Algoritmii și explozia cuvintelor virale: cum ne transformă rețelele sociale limbajul

Intrăm într-o nouă eră lingvistică, în care vocabularul nu mai evoluează doar prin interacțiunea dintre oameni, ci și sub influența directă a algoritmilor online.

Adam Aleksic este lingvist american și creatorul popularului cont de TikTok @etymologynerd, unde explică evoluția cuvintelor și fenomenele lingvistice, în videoclipuri care durează, de obicei, maximum un minut. 

Cercetător în lingvistică, Aleksic reușește să combine analiza academică cu observații culturale de finețe și reușește astfel să traducă fenomene complexe în explicații clare pentru publicul larg.

El și-a concentrat atenția asupra modului în care internetul și, mai ales, algoritmii din spatele platformelor sociale influențează felul în care vorbim și ne înțelegem unii pe alții. În noua sa carte, „Algospeak: How Social Media Is Transforming the Future of Language”, Aleksic explorează felul în care algoritmii modelează, cenzurează și chiar creează limbaj. 

Noul limbaj, o formă de rezistență în fața cenzurii online

Aleksic descrie „algospeak” ca pe un dialect născut direct din interacțiunea dintre oameni și algoritmii de moderare a conținutului. 

Platformele de social media precum TikTok, Instagram sau YouTube folosesc sisteme automate ca să detecteze și să limiteze răspândirea conținutului considerat „sensibil, dăunător sau neadecvat”. Sistemele sunt antrenate să recunoască anumite cuvinte-cheie și, în funcție de context, să reducă vizibilitatea postărilor sau să le elimine complet. 

Numai că oamenii au în mod natural „alergie” la cenzură și, la fel cum au făcut dintotdeauna pe parcursul istoriei, vor căuta mereu noi modalități de a o contracara.

Pentru a evita aceste filtre, utilizatorii obișnuiți dar mai ales influencerii, adică cei care depind financiar de cât de multă lume le vede conținutul, au început să înlocuiască termenii interziși cu variante deformate sau inventate cu totul.

Așa au apărut cuvinte precum unalive (n.r. neviu) în loc de „suicide” (n.r. sinucidere) sau seggs în loc de „sex”,  care păstrează sensul inițial, dar scapă de vigilența algoritmului. Alte exemple folosite la scară largă mai sunt folosirea emoji-ului de pepene pentru a face referire la Palestina sau a inițialelor „SA” în loc de sexual assault (n.r. agresiune sexuală).

Această adaptare este și o dovadă a creativității colective: comunități întregi colaborează involuntar la dezvoltarea unui vocabular paralel, creat special pentru a păcăli algoritmii.

Interesant este că acest limbaj criptat, deși creat pentru online, nu rămâne acolo. Aleksic observă cum termeni din „algospeak” ajung să fie folosiți și în conversațiile offline, mai ales în rândul tinerilor care petrec mult timp pe platformele sociale. Ceea a început ca o strategie de supraviețuire digitală devine, astfel, în timp, un soi de cod cultural comun. 

Trendurile online, noile motoare de popularizare a cuvintelor

Dincolo de dorința de a evita cenzura online, multe cuvinte devin „virale” și pentru că sunt împinse de la spate de algoritmii online.

Schimbarea semantică nu este un fenomen nou. În mod tradițional, aceste transformări se produceau lent, pe parcursul a zeci sau chiar sute de ani, influențate de factori culturali, geografici, sociali și politici. Adam Aleksic arată însă că, în era rețelelor sociale, algoritmii accelerează acest proces într-un ritm fără precedent.

Algoritmii platformelor de social media prioritizează conținutul vizual atrăgător și ușor de consumat, ceea ce face ca anumite reinterpretări estetice să fie promovate masiv. Odată ce câțiva creatori populari adoptă un anumit cuvânt (cum ar fi „rizz” sau „skibbidi”, de exemplu), algoritmii amplifică vizibilitatea acelor postări. 

Acest efect de amplificare creează un fel de bulgăre de zăpadă lingvistic: fiecare repostare, remix sau reinterpretare adaugă un strat nou de sens, uneori diferit de cel inițial. În doar câteva săptămâni, un cuvânt obscur sau un termen de nișă poate deveni omniprezent, folosit de milioane de oameni care nici măcar nu cunosc originile lui. În plus, natura competitivă a platformelor îi determină pe creatori să integreze termenul în cât mai multe contexte, forțându-l astfel să migreze dintr-un domeniu în altul.

Algoritmii favorizează formele ușor de replicat, iar acest lucru transformă limbajul într-un produs optimizat pentru distribuție. În loc să fie doar un mijloc de comunicare, cuvintele devin parte dintr-un pachet vizual, pregătit să fie redistribuit și eventual chiar monetizat.

Durata de viață a acestor cuvinte virale este, paradoxal, atât intensă, cât și extrem de scurtă. Algoritmii care le propulsează în primele zile sau săptămâni sunt aceiași care, odată cu apariția unui nou trend, le lasă rapid în urmă. Astfel, un termen care pare omniprezent într-un moment poate dispărea aproape complet din conversațiile online în doar câteva luni, fiind înlocuit de altul cu un potențial mai mare de engagement.

Emoji-urile, limbajul paralel al internetului

Aleksic arată că emoji-urile nu mai sunt doar elemente decorative în conversațiile online, ci au evoluat într-un adevărat limbaj paralel, cu reguli, nuanțe și convenții proprii. Inițial gândite ca o completare vizuală a textului, pentru a transmite emoții sau tonul mesajului, emoji-urile au început să fie folosite ca substitut direct pentru cuvinte sau expresii.

În unele contexte, un singur emoji poate transmite o idee complexă pentru exprimarea căreia ar fi fost nevoie, în mod tradițional, de mai multe cuvinte.

Acest limbaj vizual este, de multe ori, codificat în funcție de comunitatea care îl folosește. De exemplu, unele de emoji-uri cu fructe și legume sunt utilizate în mod universal pentru a face referire la părți ale corpului, iar 💀 („craniu”) a ajuns să înlocuiască expresia „I’m dead” (n.r. „am murit”), folosită ironic pentru a exprima că ceva este extrem de amuzant. 

În alte cazuri, combinațiile de emoji devin „fraze” în sine, greu de descifrat pentru cineva din afara grupului care le-a creat. Acest lucru transformă emoji-urile într-un fel de dialect digital, unde înțelegerea depinde de contextul cultural comun.

Dacă vorbim de emoji-uri, e de remarcat în România și folosirea în ultimii ani a emoji-ului cu o farfurie și un cuțit și o furculiță în comentariile de pe paginile influencerilor care fac reclamă la jocuri de noroc sau case de pariuri. 

Totul a făcut parte dintr-o campanie începută spontan de comunitatea din jurul influencerului Silviu Faiăr.  Ideea era că persoanele care promovează jocurile de noroc o fac din disperare după bani sau „de foame”, de aici și farfuriile. În timp, totul a culminat cu o campanie Salvați Copiii: un simplu emoji transmitea deja un principiu important, care vorbea despre pericolul jocurilor de noroc.

Algospeak, ca protest digital

Adam Aleksic vede algospeak nu doar ca pe o strategie tehnică de evitare a cenzurii, ci și ca pe o formă de protest digital. 

În esență, spune el, orice limbaj are mai multe funcții: comunicativă, identitară, expresivă, dar și contestatară. În mediul online, deformarea intenționată a unor cuvinte sau inventarea de termeni noi pentru a ocoli filtrele algoritmice devine un gest de rezistență împotriva controlului automatizat al comunicării. 

Aleksic propune și o extindere a definiției. Dacă inițial algospeak desemna strict limbajul criptat pentru evitarea moderării, el argumentează că, în realitate, orice cuvânt folosit online poate fi algospeak, pentru că fiecare termen circulă printr-un filtru algoritmic. Astfel, chiar și genul de conținut numit brain rot,  acele clipuri și meme supra-saturate de slang la modă, funcționează ca o critică ironică la adresa algoritmilor. Este o formă de „auto-parodie” culturală, care atrage atenția asupra absurdității și excesului de cuvinte „pe trend”.

Prin exagerarea sau ridiculizarea unui jargon impus de viralitate, utilizatorii devin conștienți de mecanismele care îl susțin. Brain rot este, în acest fel, un dublu comentariu, conform lui Aleksic: despre supraexpunerea lingvistică și despre faptul că fiecare cuvânt pe care îl scriem sau rostim online este monitorizat, stocat și evaluat de sisteme invizibile. Această conștientizare aduce în discuție ideea de „panopticon digital”, un mediu în care ne comportăm diferit pentru că știm că suntem observați permanent.

Articol editat de Raluca Ion