Panorama cu ALP: Iohannis și românii, cei „de râsul lumii”

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și redactor-șef adjunct la Panorama. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați gratuit, pentru a-l primi direct pe email.

Vorbim azi despre ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis, care a mimat perfect găunoșenia celor 10 ani pe care i-a petrecut în fruntea României. Am rămas cu senzația că acest om nu a priceput nici în ultima clipă menirea mandatului său. Vedem de ce merită disprețul, dar și recunoștința noastră. Apoi, ne oprim la saltimbancul Călin Georgescu și boicotul său ratat la supermarketuri. Dacă nu se uita doar la filme cu Sergiu Nicolaescu și îl asculta pe Dem Rădulescu, știa că „lunea nici să mori nu e bine”.

Iohannis și românii, cei „de râsul lumii”

Ieșirea din scenă a președintelui Klaus Iohannis a imitat perfect sinistra găunoșenie a celor 10 ani în care acest om a ținut ocupată cea mai înaltă funcție în stat. Într-o ceremonie încremenită în trecut, cu fanfară militară și personal aplaudac, Iohannis a parcurs întreg protocolul la fel cum a ocupat și funcția de președinte: cu un zâmbet flegmatic și superior pe buze, vădit plictisit, dar făcând „ceea ce trebuie”, fără să iasă din script.

Le-a făcut cu mâna din distanță aplaudacilor angajați la Cotroceni, a salutat presa de care s-a ferit ca de bube, în toți acești ani, apoi s-a urcat în limuzina prezidențială Mercedes și dus a fost. Fără girofar, coloană oficială sau avion privat, a ajuns în câteva ore la Sibiu, acasă.

Nu cred că a existat vreun președinte în istoria democrată a României care să părăsească Cotroceniul într-o atât de mare ruptură cu cetățenii, nici măcar profesorul Emil Constantinescu. Colegii de la Hotnews au făcut simbolicul exercițiu de a compara ieșirea gri-sumbră din scenă de acum cu plecarea lui Traian Băsescu. Omul a ieșit pe poarta palatului, per pedes, s-a dus la grupul de fani care se strânsese pe trotuar să îl petreacă, apoi a mers la o bere.

Sigur că spiritul gregar, cu accente grobiene, al președintelui Traian Băsescu nu poate fi egalat decât de cineva la fel de natural ca el. Nu există protocol pentru asta, oamenii te miros imediat că ești fals. Nimeni nu dorea așa ceva de la Klaus Iohannis.

Ce puteam aștepta, măcar în această extensie de mandat în care oricum nu mai avea nimic de pierdut, era ca Iohannis să ne contrazică așteptările. Să răspundă la niște întrebări, să ofere o mică dare de seamă cinstită, din inimă, către români, pentru acești 10 ani în care a condus țara. Ne-a lăsat în schimb moștenire două PDF-uri pe site-ul președinției, care însumează 1.602 pagini și pe care nu le va citi nimeni, în afară de studenți și referenții de prin instituții.

S-a dezbătut destul despre cât de oportună a fost demisia lui Iohannis și ce a rezolvat. Așa este, nu a rezolvat absolut nimic, decât să ofere o minimă și tardivă supapă de presiune pentru românii revoltați, ajunși să voteze orbiți de furie un ultranaționalist ceaușist, pătruns de trăiri mistico-legionare, cum e Călin Georgescu.

Cel mai probabil, Iohannis a acceptat ieșirea tristă din scenă strict din aceleași considerente de ego grandoman care i-au ghidat și președinția. După ce a fost lăsat din brațe chiar și de PNL, partidul care s-a pus preș în fața capriciilor sale de resurse umane, în toți acești ani, Iohannis ar fi trebuit să trăiască circul suspendării demarate de Parlament (lipsită de șanse, la votul final din Parlament).

Mai cu seamă, Iohannis putea aduce un pic mai multă lumină asupra întrebării care arde România acum și care nu primește nici la două luni distanță minime lămuriri din partea autorităților: de ce au fost, de fapt, anulate alegerile prezidențiale? Nu a dorit să o facă, din spiritul său de om care nu se abate de la partitură, mai ales cea scrisă de serviciile secrete?

Sau nu a putut să o facă, pentru că nu exista lumină de adus, decât asupra unui cutremurător abuz de putere, la care și-au dat concursul judecători constituționali, servicii secrete și camarila politică de la guvernare, când au simțit că le zboară puterea din mâini, pe nepusă masă? Nu știm, decât dacă vreodată Iohannis se va decide să-și iasă din rolul de figurant al istoriei și va avea ceva cu miez de spus. Măcar la pensie, nu e timpul pierdut.

Așadar, Iohannis nu a făcut nimic neașteptat. Și-a ținut până la final promisiunea enunțată parcă în persiflarea tuturor, atunci când ne-a anunțat, în decembrie 2024, că el mai stă la Cotroceni și dincolo de mandat, dacă n-are cine să-l preia, iar Constituția îi dă dreptul. „Mă voi implica ca și până acum!”, a spus el atunci. Și nu ne-a mințit.

Nici în ultima cuvântare, când și-a anunțat demisia, Iohannis nu s-a trezit la realitate. A jucat rolul divei dramatice, pe care nu o merităm: „Vom fi efectiv de râsul lumii”. Demisia sa ar avea rolul de „a scuti România și pe cetățenii români de criză”, pentru că societatea s-ar fi divizat la referendumul de suspendare, iar partenerii străini nu vor mai înțelege nimic.

Nimic mai fals. Dacă e ceva ce nu înțeleg partenerii străini este unde sunt dovezile concrete despre implicarea Rusiei în deformarea procesului electoral, pe baza căreia România a anulat totuși niște alegeri desfășurate fără fraude. Sau de ce era condusă încă de un președinte aflat în postura de a nu fi ales de nimeni prin vot, după momentul decembrie 2024. Apoi, cu o cotă de popularitate de 8%, Iohannis nu mai provoacă de mult polarizări între români: aproape toți, indiferent de viziune politică, sunt uniți în scârba față de domnia sa.

De ce merită Klaus Iohannis tot disprețul nostru? Pentru că a trădat toate cauzele pentru care a fost ales, de la lupta anticorupție și împotriva mafiei PSD, până la speranța de reformă a statului și a serviciilor secrete. Dincolo de discuția „ce putea să facă”, din postura puterilor limitate de președinte, tot ce a făcut sau n-a făcut, tot ce a spus și mai ales ce nu a spus au dus exact la opus: o pietrificare a lipsei de control civil asupra serviciilor secrete, un regres al justiției, o reducere a transparenței statului, o consolidare a puterii pentru PSD, alături de PNL.

Uman, nu politic, Iohannis merită disprețul nostru pentru înverșunarea arogantă cu care a ales să refuze dialogul și explicațiile, dar și pentru rapacitatea cu care a stors beneficiile materiale ale funcției. E scandalos ca timp de 10 ani să fii o formă fără fond, în urma căruia nu rămâne niciun proiect, lucrare sau luare de poziție care să conteze real, în afară de niște vorbe goale înșirate sec pe multe pagini.

De ce merită Klaus Iohannis totodată recunoștința noastră? Din simplul motiv că se putea mult mai rău. Spre norocul nostru, încremenirea în protocoale și script scris de alții a președintelui nostru a coincis cu neabaterea țării de la calea pro-europeană, pro-occidentală, atlantistă, dar și cu ascensiunea ei economică. A făcut minimul necesar pentru ca România să fie un stat corect poziționat pe aceste coordonate. Nimic mai mult, din păcate.

E singurul lucru bun care rămâne după Klaus Iohannis. Privind în jur, în Europa, dar și acasă – pe TikTok sau la protestele pro-Georgescu, știm că se poate mult mai rău.

Recomandările lui ALP

Pepiniera hip-hop de mesaje à la Georgescu

Ne-am uitat cu toții la puroiul din social media, din care s-a umflat popularitatea lui Călin Georgescu la alegeri, dar am ignorat un lucru: muzica. Ciprian Ioana s-a uitat la artiștii hip-hop care promovează mesaje similare – naționaliste, de extremă dreapta, anti-occidentale. Ei se apără spunând că sunt patrioți, dar nu e nicio diferență între ei și conspiraționiștii cu nostalgii ceaușiste sau legionare care colcăie tot mai agresiv pe internet și-l promovează pe Georgescu.

Obsesia lui Trump pentru tarife

Tarifele vamale, folosite ca formă de presiune și negociere asupra altor state, nu sunt o tactică nouă din arsenalul lui Donald Trump. Ciprian Ioana a căutat să afle ce rost are un război comercial din care toată lumea pierde și dacă Trump chiar e atât de inept încât nu realizează asta. Sau dacă vrea doar un instrument bun să-i strunească pe ceilalți așa cum își dorește el.

Competiția SUA-China în noua epocă Trump

Rămânem tot la americani și pacostea lor pe nume Trump. Andreea Brînză, expertă în studierea politicilor Chinei, radiografiază evoluția relației comerciale dintre cele două mari puteri și constată că aparentele obsesii ale lui Trump pentru Groenlanda și canalul Panama sunt de fapt camuflaje pentru semnale către China. Trump e însă imprevizibil, ba e prieten cu Xi, ba le dă chinezilor cu tarifele vamale în cap. Rămâne să vedem cum se așază apele.

Multitasking, o iluzie nesănătoasă, perpetuată în corporații

Există încă șefi și companii care glorifică multitasking-ul și chiar au pretenția să faci asta în mod constant: mai multe lucruri deodată. Doar că, ce să vezi, creierul uman nu e conceput pentru așa ceva. Iar realitatea e că maeștrii multitasking-ului sunt cei care fac mult și superficial. Când faci mai multe lucruri deodată, nu-ți iese nimic cum trebuie, dar măcar poți crea iluzia că ești productiv. Dana Mischie ne explică de ce monotasking-ul devine noul deziderat.

Piedone a făcut audit IT la primărie cu o firmă-fantomă, apoi l-au călcat hackerii

Cazul scurgerii de date personale din Primăria sectorului 5, după ce hackerii au spart sistemele IT și le-au furat, cerând răscumpărare, a făcut ceva valuri. Acum, aflăm de la Buletin de București și o explicație: auditul IT al primăriei a fost făcut pe vremea lui Piedone, de o firmă fantomă, cu toate atributele unui paravan pentru șpagă.

Infograficul Panorama

Ăștia suntem prin București. Mai multe femei decât bărbați, cu grosul populației între 35 și 49 de ani. În materialul interactiv „Radiografia motoarelor de dezvoltare a României, județ cu județ”, Edit Gyenge a pus la un loc o mulțime de alte date economice și sociale care arată cum am evoluat în fiecare județ al României.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Călin Georgescu

Ajutorul intelighenției cibernetice rusești, dacă a existat cu adevărat, l-o fi părăsit pe Călin Georgescu, căci nu ai cum să fii atât de netot, încât să organizezi boicot la supermarketurile străine, care sug sângele poporului, într-o zi de luni.

Din filmele românești vechi, din care a deprins vocea și intonația marelui Sergiu Nicolaescu, de mor babele când îl aud cum vorbește, nu a reținut și replica genială a ilustrului Dem Rădulescu: „Azi e luni! Nici să mori nu e bine lunea, că-ți merge rău toată săptămâna!”.

Cine merge la cumpărături lunea? Românii vin în hoarde, să rupă mâncarea de pe rafturi, în weekend. Lunea or ieși la cumpărături pensionarii și cei fără serviciu, așa precum Călin Georgescu.

În linie cu nostalgia ceaușistă pe care o promovează, Georgescu a mers la piață, de mână cu Cristela, într-o „acțiune” bine regizată dinainte. Piața „16 februarie”, deținută de personajul interlop Nicolae Cristescu, i-a găzduit mizanscena „patriotului”, iar „țăranul” Aurel i-a făcut prețurile dinainte, să iasă mai ieftin ca la supermarket.

Lăsând circul la o parte, Georgescu și fanii lui mint cum respiră. Susțin că marile lanțuri străine de magazine „au profituri zero” și că scot banii românilor din țară. În realitate, marile supermarketuri sunt unii din cei mai mari angajatori, care dau de muncă la zeci de mii de români și declară anual profituri de miliarde de lei. Bani pe care România ia taxe și impozite grele. Că fac profit? Bravo lor. Nu ar face, dacă românii nu ar aprecia ce vând.

Toată discuția cu „patriotismul” mâncării e la fel de ipocrită. Ai produse românești berechet, trebuie doar să știi unde să le cauți. Ba chiar, să fii dispus să plătești mai mulți bani pe ele decât pe mâncarea de la supermarket, pentru că producătorii români nu-s în stare să se organizeze economic, încât să fie competitivi comercial. Ce contează e că mâncare și produse românești sunt chiar și la supermarket. Trebuie doar să știi să citești etichetele. Și să nu te lași manipulat prostește.

În rest, spre deosebire de vremurile lui Ceaușescu, pe care le-ar dori Georgescu, nu mai e nimeni obligat să vândă, să producă sau să cumpere nimic. Pentru asta am murit noi la Revoluție, ca să vorbesc pe limba fanilor căliniști.

Cifra săptămânii