Paradisul pavat pentru mașini e un iad în devenire. Cum ar arăta viața într-o lume cu parcări mai bune

Știți vorba aceea că „viața e o călătorie, nu o destinație”? Cine a zis-o prima dată n-a trebuit să găsească vreodată un loc de parcare, spune Henry Grabar, jurnalist american specializat în urbanism și transporturi, autorul cărții „Paved Paradise: How Parking Explains the World” (Paradisul pavat: cum explică parcările lumea).

Cartea, recent publicată, începe cu un episod în care doi bărbați și prietenii lor se bat pe un loc de parcare, în New York. Nu seamănă cu episodul din Seinfeld. Unul dintre șoferi ajunge să fie luat pe capota celuilalt, se scoate o bâtă de baseball, se urmăresc cu mașinile, cinci oameni ajung la spital. E un exemplu despre ceva ce aceia dintre noi care stăm în orașe aglomerate, gâtuite de mașini și trafic, știm foarte bine: parcările, ca statul bară la bară, au puterea să ne transforme, să ne șteargă temporar din umanitate, rațiune sau simțul măsurii.

Când te grăbești să ajungi undeva și îți ia la fel de mult să parchezi mașina cât ți-a luat să conduci până acolo, apare o frustrare pe care Grabar o aseamănă cu psihoza. Fără loc de parcare, nu poți ieși din mașină. Orice aveai de făcut nu poate începe. Timpul nu stă pe loc, dar merge înainte fără tine, în timp ce tu te învârți pe străzi. 

„Când ne gândim la parcări, folosim cortexul reptilian, cea mai primitivă parte a creierului, despre care se spune că gestionează comportamente instinctive, legate de agresiune, dominanță și marcarea teritoriului”, spune Donald Shoup, descris în carte – complet lipsit de ironie – drept cel mai important cercetător american al parcărilor.

Henry Grabar ia pe rând felurile în care infrastructura parcărilor a devenit un factor determinant, ba chiar nociv, al orașului american. „Nevoia de parcare a devenit principiul după care se ghidează arhitectura americană”, scrie el.

Sunt studii de caz și lecții care nu sunt relevante doar pentru Statele Unite, deși e drept că acolo dezvoltarea urbană, geografia spațiului în sine au anumite particularități pe care mare parte din orașele europene, mult mai puțin întinse și dezvoltate mai mult pe verticală, din lipsă de spațiu, nu le au.

Parcările construiesc orașe, fac și desfac afaceri

Dintre toate serviciile, poate, nu e altul de la care să pretindem perfecțiunea pe care o vrem de la parcări, care trebuie să fie din abundență, la îndemână și, în principiu, gratuită, susține Graber. Iar politicile publice neinspirate privind parcările sunt, deseori, sursa multor probleme ale orașelor în care trăim:

Un exemplu pe care Grabar îl dă aici e acela că, între 1950 și 1980, când Los Angeles era orașul american cu cea mai rapidă dezvoltare, se creau aici 850 de locuri noi de parcare pe zi. Aceasta e media pentru 30 de ani. 850 de noi locuri de parcare în fiecare zi.

Poate fi și un determinism economic: locurile de parcare sunt atât de importante în mintea noastră, că acolo unde nu există, magazinele, restaurantele sau cafenelele nu au clienți și ajung să tragă obloanele. Zonele rezidențiale fără parcări se dezvoltă insuficient, pentru că oamenii nu se îngrămădesc să se mute acolo. 

Alte zone rezidențiale se dezvoltă astfel încât totul să fie la o distanță de mers pe jos, ca să nu ai nevoie de mașină și implicit de parcare. Iar prețurile de pe piața imobiliară reflectă acest avantaj scump.

Grabar citează niște estimări care spun că în SUA sunt până la șase locuri de parcare pentru fiecare mașină înregistrată, ceea ce înseamnă că stocul național de locuri nu atinge niciodată nici 20% rată de ocupare. 

Cartea nu analizează doar cum s-a ajuns aici și ce se poate face. Henry Grabar își imaginează cum ar arăta viața într-o lume cu parcări mai bune (acest „mai bune” e complex, însă):

Dacă stați în București, știți foarte bine că orașul a trecut prin niște „revoluții” privind parcările, care au venit, au eșuat și s-au reinventat. 

Dar, cum o arată și cartea lui Henry Grabar, uităm deseori să privim și mai departe de capota mașinii. Există un text în Panorama care a făcut asta, în mijlocul schimbărilor regulilor de parcare din București. Și a pornit de la această întrebare: Chiar ne trebuie atât de des mașina în oraș sau e o problemă de mentalitate? Spoiler: deseori, e o chestiune de mentalitate.

Găsiți cartea lui Henry Grabar pe Amazon.