Panorama cu ALP: Dacă USR ar fi un bitcoin, Lasconi ar fi pe stemă

Bine v-am băgat capul pe ușa electronică. Acesta este newsletter-ul săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă invităm să vă abonați. Sunt Andrei Luca Popescu (ALP), jurnalist și editor la Panorama. O dată pe săptămână, vă povestesc despre un subiect care mi s-a părut demn de atenția voastră sau care doar mă enervează atât de mult, că îmi vine să afle și alții. O să încerc să o fac scurt (deși nouă, la Panorama, ne place lung), cu relativ umor și fără vorbe prea scorțoase.

Sugestiile și dorințele voastre le aștept aici. Reclamațiile sunt și ele binevenite, în (sper) rarele ocazii când reușesc să fiu prost. Cele de tipul „articol de doi lei” le primesc neapărat însoțite de suma în cauză.

Dacă USR ar fi un bitcoin, Lasconi ar fi pe stemă

Bitcoin are un obicei sănătos, care are potențial să îi crească valoarea. O dată la patru ani, se „înjumătățește” (halving), în sensul că „minerii” care îl procesează sunt răsplătiți cu 50% mai puțin, iar masa monetară scade. Astfel, valoarea criptomonedei e ținută la adăpost și teoretic crește în timp, ca și aurul de exemplu, pentru că e o resursă finită. Ce legătură are asta cu USR, dat fiind că e clar că nu vă pot ține o prelegere despre criptomonede, după ce am folosit cuvântul stemă lângă BTC?

Din când în când, USR-ului i-ar prinde bine o primenire, ca la Bitcoin. O scindare în care apele să se despartă clar, iar fiecare să se joace la scara lui, ideologic și politic vorbind. Chiar dacă procesul nu seamănă cu ce se petrece în lumea blockchain, potențialul în timp ar fi același: o creștere a valorii de piață. Sau, desigur, riscul de a dispărea în irelevanță. Risc care se manifestă însă deja puternic la USR, și fără un astfel de fenomen tranșant.

Episodul de telenovelă politică udată cu lacrimi, care a trimis-o rapid înapoi pe Elena Lasconi, de pe drumul spre Bruxelles, la colțul din Câmpulung, nu ne-a relevat nimic nou despre acest partid, decât harababura sa internă, cu care ne-a obișnuit deja.

Încă de la decapitarea lui Nicușor Dan și lupta internă pentru poziționarea față de referendumul „pentru familie”, nu mai e demult un secret că în USR coabitează mai multe tabere. Parcă însă în niciun partid nu există un ghiveci atât de eclectic ca aici, cu oameni care au viziuni diametral opuse despre lucruri de bază din funcționarea unui stat și a unei societăți.

La USR, premisa „un conservator ultra-creștin, un libertarian feroce și o ecologistă marxist-socialistă intră într-un bar” nu lansează un banc, ci poate fi cadrul unei ședințe obișnuite de partid.

Vă imaginați o masă de Crăciun în familia USR? E nevoie să plescăie cineva greșit, că totul degenerează într-un episod de tip Lasconi, unde mama bate cu ortodoxia în masă, de se răstoarnă paharele, în timp ce fiica urlă la ea în lacrimi, că e coșmarul vieții ei de anticapitalistă pro-LGBTQ.

Și nu ar fi nimic în neregulă pentru viața privată a unei familii. Cum nu este nicio o problemă că cetățeana Elena Lasconi este o credincioasă ortodoxă, care consideră că doar un bărbat și o femeie pot reprezenta o familie. Cum a spus chiar ea despre „persoanele de același sex” (înțelegeți voi la ce se referă): „Nu am nicio problemă cu relațiile lor, atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”.

Și tocmai aici zace problema. Persoanele din comunitatea LGBTQ chiar nu prea au cum să-i afecteze în mod real pe cei din jur. În schimb, când politicianul Elena Lasconi, care urmează să reprezinte România în Parlamentul European și să pună umărul la legi și politici publice, își asumă public că a votat DA la un referendum care viza limitarea de libertăți și drepturi, ba chiar încuraja la discriminare și a scos pe tapet toate retoricile extremiste care decurg de aici, există o problemă. Ea ne privește pe toți, adică și pe „cei din jur”.

Pe scurt, dacă „făcea la ea acasă”, cum ar zice orice român speriat că vin LGBTQ-ii și îi fură fibra națională și creștină, puțin ar fi trebuit să ne pese. Elena Lasconi n-a făcut însă la ea acasă, unde în mod dureros se putea certa oricât de dramatic cu propria fiică, pe aceste subiecte. A făcut-o dintr-o poziție publică, de unde credințele sale personale căpătau puterea de a se impune și altora.

Totuși, chiar ar fi fost asta o problemă politică? Nicidecum, dacă Elena Lasconi era candidata unui partid de tip AUR sau chiar PNL, ori PSD. Dar ea trage pentru un partid ca USR, care s-a umflat pe un val reformist, progresist, modern, pro-democrație și pro-Occident, la care au pus umărul cei mai deschiși la minte dintre votanții români, sătui de sistemul „vechi”, corupt și populist. Pentru mulți dintre ei, medievalul referendum „pentru familie” nu a fost doar o jignire democratică, ci și umflarea pipotei unui antierou politic, ca Liviu Dragnea.

Dacă în primele momente ale telenovelei Lasconi, am crezut că asistăm la o stratagemă populistă de partid, gândită să recâștige ce se mai poate din diaspora și „anti-sistemicii” naționalist-ortodocși, acaparați masiv de AUR, liderul USR Cătălin Drulă ne-a lămurit rapid că nu.

Totuși, se simte cineva lămurit ? Pentru că nu poți fi decât incoerent politic, dacă îți „pedepsești” capul de listă electorală pentru ceva pe care partidele cu care te afli în cârdășie oficială (Forța Dreptei a lui Ludovic Orban și PMP-ul lui Eugen Tomac) au făcut fix la fel ca Lasconi cea pedepsită.

Sigur că aceste bâlbâieli publice, care aruncă deseori în ridicol USR, nu ar mai fi existat în cazul unei scindări cinstite, de partid. Dacă tabăra „conservatoare”, cu viziuni asemănătoare cu Lasconi, ar fi la casa ei, iar tabăra „progresistă”, cu viziuni moderne și netimorate de lucruri intime, precum credința în Dumnezeu sau preferințele sexuale ale oamenilor, ar merge și ea la casa ei.

Apele ar fi mai limpezi așa. Dar și riscul unei vieți politice triste, sub pragul electoral, așa cum duce acum REPER-ul cel recent divorțat de USR, ar fi mult mai pregnant. Așa că, nu mai bine rămâne liderul Cătălin Drulă doar cu grija să nu lase pe masă cuțite prea ascuțite, la imaginarul prânz de Crăciun, din această familie Adams a USR?

Recomandările lui ALP

Circuitul plasticului prin România: de unde vine, unde îl trimitem și cât rămâne aici

Un material interactiv, făcut de Edit Gyenge, e pur și simplu ceva ce nu ai voie să ratezi, chit că uneori vei sta să-l descifrezi ca pe un joc video sau puzzle. E parte din experiență. Aici, vezi în cifre atent organizate cum ne sufocă plasticul viața și planeta. Cât plastic consumăm, cât reciclăm ca să-l eliminăm. Apoi, te poți gândi că poate nu va fi așa de greu să îți miști fundul cu ambalajele la magazin, să-ți iei garanția înapoi, prin sistemul SGR.

Ce a făcut România pentru a tăia din orele pierdute la ghișeu

Ciprian Ioana e „new entry” la Panorama, iar până să-l citești, ar trebui să-l auzi. Are o voce atât de pătrunzătoare, că a topit roboței de AI și posturi de radio, care i-au împrumutat vocea. Și nici cu scrisul nu stă rău. Aici, explică de ce și cum a eșuat statul român în eforturile sale de a-și digitaliza administrația și relația cu bieții de noi, cetățenii. Care tot la coadă, la ghișeu, ne pierdem minutele și orele vieții.

Cât costă zborurile pe care președintele le ține secrete

Președintele Klaus Iohannis, într-un nou moment de dispreț total pentru curtenii săi, cetățenii, a ales să-și țină la secret costurile călătoriilor sale de stat, cu avioane private. Asta nu putea rămâne așa, mai ales pentru Anca Simina, de la Recorder, care e pasionată de avioanele prezidențiale de când o știu eu. Așa că l-a luat meticulos la mână pe secretosul Iohannis și a despicat faptele până la granulă. Dacă ești cu musca pe căciulă, chiar nu vrei să-ți facă asta tocmai Anca. Pentru că, dacă un bisturiu ar putea să zâmbească și să-ți vorbească blând, s-ar numi cuțitul Simina.

Cum pune statul bețe în roate poveștii de succes a panourilor fotovoltaice

Face și România ceva bine și vine Daniel Popescu să ne explice cum reușește statul să-și dea singur cu bățul în zonele moi. Obicei de jurnalist sănătos. Povestea panourilor fotovoltaice e una de succes în România, însă starea jalnică a sistemului energetic național, amețelile fiscale marca Ciolacu sau blocajul programului care le subvenționează riscă să o pună pe „hold”. Explicațiile punctuale și cifrele relevante le-a scos Daniel din tolbă.

Cum a ajuns românul Georgescu-Roegen să creeze bioeconomia pe pământ american

V-am mai zis de Dana, colega mea. Mischie are darul de a scormoni după personaje, teorii și fapte de care habar nu aveai, iar după ce le citești explicate de dânsa, rămâi ca Moromete în Poiana lui Iocan. Seria ei de „români care au produs schimbarea” te învață despre personaje relevante la vremea lor, dar date uitării azi. Precum economistul plictisit să-l cheme Nicolae Georgescu, care s-a botezat cu anagrama Roegen. Apoi, a fugit de comuniști și a inventat bioeconomia, la americani. Așa-i că habar n-aveai de el? Te rezolvă Dana.

Ghid de lectură pentru lupta Israelului în Gaza

Ca să înțelegi mai bine ce se întâmplă în Gaza și ce face Israelul, nu e de ajuns să te uiți la tv și pe TikTok. Trebuie să citești, măcar presă serioasă. Săptămâna asta, mi-au plăcut opinia fostului premier Ehud Barak despre mica „fereastră de oportunitate” pe care o mai are Israelul contra Hamas, sub presiunea opiniei publice scandalizate, amintirile unui fost pușcaș marin din Fallujah și relevanța lor pentru luptele urbane din Gaza, dar și nevoia de un plan post-conflict pentru acest măcel, expusă de un fost ministru al Apărării britanic, militar și el.

Infograficul Panorama

După succesul nebănuit al infograficului cu pisicile din România, ne-am rugat de Edit Gyenge să facă dreptate și câinilor. Așa am aflat care sunt cele mai iubite rase de câini în România, după numărul de proprietari declarați, dar și ce nume preferă oamenii să le dea câinilor pe care îi cresc.

Dați click pe imagine, pentru a afla cum a cucerit Bichonul Bobiță România, țara unde trăiește un câine la fiecare 5 oameni.

Dacă tăceai, deștept rămâneai: Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu și-a suflecat în repetate rânduri mânecile, ca să se bată pentru dreptul României de a fi în Schengen. Tot de atâtea ori, a avansat soluții total lipsite de aplicabilitate practică, dar care iau ochii românilor creduli și care nu înțeleg cum funcționează procesele de decizie în UE. Ultimul episod: ne decuplăm, domle, de Bulgaria și intrăm singuri în Schengen, la o adică.

Doar că, vezi dumneata, frate Marcel, asta nu e o decizie pe care să o ia România, ci tot restul statelor membre UE, prin consens. Așa funcționează lucrurile, oricât de neplăcut ar fi.

Mai mult, Marcel Ciolacu spune și că ar dori să „forțeze” un nou vot pe Schengen în decembrie, la Consiliul JAI, lucru total lipsit de sens și tact diplomatic, în măsura în care austriecii cântă aceeași placă stricată, vorba președintelui Iohannis. De altfel, acesta i-a transmis indirect premierului PSD că tot soluția tandemului româno-bulgar în Schengen este cea mai agreată, în negocierile europene care se duc.

E firesc să fim supărați că suntem cot la cot în drepturi cu restul Europei, dar nu suntem primiți în spațiul Schengen, în ciuda faptului că tehnic și procedural vorbind, îndeplinim toate condițiile. Tot firesc e și ca politicienii să confiște demagogic tema, pentru că până la urmă, această decizie este una politică. Vezi opoziția Austriei, fundamentată de fapt pe dinamica electorală internă.

Așa că, dincolo de umflat inutil pieptul la București, Marcel Ciolacu ar face mai bine să umble pe la acele trebușoare care dau prost la Schengen, dar afectează România de când o știm: portul Constanța, unde autoritățile nu au auzit de cocaină și evaziune fiscală, scannerele din vămi, care nu funcționează, frontierele noastre permeabile la drone rusești, avioane cu țigări sau bărci cu droguri. Ar fi ceva de lucru.

Cifra săptămânii