Celălalt front

Vladimir și Volodîmîr. Din doi președinți de 1,70 metri înălțime, unul s-a făcut uriaș

Computer Hope Guy
Președintele ucrainean, Volodîmîr Zelenski, într-o imagine din 7 martie / sursa foto: Profimedia

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Primul lucru pe care ți-l arată, prin fereastra închisă, sunt străzile unui oraș sub asediu. Cât de curând, crede toată lumea, aici se va da o luptă decisivă pentru toată Europa

E noapte în Kiev, spune vocea răgușită pe care încă nu o vezi. Întoarce telefonul și camera e acoperită cu palma o secundă. Pe urmă, vezi cel mai celebru chip din lume din aceste momente. Neras, dar cu o barbă tunsă, cu cearcăne tot mai pronunțate și aceleași echipament tehnic kaki, Volodîmîr Zelenski ne plimbă, pentru prima dată în acest război, prin biroul administrației prezidențiale. „Știți cum se zice, lunea e zi grea. Pentru noi, fiecare zi e luni”. Când se așază la biroul său, pune telefonul jos și imaginea e comutată pe o cameră din fața lui. 

De la acest mesaj video (7 martie), înregistrările președintelui ucrainean devin mai regizate, cu camere și încadraturi diferite, un montaj minimal, text pregătit în fața lui. Din când în când, se mai filmează scurt și cu camera frontală a telefonului, pentru o vorbă directă și rapidă către popor.

„Invadatorii ruși nu ne pot cuceri. Nu au atâta putere. Nu au atâta spirit. Ei se bazează doar pe violență și teroare, doar pe arme, din care au multe. Dar invadatorii sunt incapabili de viață normală, în care oamenii să poată fi fericiți și să viseze. În orice loc străin a ajuns Rusia, visurile au devenit imposibile”, transmitea președintele ucrainean în noaptea de 12 spre 13 martie. Câteva ore mai târziu, 30 de rachete rusești loveau o unitate din vestul țării aflată la doar 20 de kilometri de granița cu Polonia.

După atâtea săptămâni în care vorbește de mai multe ori pe zi – cu ucrainenii, cu rușii, cu cetățenii lumii, în discursuri online în parlamente străine -, Volodîmîr Zelenski reușește încă să spună energic și convingător același lucru, dar de fiecare dată ușor altfel.

Vorbele lui inspiră în continuare încredere, demnitate și emoție. Oameni cel puțin geografic departe de acest război ies în stradă să-l susțină – au fost 30.000 de oameni în stradă doar la Berlin, duminică (13 martie). Cel puțin la fel de mulți oameni au umplut și Arena Națională din București, într-un concert caritabil pentru refugiați.

Pentru o țară ca România, în care statul ne vorbește ca un plutonier și pe timp de pace, în care, în plin război la graniță și spaime la nivelul întregii populații, se circulă pe surse un proiect de lege care vorbește despre încorporarea civililor și creează inutil panică, pentru o țară în care absența unui lider care să ne inspire și să ne liniștească s-a văzut clar în ultimele săptămâni – ei bine, pentru o țară ca a noastră, felul în care președintele ucrainean comunică în timp ce țara lui e bombardată de o armată mult mai puternică decât a sa este o lecție despre puterea cuvintelor

Cum a ajuns Volodîmîr Zelenski un lider atât de bun într-una din cele mai grave crize cu care s-a confruntat Europa în ultimele decenii? Ce face bine, ce are legătură cu cariera lui de actor și unde se oprește rolul? De cealaltă parte, cum arată propaganda de război rusă? O analizăm și pe aceasta și o plasăm în contextul ultimelor două decenii de comunicare ale lui Vladimir Putin. E foarte important, în aceste vremuri de emoție, să putem face un pas înapoi și să încercăm să înțelegem cum am ajuns aici.

Cel mai iubit dintre politicieni

Dacă intri azi pe Amazon.com și tastezi „Zelenski” și, într-o fereastră separată, „Putin”, iată cum arată primul ecran pentru fiecare dintre ele (în cazul căutării pentru Putin, am eliminat filtrul de cărți și filme):

 

Comunicarea e și ea un front de luptă, cu atât mai mult într-un război. 

Când armele sunt prea puține sau nu sunt destule, cum e experiența actuală a Ucrainei, lupta pe poveste, pe „narativ”  – cuvânt care încă nu există în limba română, dar care descrie perfect la ce ne referim aici – poate fi și ea extrem de eficientă. Aparent, am putea crede că e o luptă pe care Ucraina a câștigat-o deja. Cum e și cazul într-o situație atât de complicată precum e acest război, sunt nuanțe și în această discuție.

Ucraina conduce bătălia informațională, dar e prea devreme să spunem că a și câștigat-o, atrage atenția Oana Marinescu, consultant în comunicare strategică. Ea a făcut propria analiză a luptei pe narativ în acest război, într-un articol din rubrica Open Minds pe care îl puteți citi AICI.

Să nu uităm că istoria o scriu învingătorii, spune Marinescu pentru Panorama. Pare că e valabil și când bucăți de istorie sunt scrise și rescrise în timp real pe rețelele sociale.

„Este important cum se va termina războiul, ce anume din narativul oficial al Kremlinului va avea un impact nu doar la nivel regional, în Ucraina, în Rusia și în spațiul CSI (Comunitatea Statelor Independente, parte din fostele republici sovietice, n.r.), ci și la nivelul comunității internaționale”. – Oana Marinescu, consultant în comunicare strategică

Lupta pe povestea războiului

„Nu avem doar un război de cucerire a teritoriului Ucrainei, dublat de un război informațional, cibernetic și economic care depășește granițele statului invadat. Trăim un război al narativelor”, explică Oana Marinescu. Protagoniști nu sunt doar Zelenski și Putin, ci e o confruntare între Rusia și Occident, între lumea bazată pe valori, reguli, drept internațional și cea pe forță brută.

„Asistăm la o confruntare între forța dreptului și dreptul forței, care va reseta felul în care suntem organizați și funcționăm la nivel internațional”, spune experta.

Aici, Volodîmîr Zelenski ne-a convins pe toți că lupta e și a noastră. Ne-a convins pentru că experiența lui de actor l-a învățat cum să se folosească de puterea cuvântului și a televizorului, dar mai ales a ecranului telefonului mobil. 

Iar pe ucraineni i-a convins de absurdul rus, de sminteala unui discurs livrat de o țară care are o istorie tulbure cu propriii evrei și care s-a dus să „denazifice” un stat cu un președinte evreu. Ca să nu mai vorbim de versiunea în care „operațiunea specială” a Federației Ruse are scopul de „a menține pacea” sau că, în orice caz, „Rusia nu a atacat Ucraina”.

Volodîmîr și Vladimir, în oglindă în două momente-cheie

Pentru a pune în oglindă campaniile de comunicare, de propagandă de război ale ambelor părți, sunt două momente extrem de relevante în care trebuie să-i plasăm pe Volodîmîr Zelenski și Vladimir Putin unul în fața celuilalt: 

  • Începutul războiului

Acesta e momentul în care Vladimir Putin a anunțat începutul războiului:

Acesta e Volodîmîr Zelenski, la începutul războiului: 

Unde Vladimir Putin stă prins parcă în același birou în forma literei L de la care susținuse, cu două zile mai devreme, discursul prin care recunoștea independența republicilor autoproclamate din estul Ucrainei, Volodîmîr Zelenski e deja în mod „selfie”. Se filmează singur, vorbind direct cu omul de partea cealaltă a ecranului. 

  • O săptămână mai târziu, 3 martie

Președintele Zelenski stă o oră de vorbă cu jurnaliști străini rămași în Kiev:

Mesajele sunt când cu emoție (amintește că soldații ruși care i-au invadat țara și sunt uciși sau capturați sunt de vârsta fiicei lui), când cu umor (după ce i se spune că lumea îl aseamănă cu fostul premier britanic Winston Churchill, răspunde: „Cred că Churchill bea mai mult ca mine”) sau ironie (invitație pentru Vladimir Putin să vorbească direct cu el, dar de aproape, nu de la masa lungă – „De ce te temi?”). 

Zelenski critică Vestul că a venit cu armament și sancțiuni prea târziu, se adresează iar direct mamelor soldaților ruși, are discursul firesc de propagandă de război în care vorbește, ca de fiecare dată, despre eroism, țara mai presus de individ etc. Este o ofensivă de comunicare pe toate fronturile, pentru toate publicurile, ceva ce președintele ucrainean a făcut foarte abil în ultimele săptămâni.

În aceeași seară, după președintele Zelenski, iese iar președintele Putin, al cărui discurs  arată astfel: 

Liderul rus le zice oamenilor că totul merge conform planului, nu e război, e operațiune anti-genocid și de înlăturare a nazismului, iar familiile soldaților răniți sau morți primesc bani.

Între cele două momente, 24 februarie și 3 martie, dar și până acum, Vladimir Putin a comunicat fie de la același birou de la Kremlin, fie de la una dintre celebrele lui mese uriașe pentru care e ironizat atât de mult pe Internet, după cum o arată și galeria foto de mai jos (sursa imaginilor: Profimedia):

S-au remarcat,în ultimele zile, aceste oportunități de imagine în care, aflat în preajma unor femei tinere, mesele generatoare de glume pe Internet nu mai sunt necesare și regulile de distanțare dispar brusc:

De cealaltă parte, Volodîmîr Zelenski a continuat videourile cu telefonul din buncăre, de pe străzile pustii ale Kievului (AICI și AICI), a adus jurnaliști străini în buncăr, să stea de vorbă pe holuri. Când a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE, a semnat-o în buncăr, cu saci de nisip în fundal. Discursurile lui televizate sau în ședințele unor parlamente străine au făcut deja mai mulți translatori să plângă. 

Când ministrul său al Transporturilor era într-o videoconferință cu oficiali și birocrați europeni, a apărut și el în cadru, să-și îmbrățișeze ministrul și să le mulțumească europenilor pentru ajutor.

Pe 13 martie, s-a dus pe jos la un spital din Kiev, pentru a decora militari răniți.

În statul agresor, discursurile lui Vladimir Putin, în care rescrie istoria și ascunde prezentul, sunt din ce în ce mai îngrijorătoare, pentru că descriu imaginea unui lider aparent din ce în ce mai irațional. 

Poate fi și acesta un rol jucat de ochii Occidentului, după cum atrăgea atenția Mark Galeotti, fin cunoscător al spațiului rusesc, într-o carte din 2019:

„Ne putem întreba pe bună dreptate în ce măsură gesturile de macho ale lui Putin sunt dovada nu neapărat a unui mascul alpha în putere, ci a unui lider care vrea să-și mascheze astfel lipsa de încredere sau de putere. Nu înseamnă că e un laș, ci că e un actor rațional, chiar precaut. Gesturile lui agresive și discursul bombastic tind să fie bine gândite și calibrate”, scria Galeotti atunci.

Putin are o aversiune la risc pe care Occidentul pare să n-o perceapă corect, alegând să accepte mai ușor imaginea de „aventurier macho”, mai explica analistul. „Acasă, pozează în șeful sever („tough love”, n.r.) și atent la detalii. În afara granițelor, se prezintă drept un aventurier relaxat, un băiat rău cu care nu vrei să ai de-a face pentru că e prea imprevizibil și hotărât. În realitate, însă, e precaut și are o aversiune la risc”. 

„Războiul pe legitimitate”

„Principala linie de demarcație pentru care cele două țări s-au bătut la nivel de narativ este cea dintre „agresor” și „agresat”. Acesta este războiul pentru legitimitate”, explică experta în comunicare strategică Oana Marinescu. 

„Într-un mod întortocheat, discursul lui Putin prin care a dat undă verde invaziei a definit Ucraina ca un stat agresor. Mulți observatori au remarcat siluirea logicii și a realității în această argumentație. Sunt de acord. Ceea ce face însă Putin foarte bine este manipularea temelor forte ale propagandei sovietice și post-sovietice, cu un impact puternic asupra propriului său popor, care nu prea are acces la surse alternative de informație, și cu un risc potențial de compromitere a ordinii internaționale, dacă narativul său se impune”. – Oana Marinescu

Al doilea câmp de luptă, mai spune Oana Marinescu, ține de moralul cetățenilor, nu doar cei din Rusia și Ucraina, ci și de moralul cetățenilor din alte țări: „Atât în război, cât și pe timp de pace, statele care înțeleg complexitatea promovării intereselor proprii pe plan internațional au ca obiectiv influențarea opiniei publice din alte țări”.

În război, propaganda e mai importantă ca niciodată, la fel și selectarea atentă a informațiilor comunicate, „atenția cu care sunt construite mesajele, pentru a-i aduce pe cetățeni în narativul oficial, pentru a le ridica moralul, pentru a-i ține aproape, pentru a motiva oamenii să acționeze într-un anumit fel”, arată consultanta.

Pe acest plan, crede ea, Ucraina și Rusia își împart victoriile, tocmai pentru că lucrează cu instrumente diferite când vine vorba de controlul populației.

Ce e interesant de observat e felul în care, motivați de președintele lor, ucrainenii devin ei înșiși comunicatori, îl completează pe Zelenski, îl critică pe Putin, sunt activiști în fața lumii, emisari în Rusia. „Sunt impresionante mărturiile oamenilor care spun chiar că frica este cea care i-a făcut să iasă la luptă. Aici este una din marile înfrângeri ale lui Putin”, comentează Oana Marinescu.

Chiar și noi, jurnaliștii români, primim zilnic pe WhatsApp sau alte canale online rezumate ale situației transmise de Ambasada Ucrainei de la București. Mai nou, dintr-un document Word cu o curatorie uneori haotică a principalelor declarații și informații transmise de statul ucrainean în fiecare zi, primim PDF-uri din ce în ce mai bine formatate, cu fotografii de război și o linie de comunicare tot mai coerentă cu eforturile de la Kiev.

Cum a ajuns Zelenski omul cu care ne începem și ne încheiem fiecare zi

Și pentru că totul în acest război se înscrie în metafora lui David și Goliat, faptul că Ucraina, sub președintele Zelenski, a reușit să fie vocea care ne spune ce să credem și cum să ne uităm la ce se întâmplă, în ciuda confruntării cu o mașinărie de propagandă mult mai rodată și mai mare, e o reușită care va fi analizată și despicată de experți mulți ani de acum încolo.

Transformarea lui Zelenski în erou mondial nu e un calcul izvorât din pur orgoliu mesianic: a fost o strategie de supraviețuire politică și personală.

„La nivel de discurs, Zelenski este foarte bun. În primul rând, comunică foarte mult, setează agenda, anunță lucruri. Dacă te uiți pe conturile lui de social media, ai senzația că orice face iese în public – deși dacă știi câte ceva din cum funcționează comunicarea diplomatică, știi și că de fapt pe canalele diplomatice se discută mai mult decât ce vedem în public. Pentru opinia publică din afara țării, gândiți-vă numai de câte ori nu v-ați trezit la prima oră verificând dacă Zelenski mai e pe baricade”. – Oana Marinescu

S-a viralizat o glumă pe Internet zilele trecute, care descrie perfect rolul președintelui ucrainean în lume și în rutinele noastre de zi cu zi:


Traducere: „Rutina de dimineață: 1. Te trezești. 2. Verifici ce face Zelenski. 3. Îți bei cafeaua.”

„Ei bine, pentru opinia publică și pentru liderii din afara Ucrainei el întărește constant mesajul că nu e ca alți șefi de stat atacați de Putin și că nu cedează. Opinia publică din statele democratice își consolidează astfel sprijinul pentru el și pentru acțiunile de susținere a lui, iar liderii din aceste țări își reajustează constant pozițiile”, mai spune Oana Marinescu.

Un alt lucru de remarcat la comunicarea lui Volodîmîr Zelenski e ce spune, felul în care abordează teme foarte diverse și le croiește pe publicurile lui țintă – că sunt ucrainenii de rând, cei care luptă împotriva rușilor, lideri străini, cetățeni ai altor țări, cetățeni ruși, Rusia ca inamic invadator. 

„Aici are o abordare complexă. Nu știu cât o face instinctiv, cât calculat, dar joacă bine. Uitați-vă la mesajele transmise liderilor occidentali: ba îi ceartă că nu îi dau tot ce cere el, ba le mulțumește într-un mod emoționant. În condiții normale, unele din excesele de comunicare ale lui Zelenski ar fi fost sancționate diplomatic”, explică aceeași consultantă de comunicare strategică, în interviul pentru Panorama.

Cât e rol și cât e leadership la Zelenski?

Există două suprasimplificări legate de liderii acestui război: prima dintre ele sugerează că Volodîmîr Zelenski e un comunicator de război atât de eficient pentru că e actor – ca să nu mai zicem că e un actor celebru pentru rolul în care a jucat un președinte. A doua eroare de citire a situației e că Putin nu știe să folosească puterea imaginii cum o face Zelenski.

Le luăm pe rând. 

Orice act de comunicare publică implică și un rol, un joc teatral. E cu atât mai valabil pentru toate acțiunile care intră în sfera propagandei de război. 

Sigur că Zelenski are niște trăsături de bun comunicator și că parte din ele au fost dezvoltate de când era actor. Zelenski așa și-a cucerit electoratul: prin videouri naturale și umane. A fost în „selfie mode” și când juca rolul de președinte în serial, și când a candidat pentru funcția de președinte în viața reală. 

Dar nu aici e cheia.

„Părerea mea este că atâta vreme cât ne uităm la el ca la un actor, facem jocul Rusiei. Cred că Zelenski este un om inteligent, cu competențe de comunicare excepționale, care poată să se exprime coerent, chiar și în condiții de stres. Cu siguranță aceste competențe și le-a folosit și cultivat și ca actor, dar a-l vedea acum ca pe un simplu actor înseamnă să-i reduci importanța”, atrage atenția Oana Marinescu.

 Capacitatea lui Zelenski de a transmite simultan tărie de caracter și emoție, de a se arăta uman, dar ferm – aici stă succesul lui în comunicarea de război.

„Indiferent de ce și cum a fost, s-a transformat într-un lider excepțional, care acționează pe bază de valori, dovedește caracter și își admite umanitatea și limitele. Asta îi dă forță.”

E unul dintre aspectele prin care diferă fundamental de Vladimir Putin.

Ce transmite Putin

„Față de bogăția de emoții transmise de Zelenski, cu care oameni obișnuiți și lideri naționali rezonează în mod autentic, Putin lasă să transpară în intervențiile doar ură și resentimente. Te poți ralia la așa ceva? Nu, poți să te supui, să fugi, sau să lupți împotriva lui. În al doilea rând, viziunea lui Putin este din altă epocă, profund ruptă de realitate și revanșardă”, comentează Oana Marinescu.

Stilul acesta de comunicare nu a venit odată cu războiul din Ucraina. Era descris de reputata jurnalistă și scriitoare ruso-americană Masha Gessen, încă de la prima lui ceremonie de inaugurare ca președinte, în 2000: „o persoană care își execută toate gesturile publice într-o manieră mecanică și reticentă, transmițând simultan și cu fiecare pas reținere și agresiune extreme”.

„Pentru că Vladimir Putin a fost aruncat la putere direct din anonimat și pentru că își petrecuse întreaga viață de adult în interiorul unei instituții secrete și secretoase, a putut să aibă mai mult control asupra a ceea ce se știe despre el decât aproape orice alt politician modern – cu siguranță, mai mult decât orice politician occidental modern. Și-a creat propria mitologie. Mai mult decât e de regulă posibil pentru orice altă persoană, Vladimir Putin a comunicat lumii direct ce ar vrea să se știe despre el și cum ar vrea să fie văzut”. – Masha Gessen, „Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Vladimir Putin” (2012)

Aceeași filosofie și strategie de comunicare politică o aplică acum și în cazul războiului din Ucraina. Nu degeaba Vestul se chinuie să identifice acest război cu persoana lui Vladimir Putin – „războiul lui Putin”. 

Vladimir Putin și televizorul ca armă de dinainte de război

În același timp, e periculos să subestimăm capacitatea lui Vladimir Putin de a folosi televizorul ca o armă de propagandă extrem de eficientă. Face asta de prea mult timp – mai mult timp ca ucraineanul Zelenski, cu tot cu cariera de actor a acestuia. Diferența e că cei doi lideri fac lucruri complet diferite cu televizorul: unul vrea să cucerească inimi și să îmbărbăteze; celălalt vrea să controleze. 

Despre importanța televiziunii în Rusia a scris și jurnalistul și producătorul britanic cu origini rusești Peter Pomeranțev, într-una din cărțile sale, publicată în 2014, anul în care a început prima fază a războiului rus din Ucraina, odată cu anexarea Crimeei și sprijinirea separatiștilor din Donbas: 

„Într-o țară care se întinde pe nouă fusuri orare, are o șesime din suprafața pământului, televizorul e singura forță care poate uni, conduce și închega. Este mecanismul central al unui nou tip de autoritarism, mult mai subtil decât versiunile precedente, din secolul XX”. Peter Pomeranțev, „Nothing Is True and Everything Is Possible” (2014)

Primul lucru pe care l-a făcut Putin când a venit la putere, în 2000, scria tot Pomeranțev, a fost să preia controlul televiziunilor. Al doilea pas a fost să-și construiască personajul, astfel încât, în anii care aveau să vină, să poată oscila, după nevoi, între roluri și să poată „trece cu ușurința unui artist teatral printre rolurile lui de soldat, amant, vânător la bustul gol, om de afaceri, spion, țar, superman”.

Discursurile lui Putin despre o istorie alternativă, la care noi suntem atenți abia acum, se repetă în Rusia, în prime-time și în buclă, de ani de zile. 

Iată cum descria același Pomeranțev lupta rusă pe narativ în cartea din 2014:

„Chiar și când știi că toată justificarea pentru războiul președintelui e o invenție, chiar și când înțelegi că adevăratul motiv e să se creeze o poveste care să-l țină pe președinte atotputernic și să ne ajute să uităm că nu mai sunt bani. Minciunile se spun atât de des încât după un timp te trezești dând din cap, pentru că e greu să poți înțelege cum e posibil să mintă atât de mult și atât de nerușinat. O parte din tine simte că, dacă Ostankino (televiziunea publică, n.r.) poate minți atât de mult și nu se întâmplă nimic, nu înseamnă asta oare că acolo e adevărata putere, puterea de a decide ce e adevărat și ce nu?” – Peter Pomeranțev, „Nothing Is True and Everything Is Possible” (2014)

Când propaganda și realitatea din teren se vor întâlni sub ochii rușilor, contrastul va fi „cumplit de dur”, crede și Oana Marinescu. „Rușii care acum cred propaganda oficială vor fi profund traumatizați atunci când vor realiza ce au făcut soldații lor în Ucraina. Tot acest război este profund traumatizant la nivel uman, tocmai pentru spațiul rus pe care Putin se laudă că-l apără. Putin i-a pus pe ruși și bieloruși să lupte împotriva rudelor și prietenilor lor din Ucraina”.

Conștient de avantajul lui, ca vorbitor nativ de rusă și vedetă TV în Federația Rusă înainte de a fi președintele țării atacate de liderul de la Kremlin, Volodîmîr Zelenski vorbește des direct cu oamenii din Rusia. Face asta în speranța că versiunea lui despre ce se întâmplă va ajunge la ei și că mamele ruse își vor ține băieții acasă, după cum le-a cerut el în mai multe rânduri.

„Politica și puterea sunt doar o chestiune de percepție”

„E incredibil cât de multe dintre ambițiile externe ale lui Putin sunt psihologice, legate de conceptele de putere și forme de respect”, scria Mark Galeotti, în aceeași carte din 2019 în care analiza și strategia lui Putin de a părea imprevizibil în plan extern. 

Vladimir Putin nu vrea să dea timpul înapoi și să arunce Rusia în vremurile de glorie, fie sovietice, fie țariste. El se luptă cu noul rol al Rusiei în lume. Russia, scria Galeotti, e „o țară care e o mare putere doar în mintea sa. Din multe privințe, asta e și ideea: politica și puterea sunt doar o chestiune de percepție”. 

„Comportându-se ca și cum Rusia e o mare putere, Putin speră să-i convingă pe toți fie că e adevărat, fie că nu are sens să încerci să-l contrazici”, e interpretarea lui Galeotti, care oferă o metaforă ce rămâne valabilă și în războiul de azi.

„La 1,70 m înălțime, Putin are o statură sub medie. Dar, cu personajul lui din cale-afară de dur, încearcă să proiecteze o imagine impunătoare. Personajul pe care și l-a creat este fix asta, un act de teatralitate premeditată, ceea ce e valabil și în politica sa externă. Încearcă să ne facă să-i arătăm că-l respectăm, că vedem Rusia ca fiind în continuare importantă în lume, de parcă ar avea mai mult de 1,70 m înălțime. În spiritul acestei politici defensive, el apelează la tactici agresive, dar nu e începutul unei renașteri sovietice sau țariste, ci o ultimă încercare, una furioasă, un strigăt deznădăjduit în neant, de a refuza să accepte istoria, de a se preface că era unei superputeri ruse nu s-a încheiat”. – Mark Galeotti, „Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul” (2019)

Ce nu pare să conteze pentru nimeni în aceste zile e că, la fel ca Vladimir Putin, și Volodîmîr Zelenski are tot 1,70 m înălțime. Și totuși, vedem că, din doi lideri cu o înălțime sub medie, unul s-a transformat într-un uriaș în ochii lumii în această confruntare pe povestea războiului.

Sursă imagini: Profimedia, Parlamentul European


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

Redactor-șef Panorama.ro

E jurnalistă cu peste 15 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondentă la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    1
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x