„Superputerile” dacilor și neputințele românilor. Un profesor de istorie ne învață cum să căutăm adevărul în era manipulării

Iluzia unei descendențe speciale este unul dintre drogurile ideologice oferite astăzi la liber românilor. Lipsiți de apărarea pe care le-ar da-o câteva cunoștințe de bază în ceea ce privește istoria, mulți ajung să considere adevărate povești pe de-a-ntregul inventate. Înaintașii românilor capătă abilități ireale, pe care unii le simt deja parte din propriul ADN. Le sunt atribuite cu certitudine realizări de proporții colosale în sprijinul cărora nu există nici măcar dovezi mărunte. Le este conturată din vorbe o moștenire de care astăzi o mulțime de oameni se simt văduviți în mod direct. 

O legătură adevărată și sinceră a unui om cu trecutul său îi dă repere esențiale, după care-și poate orienta propria poveste de viață. Este o resursă. Un plus. Îl ancorează. Raportarea la un trecut mistificat – așadar, falsificat –, are efectul contrar. Îl dezorientează, îl face să se simtă, prin comparație, sărac și umil, îl înregimentează într-o poveste care nu-i a lui.

„A le spune unor oameni că sunt speciali, că au o descendență specială, a-i mobiliza și înregimenta pentru o cauză „specială” etc. sunt strategii de manipulare care au fost utilizate masiv în trecutul recent, regimurile totalitare excelând la aceste capitole”, explică, într-un interviu pentru Panorama, Dan Solcan, profesor de istorie Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, din Buzău. 

Unul dintre principalele motive pentru care există un teren atât de fertil pentru manipulare pleacă din felul în care a fost construit sistemul de educație românesc. Dar așa cum multe probleme pornesc din sala de clasă, tot de acolo pot veni și soluțiile. Citiți mai jos un interviu despre mistificarea istoriei, despre adevăratele lecții ale trecutului și despre cea mai mare greșeală a omenirii: aceea că nu învață din greșeli. 

Metamorfozele spectaculoase ale dacilor

Panorama: Având în vedere ce se întâmplă în societatea românească în ultima perioadă, care credeți că sunt părțile din istoria românilor la care mulți oameni au restanțe?

Dan Solcan: Cred că mulți oameni au restanțe serioase la istoria românilor în ansamblul său, nu doar la anumite părți ale ei – afirmație pe deplin valabilă și pentru istoria universală. Este adevărat, însă, că unele dintre aceste restanțe devin mai vizibile decât altele, întrucât țin de etape sau episoade „la modă” ale istoriei, cele care sunt speculate mai frecvent în plan politic și reluate în spațiul mediatic. Astăzi, câteva teme favorite ar fi, să zicem, dacii, perioada interbelică (mai ales anii ‘30), extremismul (legionarii și comuniștii), Al Doilea Război Mondial și Războiul Rece.

Panorama: Cum credeți că s-a ajuns la aceste confuzii grave, mistificări, neadevăruri pe care le întâlnim astăzi?

Dan Solcan: Sunt mai multe cauze. Una dintre ele este un sistem de educație de slabă calitate.

Apoi, s-a ajuns aici prin faptul că nouă, românilor, nu ne prea place să citim – peste 70% dintre români nu au citit nici măcar o carte de-a lungul unui an întreg (suntem pe ultimul loc în UE), deci e greu de presupus că lacunele școlii ar putea fi compensate de lecturile private. Dincolo de acestea, însă, s-a ajuns la aceste confuzii prin interesul unora sau altora de a politiza, cum spuneam, anumite subiecte ale istoriei noastre.

Hai să luăm un exemplu. Dacii, de pildă, au fost și rămân subiectul unor metamorfoze cu totul spectaculoase. Timp de un secol, școala latinistă i-a scos, pentru a nu „subția” sângele latin, considerat nobil, al poporului nostru, din ecuația etnogenezei. Pentru August Treboniu Laurian, de pildă, istoria românilor începea cu fondarea Romei, la 753 î.Hr (deci, după calendarul lui, azi am fi prin anul 2778…)

Au revenit în forță cu autori precum Nicolae Densușianu, pentru care dacii erau fondatorii civilizației umane! „Dacia preistorică”, lucrarea sa din 1913, lansează unele dintre cele mai fanteziste teze care vor circula apoi despre daci: strămoșii romanilor au plecat din Dacia, limba dacă și limba latină sunt dialecte ale aceleiași limbi etc. Dacii au fost la mare preț și pentru unii adepți ai mișcării legionare, inclusivi istorici precum P. P. Panaitescu, pentru a fi apoi trecuți într-o zonă de umbră în timpul stalinismului – prima parte a epocii Dej. Atunci, la modă erau slavii, din motive evidente, dacilor asupriți rămânându-le, totuși, ca soluție lupta de clasă împotriva romanilor asupritori.

Sigur, lista episoadelor istorice mistificate este lungă. Am insistat asupra dacilor și a „superputerilor” lor pentru a da un exemplu despre cum se poate face abuz de istorie, despre cum se poate crea, practic, o întreagă pseudo-istorie și despre cât de jos se poate coborî în direcția asta. De altfel, „dosarul dacic” este încă foarte actual, forțându-se permanent limitele imaginației. Tunelurile subterane, misterele Sarmizegetusei, dacii hrănindu-se cu aerul munților și fructele pădurilor, dacii și Piramidele… Există un nume pentru o astfel de abordare. L-a inventat, dacă nu mă înșel, Dan Alexe: dacopatie.

Cum au apărut „nostalgicii de context” în România

Panorama: Ce vă uimește cel mai tare atunci când vine vorba de felul în care o bună parte a societății își reprezintă astăzi trecutul?

Dan Solcan: Mă uimește lipsa de interes pentru adevăr. Deși poate n-ar trebui, atât timp cât sunt detectabile interesele din spate, interese care nu au nicio legătură cu obiectivitatea științifică. A le spune unor oameni că sunt speciali, că au o descendență specială, a-i mobiliza și înregimenta pentru o cauză „specială” etc. sunt strategii de manipulare care au fost utilizate masiv în trecutul recent, regimurile totalitare excelând la aceste capitole.

Și totuși, există destul de mulți oameni care au trăit în același regim și susțin opinia de mai sus. Am vorbit cu elevii mei despre asta, încercând să găsim explicații. Unii au fost de părere că acei oameni asociază comunismul cu copilăria sau cu tinerețea lor, transferând asupra lui farmecul acelor vârste trecute. Alții au nuanțat, spunând că predictibilitatea vieții în comunism, acea faimoasă „siguranță” (a mersului pe stradă, a locului de muncă etc.) poate fi, pentru unii, mult mai atractivă decât traiul într-o societate aflată într-o permanentă și foarte rapidă schimbare.

Un elev a susținut că, astăzi, diferența între generații este mai mare ca niciodată în istorie, tocmai din cauza acestei epoci a vitezei și a incertitudinii pe care o trăim în premieră. Dincolo de acestea, România a fost condusă atât de rău în ultimii 35 de ani, încât au apărut așa-numiții nostalgici de context, cei care ajung să (re)valorizeze comunismul prin comparație cu figurile politice postdecembriste. În fine, mai există, probabil, o explicație, simplă și tragică: pentru mulți oameni, libertatea nu este o valoare atât de importantă. Ea nu poate contrabalansa, în orice caz, importanța unor elemente care țin de securitatea imediată și de siguranța materială.

Ce ar putea dicta azi mersul istoriei

Panorama: Știm că istoria are tendința de a se repeta. Cu ce evenimente trecute seamănă ceea ce trăim astăzi?

Dan Solcan: Despre tendința istoriei de a se repeta există discuții interminabile, multe din ele sub semnul faimoasei afirmații a lui Santayana asupra riscului repetării trecutului. Sigur, unele evenimente de astăzi trimit la perioada interbelică, cu ascensiunea extremei drepte (în Europa, dar și în România), cu sucombarea unor democrații în fața dictaturilor și a regimurilor totalitare (în Europa, dar și în România), cu înghițirea teritoriilor ucrainene de către Rusia după Primul Război Mondial etc. Apoi, imaginile războiului din Ucraina pot trimite la al Doilea Război Mondial, în timp ce revenirea în discuție a pericolului nuclear evocă momente din Războiul Rece etc.

În ce mă privește, eu nu sunt capabil să detectez o ciclicitate propriu-zisă a istoriei, ci, cel mult, repetarea unor elemente și a unor greșeli, în contexte actuale sensibil diferite.

Panorama: Amos Oz vorbea într-un interviu despre vaccinul împotriva extremismului pe care l-am primit odată cu atrocitățile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cum vedeți dumneavoastră lucrurile astăzi?

Dan Solcan: Nu mai este eficient, chiar Amos Oz a spus-o în acel interviu: „frumosul cadou” oferit neintenționat de Hitler și Stalin omenirii, acel șoc în conștiința lumii care te împiedică să mai fii rasist, șovin, însetat de sânge etc., ei bine, acel șoc are termenul de valabilitate expirat.

El a funcționat pentru ceva mai mult de jumătate de secol, dar nu mai are forță asupra tinerelor generații, cele care nu au amintirea șocului. Sigur, elemente din acea teribilă lecție persistă încă în discursuri, în manuale, dar pare că oamenii nu învață decât pe pielea lor. Oz spune că, iată, lucrurile se întorc. Dar, interesant, nu le pune în legătură cu ciclicitatea istoriei, ci cu faptul că fanatismul, rasismul, ura, violența par să facă parte din natura umană.

Cum îi putem îndrepta pe copii spre adevăr? Misiunea unui profesor

Panorama: Cum le vorbiți astăzi copiilor despre marile greșeli ale omenirii? Cum reușiți să îi îndreptați înspre adevăr în era TikTok?

Dan Solcan: Cred că marea greșeală a omenirii este faptul de a fi construit o lume atât de vizibil strâmbă, nedreaptă. Lucrurile s-au schimbat mult în ultimele două-trei secole, dar, chiar și așa, societatea pe care am creat-o nu se potrivește cu reputația de Homo sapiens sapiens. Știm cu toții acea povestire-experiment: dacă lumea ar fi un sat cu 100 de locuitori, atunci… În plus, cum bine a zis un elev, o mare greșeală a omenirii este că nu învață din greșeli.

Unul din cursuri începea cu o secțiune numită: „De ce istoricii se contrazic tot timpul – Și de ce și tu vei face același lucru acest semestru”. Cultura aceasta a argumentării este bazată pe înțelegerea profundă a surselor, pe posibilitatea de a analiza și a compara, de a exprima puncte de vedere asupra valorii surselor istorice. Practic, elevul ajunge, la capătul procesului, nu doar „să știe istorie”, ci mai ales să gândească precum un istoric. Dobândirea gândirii istorice devine scopul organizator al întregii activități de la această disciplină.

Astfel de abordări sunt greu de realizat chiar și într-un context receptiv la ele, pentru că trebuie să urnească inerții majore de sistem. La noi, acest gen de abordare este deocamdată greu de imaginat. Și totuși, îndreptarea copiilor spre adevăr, în domeniul istoriei, presupune o astfel de abordare. În lipsa altor soluții, putem face pași mai mici, sperând că, la un moment dat, acumulările cantitative vor schimba calitatea.

Cum să regândim triunghiul elevi-părinți-școală

Panorama: Dincolo de lecțiile la clasă, de ce mai au nevoie elevii pentru a-și cultiva gândirea critică, discernământul? Dar părinții lor?

Dan Solcan: De lectură și de alte activități pe care să le facă în afara orelor clasice sau, de ce nu?, în afara orelor. Au început să apară opționale noi, facem cu ei teatru, public speaking, debate, am pus pe roate un studio media foarte modern, construim argumente, ne ciondănim, ne dăm feedback, petrecem weekendurile împreună (sau o bună parte a lor). Lucrez acum la un curs de dezvoltare a gândirii critice prin educație vizuală și artă, este cea mai recentă provocare a mea. E clar că trebuie să umplem golurile și să schimbăm aerul unui sistem de prea multă vreme învechit.

Cât despre părinți, soluția la care mă pot gândi este cea a apropierii de școală. În Occident, în școlile bune, există programe de dezvoltare a abilităților personale (UPRIGHT, de pildă) în care triunghiul elevi-părinți-școală chiar funcționează, părinții fiind foarte prezenți în activitățile propuse de școală. Nu este ușor, e o muncă ce presupune regândirea viziunii școlii și o mare disponibilitate din partea părinților, dar rezultatele justifică aceste eforturi.

Pentru că ați pomenit de gândire critică și discernământ, fac o ultimă precizare. Am participat de curând, alături de colegii din MERITO, la Dare to Learn, un eveniment care a reunit la București pe cei mai de seamă cercetători din lume în domeniul educației. O idee împărtășită de toți a fost aceea că a te împotrivi progresului tehnic e întotdeauna o reacție păguboasă. Internetul și inteligența artificială trebuie văzute ca fiind niște instrumente pe care e nevoie să înveți să le folosești cu discernământ, nu niște dușmani de învins.

La finalul evenimentului, unul dintre conferențiari, un futurolog, a spus: „Gândiți-vă că este posibil să se fi născut deja omul care va trăi 200 de ani”. Nu știu dacă a avut intenția să exagereze pentru a șoca, dar mesajul era limpede. Mersul istoriei este mai accelerat ca niciodată, evoluția societății este mai impredictibilă ca niciodată, trebuie să fim capabili să ne adaptăm unor schimbări dramatice care vor afecta indivizi, familii și comunități largi. Domeniul educației nu va fi scutit de aceste schimbări: atât rolul profesorului, cât și rolul elevului se vor modifica, probabil într-un sens major. Trebuie să fim capabili și unii, și alții să facem față noilor roluri.

Cine este Dan Solcan

Dan Solcan este profesor de istorie la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău. Este unul dintre fondatorii Clubului 3,14 – club „de facere și desfacere a ideilor” (2012) – și coordonatorul trupei de teatru „treivirgulăpaișpe” (din 2015). Este doctor în Științe Umaniste (Istorie) și Profesor MERITO 2017. A publicat în limba franceză volumul  „La piété chez Platon: Une lecture conjuguée de l’Euthyphron et de l’Apologie de Socrate”, Paris, l’Harmattan (Ouverture Philosophique), 2009.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș