Dansând cu maskirovka

În fiecare zi începe războiul în Ucraina. De ce bat americanii „tobele de luptă”

Computer Hope Guy
Vladimir Putin și Joe Biden, la summit-ul SUA-Rusia de la Geneva, din 2021. Foto: Profimedia

A trecut 16 februarie, trece și săptămâna, ba poate se încheie chiar și Jocurile Olimpice de la Beijing, iar războiul din Ucraina nu a început. Dar în același timp poate începe oricând. Oficialii din SUA, Marea Britanie și de la vârful NATO lansează aproape zilnic avertismente, pe un ton ultimativ, despre iminenta invazie a Rusiei în Ucraina. Iar asta nu de ieri, de azi, ci deja de câteva luni. Este acesta un joc? Într-o anumită măsură da, dar în cea mai mare măsură nu.

Este o strategie cât se poate de serioasă, pe care însă americanii și aliații lor nu au mai pus-o în aplicare într-un mod atât de concertat de mult timp (unii specialiști amintesc de criza rachetelor din Cuba, din 1962, când SUA a scos pe masă fotografii cu rachetele sovietice): să verse în public și să strige în gura mare, aproape în timp real, informațiile obținute de serviciile secrete despre planurile și intențiile unui adversar. Cu siguranță, au ratat ocazia să o facă în 2014, tot în cazul Ucrainei, iar acel moment probabil că îi bântuie și acum.

Rămâne de văzut dacă această strategie chiar va descuraja Kremlinul să ia decizia de a avansa cu invadarea Ucrainei, care a început, chiar dacă mulți par să fi uitat, încă din 2014, cu anexarea Peninsulei Crimeea și smulgerea Donbas-ului de sub controlul ucrainean. Cu siguranță însă, această strategie este o sabie cu dublu tăiș: poate reteza planurile războinice ale Moscovei, devoalându-le în fața tuturor, dar la fel de bine poate tăia și credibilitatea celor care o agită.


Citește aici mai multe despre situația din Ucraina și contextul regional:

Curiosul caz în care aderarea la NATO a părut negociabilă, preț de o noapte

De unde își ia Ucraina sprijin militar

Cu ce am ajutat Ucraina până acum

Funcționează sau nu sancțiunile rusești? Ce știm despre ce i se pregătește Moscovei

Vladimir Putin, între șantaj și obsesie. Ce se întâmplă, de fapt, la granițele Ucrainei


Context. Putin și jocurile sale de război, scoase de după perdea

Americanii au lansat primele dezvăluiri despre o posibilă invazie a Rusiei în Ucraina încă din decembrie 2021, când au fost publicate, pe surse, în presă, documente ale serviciilor secrete care anunțau planul Rusiei de a invada Ucraina la începutul anului 2022, cu ajutorul celor peste 100.000 de trupe rusești și armamente grele de război, comasate de-a lungul granițelor Ucrainei. De atunci, tobele de război au răsunat, în auzul tuturor, tot mai strident.

În ianuarie, Guvernul britanic a anunțat printr-un comunicat oficial un presupus plan al Kremlinului de a orchestra proteste la Kiev care să-l dărâme de la putere pe președintele Zelenski și să instaleze în locul său un lider pro-rus. La Washington, Casa Albă a anunțat oficial că Rusia plănuiește să trimită sabotori și provocatori în regiunile disputate din estul Ucrainei, pentru a crea pretextul necesar Kremlinului să își justifice o intervenție militară.

Oficialii americani au avertizat în februarie și că serviciile secrete rusești pregătesc o înscenare de propagandă, sub forma unui film regizat, care să conțină presupuse atrocități comise asupra unor etnici ruși din Ucraina, cu aspecte violente și cât se poate de grafice (cadavre, explozii, etc.), lucru care să justifice intervenția militară a Rusiei.

Rând pe rând, guvernele de la Washington și Londra au lansat anunțuri cât se poate de categorice, că un atac rusesc asupra Ucrainei este iminent. Oficialii s-au aventurat chiar să lanseze și o posibilă dată planificată de Kremlin, cea de miercuri, 16 februarie, sau să coreleze planificarea invaziei cu timeline-ul Jocurilor Olimpice de la Beijing care nu ar trebui deranjate cu un război, din respectul Rusiei pentru China. Toate aceste anunțuri au fost dublate de retragerea personalului diplomatic neesențial din Ucraina și apelurile către cetățenii americani sau britanici de a părăsi Ucraina, pentru că un atac ar fi iminent.

„Maskirovka” demascată. De ce e bine să dai alarma

Oricât de trivială ar părea comparația cu un joc de cărți a unei situații de război și a strategiilor puse în scenă de cele două mari puteri, SUA și Rusia, ea poate fi grăitoare. Pentru că strategia Vestului, în frunte cu SUA și Marea Britanie, poate fi asemănată cu dezvăluirea cărților de joc pe care Vladimir Putin le ține în mână sau se pregătește să le arunce în joc.

Nu înseamnă că aceste cărți de joc ale Rusiei sunt anulate, o dată ce sunt strigate în gura mare, de către ceilalți jucători. Înseamnă doar că ele își pierd puterea surprizei și valoarea de „bluff” (termen folosit în poker pentru a desemna generic păcălirea adversarului). Președintele Putin și aparatul său de dezinformare nu vor mai putea pune în aplicare aceste „cărți de joc”, apoi să susțină că nu le aparțin sau chiar că nu există, așa cum au făcut-o de atâtea ori în istoria recentă.

Ieșind din analogia jocului de cărți, Rusia și serviciile sale secrete au o îndelungă tradiție în folosirea unei întregi doctrine militare, numită „maskirovka” (de la mascare, deghizare, camuflare), prin care își folosesc capabilitățile militare și diplomatice pentru a-și păcăli adversarii sau pentru a crea situații înșelătoare, care să-i facă să pice în capcană și să creeze avantaje strategice Rusiei.

Mimarea puterii, mascarea vulnerabilităților, plasarea de momeli, deghizarea adevăratelor intenții fac parte din acest arsenal. Care în ultimii ani s-a tradus în teren prin campanii de dezinformare, atacuri cibernetice imposibil de atribuit direct Rusiei, implicarea vecină cu deturnarea unor campanii electorale din alte țări, inclusiv SUA, sau infiltrarea „omuleților verzi” în Crimeea și estul Ucrainei, în 2014.

Chiar dacă serviciile secrete occidentale și NATO aveau și atunci semnale și informații despre ce se întâmpla în teren, spre deosebire de ce se întâmplă acum au ales să nu le anunțe în public. Și, pentru mulți, acest lucru a echivalat cu faptul că nu au fost pregătite, că au fost prinse pe picior greșit și că au lăsat Rusia să profite. Acela a devenit un moment de turnură pentru modul în care aliații NATO tratează Rusia și acțiunile ei de „război hibrid” (acțiuni militare clasice combinate cu unele neconvenționale).

Acum, asistăm la o veritabilă fervoare a transparenței informațiilor strânse de serviciile secrete despre ce se întâmplă în jurul Ucrainei. „Nu este alarmism”, s-a justificat Anthony Blinken, secretarul de stat american. „Cel mai bun antidot la dezinformare este informarea și asta am încercat să facem, cât am putut de mult”, a mai explicat șeful diplomației americane.

Față de 2014, când doar cei „inițiați” (oficiali, militari, oameni din serviciile secrete) erau cu ochii pe toate mișcările din teren ale Rusiei și îi puneau cap la cap intențiile, în 2022 publicul din toată lumea află frânturi din arsenalul de mișcări războinice pe care Kremlinul ia în calcul să le pună în aplicare pentru destabilizarea definitivă a Ucrainei.

Problema nu mai poate fi ignorată sau uitată de nimeni, când toată lumea trăiește în tensiunea iminenței unui conflict militar cu potențial internațional.

Petrică și lupul. Până când poți să strigi război

Strategia vine însă la pachet și cu riscuri care se pot întoarce împotriva celor care joacă totul pe cartea demascării.

Și nu e vorba doar de tensiunea în care întreaga lume a ajuns să trăiască, așteptând cu sufletul la gură să vadă dacă azi a început războiul anunțat sau nu. O tensiune pe care până și oficialii ucraineni, în frunte cu președintele Zelenski, au ajuns să o dezavueze, cerând partenerilor occidentali să nu mai tragă atât de strident alarma războiului, pentru că dăunează economiei Ucrainei, dar și vieților unui popor care, totuși, trăiește deja de 8 ani în coasta unui război deschis în Donbas, în care au murit vreo 14.000 de ucraineni.

Principalul risc al acestei strategii este pierderea credibilității. Exact ca în basmul „Petrică și lupul”, există o limită până la care poți striga ceva, iar acel ceva să nu se întâmple. Mai ales când e vorba de „război” și nu tu controlezi butoanele declanșatoare, ci Kremlinul.

Prinși între nevoia de a demasca intențiile lui Vladimir Putin în Ucraina și a-și proteja sursele de informații secrete și metodele folosite pentru a le afla, americanii și britanicii nu pot dovedi „negru pe alb” că acuzațiile pe care le aduc Kremlinului sunt reale. Cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate dovedi vreodată, dincolo de orice dubiu, că ceva ce nu s-a întâmplat chiar urma să se întâmple. Mai ales când e vorba de informații secrete, a căror realitate se poate schimba sau anula de pe o zi pe alta.

Într-o perioadă în care autoritățile suferă de o lipsă acută de credibilitate în fața publicului și cu un istoric al declanșării unui război în Irak, fluturând în public informații false, SUA și Marea Britanie au o problemă. Pot fi crezute pe cuvânt până la un punct.

„În Irak, informațiile secrete au fost folosite și lansate chiar de la această tribună, pentru a porni un război. Acum, încercăm să oprim un război”, a încercat Jake Sullivan, consilierul de securitate națională al președintelui Joe Biden, să pună lucrurile în perspectiva corectă.

Totuși, e greu chiar și pentru unii jurnaliști din SUA să preia la nesfârșit semnalele de alarmă și acuzațiile la adresa Kremlinului, doar pentru că oficiali de la Casa Albă le clamează cu încredere, într-o conferință de presă. Recentul schimb de replici dintre jurnalistul veteran al Associated Press, Matt Lee, și purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, a devenit viral. Jurnalistul îi cere insistent oficialului ce dovezi există că ceea ce spune este real și îi trezește amintiri dureroase pentru administrația americană, cum ar fi vechea invazie a Irakului sau recenta promisiune că Afganistanul nu va fi abandonat.

Este o situație extrem de delicată, pe care Rusia și aparatul său de propagandă o exploatează din plin. Le vine mănușă să nege sau pur și simplu să își bată joc de-a dreptul de informațiile lansate de aliații NATO. Sau chiar să ceară în cor, ca orice jurnalist și om de bună credință, dovezi. Miercuri, pe 16 februarie, unii oficiali ruși au lansat o serie de declarații care ridiculizează Occidentul pentru presupusa alarmă falsă că războiul urma să înceapă în această zi.

Războaiele în Europa încep rareori miercurea”, a glumit ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, într-un interviu pentru Die Welt.

Să dovedești ceva ce nu s-a întâmplat sau că cineva doar a avut intenția să facă, dar nu a făcut – este cel mai adesea o misiune imposibilă. Chiar dacă ar putea să o facă, cu cât SUA sau Marea Britanie încearcă să se justifice și să explice mai multe, în spiritul transparenței, cu atât riscă să își demaște propriile resurse și atuuri din domeniul spionajului, adică exact acele instrumente care le-au ajutat să obțină informațiile respective în primul rând.

Dincolo de toate aceste avantaje și dezavantaje strategice, oricât de sceptic ai fi, nu poți să ignori un lucru: în jurul Ucrainei sunt comasate circa 130.000 de trupe și armamente grele ale Rusiei, lucru pe care nu îl poate nega nimeni, nici măcar Kremlinul. Ele nu se retrag, așa cum a susținut recent Rusia, ba chiar sporesc în efective.

Ca și în cazul stării vremii, nu întotdeauna plouă când anunță meteorologii. Dar când pe cer e plin de nori negri, șansele de ploaie sunt cât se poate de reale și de ridicate. Iar deocamdată în Ucraina, se pune mai degrabă problema nu dacă va ploua, ci mai ales când, unde și cu ce intensitate va lovi ploaia. O ploaie care, să nu uităm, bate în geamul Ucrainei deja de 8 ani, în Donbas.

Cu armata comasată în poziții de luptă asupra Ucrainei, Rusia poate să tot amâne momentul unui atac pe care îl poate lansa oricând dă ordinul decisiv Putin. Se poate adapta rapid când planurile îi sunt date pe față. De cealaltă parte, SUA și aliații săi nu pot juca la nesfârșit cartea expunerii intențiilor de război ale Kremlinului, dacă în paralel nu avansează în negocieri cu Rusia. Din simplul motiv că istoria a arătat că lui Vladimir Putin nu îi este rușine să acționeze, chiar și atunci când e demascat.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Andrei Luca Popescu

    S-a apucat de jurnalism crezând că prin scris poate schimba lucruri și oameni. În loc să se formeze la locul de muncă, a studiat jurnalismul la Universitatea București. După 16 ani de realizat reportaje, investigații, analize, opinii, la publicații precum Cotidianul, România Liberă, Gândul sau Europa Liberă, dar și la emisiunea de investigații a televiziunii Digi 24, nu mai e așa de convins, dar insistă. Are un masterat în relații internaționale privind soluționarea conflictelor, dar a absolvit și cursurile unui masterat de scenariu de film.


Urmărește firul poveștii
Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc