Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.
Vorbim azi despre lumea în care ne lasă Papa Francisc, unde credința a ajuns o armă care divizează, în loc să ne unească și unde îndoielile și nuanțele de orice fel, chiar și cele religioase, sunt acoperite de zgomotul și agresivitatea de Ev Mediu ale ipocriților care își exhibă religia de fațadă. Apoi, ce noroc pe noi, Elenei Lasconi i s-a arătat semn că s-a născut chiar în ziua de Paște. S-o tragă cineva pe mâini de sindrom mesianic.
Papa, Popovici și exhibiționismul credinței care ne dezbină, în loc să ne aducă împreună
Papa Francisc a luminat România, în 2019. Foto: Andreas SOLARO/AFP/Profimedia.
În țara unde se fac entorse la mână de la atâtea cruci, când se trece pe lângă biserică, iar preotul e ingredientul fără de care nu poate începe anul școlar sau circulația pe asfaltul nou al oricărei șosele, exhibarea credinței a ajuns sport național. În politică, poți să fii prost, hoț, mincinos sau trădător de țară, poți să fii securist, putinist sau trumpist, doar să ai la gât o cruce și să îl invoci pe Dumnezeu ca semn de punctuație.
Abonează-te la newsletter, ca să nu uiți de noi!
Într-o astfel de Românie, unde e mai important să nu speli în zi de sărbătoare și să zici „Doamne-ajută”, decât să fii om cu semenii tăi și să încerci să lași curat și bine în jurul tău, David Popovici a riscat nebunește un „așa și așa”, când a fost întrebat de un copil dacă crede în Dumnezeu. S-au cutremurat cruciulițele de la oglinda Loganelor, s-au învolburat basmalele babelor la conclavurile de pe ulițe. Vă dați seama că s-ar fi convocat CSAT-ul, dacă David ar fi spus un „nu” direct?
Îndoielile religioase dau prost în România, iar ateu este un cuvânt de ocară. În general, în lumea de azi, ca mai mereu probabil, nu e loc de nuanțe, se operează cu alb și negru – de la credință la politică, război sau cultură.
Nu sunt un om religios. Am însă un mare respect pentru oamenii cu credință în Dumnezeu sau orice altă formă de spiritualitate, care au o calitate de căpătâi pentru mine: nu fac show din credința lor și nu încearcă să-i convingă și pe alții că aceasta este calea cea bună. Preoții pe care îi apreciez cel mai mult sunt oameni care vorbesc firesc, nu predică și nu fac prozelitism. Sunt cei care discută probleme și ridică întrebări, nu cei care îți citează din rețetarul Bibliei.
Pentru mine, credința sau lipsa ei este un lucru intim, nu un element de dezbatere și poziționare publică. Mă irită enorm implicarea religiei sau credinței în viața statului sau în orice împrejurare publică ce nu ține de cele bisericești. La fel cum, de exemplu, mă enervează crunt oamenii care vin la biserică, în noaptea de Înviere, și clevetesc zgomotos, fumează sau butonează telefoanele, în timp ce corul bisericesc cântă sau preotul își spune predica. Sunt degeaba acolo.
În general, mă îngrețoșează și mă înfurie ipocrizia, la fel și impunerea agresivă a religiozității în spațiul public. Și aici includ școli, politică, festivități sau simple situații pe stradă sau în online, pe rețele sociale.
Ce legătură au toate astea cu Papa Francisc, cel care a plecat dintre noi în a doua zi de Paște? În primul rând, găsesc mai acceptabil grobianismul de peșteră al unui Gigi Becali, care a răspuns „a murit, ce mă interesează pe mine”, când l-au tras de limbă reporterii despre tristul eveniment.
Apreciez autenticitatea asumată, chiar și când e respingătoare, în locul pleiadei de forme fără fond care inundă spațiul public, deplângându-l fals pe acest „om cu majuscule”, cum am auzit că se zice la tv. Așa e, pe mulți dintre noi de fapt nu ne interesează, dar suferim de sindromul victimei judecate pe axa biserică-cruce-sinodul babelor. Nu se cade.
Nici eu nu am căderea și pregătirea să vorbesc despre ce a însemnat Papa Francisc pentru umanitate, în marea de sforăieli și patetisme din spațiul public al ultimelor zile. Dar, pot să spun ce a însemnat Papa Francisc pentru mine, din amintirile și simțirile pe care le am din urmă cu șase ani, când a vizitat România.
Țin minte un om îmbrăcat în alb, în veșminte bisericești simple, nu placate cu aur și țesături opulente, care nu defila ascuns în limuzine de lux, așa cum îi vezi deseori pe la noi pe înalții prelați. Papa a venit la Patriarhie într-un Logan bleumarin, făcând cu mâna miilor de privitori, de pe înghesuita banchetă din spate a mașinii.
Țin minte că, dincolo de enormitatea Papei Francisc la București, am fost uimit de ochii omului Jorge Mario Bergoglio, de privirea lui vie. Părea dispus în orice moment, oricât de ceremonios sau oficial, să se joace și să coboare alături de tine, între oameni. Că scutura lăbuța labradorului negru de la SPP, care îl păzea, că mângâia pe cap copii sau oameni mari, Papa Francisc emana ceva autentic. Era emoționant să-l vezi firesc, uman, nu protejat de platoșa imaginară a omului sfânt.
Am fost impresionat că discursurile sale puteau captiva deopotrivă credincioși și oameni fără treabă cu biserica și religia. Erau vorbe simple, directe, care nu împărțeau oamenii în credincioși și necredincioși, catolici sau ortodocși, albi sau negri. Papa Francisc nu se folosea de credință și religie pentru a ne diviza, ci pentru a ne aduce împreună.
În cele trei zile cât a stat în România, în 2019, a reușit prin gesturi simple, simbolice, să mângâie răni deschise de sute de ani în această țară: discriminarea cultelor religioase în raport cu ortodoxia majoritară sau a romilor în raport cu restul românilor. Și a făcut-o cu naturalețe.
Moștenirea lui spirituală și mai ales ce va urma după ea, în fruntea Bisericii Catolice, sunt simboluri importante într-o lume care pare că se înclină din nou spre Evul Mediu. Unde cine nu crede, nu zice, nu trăiește sau nu arată ca majoritatea se află în pericol și e supus atacurilor. Unde cea mai mare putere și democrație a lumii se clatină, sub conducerea bezmetică a unui regim care seamănă tot mai mult cu o autocrație pe fundamente religioase, de tip „Handmaid’s Tale”.
Papa Francisc ne lasă într-o lume în care, în continuare, oamenii se omoară între ei, în numele credinței. Unde oamenii care se proclamă a fi buni creștini fac cele mai necreștinești lucruri, se calcă în picioare și se sfâșie cu cei care nu sunt de acord cu ei sau au opțiuni de viață, sex sau politică diferite. Unde Dumnezeu a ajuns să fie invocat ca un tartor iute la mânie, degrabă pedepsitor cu cei care ies din preceptele de viață ale majorității. Unde să fii 50-50 cu divinitatea, cum i-a scăpat lui David Popovici, e un act de curaj și provoacă nervozitate.
Sunt convins că nu e lumea pe care Papa Francisc și-o dorea, dar a încercat cât a putut să o aducă mai aproape de ceva mai bun. Nu cu forța, ci cu puterea exemplului.
Recunosc că am degustat pentru prima oară suculenții mici de Obor abia acum vreo lună, când Vlad Dumitrescu documenta transformarea acestei emblematice piețe bucureștene într-un punct de atracție pentru noile generații. Cafea de specialitate, bere artizanală, chiftele și parizer gătite în stil de cantină și vândute la suprapreț hipsterilor cu nostalgii retro – toate se îmbină perfect cu vechiul peisaj de Obor, unde găsești de toate. Un Babel fascinant, unde vechiul și noul și-au dat mâna într-un mod fericit.
Știm sau măcar am auzit de trusa de pregătire anti-dezastru pe care ar trebui să o avem pregătită în casă, în caz de calamitate naturală sau, mai nou, război. Câți o avem? Câți știm câțiva pași de bază pe care să-i avem conveniți cu cei apropiați, în eventualitatea unei astfel de crize, pentru a nu ne pierde în haos? Nu doar noi, românii, suntem nepregătiți, ci și europenii în general. Așa că Uniunea Europeană se gândește să lanseze un plan unitar de pregătire anti-dezastru. Alexandra Albu ne-a explicat ce e cu el.
Afacerea de a vinde chestii ca intermediar, fără măcar să ai contact cu marfa respectivă, pare simplă și e vândută de ani de zile drept o rețetă de îmbogățire peste noapte. „Chinezii” produc, stochează și livrează marfa, tu doar ai un site frumos, unde intră clienții și dau click. În realitate, Vlad Dumitrescu ne arată că nu e chiar așa de ușor să faci dropshipping, iar cine susține că vei ajunge milionar de pe canapeaua din sufragerie, doar cu un laptop în față, e un simplu șarlatan.
Recomandările Panorama de vacanță: seriale, filme, cărți
Ca în fiecare sezon de vacanță sau „punți” care se leagă de Paște, Crăciun sau 1 Mai, ne adunăm în redacție recomandările. Ce seriale și filme am mai văzut și ne-au plăcut, ce cărți am mai citit. Avem gusturi și preocupări diferite la Panorama, așa că mereu ies niște liste destul de pestrițe, de unde fiecare cititor își poate alege câte ceva. De data asta, am inclus și recomandările cititorilor care au răspuns apelului nostru de a se face auziți.
Nu trec prea des prin zona IOR-Titan, dar ultima oară când mergeam cu mașina pe lângă parc m-a izbit lumina. Vedeam Titanul peste un câmp gol. Nici urmă de copaci. O halcă de 12 hectare de parc a fost efectiv defrișată de niște moștenitori dubioși, cu prieteșuguri politice, fără ca nimeni să intervină. Cristina Radu de la Snoop a făcut tabloul juridic și de interese al întregului dezastru.
Infograficul Panorama
Nu e Paște fără ouă, așa că Edit Gyenge a pregătit un infografic în ton cu sezonul. Prețul ouălor a explodat în ultimii ani, însă România se menține printre cele mai ieftine țări europene pe piața ouălor. Prețurile medii la ouă în țara noastră variază destul de mult, iar Edit a făcut și o hartă cu ele. În Tulcea se găsesc cele mai scumpe ouă, cu aproape 2,4 lei bucata.
Dacă tăceai, deștept rămâneai: Elena Lasconi
Elena Lasconi vede semne. Foto: Octav Ganea/Inquam.
Dintre toate minunile și necazurile lumii, săptămâna asta a fost Paștele, a murit Papa Francisc, Kanye West a dezvăluit că a fost abuzat sexual ani de zile când era mic, ce noroc că a fost și ziua de naștere a Elenei Lasconi.
„Nu știu dacă este o întâmplare sau un semn, dar astăzi este și ziua mea și mă bucur foarte mult că este în prima zi de Paște”, a spus Elena Lasconi în ziua în care Papa Francisc ne părăsea.
Acum, dacă e o întâmplare ar putea să știe doar părinții care i-au dat naștere doamnei Lasconi. Cât despre semn, da, este unul clar, care subliniază încă o dată autosuficiența și aroganța țățească a doamnei Lasconi.
Nu am de unde să știu când a început să i se umfle micuțul sindrom mesianic Elenei Lasconi, dar cu siguranță a contat faptul că a reușit să adune suficiente voturi în 2024, pentru a ieși la mustață pe locul doi în alegerile prezidențiale, doar pentru a-i fi suflată de sub nas șansa la preamărire.
Acum, când i se arată cu cifre și argumente că a ajuns a cincea roată la căruță, în poziția lui Ludovic Orban în 2024 – doar un recipient inutil în care se scurg voturi care ar putea fi utile în altă parte, pentru binele parcursului pro-european și democratic al României, Elena Lasconi alunecă și mai ușor în misticisme vecine cu „georgismul”.
Semne din acestea avea și alde Cristela, când îi filau chakrele de la tot felul de energii și obscurantisme. Cu crucile de gât și iile sale, Lasconi pare să se îndrepte spre o ieșire similară din scenă: un element de culoare de care ne vom aminti că a fost cât pe ce.
Cifra săptămânii
din PIB este deficitul bugetar al României pe 2024, cel mai mare din UE
„Să te îndoiești cât de puțin – după posibilități – de propriile convingeri, să lași loc și pentru Celălalt, să accepți, să tolerezi la minim, dacă nu cumva chiar să respecți pe cei diferiți e o necesitate, este vital pentru democrație și pentru decența în spațiul public.
(…) Dar dincolo de tonul fanatic, radical, al textului dumneavoastră de ieri, referința la „Apelul către lichele” a venit prea târziu. Ați ratat oportunitatea anului 2014, când ați omis în discursul omagial la adresa lui Traian Băsescu să dați lichelelor nume și prenume: de turnători ajunși președinți, de PDL-iști ajunși deținuți, de parvenită cu educație îndoielnică ajunsă favorită a președintelui și a unora dintre intelectualii care „s-au recunoscut cu valorile lor” în activitatea Elenei Udrea.
(…) Luați asta nu ca o replică la lista pesediștilor penali, nu e nicio concurență benefică aici, e la fel de rău, la fel de imoral, de rușinos și penal. Luați asta ca pe o completare necesară, pentru că ați uitat din nou să spuneți tot adevărul. Aveți o mică amnezie de dreapta radicală, și istoric, și politic, și penal” – Petre Florin Manole, deputat PSD, în replică la un text politic al lui Gabriel Liiceanu.
Până aici am avut să vă spun. Mai trec eu și săptămâna viitoare, vineri dimineață.
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.
Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.