Rambursarea anticipată | Metoda prin care ștergi ani din perioada creditului tău
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Rambursarea anticipată parțială este o metodă folosită în ultimul timp de tot mai mulți români care s-au încumetat să-și facă credit la bancă pentru a-și cumpăra o casă. Practic, se împrumută de mai mulți bani, pentru a da imediat o parte din ei înapoi băncii, ca să scurteze perioada creditului și, implicit, a dobânzilor și comisioanelor.
În continuarea campaniei Panorama „Educație de inflație”, Irina Chițu, analist financiar și country director Finzoom.ro, portal care compară produsele băncilor din România, ne explică motivele pentru care este bine să optăm pentru prima variantă și care sunt avantajele rambursării anticipate.
De la bun început, trebuie să înțelegem că rambursarea anticipată parțial se face doar în urma unei cereri din partea clientului. Chiar dacă putem rambursa anticipat orice sumă de bani, oricând, optându-se fie pentru reducerea perioadei, fie a ratei lunare, cel mai eficient este să reducem perioada creditului.
„O rambursare anticipată parțială are eficiență maximă dacă se face mai ales la începutul creditului”, explică Irina Chițu, indicând spre următorul exemplu.
Dacă, de pildă, accesăm un credit ipotecar de 250.000 de lei pe o perioadă de 20 de ani și facem o rambursare anticipată parțială de 30.000 de lei chiar a doua zi, perioada creditului scade cu patru ani și șase luni. Astfel, în loc de 20 de ani, plătim în 15 ani și patru luni un credit pe care l-am fi achitat în mod normal în 20 de ani. În plus, reușim să economisim, în acel interval, 84.820,45 de lei, bani ce ar fi reprezentat dobânzi și comisioane achitate către bancă.
În continuare, Irina Chițu explică, punct cu punct, cum funcționează procedura de rambursare anticipată parțială:
„La un credit, cel mai păgubos e timpul”
Panorama: De ce e indicat să facem rambursări anticipate atunci când luăm un credit?
Irina Chițu: La un credit, cel mai păgubos este timpul. Practic, pe o perioadă lungă de timp, se aplică dobândă la banii împrumutați, în fiecare lună. Dacă te împrumuți pe 30 de ani, atunci cu siguranță vei plăti cel puțin dublu față de cât ai împrumutat. Și asta doar pentru că se aplică dobândă pe o perioadă lungă de timp. Rambursarea anticipată este eficientă, pentru că ea reprezintă plata în avans a unei sume care se scade direct din soldul creditului, adică direct din ceea ce ai împrumutat. Nu se mai calculează dobânzi și comisioane, motiv pentru care, per total, îți scad costurile pentru întreg creditul.
Panorama: Cum ne decidem dacă să luăm o sumă mai mare sau mai mică din bancă pentru credit, în caz că ne permitem să facem o rambursare anticipată consistentă imediat după accesarea creditului?
Irina Chițu: Este important să ne facem corect calculele și să nu ne întindem mai mult decât ne permitem, pentru că vom avea de plătit dobânzi și comisioane către bancă multă vreme. Deci, pe lângă calcule corecte, e nevoie să căutăm o proprietate la un preț corect. La vânzare-cumpărare se face, de fapt, cea mai bună înțelegere. Trebuie să fie prețul cel mai bun.
Rambursarea anticipată se face la cerere
Panorama: La ce să fim atenți atunci când facem rambursări anticipate?
Irina Chițu: În primul rând, fiecare consumator trebuie să știe că e dreptul lui să facă plăți rambursate parțial oricând vrea și că poate să dea orice sumă are la dispoziție. Nimeni nu poate să-l îngrădească nici la sumă, nici la perioadă. Este dreptul lui să facă ori de câte ori vrea aceste rambursări anticipate. Și mai trebuie să știe că orice rambursare anticipată se face la cererea consumatorului, în scris, sau în aplicația băncii, dacă acele bănci au aplicații online.
Deci nu e suficient doar să pui mai mulți bani în contul de credit, banca nu poate să ia pentru tine o astfel de decizie. Trebuie să faci o cerere scrisă sau, după caz, să bifezi clar ce vrei să se întâmple cu acei bani în aplicația online.
Panorama: Reducem perioada creditului sau costul ratei?
Irina Chițu: Se poate opta fie pentru reducerea perioadei de creditare cu acei bani în plus, ori pentru scăderea ratei. În lege spune că e posibil să le alegi pe ambele, dar eu nu am văzut nicio bancă la care să poți să scazi și perioada creditului, și mărimea ratei. Însă, cea mai bună variantă este clar reducerea perioadei. Din motivele enumerate deja.
Panorama: Rambursarea anticipată este folosită mai frecvent în ultima perioadă? Ce ați remarcat?
Irina Chițu: În ultima perioadă, oamenii au devenit mai conștienți de puterea rambursării anticipate. Este drept că sunt și foarte mulți educatori financiari care vorbesc despre beneficiile acestui tip de rambursare. În plus, oamenii care au apelat la acest tip de rambursări au văzut pe propriul lor scadențar cum le scade perioada creditului.
Foarte multe persoane care au luat credit pe 30 de ani au reușit să îl achite în 10 ani cu ajutorul acestor rambursări anticipate. Atunci când văd că funcționează, prind curaj. Rambursarea anticipată funcționează ca și cum ai da un avans mai mare. Dacă iei un credit, e bine să nu aștepți să strângi sume mari. Orice sumă mică pe care o rambursezi anticipat îți scade costurile – și pe cele cu dobânda, și pe cele cu comisioanele.
Perioada se scade de la sfârșit, iar dobânda de la început
Panorama: Sunt totuși bănci care te îngrădesc în privința sumelor?
Irina Chițu: Înainte, băncile obișnuiau să le spună clienților să strângă măcar trei luni de rată. Nu au voie să facă asta. Legislația în vigoare spune clar că un consumator are dreptul oricând să ramburseze parțial sau total ce sumă vrea el. În cazul creditului ipotecar, de exemplu, comisionul de rambursare este zero, și e așa începând cu 2016.
Panorama: Ce temeri au cei care ar vrea să facă rambursare anticipată, dar nu recurg la ea?
Irina Chițu: Sunt persoane care se tem că prin aceste rambursări anticipate cu reducerea perioadei se reduce din perioada de dobândă fixă. Se gândesc: mă duc cu 5.000 de euro și îmi scade din perioada fixă? Mai bine nu mă duc. E important de reținut că nu este așa. Întotdeauna, perioada se scade de la sfârșit, dar dobânda se scade de la început, din următoarele rate pe care consumatorul le are de plătit.
Despre Irina Chițu:
Este analistă financiară, cu o experiență de 15 ani în domeniul educației financiar-bancare. Este directoarea Finzoom.ro, un portal care monitorizează şi analizează piaţa financiară, compară produsele băncilor din România (credite de consum si pentru locuinta, depozite, carduri, investiţii).
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.