Panorama cu ALP. Rețeta unei crime democratice: sufocarea presei cu bani de la partide

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și editor la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Astăzi, vorbim despre cum funcționează mecanismul pervers prin care partidele au subjugat o importantă parte a presei românești, plătind-o să difuzeze propagandă mascată. Și ne uităm neamuzați la entuziasmul feciorelnic al premierului Marcel Ciolacu, care ne visează deja în Schengen, amețit de fandarea unei Austrii „flexibile”.

Rețeta unei crime democratice: sufocarea presei cu bani de la partide

De un singur lucru poți fi sigur în bugetul României din ultimii ani, care e schingiuit mereu până în ultima secundă: banii de subvenție pentru partidele parlamentare vor fi întotdeauna mai mulți decât în anul precedent.

Pentru 2024, an cu patru rânduri de alegeri, nici nu ne putem mira că partidele vor primi din banii noștri, ai tuturor, o sumă record: 313 milioane de lei (peste 62 milioane de euro), cu aproape 40% mai mult decât au primit în 2023 (inițial le-au fost alocate 258 de milioane, dar sumele au fost tăiate pe parcurs). Dar nu asta e problema.

Buba infectată a acestei ecuații este că o mare parte din bani sunt folosiți de partide pentru a-și cumpăra propagandă și reclamă mascată la aproape toate televiziunile și marile publicații, în cadrul unui mecanism netransparent. Marele public habar nu are cine pe cine plătește și mai ales dacă ce primește pe post de informație este de fapt propagandă plătită de un partid.

Este un mecanism extrem de pervers pentru bunul mers al democrației, care a pornit ca mai mereu în România de la o bună intenție: eliminarea corupției din finanțarea partidelor politice și transparentizarea banilor din campaniile electorale. Când banii vin de la bugetul de stat, împărțiți frumos în funcție de reprezentativitatea din Parlament, apetitul pentru cash la sacoșă sau contracte dubioase și corupte ar trebui să scadă.

Teoretic, sună bine. Practic, jurnalistul Cristian Andrei, de la Libertatea, scrie de ani de zile, cu cifre, nume de firme și de persoane, cum a ajuns acest mecanism să pervertească cea mai mare parte a presei mainstream din România, cu legea în mână. Ultima lui dezvăluire a fost că site-ul televiziunii Digi24 a primit anul acesta circa un milion de euro doar de la PNL, pentru a publica materiale de propagandă politică, nemarcate în niciun fel.

Într-un an ca 2024, în care mulți dintre noi vom face du-te-vino la urne mai des decât oricând, trebuie măcar să fim conștienți cum funcționează acest mecanism și de ce nu vom vedea prea curând agresivitate jurnalistică obiectivă, dezvăluiri oneste și întrebări pertinente de la marile televiziuni de știri și „analiștii” lor.

De schimbat, nu se va schimba nimic prea curând, pentru că treaba merge unsă: și patronii televiziunilor sau publicațiilor cu audiența cât un sătuc, și liderii marilor partide parlamentare, PSD și PNL, câștigă. Primii fac bani ușor, trișându-și publicul, ceilalți își asigură platforme de propagandă și protecție de imagine.

Cum funcționează treaba? Aproape toate televiziunile de știri din România, nu doar Digi24, primesc bani de propagandă de la marile partide politice – mai ales PSD și PNL. Pentru că ar fi ilegal să plătească direct la posturile tv, în afara perioadei de campanie electorală, partidele dau banii către site-urile aferente acestor televiziuni. Bani merg și către diverse site-uri și publicații, dar sunt mărunțiș. Milioanele de euro merg către televiziuni.

Astfel, cele două mari partide și-au împărțit banii și influența în funcție de publicul țintă și de audiențele posturilor tv: PNL e ca acasă la Digi24, în timp ce PSD e spălat și ferchezuit cel mai mult pe România TV sau Antena 3, de exemplu. De fapt, de câțiva ani, aceste televiziuni de știri iau bani din ambele părți, pentru că ambele partide vor să-și asigure prezența pe post, cu propriile narațiuni, arată anchetele lui Cristian Andrei și apoi Recorder.

USR plătește și el bani de propagandă, dar se concentrează mai mult pe rețelele sociale și în diverse publicații. AUR își face propria propagandă politică pe banii noștri, de la caravane prin sate, la propriile fițuici și site-uri. Show-urile și ieșirile extremiste ale membrilor săi le asigură suficientă acoperire gratis în presă.

Marea problemă e că această propagandă politică nu este marcată în niciun fel. Nici la tv, nici pe site-uri. Clienții, adică publicul privitor și cititor, habar nu au când și dacă li se bagă sub nas o producție gândită la partid. Una menită să îl protejeze și să îl ridice în slăvi pe cutare politician sau să îl mânjească cu noroi pe altul. Publicul este mințit. Totul sub poleiala că – „atenție, doamnelor și domnilor” – acestea sunt știrile.

Nu doar că partidele își cumpără direct influența la posturile tv. Îi plătesc și pe unii din siniștrii „comentaci” pe care îi putem vedea seară de seară pe micile ecrane, îndrugând cu seninătate orice despre orice, pe post de analiști. Tot prin contracte de publicitate, la diverse site-uri sau firme la care „analiștii” prestează sau chiar le dețin. Cercul e asigurat, așadar, nu doar cu știri, ci și cu partea de interpretare a evenimentelor.

Dacă orice firmă ar face o asemenea înțelegere cu o televiziune din România – să i se promoveze produsele fără ca reclama să fie marcată cât se poate de clar – ar ploua cu sancțiuni grele. Nu și în cazul cârdășiei dintre partide și televiziuni, pentru că totul se face cu legea (strâmbă) în mână.

Pentru o presă care suferă financiar, banii de la partide sunt mană cerească. Sunt bani mulți, milioane de euro pe care altfel nu i-ar face. Doar în ianuarie-octombrie 2023, jurnalistul Cristian Andrei a contabilizat că PSD a plătit pentru propagandă politică în presă aproape 47 de milioane de lei, PNL 37,7 milioane de lei, USR 5,2 milioane de lei, AUR un milion.

Efectul? Un public tot mai puțin informat, care capătă nu doar marfă jurnalistică stricată, ci și o aversiune în bloc față de toți jurnaliștii, pe care îi bagă eronat în aceeași găleată a lipsei de credibilitate: presa e vândută.

Spre deosebire de Ungaria, unde Orban și acoliții săi au cumpărat afaceri de presă, pentru a le închide gura, în România s-a procedat mai balcanic, prin metoda clasicului ciubuc.

O cârdășie transpartinică îngrașă presa cu bani, până o sufocă, la un ospăț plătit din banii noștri, ai tuturor. Cu gura și burțile pline, cui îi mai arde de întrebări?

Recomandările lui ALP

Bucureștenii care au lăsat Capitala și s-au mutat la țară

Eliza Casandra continuă mini-seria despre fantezia preferată a orășeanului sătul de haos, mizerie și nervi urbani: mutatul la țară. A găsit mai mulți bucureșteni care au făcut pasul de la oraș la sat. Și care au învățat pe pielea lor niște lecții care pot fi rezumate prin proverbialul „nu tot ce zboară se mănâncă”. Sună frumos să te muți la țară, dar ar fi bine să citești mai înainte sfaturile lor, ca să nu îți blestemi apoi zilele, în timp ce mulgi meditativ o căpriță și îți înjuri în gând vecinii.

Forțele care transformă gadget-urile de azi și de mâine

Aceste forțe care inovează jucărelele tehnice de care am ajuns să depindem sunt din ce în ce mai rar marile companii tech și din ce în ce mai des statele care le impun reguli. Așa a ajuns Apple să accepte că o mufă e doar o mufă și nu ar trebui să ne certăm cu prietenii, când ni se descarcă telefonul Android și n-avem încărcător. Sau să adopte standardul de mesagerie al rivalilor de la Google. Reglementarea a ajuns să stimuleze inovația, mai ales în Europa, ne explică Andreea Bădoiu.

Politicianul român față cu social media

Cum se văd prestațiile video ale unor personaje politice în social media, prin prisma analizei cinematografice? Criticul de film Victor Morozov le-a luat la mână TikTokurile și Instagramurile unor George Simion (burlescul trist, sufocat de narcisism a la Nanni Moretti) și Petre Daea (acest Buster Keaton în mizeria lanurilor de grâu), dar și Alina Gorghiu sau Laura Vicol, care aduc „atingerea feminină” cu gărgărițe inocente sau tocuri erotice prin Parlament. A ieșit un eseu delicios, în revista „Films in Frame”.

Cel mai semnificativ act de sabotaj al zilelor noastre: explozia Nord Stream

Exploziile subacvatice care au distrus conducta de gaze Nord Stream, care transporta gazul Rusiei către Germania și întreaga Europă, vor rămâne în istorie. A fost prima oară când un astfel de element major de infrastructură internațională a fost sabotat, într-un act neasumat de nimeni. Toate informațiile care au apărut până acum arată că o misiune secretă a Ucrainei a făcut asta. Povestea și implicațiile le puteți citi într-o analiză The Atlantic.

25 de idei de cadouri care costă sub 100 de lei

Ca un Grinch moderat ce sunt, angoasa goanei după cadourile de Crăciun nu mai avea nevoie și de puseul de tensiune numit Secret Santa. Totuși, colegii de la Panorama au zis să vă dăm idei de cadouri și pentru unul, și pentru celălalt. Am găsit nu mai puțin de 25 de flecuștețe numai bune de făcut cadou, ordonate pe categorii de buget, să se bucure și bogatul, și săracul. Dar nu am sărit totuși de 100 de lei, că e praf mare pe inflația asta.

Infograficul Panorama

Acest infografic al lui Edit Gyenge era mai potrivit înainte de Crăciun, dar vi-l dau acum, să aveți timp să vă faceți aranjamentele. Cei mai mulți dintre noi am ajuns să ne strângem alături de familie doar de sărbători, în jurul mesei și al obiceiurilor care țin de ele. În restul anului, frecvența contactelor cu familia variază și uneori apar diferențe mari, în funcție de zonele Europei. La fel se întâmplă cu prietenii.

Unii europeni și-i țin mai aproape decât pe propria familie, cum sunt nordicii. Alte popoare nu discriminează, iar altele favorizează contactele cu familia și mai puțin pe cele cu prietenii. Românii sunt undeva la mijloc, ca frecvență. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Însă primează familia în fața prietenilor.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Marcel Ciolacu

Premierul PSD s-a repezit cu mare aplomb să trâmbițeze victoria României în dosarul Schengen – că Austria „s-a flexibilizat” și că gata, intrăm în Schengen măcar pe porțile aeriene, la aeroport.

„Am spart gheața! „Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene. (…) După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis!”, a dat vestea entuziast, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu.

E într-adevăr o victorie de etapă. Doar că flexibilizarea Austriei e de fapt o frumoasă fandare de eschivă. Viena pune trei mari condiții pentru a primi România în „Air Schengen”, nici măcar în cadrul frontierelor terestre – că acelea ne dor cel mai tare la buzunar și la timp, nu că pierdem 10 minute să arătăm buletinul la vameș, la aeroport.

Unele lucruri pe care le vrea Austria nici nu țin de România: triplarea fondurilor pentru prezența mai multor ofițeri Frontex (agenție a UE de supraveghere a frontierelor) la granițele României și Bulgariei.

Apoi, altele nu au niciun fundament legal: conform Financial Times, Austria ar vrea un gard frumos la frontiera României cu statele non-Schengen, să nu mai intre atâția imigranți ilegali. Și să-i primim înapoi pe fugarii care scapă în UE prin România, lucru care teoretic ar trebui să se întâmple deja, conform unui tratat în vigoare (cel de la Dublin).

Cert e că mai e mult până departe. Iar asta i-au spus-o lui Ciolacu și președintele Klaus Iohannis, și ministrul de Interne Cătălin Predoiu. Bulgaria nici nu vrea să audă de condițiile Austriei, iar România e legată la pachet de bulgari, pentru a intra în Schengen.

Deci, da, am spart gheața, dar tot în frig stăm, la vamă. Întrebat dacă este imposibilă decuplarea României de Bulgaria, Marcel Ciolacu ne-a dat și o dubioasă mostră de optimism: „Imposibil este să mă arunc eu de pe o clădire și să supraviețuiesc. În rest, n-am văzut nimic imposibil pe lumea asta”.

Cifra săptămânii