Panorama cu ALP: „Brother Marcel”, porumbelul păcii

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Eu sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și editor la Panorama. Sper să acceptați ca, o dată pe săptămână, să vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. O să încerc să o fac scurt (deși nouă, la Panorama, ne place lung), cu relativ umor și fără vorbe prea scorțoase.

Veți mai găsi aici ce a făcut frumos Panorama în ultima săptămână, iar uneori și ce au făcut alții. Vor fi vorbe tâmpite și gânduri deștepte de la oamenii care se învârt prin lumea în care supraviețuim fizic și online, dar și cifre și imagini care mă și ne miră.

Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici. Reclamațiile sunt și ele binevenite, în (sper) rarele ocazii când reușesc să fiu prost. Cele de tipul „articol de doi lei” le primesc neapărat însoțite de suma în cauză.

„Brother Marcel”, porumbelul păcii

Poate v-ați întrebat și voi, ca și mine, ce poli magnetici ai planetei s-au defectat săptămâna aceasta, de a ajuns Marcel Ciolacu să fie primul lider european care a zburat în Israelul sfâșiat de război, pentru a duce mesaj de pace și înțelepciune.

„Fratele Marcel”, cum susține Ciolacu că l-a alintat șoptit Bibi Netanyahu, după întâlnire, a turat Spartanul Forțelor Aeriene Române atât de prompt, că i-a luat fața chiar și președintelui SUA, Joe Biden. De acolo, a zburat înapoi în țară și a aterizat direct într-un tren cu direcția Kiev, la războiul de lângă casă, unde a bifat toți liderii ucraineni, plus prima ședință comună de guvern între cele două țări.

Superman de Buzău? Batman de pe Kiseleff? Nicidecum. Doar că, obișnuiți cu lentoarea și lipsa de reacție la marile evenimente globale a autorităților noastre, prezidate într-un contratimp devenit deja subiect de bancuri, de președintele Klaus Iohannis, pe semnătura căruia se află de altfel marea politică externă a României, e firesc să ni se pară nelalocul ei frenezia internațională a „fratelui Marcel”, în cele mai fierbinți și relevante puncte ale planetei.

Ce-a realizat Marcel Ciolacu cu acest tur de forță? A dus pacea în Orientul Mijlociu? L-a temperat pe supercontroversatul Bibi Netanyahu sau a băgat frica în teroriștii Hamas din Gaza? Nici gând. Doar a fost acolo primul și a bifat toate punctele corecte din arsenalul discursiv al unui lider de stat UE. Nimic în plus, nimic în minus. Sigur, doar a mestecat de pe foaie niște formule prefabricate, într-o română poticnită, în loc să-i răspundă tot în engleză lui Netanyahu, cum ar fi fost eticheta. Dar a fost acolo, a zis corect ce era de zis, și a plecat. Asta reține lumea.

În Kiev, unde s-a teleportat direct din Tel Aviv, via avion Spartan și tren ucrainean, „fratele Marcel” a condus echipa Guvernului român, în a doua ședință comună de guvern a Kievului de când a început războiul. Prima a fost cu Polonia. Pentru acasă, a trâmbițat că trage pentru drepturile românilor din Ucraina – limba română recunoscută pentru minoritate, precum și serviciul religios românesc. Pentru restul lumii, a arătat ceva ce România s-a codit mult timp să arate: că îi ajutăm pe ucraineni cât putem. „Fratele Marcel” to the rescue? Bifat.

Deci, ce l-a apucat pe „fratele Marcel”? Nu mai bine stătea el acasă, să mai dreagă din măsurile acelea fiscale, făcute pe genunchi? La prima vedere, putem doar specula că începe să se profileze pentru un candidat serios la președinția României, care se va juca peste un an. Sau măcar pentru a fi o locomotivă care să mai muște din terenul populist pe care zburdă singur AUR.

Pe bune, ALP? Ai băut apă după fratele Marcel? Că doar știm care e anvergura reală a lui Ciolacu, liderul emanat din jungla politico-penală a social-democrației din Buzău.

Știm. Doar că în relațiile internaționale există o teorie (probabil are și un nume pe care l-am uitat) care spune că atunci când dintr-un spațiu disputat se retrage un actor global sau regional, în acel spațiu nu va rămâne un vid de putere. Un alt actor mai mare sau mai mic va umple locul celui care a ales să nu mai joace. Asta face acum Marcel Ciolacu: are scena la dispoziție și pare că îi place să danseze.

Avem un președinte absent, arogant și irelevant, atât pe linie externă, cât și pe inițiative interne, în urma căruia nu ai pe ce pune mâna, să strigi „ecce”. Avem spre comparație un fost premier ca generalul Ciucă, a cărui carismă și adecvare comunicațională la agenda cetățenilor rivalizau cu abilitățile unui recamier prăfuit. Avem amintirea unui trepăduș cu iluzii de grandoare, ca Florin Cîțu, sau a unei plante decorative, setată pe modul „gafă”, ca Viorica Dăncilă.

Când astfel de lideri atât joacă, pentru că nu vor, nu pot sau nu știu, cum să-i ceri lui Marcel Ciolacu să-și vadă de-ale lui și să nu umple vidul de putere?

Similar, suntem speriați și scandalizați deopotrivă de cum AUR umple spațiul politic cu populismul și extremismul său. Cum am ajuns aici? În principal, pentru că nu a existat nimeni credibil și coerent care să adreseze, oricât de jos ar trebui să se coboare, fricile primare ale oamenilor de rând și pornirile lor anti-sistem, exacerbate de ani de pandemie și proximitatea unui război. Acum, le exploatează otrăvit AUR, confiscând mințile oamenilor vulnerabili, frustrați și lipsiți de explicații.

Așadar, să nu râdem de „fratele Marcel”, gândind hâtru că s-a urcat scroafa-n copac. Mai bine să ținem minte că atunci când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă. Iar când „șoarecii” ca Marcel Ciolacu au și o echipă deșteaptă de consilieri, pe care îi mai și ascultă când îl sfătuiesc ce să zică și unde să meargă, ca să puncteze bine, ajungem să ne uităm cu toții la „fratele Marcel” și să ne minunăm că mișcă: uite, totuși, nu e un dezastru, he he!

Recomandările lui ALP

Colții nevăzuți ai conflictului din Ucraina mușcă din apele, aerul și solul României

Tonele de bombe, obuze și muniții care explodează zilnic pe frontul din Ucraina nu distrug doar vieți omenești, ci și mediul în care trăim. Victoria Kopenko, jurnalistă și biologă ucraineană, a descompus pe limba ei maternă compușii chimici și toxici, precum și calculele care arată cum și cât de repede pot ele ajunge și la noi, în apa, aerul și hrana din România. A fost un efort editorial frățesc, româno-ucrainean. La Panorama, am vorbit separat, pe limba fiecăruia, dar ne-am înțeles împreună. Nu ar fi mers fără ajutorul expertei Angela Grămadă, șefa ESGA.

Cum se dă un KO democratic. Lecția alegerilor din Polonia, pentru românii care votează la anul

Colega Alina Mărculescu Matiș a avut ghinion. După ce că i s-a inundat camera de hotel, nici nu a prins trenul acela vesel, care i-a dus din greșeală pe mulți europarlamentari și jurnaliști, de la Bruxelles la Disneyland, în loc de Strasbourg. A nimerit direct la destinație, la plenara Parlamentului European, de unde a relatat cum s-au văzut alegerile din Polonia, unde opoziția a reușit o victorie neașteptată împotriva naționalist-conservatorilor de la PiS. Pentru români, lecția pentru la anul e că se poate, dacă ies destui la vot. Și mai ales dacă tinerii înțeleg că Europa e răspunsul, nu amenințarea.

Cum riscă să devină sângerosul „11 septembrie” israelian un „Fallujah 2.0”

Sunt câteva mari întrebări despre ce va urma în conflictul dintre Israel și teroriștii Hamas. Eliza Casandra și-a primit „botezul” la Panorama, cu un text în care s-a îndreptat cu întrebările către Raluca Moldovan, expertă în Orientul Mijlociu: cum de au fost luate pe nepregătite redutabilele servicii secrete ale Israelului sau ce viitor mai are „Bibi” Netanyahu, după acest dezastru de securitate națională. Bineînțeles, eternii trolli și experți în orice de pe Facebook ne-au spus că nu pricepem nimic din „noua ordine mondială”, asta și pentru că ne-am vaccinat de Covid.

Israelul are nevoie maximă să fie deștept în această criză

Ce vor în aceste zile, cel mai mult, dușmanii Israelului? Să îl împingă într-un conflict cât mai sângeros și cât mai îndelungat, în Gaza. Care să îi macine orice urmă de credibilitate și putere de negociere în Orientul Mijlociu, unde relațiile sale cu Arabia Saudită, de exemplu, au atins un nivel de neconceput, până nu demult. Ce ar trebui să facă Israelul? Să fie deștept și să nu dea satisfacție dușmanilor săi. Mereu captivantul Thomas Friedman, publicist și laureat Pulitzer, explică în New York Times ce și cum.

Cum au ajuns căile ferate române pericol public în loc de infrastructură strategică

Eduard Nicolae Popa ne-a lăsat ultimul său text la Panorama, cel puțin pentru o vreme, după ce a ales să își bage nasul și în alt domeniu decât jurnalismul. O să-i fie dor. Dar până atunci, s-a uitat la dezastrul feroviar care face din trenurile și căile ferate ale României un subiect de bancuri, dar și de breaking news: numărul accidentelor de tren a crescut alarmant. Motivele le intuim cu toții, iar Edi le-a luat la puricat, cu explicații.

De ce seacă încercările de reamenajare a Dâmboviței

Dana Mischie s-a uitat la Dâmbovița, care străbate Capitala acestei țări, și a văzut ce vedem și noi zi de zi: multă mizerie, zero amenajări și un pâlc de terase care vând la suprapreț, pe malul ei. Să ai ditamai râul și să nu știi ce să faci cu el, urbanistic vorbind, e nu doar trist, ci și scandalos. Nu zice nimeni că e ușor, și alte mari orașe s-au chinuit să-i dea de cap, chiar și parizienii cu Sena lor. Doar că asta li se întâmpla acum niște zeci de ani, când s-au pus pe treabă. De ce nu se mișcă și la noi lucrurile, o să citiți de la Dana noastră.

Infograficul Panorama

Edit Gyenge produce cele mai elaborate, informative și eyecatching infografice și materiale interactive din presa românească, cel puțin. Pentru că ia și premii internaționale cu ele. Nu e, deci, o împopoțonare goală, așa cum se practică prea des. Săptămâna aceasta, am aflat că UE produce mult gunoi. La propriu, nu la figurat. Aproape 600 de milioane de tone pe an, care atârnă cam cât 58.000 de turnuri Eiffel.

Eu nu aș fi crezut dacă îmi ziceai asta la o bere, dar statisticile oficiale spun că românii produc cel mai puțin gunoi municipal din întreaga UE, adică acela de-l adună de prin casele și firmele dumnealor. O explicație ar fi că sunt și cei mai săraci din UE, deci din ce să facă gunoi? Problema e însă alta. Tot românii sunt cei care reciclează cel mai puțin din acest gunoi: doar 11%. Nemții reciclează peste 70% din gunoiul pe care-l produc, iar austriecii ăia răi, de nu ne lasă în Schengen, peste 60%. Aflați mai multe cifre din infograficul elaborat al lui Edit, pe care nu-l încape niciun email de pe lumea aceasta.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Gabriela Firea

După zacuscă, fosta primăriță a Capitalei și ex-ministra Familiei s-a gândit să mănânce niște lactate. Nu tocmai o idee bună pentru stomac, noroc că a făcut-o în zile diferite. Totul s-a petrecut pentru expunerea pe Facebook a măreței idei a PSD, care a lansat site-ul „Cumpără românește”, de unde nu poți să cumperi nimic, dar ești îndemnat să o faci pe cont propriu: să cumperi produse de la români, nu de la străinii cei răi, care ne fură țara, după cum bine știm. Cam cum se tunde George Simion la frizerul lui român, pentru a „cumpăra românește” (nu știm ce, foarfece, gel de păr, șampon?), doar că pe food.

Toate bune și frumoase. Eu unul sunt mort după zacuscă și brânzeturi românești, iar dacă mă pui să aleg între astea și o salată de vinete, sunt șanse să mă faci să plâng. Și prefer să cumpăr de la producători români, cât timp au produse bune. Tocmai de aceea, dacă am de ales, o să iau brânzeturi de la firme românești. Ceea ce i-am dori și doamnei Firea, care nu a citit pe etichete mai departe de Napolact și Covalact, două mărci românești de lactate, deținute de olandezi, respectiv de francezi. Eu îi iubesc deopotrivă, români sau străini, atât timp cât ne dau lactate bune, nu chefir din ăla chior ca apa.

Cifra săptămânii