Panorama cu ALP: Securismele lui Lasconi și trollii lui Geoană

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

M-am întors, n-am ce să vă fac. Vorbim azi despre cum vrea Elena Lasconi să ne sperie de Mircea Geoană și de presupusele lui securisme și manțocării cu trolli care ne deformează alegerile, folosind ea însăși o metodă cât se poate de securistă și manipulatoare, dar și despre cum a vrut robotul Lasconi să-mi fure numărul de telefon, pe Facebook. Apoi, ne crucim la odioasa odă comunistă, cântată Elisabetei Lipă de un lot de tineri canotori, și ne dăm seama cât de reale sunt versurile Adei Milea, din melodia „Ceaușescu n-a murit”: „Ceaușescu e o școală, Ceaușescu e o boală”.

Cum i s-a spart Elenei Lasconi în poală bomba murdară cu trollul israelian al lui Geoană

„S-a găsit fermă cu trolli în subsol la Aspen, la Geoană”, a arătat cu degetul prezidențiabila Elena Lasconi. Și a scos pe masă două fotografii de filaj și un Google Maps, în care Mircea Geoană și dubiosul israelian Tal Hanan, coordonatorul unor operațiuni internaționale de influențare a alegerilor prin „ferme de trolli” pe social media, apar fiecare separat, în treaba lui.

Noi, electoratul, ar trebui să credem că Hanan prostește pe Facebook alegătorii români pentru Geoană, ba chiar că pune hackerii cei răi să fure alegerile sau să compromită adversari politici, doar pentru că în spatele lor, în poze, apare același gard al Institutului Aspen, fieful lui Geoană.

Și pentru că, nu-i așa, am citit investigația Guardian despre ce învârte acest Tal Hanan prin lumea largă. Ca efect, noi ar trebui să exclamăm revoltați: vai, Geoană fură alegerile cu hackeri israelieni și cu trolli (am auzit că-i folosește Rusia, e nasol). Ceea ce mulți au și făcut, dând curs punerii în scenă a Elenei Lasconi.

Sunt multe probleme cu această copie mizeră și palidă a magistralului episod băsescian „Geoană, în vizită la mogulul Vîntu acasă”, din 2009. Să le luăm pe rând, în ordinea gradului lor de certitudine și gravitate.

În primul rând, dacă ne dăm cu puțină apă rece pe față, tabloul mare arată așa: în timp ce Elena Lasconi îl acuză pe Mircea Geoană că ar folosi presupuse metode securiste și murdare de a influența alegerile prezidențiale – nu știm cum, ce și în ce fel, doar că un „bad guy” israelian a fost la gard la Aspen și putem presupune că a și intrat înăuntru –, cea care deocamdată folosește cât se poate de dezinvolt metode securiste și murdare este chiar Elena Lasconi.

Dânsa, în cel mai pur stil securistic al ultimelor decenii, aruncă pe piață niște fotografii și informații „cu parfum de credibilitate”, vorba odată reputatei reviste Academia Cațavencu, pe care mai are și prostul tupeu de a susține că le-a obținut de la „niște jurnaliști”.

Aici, recunosc că Lasconi mi-a râcâit cojița bubei de jurnalist. În ciuda părerii tot mai generalizate că „presa e vândută”, cei care ne mai facem meseria onest și profesionist în micuțul nostru jurnalism românesc avem o mare durere.

A fi jurnalist nu îți permite să servești oamenii politici nici cu informații, nici cu fotografii de filaj, nici să-i ajuți sau să-i torpilezi intenționat în campania electorală. Dacă faci asta, ești doar un „tonomat”, cum ar zice Traian Băsescu, un „securici”, „acoperit” sau „infiltrat”, cum ar zice alții. Un „limbric de presă”, cum aș zice eu. Din păcate, aceste personaje există. Unii tronează seară de seară în studiourile televiziunilor sau analizează expert orice zboară, alții sunt finanțați direct de partide sau operează mai pe sub radar.

Ei sunt însă jurnaliști doar cu numele. Poluează peisajul media și subminează și mai mult această meserie care în România și în alte părți din Europa de Est suferă și așa de boli crunte. Poate că Elena Lasconi, în lunga sa carieră de jurnalistă, nu a aflat aceste lucruri.

O altă problemuță care derivă de aici e una pentru candidata Lasconi. Dânsa lasă să se închipuie că îi place să joace șmecherește „cu serviciile”, precum făcea și admiratul său model de președinte, Traian Băsescu. Mulți au exclamat de pe margine: „hai, dom’le, suntem proști? Ce jurnaliști? Serviciile…”. Până acum, Lasconi reușise să nu aibă această tinichea de coadă. Acum, lumea se poate întreba.

În al doilea rând, dincolo de clasica stratagemă securistă „v-am găsit un pachet cu rahat la poartă, cu siguranță vă aparține”, pe care Elena Lasconi i-a aplicat-o contracandidatului său, ar trebui să ne întrebăm: ce știm, de fapt, în afară că Geoană și Hanan au trecut amândoi prin fața Aspen? Sigur, nu trebuie să fim atât de naivi, încât să credem că acest israelian care își oferă serviciile murdare politicienilor sau companiilor din întreaga lume s-a aflat la București în vacanță, așa cum susține.

Totuși, până la a-l acuza pe Geoană că s-a mânjit pe mâini la „ferma de trolli”, habar nu avem dacă și ce lucrează Hanan pentru campania sa electorală. Cu siguranță, gardul de la Aspen și clipirile patetice din gene ale Elenei Lasconi nu ne lămuresc suficient.

Apoi, ar fi înțelept să citim un pic dincolo de denumiri precum „fermă de trolli”. În primul rând, „comportamentul inautentic coordonat”, așa cum se numește în limbaj de specialitate o rețea de trolli, pe care Lasconi o miroase în grădina lui Geoană, este ceva folosit de cam toate partidele din România și din lume. E vorba de o rețea de conturi false, coordonate prin diverse software, pentru a lansa același tip de mesaje, în speranța că vor schimba astfel percepții publice și vor influența deciziile și impresiile oamenilor.

Sigur, unii au auzit de ele doar din narațiunile războiului informațional dus de Rusia împotriva Occidentului, însă practica e folosită peste tot, de la SUA, la România.

E ceva imoral și sinistru, dar nu ilegal, cu toate că e interzis de regulamentele rețelelor sociale. E însă o interdicție rareori pusă în practică, în ciuda presiunii guvernelor din toată lumea de a elimina aceste rețele care ajung să influențeze alegeri, decizii, percepții și algoritmi pe social media, prin dezinformare, propagandă mincinoasă și fake news.

De la armata de conturi asiatice și rusești care îl adorau pe Sebastian Burduja în campania pentru primărie, la profilurile fără poză și cu doi prieteni pe Facebook, care lansează la unison aceleași mesaje de susținere sau de injurie – le vedem cu toții puse în slujba AUR, Dianei Șoșoacă, PNL, PSD sau chiar USR. Uneori, nici măcar nu e vorba de conturi false. Sunt pur și simplu mici armate de simpatizanți sau membri de partid, coordonate pe grupuri interne de mesagerie, care primesc misiuni: mergeți la postarea X, pe pagina Y și comentați.

E de ajuns să ai câteva zeci de astfel de interacțiuni pe social media, pentru a crea impresia că „asta cred oamenii”. Sau pentru a păcăli algoritmii electronici că „lumea e interesată de postarea ta” și a-i face să lucreze în interesul tău, împingând acel conținut și sub ochii altor utilizatori.

Nu e vorba de hacking, ci de manipulare informațională. Hacking-ul, accesarea unor sisteme sau conturi fără drept, este ceva ilegal și Tal Hanan a fost acuzat că s-ar ocupa și cu așa ceva. Însă asta mai trebuie și dovedit că într-adevăr se întâmplă, nu doar că i se năzare Elenei Lasconi și „jurnaliștilor” aflați în slujba ei.

Nu în ultimul rând, problema Elenei Lasconi este că bombița ei murdară i-a explodat prematur în poală. Spre deosebire de maestrul într-ale securismelor politice Traian Băsescu, care i-a tras „glonțul de argint” lui Mircea Geoană, în 2009, cu câteva zile înainte de ziua votului, Lasconi și-a detonat încărcătura cu aproape o lună înainte. Atunci, lumea n-a mai avut timp să se întrebe ce și cum.

Acum, nu doar că israelianul Hanan nu are aura de pericol național pe care o avea mogulul Vîntu acum 15 ani, dar și memoria electoratului român e adesea comparabilă cu a peștișorilor de acvariu.

Până când la gardul lui Lasconi o veni vreun consultant israelian cu „fermă de trolli”, dânsa se descurcă cum poate: cu un american care a lucrat pentru Iliescu și Elțîn sau cu fostul jurnalist cu viziuni de dreapta-extrem-de-conservatoare, George Daniel Rîpă.

În final, aș dori să semnalez practica de „fermă de trolli” a paginii de Facebook Elena Lasconi, pe care am întâlnit-o și la AUR. În urma interacțiunii cu postarea dânsei, mi-a trimis un mesaj robotizat prin care mi-a cerut numărul de telefon, vârsta și localitatea de domiciliu, apoi să mă înscriu în USR. În spiritul încălcării regulilor privind datele personale, i-am furnizat și eu robotului Lasconi datele stăpânei lui din viața reală. Să o sune și să caute împreună trollii lui Geoană.

Recomandările lui ALP

Cum te protejezi de abuzuri la locul de muncă

Cazul de la Timișoara, unde o angajată a companiei de IT Atos și-a pus capăt zilelor, după ce șefii au presat-o sub amenințarea concedierii, ne-a amintit încă o dată cât rău pot face un loc de muncă și niște manageri toxici. Dana Mischie a lăsat apele să se liniștească, apoi a vrut să vadă ce poți face ca angajat, când ești strâns pe nedrept cu ușa de șefi, sau cum să eviți locurile de muncă în care ești hărțuit psihic și ți se otrăvește viața.

Paradoxul economic al haosului politic din Bulgaria

Vecinii bulgari o țin de trei ani în alegeri. Politicienii lor sunt mai rău ca ai noștri, nu reușesc să pună de o coaliție de guvernare și tot fac anticipate. Bulgaria nu-i Belgia. Te-ai aștepta ca țara să se fi dus de râpă. Numai că, paradoxal, economia Bulgariei duduie. Cifrele de la Sofia sunt de invidiat chiar și pentru România, deși n-ai zice că bulgarii s-au îmbogățit peste noapte, când mergi la ei pe litoral, ca orice român cinstit. Care e secretul succesului bulgar a deslușit Alina Mărculescu Matiș.

Sunt românii pregătiți să încerce și cu o femeie președinte?

România nu a fost până acum condusă de o femeie președintă. Nu e o rușine, până și în SUA ar fi o premieră. Totuși, la noi participarea femeilor în poziții de înaltă decizie politică e subminată masiv de mentalități retrograde, de discriminări și de blocaje, ne explică Ciprian Ioana. Încercările europene de a impune cote de gen sunt percepute ca forțate și nu pot înlocui competențele pentru diverse funcții, însă pot da un cot în burtă blocajului masculin de care suferă politica românească.

Alegeri în SUA. Trump și inamicul invizibil

Alexandra Albu face binging cu politica internațională cum ne uităm noi la Netflix, așa că, săptămânal, ne face un rezumat al marilor teme din campania electorală din SUA. Americanii își aleg președintele pe 5 noiembrie, iar la ei lupta, mizele și banii din jocul electoral au implicații planetare. E bine să le știm și să le pricepem, dincolo de show-ul pus în scenă de cei doi candidați – de pildă, Trump a vândut cartofi prăjiți la McDonald’s, ca să-i dea peste nas Kamalei.

Explainer video. Ce nu rezolvă limita de 10% avans la locuințe

Vrem să explicăm lucrurile cât mai bine și atractiv cu putință și știm că cititul de texte lungi nu mai e demult un hobby prea răspândit. Așa că încercăm și video, iar Ciprian Ioana a luat taurul de coarne și s-a pus în fața camerei, cu vocea lui pe care s-au bătut să o adopte și roboței AI. În acest episod, a explicat de ce proiectul PSD privind limita de 10% la avansul pentru locuințele la stadiu de proiect sună a bun pansament după scandalul „schemei Nordis”, dar ratează marile probleme ale pieței imobiliare, unde consumatorii orbecăie în continuare într-un vest sălbatic.

Infograficul Panorama

România pare să ignore dublul avantaj al finanțării procedurilor de fertilizare in vitro: nu doar că atenuează criza demografică tot mai adâncă în care ne scufundăm, dar își asigură și o rată de recuperare a „investiției” care poate ajunge și la 26X. Poate sună cinic să vorbim de calcule când e vorba de copii și vieți umane, însă e o situație de care mulți români se lovesc, iar statul dă semne că nu mai vrea să îi susțină. Edit Gyenge ne pune datele pe masă, în infograficul ei despre „Sociologia infertilității”.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Elisabeta Lipă

Când nu mai sunt pe teren sau în competiția sportivă, mulți sportivi pare că se tâmpesc efectiv. Sau poate e vorba doar că, ieșiți din activitate, au ocazia să-și dea pe față și aspectele care nu ne interesau când îi urmăream în sport – ce și cum gândesc, ce simpatii politice au.

E și cazul Elisabetei Lipă, marea campioană de canotaj a României. Îi poți ierta pasul politic de a intra în PSD, dar ar fi fost de așteptat o reacție mai articulată în sinistrul episod în care tinerii sportivi de la Orșova i-au urat, i-au cântat și i-au dansat de ziua ei, într-o mizanscenă demnă de Coreea de Nord sau de cele mai dubioase osanale închinate Ceaușeștilor.

Este evident că acești copii, dacă nu cumva au fost spălați iremediabil pe creier și acționează ca o sectă de zombi, au fost puși să cânte încordați și să recite o poezie scrisă stângaci de niște relicve comuniste din canotajul românesc, care au dorit să-i administreze o aprigă limbă doamnei Lipă, „iubitei conducătoare”.

Deși oficialii de la Orșova susțin că a fost inițiativa tinerilor sportivi, din marele lor respect pentru doamna Lipă, cine a trecut prin orice mediu organizat în acest fel – de la lot sportiv, la unitate de armată – știe că asta e o gogomănie. Ordinul a venit de sus, cine nu execută are de suferit. În plus, acele manifestări, cuvinte și sintagme nu au cum să provină din mintea unor copii născuți în anii 2000. Ele sunt evident niște copii fidele ale Cântării României.

În loc să dezavueze cumva această sinistră odă ceaușistă, protejându-i pe copii, doamna Lipă a îngăimat doar că e păcat că-i luăm peste picior pe tineri, „care s-au născut la 20 de ani de la căderea regimului comunist”.

Doar că nu tinerii sunt problema. Pe ei nu-i acuză nimeni, ci pe siniștrii comuniști bătrâni, care îi exploatează așa cum au învățat pe vremea lui Ceaușescu. Lucru care pe Lipă nu pare să o deranjeze.

Cifra săptămânii