Indiferent ce stil și stare cauți, găsești aici: șase cărți cu care să-ți închei vara

Fie că e vreun cod de vijelii și vreme rea, că sunt temperaturi tropicale care ne țin închiși în casă pe parcursul zilei sau, pur și simplu, o zi banală și leneșă de vară, ce metodă mai bună de relaxare sau adăpost decât o carte bună, care să te țină atent și doritor de mai mult?

Cum ne e obiceiul, la Panorama, în recomandările noastre de vară, avem de toate: de la romane de aventură, la cărți despre productivitate și cum ne împăcăm cu timpul, și până la poezie și călătorii culinare. Am descris de ce ne-au plăcut nouă aceste cărți, ca să te ajutăm să te orientezi mai ușor în alegerile de lectură.

Dacă ai ratat recomandările anterioare pentru vara lui 2024, aici sunt sugestii de filme, iar aici, de seriale.

„Cât aur ascund aceste coline”, de C Pam Zhang

Cartea asta are o acțiune de film de Hollywood. Urmărește două fetițe de origine chineză  (Sam și Lucy), rămase orfane, care pleacă din California, prin vest, ca să găsească locul potrivit pentru rămășițele tatălui și, odată cu asta, un loc pe care să-l poată numi „acasă”.

Părinții, Ma și Ba, veniseră în California în goana după aur, care pălise între timp, dezgolind doar negrul cărbunelui și sărăcie lucie. E un roman plin de aventuri printre rivalități în familie, uneori de-a dreptul pline de cruzime, oase de bizoni și frica urmelor de tigri. 

Cartea abundă în descrieri bogate și adânci, în special prin ochii lui Lucy, care, cu inocența copilului, înăsprit însă de greutățile foametei, scanează atent de la chipurile membrilor familiei până la vastele coline al căror aur nu poate fi decât al celor născuți acolo, nu al imigranților. „Mai mult decât băutura și mai mult decât furia, fața lui Ba îi amintește că l-a văzut cândva plângând și că nu a îndrăznit să urce la el, trăsăturile îi erau într-atât de topite de durere, încât i-a fost teamă că mângâierea ei bine-intenționată i-ar fi topit carnea. Ar fi lăsat să vadă craniul de dedesubt”.

În cele din urmă, cartea poate fi văzută și ca o cartografie a durerii unei familii de imigranți chinezi care nu găsește în colonii un tărâm al făgăduinței, ci dimpotrivă, doar o luptă acerbă pentru supraviețuire, în care bucuria e doar o scurtă absență a unei dureri acute. Poți găsi cartea aici. (Dana Mischie)

„Do Nothing. How to Break Away from Overworking, Overdoing, and Underliving”, de Celeste Headlee

Știți senzația aia de vinovăție când ai „pierdut” o zi de weekend și n-ai făcut nimic cu ea? Nu? Doar eu? 

Celeste Headlee e expertă în asta. Fostă „dependentă” de iluzia productivității, Headlee, o jurnalistă americană, a studiat cum am ajuns să fim atât de obsedați „să facem ceva” și care e prețul pe care-l plătim pentru asta. Practic, e o carte despre cum am uitat să avem momente în care nu facem absolut nimic sau să facem lucruri fără vreo valoare adăugată, în afară de faptul că ne fac plăcere.

Am citit mult, în ultimii ani, despre productivitate și pervertirea relației noastre cu timpul. Sunt multe cărți bune pe tema asta (cred că cele 4.000 de săptămâni ale lui Oliver Burkeman au mai fost printre Recomandările Panorama). Însă cartea lui Headlee e poate un pic mai bună decât celelalte. Pentru că are un echilibru și o profunzime aparte. 

Autoarea reface drumul de la „timpul înseamnă bani”, motto-ul cu care ne apărăm azi în dezechilibrul muncă-viață personală, până la „banii înseamnă timp”, cum era concepția altor vremuri.

Mai ales de când cu era gig economy, cântărim altfel timpul. Dacă pentru bogații de odinioară banii însemnau că nu trebuie să muncească, cei de acum muncesc non-stop. S-a inversat paradigma, după cum arată Celeste Headlee în carte: cu cât câștigi mai bine, cu atât ai mai puțin timp. Iar oamenii care munceau cel mai mult pe vremuri, adică săracii, au acum cel mai mult timp liber (deși aici există niște nuanțe pe care nu le regăsim în carte).

Un alt aspect pe care Headlee îl analizează e cât de puternic a fost impactul muncii proratate (rata orară) asupra obsesiei pentru productivitate din rândul muncitorilor calificați. Odată ce știi cât valorează o oră de-ale tale, calculezi totul în funcție de asta. Dacă ești freelancer, de exemplu, un concediu e, în mintea ta, foarte scump, pentru că e egal cu prețul concediului efectiv (transport, cazare, cheltuieli etc) și banii pe care nu i-ai încasa în perioada vacanței. E o gândire toxică, da, dar lesne de înțeles.

Și pentru că e perioada concediilor, în care, în teorie, ar trebui să ne dăm voie să nu facem nimic, nu există un moment mai bun pentru a citi această carte. Se găsește aici sau aici .(Alina Mărculescu Matiș)

„A Cook’s Tour: Global Adventures in Extreme Cuisines”, de Anthony Bourdain

Premisa e banală și ar putea să fie lejer acum un canal de YouTube cu milioane de abonați: Anthony Bourdain călătorește prin toată lumea și încearcă toată mâncarea posibilă. Însă felul în care a reușit Bourdain să descrie călătoriile sale, locurile deosebite în care a ajuns și felurile de mâncare degustate, e unul inedit și care nu va putea fi replicat prea curând. 

Talentat și ca scriitor, și ca personalitate TV, Bourdain, care a murit în 2018, a fost un personaj unic, care ar putea scoate ceva entertaining și dintr-un meci de snooker. Fix asta face și în cartea asta. Cu carisma sa inegalabilă, cu umorul specific și cu o onestitate brutală, dar binevenită, Bourdain te ia cu el într-o adevărată aventură culinară, nefiltrată, în care explorează și restaurante de fine dining și mese simple la colțul străzii. Cartea se găsește aici. (Vlad Dumitrescu)

„Până nu se răcește cafeaua”, de Toshikazu Kawaguchi

Plimbându-te prin căldura sufocantă a unei zile de vară, ești în căutarea unui loc răcoros în care să îți petreci timpul. Destinația ta finală este o cafenea ascunsă printre străduțele înguste ale orașului, care a rămas neschimbată de mai bine de 100 de ani. Nu este o cafenea oarecare, ci una care vine împreună cu o legendă: aici poți călători în timp.

„Până nu se răcește cafeaua” îmbină patru povești captivante ale unor persoane care, motivate de diverse evenimente care le destructurează prezentul, doresc să dea peste cap linia temporală și să se întoarcă în trecut. Toate au la bază aceeași dorință umană de a schimba ceea ce nu mai poate fi modificat, dar care se fructifică în acceptarea trecutului și (re)ancorarea în prezent.

Aceste patru povești m-au sensibilizat și m-au făcut să mă gândesc la ce aș putea schimba și eu la trecutul meu. Fiecare dintre ele oferă o privire în lumea interioară delicată a acestor personaje care se confruntă cu evenimente precum despărțiri, pierderi și moarte, indispensabile experienței umane, explorând regretele și dorințele lor într-un mod care cu siguranță te va face să reflectezi asupra propriilor tale alegeri, dar care în final te vor lăsa cu un sentiment plăcut de împăcare.

Iar, dacă simți că nu te-ai săturat și că vrei mai mult, „Până nu se răcește cafeaua” face parte dintr-o serie cu alte patru cărți, sub același autor, traduse în română la editura Litera, în care sunt urmărite experiențele altor personaje cu aceeași cafenea magică și angajații atipici ai ei. Poți comanda cartea de aici. (Cristina Suliman)

„La marginea bună a corpului”, de Raluca Boantă

Plină de intimitate și de sinceritate, poezia Ralucăi este potrivită dacă vrei să simți că povestea ta are un loc și pe hârtie. În fiecare poem din acest volum, pare că este descrisă o experiență în care ne regăsim toți cei care am simțit că în calea valului de experiențe primul scut este corpul nostru. Corpul acesta, care pare uneori că  nu are o „margine bună”. Corpul care resimte și rău, și bun, și frumos, și dificil este tot al nostru, și Raluca Boantă ne aduce mai aproape de „marginea bună a corpului ei”. El face parte din toate experiențele noastre și face posibil să atingi și să fii atins. 

Volumul aduce în prim plan corpul nostru schimbător, care a fost acolo alături de fiecare dintre noi. În sentimentele greu de înțeles în oboseală, iubire eșuată sau ascunsă, corpurile interacționează pe mai multe planuri, atât extern, cât și intern.

Dacă vrei o lectură care să te sensibilizeze și să simți că o parte din tine este reprezentată prin versuri, deschide acest volum, ca să te bucuri de intimitatea reală pe care o oferă versurile scrise de Raluca Boantă. În formularea lui Alex Văsieș, de pe coperta a treia a cărții: „La marginea bună a corpului e cadoul pe care oricine merită să și-l facă”. De aici poți face rost de carte. (Ștefan Neagu) 

„Muzeul inocenței”, de Orhan Pamuk

Füsün îl iubește pe Kemal și Kemal o iubește pe Füsün, însă dragostea lor este imposibilă. Așa că se vizitează de sărbători, ca rude îndepărtate ce sunt, dar, în timp, Kemal strânge tot felul de obiecte care i-au aparținut lui Füsün – rujuri, cercei și altele, pe care le adună meticulos și le transformă într-un muzeu: Muzeul Inocenței.

Autorul este și el un personaj în carte, Orhan Bey, și îi oferă posibilitatea lui Kemal să aibă cuvântul de încheiere al romanului și să ne dea o explicație pentru ciudata pasiune:

„- Orhan Bey, v-am citit integral romanul Zăpada, a spus el. Nu agreez politica. De aceea, nu vă supărați că v-o spun, am făcut oarecare eforturi să-l duc până la capăt. Mi-a plăcut însă sfârșitul. Aș dori și eu să mă adresez direct cititorilor la finalul romanului, la fel ca personajul acelei cărți. Am acest drept? Când veți încheia cartea? (…) N-am să spun, ca personajul acela, că cititorii nu vor avea cum să te-nțeleagă de departe. Ba dimpotrivă, aș zice că cei care ne vor vizita muzeul și vor citi cartea dumneavoastră ne vor pricepe. Altceva am însă de spus. (…) Să știe toată lumea că am avut o viață nespus de fericită”.

După cum ne obișnuiește și din alte romane ale sale, Orhan Pamuk, dincolo de povestea de dragoste, cu toate suișurile și coborâșurile ei, zugrăvește cu măiestrie atmosfera Turciei anilor 1970, o țară în perpetuă transformare, într-un deceniu al revoltelor, dar și al modernizării. Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2006, iar operelele sale au fost traduse în peste 50 de limbi. 

Iar dacă vreți și un sfat de călătorie, nu doar de lectură, dacă ajungeți la Istanbul, Muzeul Inocenței chiar există și poate fi vizitat. E poate una dintre singurele inițiative în care un muzeu apare ca urmare a unei idei dintr-o carte și urmează cronologic toate momentele descrise în roman. Găsiți volumul aici. (Cristina Dobreanu)

Vrei și mai multe recomandări? 14 cărți ale unor scriitori contemporani care să te ajute să vezi România altfel

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș