, precum maimuțăreala jignitoare a accentului englezesc cu care vorbește jurnalista Alison Mutler.

Măcar ne-am distrat cu eternul candidat John Ion Banu Muscel, acest autentic unchiaș Celentano venit din SUA, cu care simți că ai putea să te distrezi la o bere, fără să te superi pe dânsul când spune enormități mai mari decât palatul Cotroceni. Lasconi a zis că „l-ar lua la Cotroceni”, ceea ce mi se pare foarte firesc pentru dânsa.

În rest, o liniște mormântală pe câteva mari teme pentru România: anularea alegerilor și pericolul Rusiei, vigoarea neolegionarismului și neonazismului sau reforma și controlul serviciilor secrete. Oamenii s-au întrecut în a dezbate mai ales lucruri care nu stau în puterea președintelui, de la demiterea premierului, la tăierea taxelor.

Luni dimineață, ne vom trezi într-unul din trei scenarii mari și late: unul de coșmar, cu doi „suveraniști” (Simion-Ponta); unul de vis, cu doi pro-europeni atlantiști (Antonescu-Dan/Lasconi); sau unul de tip alb-negru cu ambele tabere (Simion/Ponta-Antonescu/Dan/Lasconi), cum era să ajungem și în 2024, cu Georgescu și Lasconi.

Mergeți, deci, la vot. Dacă mă enervează ceva mai mult decât cele de mai sus, sunt românii care stau deoparte, cu mâinile-n sân, pentru că, nu-i așa, „toți fură”. Apoi, se trezesc în lumea lui John Ion Banu și a întrebării sale care poate fi un laitmotiv pentru România: „Ce caut eu aici?”.

Recomandările lui ALP

Goana politicienilor după electoratul „georgist”

După episodul Călin Georgescu 2024, politicienii români și-au dat seama că rețeta succesului e simplă: un discurs ultraconservator, de dreapta populistă, pe axa biserică-familie-conspirații, te duce la electoratul „georgist”. Vlad Dumitrescu ne arată cu nu e așa de simplu, pentru că oamenii preferă zăbăucii autentici, nu clonele. Ba chiar, per total, e un joc foarte periculos pentru România.

Dușmanii de sub saltea. Cum să supraviețuiești unei invazii de ploșnițe

Când casa, hainele și mobila îți sunt invadate de o colonie de insecte invadatoare, care te ciupesc și îți fac viața un calvar, nu te lupți doar cu dușmanii de sub saltea, ci și cu propria paranoia și depresie. La primul său text pentru Panorama, Ionuț Dulămiță ne povestește cum a trăit pe propria piele un episod „Greu de ucis” cu ploșnițele, coșmarul care a speriat Europa.

Cum au ajuns liberalii să-i doneze bani lui Crin prin conturile PSD

De frica creditorilor care pot oricând să obțină poprirea conturilor PNL, liberalii au ajuns să-i doneze bani de campanie lui Crin Antonescu prin conturile PSD. Cristian Andrei ne arată în Snoop cum cuplul de aur Rareș Bogdan-Bode-Ciucă a lăsat partidul în ruină financiară.

Tineretul neonazist al AUR

Un tânăr bucureștean care până de curând a activat în tineretul AUR căuta să recruteze membri dintr-o grupare neonazistă. Oamenii se organizau pe un grup de Telegram și ajunseseră să facă „gamificare” pe puncte, în funcție de faptele de vitejie nazistă ale membrilor. Investigația lui Răzvan Filip și Renata Mogîldea, din PressOne, ne introduce în lumea acestor dăunători periculoși, de care autoritățile își amintesc doar când le convine sau când anulează alegerile.

Aventurile imobiliare ale șefului DNA

Procurorul Marius Voineag, șeful DNA, e un bun afacerist imobiliar. Investițiile lui în apartamente construite de firmele rubedeniilor unor influenți politicieni i-au adus randamente de invidiat. La fel și unei întregi pleiade de procurori, interlopi și funcționari publici. În mod inexplicabil, faptele penale ale constructorilor își pierd urmele prin justiție, arată Romana Puiuleț și Roxana Jipa, în Rise Project.

Infograficul Panorama

De 1 Mai, cei mai mulți dintre noi lasă munca deoparte și pun de-un grătar, alături de niște beri reci. Edit Gyenge ne-a făcut „indexul grătarului și-al berii”, într-un infografic minunat, de sezon, în care vedem cum au evoluat prețurile la carne și la bere, în ultimii 20 de ani, și câtă carne și bere băgăm în noi, în medie.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Claudiu Bleonț

Cunoscutul actor e genul de apariție isteric-psihotică despre care nu știi dacă e un rol jucat perpetuu în propria viață sau e pur și simplu varianta sa naturală, în care opera s-a contopit cu autorul.

Prezent pe scena premiilor Gopo din filmul românesc, pentru a-l omagia pe regizorul Dan Pița, Bleonț a găsit de cuviință să-și umilească public fiica de 10-11 ani, pe scenă, într-o încercare sinistră de a fi amuzant.

„Ea și-a ales țoalele, nu mi-au plăcut. I-am zis: «Nu cumva să mă faci de căcat, să zici ceva, taci dracu’ din gură, ești altă generație, nu vă suport». I-a luat autograf lui Selly, lui Tudor Giurgiu… Văd lucrurile altfel. Îi spun: «Măi, gândește-te că toți oamenii din sala asta au citit enorm (ridică vocea), au făcut școală, nu stau ca proștii pe telefon și pă asta». Lectură, cultură!. (Către sală.) Aude, dar nu-nțelege nimic”, a decurs episodul lui Bleonț. Unii au și râs, prin sală.

Uneori în viață, există episoade de pierdere temporară a minții, când încerci să fii amuzant, dar cum nu ai umor, tot ce reușești e doar să fii de un prost gust violent, vecin cu agresiunea.

Lui Bleonț îi și place să șocheze gratuit, pentru că pe partea de actorie e mai greuț să impresioneze, iar acum, la bătrânețe, cu atât mai puțin. Să ne amintim că omul și-a dat jos chiloții în fața jurnaliștilor, acum vreo 15 ani, iar ulterior a spus că așa i-a hărăzit viața: „A fost just life. (…) Unii spun că trec prin criza bărbatului de 50 de ani”.

Totuși, cât de frustrat și abuziv să fii ca tată, să îți folosești fiica nevinovată pe post de recuzită de scenă, pentru a obține câteva râsete forțate? Acum o fi fost criza bărbatului de 65 de ani? Actorul și-a cerut scuze public, două zile mai târziu.

Cifra săptămânii