Panorama cu ALP: Ce fel de primar vrem să aibă grijă de București?

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Vorbim azi despre cum se prefigurează lupta pentru primăria Capitalei și cum arată rupturile între rațiune și emoție, când e să alegem între Nicușor Dan și Piedone, plecând de la un aspect halucinant al unui sondaj: mulți votanți ai lui Piedone ar merge și cu Nicușor, la o adică, dacă n-ar avea de ales. Apoi, revenim la un personaj tare drag nouă: comisarul Horică de la ANPC a prins puii bronzați cu vopsea la supermarket, înainte să plece la plajă, la Constanța, să aducă PSD la Primărie.

Ce fel de primar vrem să aibă grijă de București?

Știu că sondajele electorale românești coafează realitatea și manipulează datele mai ceva ca un samsar de mașini din târg de la Vitan, dar tot am rămas cu gura căscată la următoarea informație: cică 41% din votanții lui Piedone pentru primăria Capitalei l-ar trăda în favoarea lui Nicușor Dan, dacă Piedone ar renunța la candidatură.

Cineva ne zice, deci, că o grămadă de bucureșteni cu relativ toate țiglele pe casă ar merge pe mâna actualului primar Nicușor Dan, pentru încă patru ani. Dar, pentru că a apărut în peisaj acest Rambo al urbanismului din Ferentari și Berceni, cu școala vieții făcută la „facultatea” din Jilava și Bac-ul luat la 32 de ani, acești oameni se simt salvați: le-a venit eroul-gospodar.

Să ținem cont că minunea reiese dintr-un sondaj făcut de Avangarde-ul domnului Pieleanu, personaj de mare angajament politic, cu firmele mufate puternic în zona PSD și sondaje care uneori au zburat puternic pe lângă realitate, deci ar trebui să o servim în porții mici, să nu ni se aplece.

Totuși, din toate sondajele ieșite până acum pe piață, reiese un singur lucru clar: lupta pentru primăria Capitalei se dă între Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone, primarul de la sectorul 5. Încercarea PSD-PNL de a aduce pe lume o clonă electorală a sinistrului Sorin Oprescu (fugar acum prin Grecia, pentru a scăpa de pușcărie), în persoana chirurgului Cătălin Cârstoiu, pare că va avea soarta unui iepure care se luptă pentru locul 3.

Ceea ce mă face să mă întreb ce primar vrea totuși lumea care iese la vot în București, atunci când nu votează neapărat politic – teoretic, nici Dan, nici Piedone nu sunt încartiruiți decisiv politic, chiar dacă practic au în spate niște forțe sau trecuturi politice.

Circurile/ciclurile electorale românești din ultimii 25 de ani ne-au arătat un lucru simplu. Rețeta de succes a oricărui primar în România este să facă ceva vizibil și palpabil pentru locuitorii din ograda sa. O parcare, o tufă, un parc, un pasaj, o vopsea. Orice, dar care să se vadă și să fie util, cât de cât, localnicilor. Sau măcar să le ia ochii. Nu contează că în spate își trage partea cu toată familia și prietenii, că împarte contractele și funcțiile pe bază de ochi frumoși și parandărăt. „A furat, dar a și făcut” nu e doar o glumă, e o realitate a mentalului electoral românesc.

La acest capitol, Piedone e campion, iar Nicușor Dan pare că abia acum, la final de mandat, s-a prins că ar fi cazul să se bată un pic în piept, coerent, cu ce a făcut vizibil pentru bucureșteni. Și, dacă e să fim sinceri, nu a făcut prea multe care să se vadă. Sigur, din motive cât se poate de întemeiate rațional (unul fiind moștenirea unei administrații falite și ostile schimbării, în care PSD a lăsat dezastru).

Doar că oamenii rareori votează din calcule raționale, ci sunt mânați mai mult de emoții și senzații. Votează fie visceral, din furie sau că vor să nu iasă cineva care nu le place, fie emoțional, că le place de cineva.

Experiența mea e irelevantă, pentru că eu sunt genul care stă să calculeze când votează, plus că rareori îmi plac oamenii, cu atât mai puțin cei politici. Totuși, să v-o zic. Am trăit și sub Piedone la sectorul 4, și sub Nicușor Dan la Capitală. Nu am amintiri bune cu niciunul din ei.

Emoțional vorbind, într-o viață de locuit la bloc, am cedat nervos și mi-am pus boiler în baie, pentru a mă putea spăla cu apă caldă oricând doresc, pe banii mei, doar în mandatul lui Nicușor Dan.

Rațional, știu că nu e vina lui, știu situația conductelor de sub București, știu că nimeni nu a făcut mai mult pentru repararea și modernizarea lor decât Nicușor Dan. Dar, câți bucureșteni credeți că mai rămân raționali, când pun oala cu apă la fiert pe aragaz, pentru a-și spăla copiii sau propriile părți moi, la lighean?

Apa caldă și căldura lipsă sunt piatra de moară fatală a lui Nicușor Dan, oricât s-ar chinui el să explice lucrurile rațional, în kilometri de conducte și milioane din fonduri europene.

Emoțional, nu-mi place de Piedone, pentru că îl simt cum te face din vorbe, ca un escroc. Empatia mă face să pot înțelege emoția altor oameni: când ai trăit o viață în mizerie, nebăgat în seamă sau batjocorit de toate autoritățile, iar într-un live pe Facebook vine Piedone și îți dă dreptate, te bagă în seamă, îți pune o băncuță la scara blocului, îți trage o dungă pe asfalt, îți dă o mătură, te simți om.

Rațional, ar trebui să știi că asta nu înseamnă nimic, la scara administrării unui oraș. Rațional, ar trebui să te gândești la istoricul domnului Piedone. Un primar condamnat penal pentru că le dă contracte și terenuri propriilor copii, care își impune fiul prin diverse foruri locale, iar acum îi lasă practic moștenire sectorul 5.

Un primar sub oblăduirea și pe semnătura căruia am trăit cea mai mare tragedie publică de după Revoluție – incendiul de la clubul Colectiv, dar care se consideră nevinovat, ba chiar există destui păcăliți cu ideea că a fost închis pe nedrept.

Din păcate, în lupta fără șanse a raționalului cu emoționalul, la vot, Piedone are de partea sa mult emoțional (pozitiv sau negativ), în timp ce Nicușor Dan moare cu raționalul de gât.

Pe de o parte, ai în față un demagog care sparge ceapă pe ziar cu muncitorii, pupă mâna băbuțelor care vând pătrunjel și face ordine și dreptate printre blocuri, scoțând la înaintare pe Dumnezeu, interesul național, patria sau justiția de carton, făcută prin abuzuri verbale către subordonații la care urlă prin walkie-talkie.

Pe de altă parte, ai un Nicușor Dan care se încadrează lejer în tipologia geniului neînțeles. Îți rezolvă în doi timpi și trei mișcări problemele de matematică de la Bac sau de la Olimpiadă, dar se încalță cu fesul când iese pe stradă. Genul de prof simpatic, cu care golanii de-a 12-a ar ieși la o bere, dar mai mult ca să râdă de el, nu cu el. Un tip care conduce capitala țării, dar și-a amintit să vorbească cu cetățenii abia în al 12-lea ceas, și asta probabil împins de la spate de disperarea consilierilor.

Emoțional, cam aici suntem. Rațional, nu e greșit să credem că lupta se dă practic între două personaje. Un aiurit care nu știe să comunice în public, dar care nu fură, încearcă să repare găuri istorice ale Bucureștiului și nu are sfori penale și politice în spate.

Contra lui – un creuzet populist, în care se decantează până la omogenizare tot ce e mai sinistru din PSD, PNL și AUR la un loc, atât la nivel retoric, cât și la apucături de sifonare a banului public.

Nu o să mă aventurez să pariez cine va ieși câștigător din această luptă, dar măcar pentru mine știu un lucru: în ciuda marii scârbe față de ce avem pe tavă pentru București, voi ieși iar din casă, să votez cu capul, nu cu inima.

Recomandările lui ALP

4 scenarii economice. Riscurile care pot deraia marile economii

De bine, de rău, economia mondială merge încă pe plus, deși respiră greu. Marile motoare economice ale lumii, precum SUA, China, UE sau Japonia au fiecare bunele și relele lor. Mihai Gongoroi le-a luat la puricat, pentru a vedea care le sunt marile vulnerabilități și ce le-ar putea deraia în 2024 către o criză care ne-ar afecta pe toți.

Sharenting-ul, boala părinților care își expun viețile copiilor online

Practica părinților sau rudelor de a documenta vizual sau textual orice mișcare a propriilor copii, pentru a posta apoi online se cheamă sharenting. Francezii vor să o interzică, pornind de la spaima că o grămadă de imagini nevinovate cu copii ajung în cele mai murdare și bolnave cotloane ale internetului. Ne postăm copiii online pentru a ne satisface propriul ego, scrie Dana Mischie, doar că unii dintre noi întrec limite de care copiii lor se vor rușina, poate, când se vor face mari.

Viața prin filtrul beauty al Instagram

Ciprian Ioana ne explică cum am ajuns să ne trăim viețile pe Instagram într-asemenea hal, încât avem pretenția ca și realitatea să se muleze după filtrele beauty și pozițiile fake – „așa m-am trezit azi dimineață”. Restaurante, baruri sau alte locuri din viețile noastre au ajuns să fie judecate după cum arată, nu după ce și cum (de)servesc. Nu mai vorbim de standardele estetice fake impuse corpului uman, că intrăm în alt capitol. E o capcană de care mulți încep să se sature, adunându-se în spatele curentului „Instagram vs reality”.

E-dezastrul din sistemul de sănătate. Medicii de familie se uită la calculator mai mult decât la pacient

Sistemul informatic în care trebuie să opereze toți medicii din România, pentru a-și înregistra actele medicale, e atât de harcea-parcea, că e mai mult blocat. „Din 15 minute care sunt alocate pentru pacient, 14 minute alocăm pentru sistemul informatic și un minut pentru consultație”, i-a spus Claudiei Spridon un lider al medicilor de familie. Sănătatea e doar o bucățică din „e-dezastrul” sistemului informatic de stat, pe care l-am plătit gras cu toții la firme cu lipici la partide și servicii secrete.

Top 5 mari mituri și minciuni anti-UE, demontate

Într-un an super-electoral cum e 2024, dezinformările și propaganda anti-UE va fi în floare. Vlad Dumitrescu a încercat să le demonteze mecanismul și le-a găsit firul roșu: toate se găsesc sub aceeași umbrelă tematică – românii sunt discriminați și România este o „slugă” a Occidentului. Cifrele și faptele contrazic însă aceste idei. Doar că mai trebuie să le și asculte și priceapă cineva. E greu, când până la Rusia, de dezinformările anti-UE se folosesc chiar politicienii români, pentru a nu-și asuma eșecul.

Infograficul Panorama

Nu mai producem nimic, ne-au distrus occidentalii ăștia, păi de când am intrat în UE e nenorocire… Nu e chiar ce putem vedea cu ochiul liber pe unul dintre graficele lămuritoare ale lui Edit Gyenge. În 30 de ani după căderea comunismului, România a produs și a exportat tot mai mult, pe tot mai mulți bani. Mai ales de când a intrat în Uniunea Europeană. Succes în a explica asta postacilor de pe Facebook.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Horia Constantinescu

Comisarul Horică, protectorul cu coif de aluminiu al consumatorilor din România, ar fi trebuit să fie eroul acestei rubrici la fiecare tâmpenie și manipulare pe care a debitat-o public, dar am zis să nu fiu repetitiv. L-am nedreptățit, omul e strălucitor.

Nu pot să ratez, însă, acest moment aniversar, când la o zi după ce a descoperit „puiul vopsit galben”, șeful ANPC ne-a anunțat că bagă divorț și se dedică trup și suflet PSD-ului (ceea ce a făcut de când se știe, de pe vremea când deservea în afaceri familia Năstase), pentru a candida la Primăria Constanța.

Deci, faptele. Horia Constantinescu, șeful ANPC, ne-a anunțat că a găsit carne de pui vopsiți galben în comerț și că vânzătorii ăștia nenorociți umblă cu „puiul vopsit” și ne păcălesc pe săracii de noi, consumatorii din popor. A trântit și poze, și explicații. Puiul e hrănit cu furaje, adică normal, doar că în furaje se pune un colorant care să potențeze betacarotenul și să pigmenteze pielea puiului sau culoarea ouălor produse de dânsul.

Colorantul e unul alimentar natural, obținut din plante, aprobat de UE și de România. Asta nu ne-a mai zis comisarul Horică, dar scrie pe prospectul „incriminator” pus chiar de dânsul pe Facebook. În ciorba cu pui galben, șeful ANPC a mai aruncat și niște salmonela, fără legătură cu colorantul, doar ca să dea întregii povești o aromă toxică, periculoasă pentru sănătate. Ceea ce, evident, colorantul nu e. E, cel mult, păcăleală pentru fraieri.

Acum, dacă ești unul care își alege carnea de pui în funcție de cât de galbenă e, te poți simți răzbunat de domnul Constantinescu. Nenorociții ăia de pui erau bronzați ca divele de le vezi iarna, ciocolatii, la televizor, unse cu autobronzant. Fie vorba între noi, puiul era totuși pigmentat pe cale naturală. Bio, deci, nu ca divele.

Noi, ăștia care mâncăm pui de foame și dorim doar să nu fie stricați sau contaminați în vreun fel cu ceva toxic pentru sănătatea noastră, putem să stăm liniștiți: puiul din comerț e la fel de prost. Nu suntem atât de fraieri să mai visăm că găsim pui ca la mamaia în ogradă, pe rafturile supermarketurilor, în epoca producției de masă, care trebuie să hrănească 8 miliarde de guri pe această planetă.

Ulterior, Constantinescu a revenit și a zis că stai așa, bre, că nu e toxic, plus că el nici nu se pricepe la pui sau la hrănirea lor. Instituția condusă de el a zis și dânsa că „verificările au relevat câteva nereguli la un număr restrâns de producători, produsele lor fiind momentan considerate neconforme și supuse unei analize detaliate, inclusiv a rețetelor de furaje utilizate”.

Cifra săptămânii