Newsletter Panorama

Panorama cu ALP: Românii care vor și slănina în pod, și porcul gras

Computer Hope Guy
Imagine de la parada de 1 Decembrie 2022, din Cluj. Foto: Cristi Vescan/Inquam.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și editor la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. O să încerc să o fac scurt (deși nouă, la Panorama, ne place lung), cu relativ umor și fără vorbe prea scorțoase. Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici.

Astăzi e Ziua României, așa că ne urez „la mulți ani!”. Dar vă și provoc să vorbim despre năravul românesc al dublului standard, când ne plac regulile și principiile doar atunci când ne avantajează pe noi. Și zăbovim un pic asupra urâtului obicei al unor jurnaliști de a fura munca altora, fără a cita.

Românii care vor și slănina în pod, și porcul gras

Regulile se aplică doar când nu ne incomodează prea tare, chiar și la parada de 1 Decembrie. Foto: Lavinia Cioacă/Inquam

Nu știu dacă sunt românii mai altfel decât alții, dar dacă tot e ziua noastră, e un moment bun să ne holbăm în oglindă și să realizăm cât de duplicitari și ipocriți suntem uneori. „Și cu slănina în pod, și cu porcul gras în bătătură” e un proverb românesc care ne pune tare bine reflectorul pe dublul standard pe care îl practicăm atât de des. Varianta golănească, de după blocuri, aceea cu „sufletul în rai”, e chiar și mai plastică, dar nu vorbim urât de Ziua Națională.

Românul ține la principii doar când sunt în avantajul său. Ar iubi regulile, dar doar pentru alții. Dacă îl iei un pic la descusut, nu rezistă în fața tentației de a le da încolo, cât timp îi taie accesul la „slănină”. Vrea o țară ca afară, dar dacă se poate să taie niște curbe, să fenteze niște reguli, să fure un pic la cântar, ar cam face-o.

Ne uităm la desueta defilare armată care are loc prin centrul Bucureștiului, de fiecare 1 Decembrie. Unii o disprețuiesc – ce atâta militărie și armament, aruncăm banii pe fereastră, nu ne apără NATO oricum? Dar când ne pică dronele rusești prin ogrăzile de la Dunăre sau ne facem de râs cu dotările șubrede ale armatei, sunt primii care arată cu degetul, ba chiar și-ar dori și ei o postură românească mai semeață la Marea Neagră, în fața Rusiei.

Altora le crește pipota când se uită la uniforme și armamente defilând sub tricolor, dar când le explici că fără NATO și UE ne curgeau tablele de pe tancurile sovietice care încă ruginesc prin magaziile Armatei, se supără. Amețiți de patriotismul lor găunos, dublat deseori de nostalgia iluzorie că „înainte era mai bine”, uită că până nu demult României îi ghiorțăiau mațele de foame, înclinându-se după cum bătea crivățul dinspre Moscova.

Ne uităm cu obidă la Schengen. Mama lor de austrieci și olandezi, care ne țin cu căciula în mână, la porțile Europei. Aici, măcar pe partea tehnică, avem dreptate. Ne întrec la ipocrizie și dublu standard austriecii și olandezii, pentru că România îndeplinește toate standardele să fie în spațiul Schengen. Le îndeplinește mai bine chiar decât țări care sunt bine-mersi în spațiul Schengen și pe unde curg imigranții ilegali și infractorii ca prin sită. Însă jocul nu e tehnic, e politic. Și fiecare îl joacă în propriul interes.

Vrem în Schengen, dar când ni se arată cu degetul spre vămile corupte pe unde trec traficanții de țigări cu 10 euro în pașaport și ies liniștiți fugarii de justiție cu taxiul, ne supărăm. Când ni se amintește de scannerele care adună praf prin vămi sau de polițiștii care nu adună niciun „praf” prin Portul Constanța – stat în stat, unde se capturează mai mult tricouri chinezești contrafăcute, decât droguri, evaziune fiscală sau trafic –, luăm tratatul Schengen la răsfoit și ne batem cu el în piept, că noi ne-am făcut datoria. Pe partea tehnică.

Pe partea politică, am vrut să forțăm iar vot pe Schengen, la ultima strigare a Consiliului JAI din acest an, de la Bruxelles, dar ne-am trezit că nu avem ce forța. Nu se mai votează, doar se discută. Timp de un an de la primul flit încasat, nu am făcut decât să ne rățoim ocazional către Viena și să ne plângem. În rest, tactica românească de a nu deranja, că apoi te iau ăștia la ochi, pare să fi funcționat nestingherită în culise.

Dacă a fost altfel, nu au avut timp să ne informeze nici președintele nostru preocupat de turism diplomatic prin țări exotice, nici premierul preocupat cu demagogia fiscală internă. Austria nu mișcă în front, iar Olanda, unde tocmai au câștigat alegerile extremiștii de dreapta, respiră și dânsa cam apăsat.

Ne uităm și la tânăra speranță politică a unora dintre noi, USR. Ne uităm cum îmbătrânește deja urât. Cum a crescut ca gogoașa, anii trecuți, la căldura luptei anticorupție și a lozincilor pro-justiție și „fără penali”, dar când justiția se apropie cu vreo anchetă de propria ogradă, liderii USR încep să latre exact pe tonul și cu vorbele celor contra cărora își rupeau cămășile de pe dânșii, cu câțiva ani în urmă. Îi atacă „statul paralel”. Mai că-i vine să strige „plagiat” lui Liviu Dragnea, din bucătăria aceea de unde făcea podcasturi despre iahnie de fasole.

Cătălin Drulă îi vede anti-vacciniști pe procurorii DNA și stabilește dânsul că „acest referat este o colecţie de neadevăruri flagrante” (l-o fi analizat măcar cu ChatGPT, precum jurnalistul Dan Tăpălagă?), în timp ce Cristian Ghinea ne spune că pe vremea dânsului, DNA era copil mic și inocent, de aceea îl susținea fervent în lupta sa pentru justiție. Acum, dacă vrea să ancheteze posibile fapte penale în cheltuirea banilor publici, DNA nu mai e bun. E doar o unealtă a SRI, care persecută opoziția cu dosare politice.

Când Laura Codruța Kovesi avea patrule judiciare comune cu ofițerii SRI sau când își trimitea procurorii să ancheteze traseul de legiferare a unei OUG (fie ea cât de infamă, cum a fost OUG 13), nu țin minte să fi auzit dinspre USR că era o problemă, ci doar frumoasa lozincă „DNA să vină să vă ia”. Să îi ia, dar nu pe-ai noștri.

La mulți ani, deci, și să ne facem bine nu doar când ne convine, ci mai ales când nu ne vine. Să ne facem bine fiecare în jurul nostru, că nu ne face nimeni altcineva.

Recomandările lui ALP

Cum recunoști un loc de muncă toxic

toxic munca

Știi senzația aia de duminică pe la prânzișor, când în loc să te bucuri de ziua ta liberă, te ia ditamai atacul de panică, pentru că știi că luni te duci la job? Am trăit-o și eu, nu de puține ori. E doar unul dintre semnele că lucrezi într-un loc cu oameni toxici, care nu-ți fac bine. Claudia Spridon a descusut-o pe Andra Pintican, specialistă în HR și cultură organizațională, despre cum recunoști că lucrezi într-un mediu toxic pentru cap și uneori și pentru trup. Și ce ai de făcut. Pe scurt, da, fugi.

Surveillance capitalism. Cât de liber mai e liberul arbitru pe internet?

surveillance capitalism supraveghere

Ciprian Ioana a scris un material așa de bine închegat, că i l-a furat și televiziunea națională. Algoritmii marilor companii tech, precum Google, Meta sau Amazon, se hrănesc cu datele noastre. Nu doar că ne bagă sub nas ceea ce știu că ne-am putea dori, dar ne și duc de zgardă înspre locurile unde știu că ne vom cheltui cu drag banii. A fost poreclit capitalismul de supraveghere și nu ar fi neapărat o problemă, până te gândești că de la shopping la manipularea alegerilor sau a unor mari evenimente internaționale sunt doar câțiva pași. Care au și fost deja făcuți.

Cum ne apărăm de tehnologia deepfake care ne poate strica alegerile

deepfake

A ajuns tare ușor să păcălești oamenii pe internet. Nu atât pentru că sunt mulți needucați tehnologic și lipsiți de simț critic, ci și pentru că tehnologia a devenit atât de accesibilă, iar rețelele sociale nu dau doi bani pentru a filtra escrocheriile și falsurile. Deepfakes, imaginile video manipulate în care persoane reale, de la politicieni la vedete din showbiz, apar în ipostaze dăunătoare, sunt tot mai răspândite. Dana Mischie ne explică la ce s-a ajuns și cum să ne păzim să nu le cădem în capcană, mai ales că se apropie un val de alegeri. Parlamentarii noștri s-au gândit doar să ceară să se pună disclaimer că-i deepfake, maică…

Cum am ajuns victimele unei economii care încurajează dependențele

opioide droguri dependenti

Claudia Spridon ne amintește că suntem „generația dopaminei”, așa cum scrie psihiatrul Anna Lembke în cartea sa. În părțile de lume occidentală unde nu ne bat războiul și foamea la geam, trăim niște vieți unde granița dintre plăcere și durere a ajuns una foarte fină. Echilibrul e dificil de obținut. Avem pastile și suplimente pentru orice, iar deseori ne refugiem durerile în plăceri care dau dependență. Din ecuația asta, unii fac bani. Mulți.

Infograficul Panorama

Din 30 noiembrie ar trebui să funcționeze în România sistemul de garanție-returnare (SGR). Majoritatea băuturilor cu ambalaj din sticlă, plastic sau metal vor fi vândute cu o garanție de 50 de bani pe recipient, pe care cumpărătorii o pot recupera când returnează ambalajul la un centru de colectare.

Edit Gyenge ne arată într-un infografic cum fiecare român lasă în urma lui, în fiecare an, aproape 25 kg de deșeuri de plastic, în medie. România se află printre țările cu una dintre cele mai scăzute rate de reciclare din Uniunea Europeană, doar 39,9%, potrivit datelor Eurostat. Totuși, în țara noastră are loc un înfloritor comerț cu deșeuri din plastic, pe care le importăm din ce în ce mai mult, pentru a le recicla. Mai jos vedeți de unde importă România cele mai multe deșeuri de plastic.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Matinalul TVR

Sediul TVR din București. Inquam Photos/Alexandru Bușcă.

Sunt și colegi din presă care ne mai spun vai, ce mișto e Panorama, vai, dar ce materiale lucrate și documentate și cu infografice nemaivăzute faceți. Eu unul le mulțumesc fâstâcit, nu știu să primesc complimente, mai ales că știu că suntem niște privilegiați ai presei, pentru că beneficiem de o platformă unde putem face lucrurile așa.

Probabil că așa or fi vrut să ne transmită și oamenii de la matinalul TVR, doar că au uitat. Cineva de acolo a iubit atât de tare materialul lui Ciprian Ioana, despre „surveillance capitalism” și cum ne mână algoritmii companiilor big tech să cumpărăm ce și cât trebuie, că l-a luat aproape cuvânt cu cuvânt. Și titlul Panorama a fost foarte sexy-provocator, încât a ajuns și titlul materialului de la televiziunea națională, pe burtieră: „Cât de liber mai e liberul arbitru pe internet?”.

Nu ne-am fi supărat, dacă ditamai televiziunea de stat ar fi luat ce am muncit noi, în colectivul nostru cât jumătate din liftierii angajați la TVR, și ar fi aruncat acolo, undeva, pe ecran sau printre glumițele forțate ale celor doi prezentatori, un mic „scrie Panorama”. Nu-i costa nimic.

E ca la referatele acelea făcute cu o noapte înainte de examen, când cu toții am mestecat măcar o dată, fără rușine, ce au scris alții înaintea noastră. Dar măcar scriai acolo, cu citat și notă de subsol, cine a zis. Dacă erai cinstit și corect. Profesorii măcar știau că ai dat cu nasul prin materie și s-o fi lipit ceva și de tine, chiar dacă nu ai fost original. Dacă voiai să fii incorect și mai ales te bazai că oricum nu se uită nimeni la micul tău furtișag, nu citai.

Între timp le-am semnalat colegial problema, oamenii au dres ce mai putea fi dres (materialul nu mai există pe site) și am primit asigurări că pe viitor, când vor avea o relație de iubire cu vreun material din Panorama, se vor afișa cu noi în oraș și pe la rude. Prin citare, desigur.

Nu e TVR nici prima, nici ultima televiziune care folosește munca altor jurnaliști. Aproape toate televiziunile din România trăiesc mai mult sau mai puțin din documentarea și ideile jurnaliștilor de „presă scrisă”, care acum e online.

Dar de ce o fi atât de greu să citezi? Nu e o rușine. Sigur că știu de ce e greu. Pentru că dacă tu doar mesteci 90% ce fac alții, cineva la un moment dat s-ar putea să se întrebe – băi băieți și fete, dar voi ce lucrați aici? Vine AI-ul peste voi și dânsul face o revista presei de mai mare dragul. Dacă îl pui să fie și comic de stand-up, s-ar putea să-i iasă și replici mai puțin „cringe” ca la matinal, la TVR.

Să prezinți însă lucrurile ca și cum le-ai făcut și gândit tu, când copiezi până și titlul de la alții, e rușine.

Cifra săptămânii

0
miliarde euro din fonduri europene de coeziune a absorbit România, spune Adrian Câciu, ministrul investițiilor și proiectelor europene

Tell me more: David Arahamia

„(Rușii) erau dispuși să oprească războiul, dacă noi adoptam neutralitatea, cum a făcut odată Finlanda, și dădeam asigurări că nu aderăm la NATO. Acesta era de fapt punctul principal. Tot restul erau chestiuni cosmetice și zorzoane politice despre „denazificare”, populația vorbitoare de rusă, bla-bla-bla. (…)

În primul rând, pentru a fi de acord cu acest punct, ar fi trebuit să schimbăm Constituția. Traseul nostru spre NATO este scris în Constituție. În al doilea rând, nu aveam încredere și încă nu avem că rușii se țin de cuvânt. Asta ar fi fost posibil doar dacă aveam garanții de securitate. Nu puteam să semnăm ceva, să plecăm, toată lumea răsufla ușurată, apoi Rusia invada, doar că mai pregătită de această dată – pentru că prima oară când au invadat, nu au fost pregătiți ca noi să rezistăm atât de mult” – David Arahamia, parlamentar ucrainean și fost șef al echipei de negociere a Ucrainei cu Rusia, în 2022, într-un interviu pentru televiziunea 1+1 (via Meduza).


Până aici am avut să vă spun. Mai trec eu și săptămâna viitoare, vineri dimineață, dacă vă găsesc pe-acasă.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Andrei Luca Popescu

Redactor-șef adjunct Panorama.ro

Unul dintre jurnaliștii seniori cu care a fost lansat proiectul Panorama.ro, Andrei Luca Popescu s-a apucat de presă crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. După aproape 20 de ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul, Europa Liberă sau Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă.

Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film. De-a lungul carierei, a primit pentru materialele sale distincția de „Tânărul jurnalist al anului” (Freedom House) și mai multe premii în cadrul Galelor Superscrieri.


Urmărește firul poveștii
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
3 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    7
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x