Panorama cu ALP: Nu-l mai obiectificați pe SPP-ist, dar nici pe Nicușor. Cum a ajuns președintele Dan fetișul fanteziilor politice

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre „obiectificarea” SPP-istului Ionuț, ajuns peste noapte fantasmă a multor românce, la fel cum șeful său, președintele Nicușor Dan, a încins fanteziile politice ale multor cetățeni care îl cred un fel de Superman care va suci România pe deget. Până ne mai scăldăm un pic în șampania post-electorală cu fetișuri iluzorii de la Cotroceni, aruncăm privirea și în partea cealaltă: unul dintre cei mai agresivi și discriminatori lideri AUR are tupeul să-l pună pe Dan să-și ceară scuze în numele democrației.

Nu-l mai obiectificați pe Ionuț, dar nici pe Nicușor Dan, fetișul fanteziilor noastre politice

Valul de miorlăieli feminine pofticioase și de apropouri mai mult sau mai puțin fără perdea la care este supus „SPP-istul lui Nicușor”, căruia i s-a atribuit numele Ionuț (habar n-am dacă e numele său real), mi-a fost pus într-o nouă lumină de comentariul unei doamne: nu e totuna cu un val toxic de glumițe de autobază pe care masculii de grotă le emit adesea când văd o frumusețe de femeie?

„Nu-l mai obiectificați pe bietul Ionuț”, i-am răspuns eu, mai în glumă, mai în serios, pentru că, dacă o luăm strict teoretic, da, doamna are dreptate. Diferența e că, eliminând paradigma gândirii feminin-feministe, aș putea pune pariu că pe Ionuț îl doare la tresele SPP, dacă nu chiar se simte mândru de obiectificarea lui de către admiratoare.

O alta ar fi că dumnealui nu se află într-o postură vulnerabilă, uneori chiar în pericol fizic, așa cum pățesc adesea femeile care au parte de tratamente similare din partea bărbaților. Dar, am alunecat destul pe panta teoretizării instinctelor naturale de împerechere manifestate pe internet.

„Ionuț” e însă paznicul oficial al lui Nicușor și, extrapolând jocul, asistăm cu toții acum la obiectificarea politică a președintelui Dan. Nicușor e ridicat la rang de fetiș, obiect al fanteziilor multora când se gândesc la cum ar trebui condusă România. La fel se întâmplă și cu Ilie Bolojan. E, probabil, și un moment de ușurare după anul electoral extrem de tensionat de care tocmai am scăpat, dar și un nou moment de armare a speranțelor pentru un viitor național mai bun, din partea celor care mai au încă puterea să o facă.

Nevoia românilor de un tătuc care să-i conducă spre lumină e la locul ei de secole, indiferent de regimul politic prin care ne-a purtat istoria. Acum, în democrație, la fel de mulți oameni trăiesc cu fantezia că e nevoie de o mână de fier care să tragă țara asta la liman, să „facă dreptate”. În funcție de nivelul de educație, afinități politice, limitări de gândire și orientări de viață, fiecare își modelează fantezia cum poate – niște milioane cu Nicușor, niște milioane cu George, alte milioane cu Călin. Unii ar vrea dreptate cu legea și instituțiile, alții cu bâta și crucea.

Problema este că această fetișizare a președintelui este doar o fantasmă. Președintele României nu are nici măcar jumătate din puterile cu care oamenii îl înzestrează în mod iluzoriu, prin așteptările lor. E o fantezie care consumă energii electorale imense și care, dacă ar fi puse în slujba unor scrutinuri pentru primari sau pentru parlamentari, ar putea schimba cu adevărat fața României.

Pentru că acolo e puterea reală de schimbare, nu la Cotroceni. Dar, sigur, președintele poate da un exemplu și poate seta o agendă cu care, dacă alegătorii sunt majoritar de acord, devine puternică și de urmat și pentru politicienii care au puterea executivă.

Așteptările pe care lumea le are de la președintele Nicușor Dan sunt însă monumentale.

De la reglarea deficitului bugetar, la reforma justiției, de la salvarea agriculturii și industriei, la reducerea poluării, Nicușor Dan e așteptat (cel puțin de bula fanilor hardcore, căci printre cei care l-au votat se numără și destui oameni pragmatici, cu picioarele pe pământ) să răsucească România pe deget și să facă, vorba aia, „din rahat bici”.

Doar că nimic din toate acestea nu stă în puterea directă a președintelui. În mod real, constituțional și legal, președintele are o influență directă asupra guvernării doar atunci când nominalizează premierul (dar și atunci depinde de o majoritate parlamentară care să-l aprobe). Mai departe, nu el ia măsurile economice, nu el împarte bugetul țării, nu el vine cu politicile publice și mai ales cu implementarea lor. Nu mai poate face nimic, dacă premierul și guvernul nu respectă promisiunile.

Apoi, președintele are o influență puternică asupra politicii externe a României și a serviciilor sale secrete. Pe externe, noul președinte a mers pe liniile corecte pe care s-a înscris România în ultimii ani, însă nu l-am auzit să vorbească despre capitolul serviciilor, de care depind atât de multe în România.

În schimb, Nicușor Dan și-a păstrat multe din haina primarului, mai ales în campania electorală și a continuat să o facă și în discursul de inaugurare, lucru pentru care a fost taxat de unii. A vorbit de lucrurile concrete care îi dor pe români, precum sănătate, educație, economie, agricultură. Chiar dacă nu are puterea directă să le schimbe. Și, până la urmă, bine a făcut, pentru că oamenii asta își doresc să audă și votează în consecință.

E însă un risc mare aici: după fetișizare, ar putea urma dezamăgirea. Și nu Nicușor Dan ar fi în întregime vinovat de ea, ci cei care și-au umflat aiurea fanteziile, proiectându-le asupra cuiva care nu e în poziția să le îndeplinească.

Până atunci, însă, asistăm la descătușarea fanteziilor populare. Am asistat la paranghelia cu sarmale și șampanie de la Cotroceni, unde lista de tip „șaorma cu de toate” a invitaților a creat disensiuni și controverse. O frumoasă operațiune de PR, menită să arate că „dictatorul a fugit”, iar poporul a recucerit palatul, condus acum de prealuminatul Nicușor. Ne entuziasmăm că omul merge pe jos sau cu metroul, că își duce copiii la școală și le cară ghiozdanul în spate, că râde și se comportă firesc cu oamenii din jur. Până și SPP-iștii lui parcă-s mai chipeși și voinici de când s-a schimbat președintele.

E normal, până la urmă. Am lăsat în urmă un monument de aroganță meschină ca Iohannis, total absent din viața publică, care se juca cu fondurile și beneficiile funcției prezidențiale ca un jupân medieval. După colț, ne pândește încă amintirea vie că la Cotroceni putea ajunge un fost ultras iute la mânie și jucăuș cu Rusia sau un neolegionar iubitor deopotrivă de înțelepciune rusească și de extremism fascist, ambalate în fum de bețișoare parfumate și propagandă dacopată.

Să-l mai lăsăm, deci, un pic pe Nicușor Dan să fie SPP-istul sexy al României. Poate că ne prinde bine măcar mental, înainte să începem să-i deșirăm mantaua prezidențială, în valul compromisurilor politice și al furtunii economice care vor urma.

Recomandările lui ALP

Ce mai înseamnă „ideal pentru investiție” în imobiliare?

Locuințele nu se cumpără doar pentru a trăi în ele, ci și pentru a face bani de pe urma lor: sunt niște investiții care se pot tranzacționa mai greoi, dar profitabil. Ce mai înseamnă însă în piața imobiliară de astăzi sintagma des întâlnită prin anunțuri, „ideal pentru investiție”? Ciprian Ioana a căutat explicațiile, ca să știi în ce merită să-ți bagi banii sau de ce capcane să te ferești.

Viceprimarul din Bruxelles și întrebarea de baraj a românului

Quentin van den Hove e viceprimar în Schaerbeek, Bruxelles și a devenit celebru în România înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale, când ne-a îndemnat într-un clip viral să votăm cu pro-europeanul. Acum, își amintește cum un român stabilit în Belgia l-a întrebat complet bulversat: care pro-european, bre, Quentin, că amândoi sunt așa? Alina Mărculescu Matiș a stat de vorbă cu bonomul edil belgian și a aflat că e însurat cu o româncă, e super-conectat la diaspora noastră și a văzut cum e acaparată de propaganda anti-UE.

De ce ne răzgândim greu și cum facem să trăim iar împreună

Polarizarea socială a ajuns mai dură ca oricând în ultimii ani, în România. Tensiunile electorale ne-au divizat și deseori ajung vecine cu cearta sau violența. Cum facem să trăim iar împreună, mai ales că ne răzgândim atât de greu în materie de opinii și convingeri, chiar și când suntem contraziși de fapte? Andreea Bădoiu a scris despre paradoxurile și rupturile sociale care ne despart și despre cum putem încerca să le depășim.

Labirintul imobiliar Certion, o nouă țeapă de tip Nordis

Dacă în cazul Nordis măcar multe din apartamente erau terminate, în cazul proiectelor imobiliare Certion nu s-a mai ridicat nimic. Banii i-au făcut patronii care au luat sumele în avans de la zeci de oameni, dar și politicienii locali care și-au vândut terenuri pentru a face loc acestei scheme imobiliare. Unde? Chiar și în inima unicei păduri de la malul mării, Comorova. Medeea Stan a documentat în Snoop toată combinația.

Matei Păun, despre legăturile cu Nicușor și Rusia

Matei Păun a fost și este unul dintre vulnerabilitățile de imagine ale președintelui Nicușor Dan, fiind perceput ca o „eminență cenușie” cu interese financiare obscure și poziții care au acomodat adesea Moscova. Gabriel Bejan l-a convins să vorbească pentru Hotnews și să lămurească ce e de lămurit. Păun vorbește despre cât s-a implicat în trecutul și prezentul politic al lui Dan, ce legături a avut cu Rusia și ce crede acum despre Putin.

Infograficul Panorama

Român bogat, român sărac. Cât de mare e, de fapt, inegalitatea averilor din România? Edit Gyenge ne arată într-un infografic că, în ciuda creșterii constante a indicatorilor de nivel de trai, în România există încă o inegalitate pronunțată a veniturilor. Asta înseamnă că bunăstarea unora coexistă cu sărăcia altora, în ciuda trendului general pozitiv. Totuși, discrepanțele tind să se reducă față de anii precedenți.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Dan Tanasă

Deputat AUR și purtător de cuvânt al partidului, fostul blogger ultranaționalist a ajuns cunoscut pentru retorica sa anti-maghiară, dar și pentru ieșirile violente verbal și fizic pe care le-a avut uneori cu diverși adversari politici.

Acum, vorbește despre democrație și îi cere președintelui Nicușor Dan să-și ceară scuze, pentru că a pus la colț AUR în campania electorală, spunând că nu va negocia un guvern cu ei. Ca să folosesc un limbaj pe care îl înțelege poate mai bine – smiorc.

Este evident doar o piruetă de discurs politic, care încearcă să mascheze faptul că AUR a refuzat să vină la consultările de la Cotroceni, cu partidele. Explică mai bine noul responsabil cu rațiunea și pragmatismul din partea eșichierului naționalist-extremist, care în ultima vreme, în mod paradoxal, a ajuns Gigi Becali: „El, săracul, e și el distrus acuma (Simion – n.r.). Are și el demnitatea lui. Plus de asta… Nu poți să vii la omul care te-a bătut, nu poți”.

Ipocrizia lui Tanasă de a-l acuza pe Nicușor Dan de spirit nedemocratic e scuzabilă, pentru că așa e în democrație, politicienii au voie să fie ipocriți. Ba au voie să fie și ca surata lui Tanasă de „suveranism” din Parlament, Anamaria „it’s gone” Gavrilă, care i-a cerut lui Nicușor Dan ceva chiar și mai democratic: „am cerut domnului președinte ca aceste concepte de pro-europeni, extremiști, izolaționiști să nu mai fie folosite în societatea noastră”.

În democrația lui Tanasă și Gavrilă, totul ar trebui permis doar lor și celor care îi susțin, iar restul dacă se poate să dispară sau să tacă. Altfel, nu mai e democrație.

Cifra săptămânii