Bine v-am regăsit! Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.
Vorbim despre izul de America de Sud pe care îl resimțim de când ni se scurg unele măsuri fiscale de redresare a economiei, aflate pe masa discuțiilor guvernamentale. Vedem și de ce revolta e justă, când auzim de „solidaritate” și de taxe în aceeași frază rostită dinspre sistemul politic și de stat. Apoi, nici nu ne mai vine să râdem de Anamaria Gavrilă, dar totuși suntem oameni.
Extremiștii fiscali și revolta anti-„solidaritate”
Și, aș mai adăuga eu: nu taxați ca să nu colectați. Foto: Sabin Cîrstoveanu/Inquam.
Moșirea planului de măsuri fiscale care să scoată capul economiei românești la suprafață s-a transformat zilele acestea într-un veritabil concurs de idei extreme. Într-adevăr, e nevoie de măsuri radicale pentru a putea să mai salvezi ceva din dezastrul în care duetul PSD-PNL a afundat, ca întotdeauna, această țară.
Abonează-te la newsletter, ca să nu uiți de noi!
Totuși, e greu când la masă ai patru partide obișnuite să negocieze doar funcții și favoruri politice, iar acum s-au trezit brusc nevoite să iasă cu un plan coerent pentru toți românii. În public, răzbat mai ales baloane de încercare cu parfum sud-american. Pare că oamenii aceștia au pe masă doar drujba de dreapta a lui Milei și vreun jurnal de idei creț-socialiste, importat direct din munții Venezuelei.
Între aceste extreme, nu prea știm ce se află, însă putem spera că înspre acest mix de centru, echilibrat, se îndreaptă și mințile mai mult sau mai puțin luminate care organizează șantierul viitoarei guvernări.
Oricum ai da-o, nimeni nu vrea să plătească taxe mai mari. Nici bogații, nici săracii. Ca întotdeauna la noi, disputa cotă unică versus impozitare progresivă alunecă în ridicol jenant. Parțial pentru că unii patroni (de presă, uneori) și analiști care trăiesc din consultanța pe care o dau chiar acestor patroni visează marxism pe pereți și comuniști bărboși care îi aleargă pe stradă, să le fure capitalul din conturile muncite.
Aceleași personaje privesc cu admirație țări precum SUA, Marea Britanie sau Suedia, de exemplu, unde impozitarea e structurată progresiv. Totuși, nu am auzit ca guvernanții de acolo să doarmă cu secera și ciocanul sub pernă sau să țină predici din Marx. E greu de înțeles că sistemul cotei unice este o excepție, nu o normă, iar România e nevoită să se țină de el doar pentru că autoritățile fiscale nu sunt în stare structural de altceva. Și, da, pentru că unii dintre noi ar trebui să decarteze mai mult decât până acum la stat, iar politic nimeni nu și-a asumat asta până acum.
Ce e mai jignitor din toată discuția acestor zile și de unde cred că derivă și opoziția la taxarea progresivă este ipocrita idee de „solidaritate”. Solidaritate cu cine? Cu politicienii PSD și PNL, care au condus România spre groapa economică? Cu partidele care și-au alocat sute de milioane din banii de la buget, ca să-și întrețină mizeriile propagandistice și țuțării, fără să dea vreo socoteală publică pentru cum cheltuiesc banii? Cu sistemul de corupție politică a angajărilor la stat, din care trăiesc tăind frunză la câini, pe salarii mai mari ca la privat, o grămadă de pile, cunoștințe și relații?
E greu să ceri tot celor care produc mai mult și mai ales tot celor care mereu se conformează legilor și fiscalității deseori amețitoare ale acestui stat să fie solidari și să pună umărul.
Aici, extrema care a fost aruncată în public, dar a cărei maternitate nu are curaj să și-o asume nimeni, este cea a taxei-cearșaf pe orice mișcare de bani din bănci. Desigur, totul sub coronița solidarității. Totuși, ce minte întunecată a putut gândi că e echitabil ca un om care câștigă salariul minim pe economie să plătească un leu la fiecare pâine sau bere cumpărată cu cardul, la fel cu IT-istul sau patronul care va scoate tot un leu în plus, când dă cu cardul la schi în Elveția sau la Mamaia în club?
Cât de greu de cap să fii să nu vezi că o astfel de măsură ar împinge pe bună dreptate o mulțime de oameni către cash și plata la negru, în detrimentul tranzacțiilor ușor de fiscalizat prin bănci?
Bogat sau sărac, te încearcă inevitabil un sentiment de haiducie fiscală când auzi toate aceste idei dinspre cei care se pregătesc să guverneze. Totul, pentru că nu există legitimitate politică și socială să mai ceri așa ceva în România.
Totul, pentru că știm prea bine că acești extra-bani pe care urmează să-i scoatem în plus din buzunar, pentru taxele și impozitele care fac să funcționeze statul în care trăim cu toții, nu vor merge acolo unde chiar e nevoie de ei și de unde putem să simțim cu toții că vom primi ceva înapoi. Acești bani doar vor cârpi niște eterne găuri negre din buget. Nu îi vom vedea în infrastructură, în spitale, în școli, în șosele, în aer mai curat sau într-o justiție mai funcțională.
Și mai e un motiv. Cum să achiesezi la a cotiza și mai mult într-un sistem de taxare care e cvasi-impotent în momentul de față? Degeaba ai taxe și impozite, dacă nu ești în stare să le colectezi. Dacă singurii care se conformează sunt hamsiile salariate și firmulițele care abia își acoperă cheltuielile, în timp ce marii rechini și rețelele de evaziune fiscală organizată zburdă nederanjate.
Solidaritatea ar trebui, așadar, să înceapă de la capătul celălalt. De la tăierea osânzei otrăvite care căpușază dintotdeauna sistemul de instituții și angajări la stat. Dar nu la modul Năsui, care ar închide cercetarea din România și ar privatiza și trecerile de pietoni, totul în timp ce dumnealui slujește la stat de un deceniu sau mai bine. Ci în baza unor evaluări și analize sistemice, care să determine unde și cine toacă banii aiurea.
Nu poate nega nimeni că arhitectura instituțională a statului român este înțesată de licheni care topesc banii de la buget degeaba. Sau că o mare parte din angajații bugetari, deși nu sunt disproporțional de mulți (așa cum susțin tot unii care nu se împiedică de cifre și statistici, atunci când emit păreri docte în public), sunt extrem de ineficient organizați și sufocați de pilăraie și șefime politică.
Și, da, să mă înjure excepțiile, dar e o realitate că majoritatea oamenilor nu se angajează la stat să facă performanță sau să se rupă cu munca. Există și oameni de foarte bună calitate profesională și etică a muncii la stat, dar își blestemă cel mai adesea zilele, vâslind contra curentului unor colegi și șefi a căror unică filozofie de viață este cea a „trasului pe cur”, cu mantra „nu se poate/nu iese azi”. De ce? Pentru că nu există răspundere.
Să începem, așadar, solidaritatea de aici. Să vedem evaluări și măsuri de eficientizare în sistemul de stat și poate atunci vom putea trăi împăcați cu niște extra-taxe și noi, ăștia care nu închidem ghișeul la 4 după-masa și pentru care weekendul nu începe de joi, de la prânz. Cei pe care ne „optimizează fiscal” patronii la privat, pentru că suntem cu toții sufocați deja de taxe imense pe muncă, sau cei care trag să dezvolte business în România, pentru a câștiga nu doar ei – cum ar crede marxiștii ăia reali, nu cei care bântuie mințile unor ziariști-patroni –, ci și oamenii care lucrează pentru ei și, implicit, țara.
Problema e că toate acestea durează, iar România nu mai are timp. De aceea, vom fi nevoiți cel mai probabil cu toții să mai scoatem niște bani din buzunar, pentru că suprataxarea e cea mai rapidă și simplă metodă de a mulge bani. Cu ce preț economic și social, vom trăi și vom vedea.
Episodul scandalos, povestit de Renata Mogîldea în PressOne, despre cum a fost reținută de jandarmi alături de mai multe fete, la marșul Pride, pentru că aveau asupra lor spray-uri cu piper, arată cam care e mentalitatea răspândită în structurile de ordine publică, atunci când vine vorba de femei și de protejarea lor. Nu doar că au reținut o reporteră aflată în exercițiul profesiei, dar le-au umilit pe tinere cu glume de autobază, în timp ce le transportau către secția de poliție. Povestea e mai lungă și arată niște realități care explică și de ce avem atâtea agresiuni nepedepsite asupra femeilor.
Seria pornită de jurnaliștii de la Buletin de București pune reflectorul pe un fenomen de care nu știam prea multe: românii sunt imigranții europeni care ajung cel mai des să fie reținuți în Marea Britanie și deportați înapoi acasă. Cum ajung în situația asta e un cumul de factori și o combinație de vinovății individuale, dar și decizii dubioase din partea autorităților britanice.
Rămânem în spațiul anglo-saxon și mergem în Irlanda de Nord, unde orășelul Ballymena e zguduit de violente proteste și atacuri contra comunității de români de acolo. Totul a pornit după ce doi adolescenți români au fost reținuți pentru agresiune sexuală asupra unei fete din oraș. De aici, s-a declanșat iadul asupra tuturor românilor de acolo. Gabriel Bejan a vorbit cu o româncă de acolo, pentru a afla ce se întâmplă.
Disputele ideologice între stânga și dreapta se poartă cu extremisme fiscale, la masa negocierilor unde stau partidele care urmează să intre la guvernare. Ciprian Ioana a discutat cu economiști, pentru a desluși originea ideilor care sunt vânturate zilele acestea, despre taxe și tăieri. Cât de funcționale sunt, ce efecte au avut prin alte părți, dar mai ales de ce stânga și dreapta nu prea mai au relevanță, când cifrele ne arată că România e în stadiu critic.
Platforma digitală e-Proprietatea, dezvoltată de stat, ar urma să intre în viețile noastre din 2026. Teoretic. Cu ea, vom ști prețurile reale de tranzacționare a imobilelor din România, iar efectul care ne va arde pe toți e creșterea inevitabilă a impozitelor pe proprietăți imobiliare, situate în prezent la niveluri derizorii, mai ales în marile orașe. Daniel Popescu ne explică de ce, dacă această platformă va reuși să depășească obstacolele birocratice, va aduce câștig și statului, la buget, și cetățenilor care cumpără sau vând imobile.
Infograficul Panorama
Capitala trage economia țării în sus, iar asta se vede din evoluția explozivă a PIB-ului. Găsiți un adevărat atlas de date economice și sociale, în materialul lui Edit Gyenge despre motoarele economice ale României, județ cu județ.
Dacă tăceai, deștept rămâneai: Anamaria Gavrilă
Anamaria Gavrilă și un cioban dac, cu barbă de telenovelă turcească. Foto: George Călin/Inquam.
Poate că ar trebui să redenumesc pur și simplu această rubrică „ce tâmpenii a mai zis Gavrilă”. Șefa POT ar trebui să aibă dedicată ora ei în Parlament și transmisă pe postul Comedy Central. E și păcat.
Acum, Anamaria s-a revoltat că a trecut o lege care înăsprește pedepsele pentru manifestări extremiste, fasciste sau legionare. Motivul? Pentru că „desparte societatea”. Păi, zice dânsa, nu e corect ca o lege să „întărească cuvinte precum extremism, izolaționism, legionar, termene (sic) pe care dacă ai întreba omul obișnuit de pe stradă nu știe să zică exact ce este, ce nu este”.
„Cum poți tu, societate, să spui că un om trebuie să meargă la închisoare pentru că s-a exprimat?”, s-a tânguit Gavrilă de la tribuna Parlamentului.
În primul rând, „termenele” de izolaționism și extremism le-a băgat Gavrilă de la ea, nu asta pedepsește legea. Sunt doar niște etichete gen „sorosist”, dar mai intelectuale așa, se sperie Anamaria de ele că nu pricepe de ce ești izolaționist dacă nu vrei cu UE și cu Occidentul sau de ce ești extremist dacă vrei să trimiți ziariștii la canal și LGBTQ-ul la închisoare sau mai rău.
Apoi, exprimarea are și ea limitele ei. De exemplu, unii oameni merg la închisoare pentru că omoară, lovesc. Și ele sunt, la o adică, forme de exprimare. Asta e părerea lor despre lume și viață, că alți oameni ar trebui să dispară de pe fața pământului. Poate unii nici nu știu ce înseamnă „termenele” astea, le vine doar să dea în cap și gata.
Alții poate ar vrea să o trimită acasă pe Gavrilă din Parlament sau să o închidă într-o debara din Casa Poporului, ca să n-o mai audă vorbind. E opinia lor despre dânsa, ce, nu și-o pot exprima? O fi, dar uite că e ilegal să îi faci asta bietei Anamaria Gavrilă. În rest, necunoașterea legii nu e o scuză, ți-o poate spune orice agent de rutieră.
A fi legionar, antisemit sau xenofob nu sunt etichete, ci descriu foarte clar niște lucruri. Dacă dorești să susții în public că o rasă, o etnie, o minoritate sexuală, religioasă sau de orice alt fel ar trebui eliminate sau dacă ridici în slăvi criminali de război, nu mai ține de libera exprimare. Nu sunt opinii, ci fapte care promovează violența, crimele și încălcarea drepturilor altor oameni.
Cine nu pricepe asta o face doar pentru că a trecut degeaba pe la școală sau se informează doar de pe TikTok și grupuri unde istoria spune că dacii au zburat primii pe Lună, dar le-au furat americanii filmările.
În rest, lumea e liberă să exprime ce dorește, cât timp nu încalcă drepturile și libertățile altor oameni. Că Pământul este plat, că ambulanța neagră fură copii pentru organe, că pandemia a fost făcută pe calculatorul lui Bill Gates și al lui Soros. Opinii, cum le spun fanii Gavrilă și ai altor creaturi politice emanate din furie, sau tâmpenii, cum le zicem noi, restul școlarizaților.
Cifra săptămânii
din elevii care încep școala nu termină 12 clase, cu examen de Bac
„Prima și cea mai importantă, cu bătaie lungă, ar fi depolitizarea și profesionalizarea ANAF – instituția însărcinată cu încasarea veniturilor statului, dar care este efectiv incapabilă să își îndeplinească misiunea.
Mă voi referi doar la o temă distinctă, majoră: 9 MILIARDE de euro anual este gap-ul de TVA, adică diferența dintre cât se încasează efectiv și cât s-ar datora. Aici nu este, nu poate fi vorba despre nebăgare de seamă, de sume ascunse cu ingeniozitate, cum au ascuns ucrainenii dronele cu care au lovit avioanele rusești: este vorba despre jaf organizat, patronat de forțe care par a fi deasupra statului, deasupra partidelor și a guvernului, deasupra ANAF.
Nimeni în UE nu are o neîncasare de asemenea proporții la TVA. Media gap-ului este de 6%; Bulgaria are 7%; Ungaria, 2,3%. România? 30,6%!” – Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, în Contributors.
Ne vedem și săptămâna viitoare, tot vineri dimineață.
Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.
Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.