E și Polonia pe punctul de a-și alege „Nicușorul”? Câteva asemănări cu votul istoric din România și o diferență esențială

Miza alegerilor din Polonia

„Coerența” ar fi răspunsul scurt. Polonia este acum într-o situație de coabitare. Guvernul e condus de Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, eurofil până în măduva oaselor, cunoscut și respectat la Bruxelles și în alte capitale europene. A câștigat alegerile în 2023 și de atunci încearcă să repare prejudiciile aduse statului de drept în opt ani de guvernare conservatoare cu tendințe eurosceptice și autocrate, sub partidul Lege și Justiție (PiS). 

Până acum, nu a fost o misiune ușoară: președintele țării, Andrzej Duda, e fost membru al Lege și Justiție, partid pe care l-a părăsit în momentul în care a devenit șeful statului, în 2015. Chiar dacă nu are mari atribuții – Polonia, spre deosebire de România, este reprezentată de prim-ministru, și nu de președinte în Consiliul European -, președintele are drept de veto asupra măsurilor propuse de Guvern. 

Așadar, unele dintre promisiunile făcute de Donald Tusk în campania electorală nu s-au concretizat încă pentru că au fost respinse de șeful statului. Victoria în alegeri a candidatului liberal, Rafał Trzaskowski, ar da posibilitatea guvernului condus de Donald Tusk să tureze motoarele reformelor. Pe de altă parte, o victorie a lui Karol Nawrocki, candidatul susținut de Lege și Justiție în campania electorală, va fi dovada că polonezii nu sunt foarte încântați de cum a performat conducerea liberală, indiferent de motive, și vor să existe în continuare acest dublu control al celor două mari forțe politice – una la guvernare, alta la președinție.  

Care sunt îngrijorările polonezilor?

Grijile de zi cu zi ale polonezilor nu diferă mult de ale românilor sau ale altor europeni. Inflația, creșterea costului vieții, nivelul taxelor sunt subiectele care-i preocupă, explică, într-o discuție cu Panorama, jurnalistul Michał Gostkiewicz, corespondentul pe afaceri europene al programului de limbă poloneză al Deutsche Welle. 

Spre deosebire de România, însă, polonezii nu votează sub povara unei economii care stă să se prăbușească și a unei clase politice trimise la colț, în căutarea de lideri din afara sistemului. Voturile lor merg către aceleași forțe care domină peisajul de cel puțin două decenii. Să nu uităm că Donald Tusk a mai fost premierul țării și între 2007 și 2014. 

„Nu consider că economia Poloniei – adică macroeconomia – este un element important al campaniei. Ceea ce contează este economia omului obișnuit: prețul alimentelor și al benzinei, inflația, prețul energiei, contribuțiile la asigurările sociale – pe scurt, costurile de trai, care sunt ridicate”, spune jurnalistul polonez.

Indiferent cine a avut puterea la Varșovia, orientarea a fost mereu spre Occident, chiar dacă nu întotdeauna în linie cu valorile europene. Conform unui studiu Pew Research Center făcut în 2022, la câteva luni după invazia rusă din Ucraina, 94% dintre polonezi considerau Rusia o amenințare majoră, iar 84% erau de acord ca NATO să trimită arme Ucrainei.

„Când Donald Trump a câștigat alegerile”, își amintește Michał Gostkiewicz, „parlamentarii partidului lui Jarosław Kaczyński, partid care acum îl susține pe Karol Nawrocki, s-au ridicat și l-au ovaționat la scenă deschisă, scandându-i numele.  Dar când Trump și-a dezvăluit politica față de Rusia, entuziasmul lor a scăzut puțin, deși continuă să-și exprime ferm sprijinul necondiționat pentru alianța polono-americană”.

Polonia și războiul din Ucraina

Polonia este liderul incontestabil al Flancului Estic al NATO, pledând constant pentru consolidarea în fața amenințării ruse. Are o prezență militară aliată complexă – spre exemplu, SUA au trimis aici un contingent suplimentar de 10.000 de soldați după izbucnirea războiului. Deși poate nu mai ține capul de afiș, conflictul de peste granița de est se regăsește printre subiectele campaniei electorale poloneze.

Instalarea lui Donald Trump la Casa Albă a crescut la momentul respectiv perspectivele unei soluții pentru Ucraina. Dar cum pacea n-a venit într-o zi, nici în cinci luni, Donald Tusk, premierul polonez, a început să aibă un rol tot mai vizibil în eforturile liderilor europeni de a facilita dialogul dintre Kiev și Moscova. Fie doar din poziția de reprezentant al Consiliului Uniunii Europene, a cărei președinție rotativă o deține în prezent Polonia, liderul de la Varșovia a fost alături de președintele Franței, premierul Marii Britanii, cancelarul Germaniei și președintele Ucrainei la cele mai recente eforturi de pace. 

Polonezii, indiferent de convingeri, sunt de acord că Ucraina are nevoie de sprijin în continuare, dar scenariul unei trimiteri de soldați de-ai lor în țara vecină nu e foarte popular. De asemenea, se manifestă și o retorică toxică împotriva refugiaților ucraineni, cam după același tipar ca-n România, respectiv că ar primi prea multe beneficii din partea statului, bani care ar putea fi direcționați mai degrabă către populația vulnerabilă,

Cert este, explică Denis Cenușă, expert în cadrul Center for European Policy Analysis (CEPA), că Uniunea Europeană are mare nevoie de Polonia pe coridorul de solidaritate cu Ucraina, indiferent că e vorba despre aspectul militar sau de îndrumarea politică în procesul de integrarea al Ucrainei în UE.

Pe de altă parte, Washingtonului i-ar conveni să-l vadă instalat în funcția de președinte pe Karol Nawrocki.

Polonia e premiantul clasei din punct de vedere al cheltuielilor uriașe alocate sectorului de apărare. Peste 4% era estimarea pentru 2024, cea mai mare pondere din PIB dintre toate cele 32 de state aliate. Donald Trump care pledează, sub amenințare de multe ori, pentru ca aliații europeni să accelereze contribuțiile la apărarea colectivă, vede în Polonia un exemplu pentru celelalte țări. 

Așadar, pe plan extern cel puțin, crede expertul CEPA, continuarea coabitării nu va destabiliza țara. Pe subiectele centrale precum Ucraina și continuarea investițiilor în apărare nu vor fi făcute compromisuri. 

Mize interne vs. mize externe

Iga Kamocka, director adjunct al Fundației Robert Schuman din Polonia, e de părere că reformele profunde de care are nevoie țara vor fi puse în pericol de concretizarea unui astfel de scenariu.

Pentru tabăra liberală, cheia victoriei stă, crede analista poloneză, într-o prezență mare vot care, am văzut, l-a avantajat și pe Nicușor Dan. În următoarele două săptămâni, deci, misiunea lui Rafał Trzaskowski va fi mobilizarea electoratului. Până să devină primarul Varșoviei, în 2018, a lucrat în Ministerul de Externe și a fost deputat în Parlamentul European. Așadar, e o figură cunoscută pe culoarele de la Bruxelles și Strasbourg, iar el știe foarte bine cum funcționează aparatul european.

Contracandidatul său este un începător într-ale politicii. Karol Nawrocki este istoric și, deși are susținerea PiS, nu este membru de partid. Nominalizarea lui pentru intrarea în cursa electorală a stârnit multe dezbateri. Cum a ajuns un partid ca Lege și Justiție, care domină peisajul politic, să arunce în bătălie o figură complet nouă?

Explicația Igăi Kamocka este că, după guvernarea care a adus mari deservicii Poloniei, inclusiv pierderea unor bani europeni, Lege și Justiție a plecat în căutarea unui chip proaspăt pentru că printre membrii săi nu era nimeni suficient de popular cât să crească scorul partidului și să aibă o șansă credibilă la președinție.

Experta Fundației Robert Schuman mai are o teorie: „Nu voiau un candidat care mai târziu să devină o amenințare pentru Jarosław Kaczyński în ceea ce privește conducerea partidului. Karol Nawrocki e un politician slab, nu ar fi capabil să adune suficientă susținere pentru a-l contesta pe liderul partidului”.