Invazia Ucrainei provoacă o criză alimentară, cum se trăiește într-un stat sancționat și cum s-ar putea sfârși războiul

Într-o perioadă în care suntem copleșiți de informații pe toate canalele despre războiul din Ucraina, Panorama selectează și explică trei dintre principalele subiecte de săptămâna aceasta. 

Criza alimentară e după colț

Războiul pornit de Rusia în Ucraina acum trei luni poate duce la o criză alimentară, iar fenomenul are potențialul de a dura ani de zile. Acesta a fost diagnosticul Națiunilor Unite, împărtășit de Secretarul General António Guterres într-o declarație de săptămâna trecută.

Sistemul alimentar global e supus la grele încercări în aceste luni, acesta fiind slăbit de pandemie, încălzirea globală, criza energiei și ruperea lanțurilor de aprovizionare, mult prea vătămate de pe urma situației sanitare, iar acum și de războiul din estul Europei.

Invazia Ucrainei reprezintă, însă, catalizatorul acestei crize, care capătă o anvergură tot mai mare. Ucraina este printre cei mai mari exportatori de grâu din lume. Cerealele reprezintă unul dintre principalele sale segmente economice: țara a exportat peste 46 de milioane de tone doar în ultimul an, în timp ce Rusia este principalul exportator de grâu la nivel global.

Împreună, cele două țări furnizează 12% din caloriile comercializate, arată o analiză The Economist. De la începutul anului, prețul la grâu a crescut cu 53%, iar pe 16 mai, după ce India a declarat că va suspenda exportul de grâu din cauza caniculei, prețul a sărit cu încă 6%.

Dar problema aprovizionării cu mâncare, cumulată cu inflația și cu o creștere alarmantă a prețurilor, duce la un cost al vieții pe care mulți pur și simplu nu și-l mai pot permite.

Iar situația din estul Ucrainei este principalul vector care accelerează degradarea economică și a calității vieții pentru sute de milioane de oameni din întreaga lume.

Rusia și Ucraina furnizează 28% din grâul comercializat la nivel mondial, 29% din orz, 15% din porumb și 75% din uleiul de floarea soarelui. Rusia și Ucraina contribuie cu aproximativ jumătate din cerealele importate de Liban și Tunisia, iar în Libia și Egipt cifra este de două treimi. Exporturile de alimente ale Ucrainei furnizează calorii pentru a hrăni 400 de milioane de oameni, dar războiul a întrerupt aprovizionarea, deoarece Ucraina a amplasat mine în largul coastelor sale de la Marea Neagră, în timp ce Rusia a blocat portul din Odessa.

Săptămâna trecută, Banca Mondială a anunțat că va acorda Ucrainei un pachet de asistență financiară în valoare de 12 miliarde de dolari pentru a suplini efortul de a combate criza alimentară și efectele devastatoare care vor urma.

Dar, în cadrul unei întâlniri ONU la New York, Guterres a declarat că trebuie să ne așteptăm la malnutriție, foamete și o criză care poate dura și ani de zile.

„Deficitul de cereale și îngrășăminte, cauzat de război, temperaturile ridicate și problemele de aprovizionare cauzate de pandemie ar putea trimite zeci de milioane de oameni la limita securității alimentare”, spune Guterres.

Pentru o contextualizare a crizei mâncării și pentru a înțelege de ce porturile închise ale Ucrainei agravează situația alimentară la nivel mondial, găsiți aici o analiză din The Economist și aici alta din The Guardian.

Cum arată un viitor sancționat

Alexey Pivovarov e un jurnalist rus, care, ca mulți compatrioți de-ai săi, s-a întrebat cum va arăta viața în Rusia de acum încolo, odată ce statul a devenit cel mai sancționat din lume, izolat de mersul lucrurilor și de mare parte din planetă.

Astfel că Pivovarov s-a dus într-o țară care se află pe lista neagră a Occidentului de mai bine de 45 de ani, Iran, pentru a vedea ce-i așteaptă pe cetățenii Rusiei. Rezultatul e un film de 80 de minute, postat pe YouTube luna trecută, care a reușit deja să strângă peste 8,3 milioane de vizualizări.

Acolo, Pivovarov a descoperit un sistem fascinant, care funcționează după alte reguli decât restul societăților obișnuite. În Iran, există mai multe rate de schimb valutar, o inflație cât cerul, dar și o piață paralelă pentru mediul de afaceri, prin care antreprenorii încearcă să dezvolte proiecte, aplicații și un ecosistem de inovație, aceștia devenind tot mai creativi în încercările lor de a ocoli sancțiunile și de a crea un sistem alternativ de supraviețuire.

„Întrebarea nu e dacă poți supraviețui mult timp sub sancțiuni. Bineînțeles că poți. Întrebarea e mai degrabă pentru ce ai face asta”, se întreabă Pivovarov la începutul filmului.

Într-o analiză din newsletter-ul The Washington Post, „Today’s WorldView”, experți în spațiul rusesc și Iran discută evoluția Rusiei sub sancțiuni și apropierea celor două țări, care începe să îngrijoreze conducerea vestică.

Între Rusia și Iran, însă, nu sunt multe paralele de făcut. Prima este o putere nucleară, care deține un loc permanent în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, e un exportator crucial de grâne și resurse naturale și are mulți aliați în jurul lumii.

A doua, în schimb, e „persona non grata” de aproape jumătate de secol la nivel mondial, făcând parte mai degrabă din lista „oilor negre” din lume, pe care mai sunt incluse Cuba, Coreea de Nord și Venezuela.

Deși există un istoric de neîncredere între Moscova și Teheran, interesele comune ale celor două țări au început să le apropie. Statele au discutat despre un posibil parteneriat de livrare reciprocă de petrol și gaze, dar și despre o potențială colaborare pentru a contracara sancțiunile impuse de liderii vestici.

De altfel, Rusia a început deja să studieze cazul Iranului, iar Washingtonul se așteaptă ca activitățile ilicite să crească în Rusia în următoarea perioadă.

„Istoria ne arată că Rusia se va îndoi și va găsi metode de a ocoli sancțiunile și va învăța să trăiască cu ele. Iran este un exemplu perfect al acestei realități”, spune Cormac McGarry, analist maritim pentru Control Risks, o firmă de consultanță financiară.

Filmulețul lui Alexey Pivovarov despre viața în Iran, printre sancțiuni, îl puteți vedea pe YouTube, iar analiza din Washington Post o puteți găsi aici.

Cum s-ar putea sfârși războiul?

De când Rusia a invadat Ucraina, în urmă cu trei luni, s-au format două tabere, care au păreri împărțite vizavi de felul în care acest război s-ar putea sfârși, iar țările vestice au început deja să se afle de o parte sau de alta a baricadei.

Una dintre tabere este cea a „păcii”, care dorește încetarea conflictului și deschiderea unui canal diplomatic, de negocieri, cât mai repede posibil. Cea de-a doua tabără este cea a „justiției”, care e de părere că Rusia ar trebui să plătească cu vârf și îndesat pentru agresiunea asupra unui stat suveran, susține Ivan Krastev, expert la un think tank din Sofia, pentru The Economist.

De partea „păcii” se află Germania, care a cerut deja o încetare a focurilor. De asemenea, Italia preferă o înțelegere politică, în timp ce Franța a făcut referire la un pact de pace, prin care Rusia să nu fie „umilită”.

Printre statele care s-au poziționat virulent împotriva Rusiei se numără Polonia, Marea Britanie și țările baltice.

Însă, Statele Unite, cel mai mare susținător al Ucrainei, care a finanțat eforturile țării în război cu 14 miliarde de dolari până acum, iar Congresul american tocmai ce a aprobat încă 40 de miliarde, e indecisă, jucând în ambele tabere, arată publicația britanică.

Ambiguitatea poziției americane a fost susținută și de Lloyd Austin, Secretarul Apărării, care, în mai multe declarații după vizita sa de la Kiev, a spus că America trebuie să susțină Ucraina și să “slăbească” Rusia. La trei săptămâni distanță, în urma un ei convorbiri cu Ministrul Apărării rus, Sergei Șoigu, Austin a sugerat că o încetare imediată a conflictului trebuie să aibă loc, deși Pentagonul a declarat că poziția americană vizavi de război nu s-a schimbat.

De altfel, o altă lovitură puternică adusă taberei „justiției” s-a datorat și unui material de opinie publicat săptămâna trecută de echipa editorială de la New York Times, care sugera că războiul dintre Ucraina și Rusia ar putea lua o turnură imprevizibilă, existând și posibilitatea unei escaladări.

„Sunt niște costuri extraordinare și pericole grave. Mai există multe întrebări la care președintele Biden trebuie să răspundă publicului american în ceea ce privește implicarea continuă a Statelor Unite în acest conflict”, susține materialul.

Paradoxul, spune The Economist, este că, deși Ucraina este singura capabilă să-și decidă propriul viitor, reacția și răspunsul țării sunt condiționate de ajutorul pe care vestul e dispus să-l ofere.

„Ucrainenii negociază cu partenerii din vest la fel de mult, dacă nu chiar mai mult decât negociază cu rușii”, explică Olga Oliker, de la think tank-ul International Crisis Group.

Iar ambiguitatea reacțiilor și pozițiilor aliaților reflectă și ambiguitatea războiului în sine.

Nu e clar dacă Ucraina avansează, iar victoriile ultimelor luni, de a împinge trupele rusești înspre est, se califică drept câștiguri sau dacă, din contră, e Rusia cea care avansează în conflict, odată ce a reușit să ia controlul asupra Mariupolului.

Dacă vreți să citiți materialul de opinie din New York Times despre precauția cu care administrația Biden ar trebui să abordeze susținerea Ucrainei, îl găsiți aici, în timp ce analiza the Economist, despre cele două tabere și despre ambiguitatea războiului, e aici.