5 concluzii cu care rămânem după primele alegeri din 2024, în România și Europa

Mult prognozatul viraj european la dreapta s-a întâmplat, dar parcă rezultatele de la alegerile europarlamentare din iunie 2024 tot au surprins pe toată lumea. Cu scoruri foarte mari în mai multe țări, extrema dreaptă va fi o voce imposibil de ignorat în următoarea legislatură europeană. Pariul forțelor moderate de pe continent e acum că extremiștii nu știu să negocieze foarte bine și să se înțeleagă și cu alte partide, așa că elanul lor va mai fi temperat și de realitățile vieții politice.

Pe urmă, mai e și realitatea că ciclurile politice de la Bruxelles au viață scurtă. „Consecințele pe care le vedem acum trebuie să le estimăm pe șase luni-un an de zile, după care ne putem aștepta ca lucrurile să se schimbe”, spune, pentru Panorama, Doru Franțescu, director EU Matrix, expert român de la Bruxelles, cu o bogată experiență în monitorizarea Parlamentului European.

Până atunci, însă, intrăm într-o perioadă de conservatorism economic și politico-cultural în Europa, cu o agendă climatică mai temperată, cu politici de migrație mai dure și cu o revizuire a discuției despre „independența” producției europene.

În România, un partid care nici nu a existat la europarlamentarele trecute e pe locul al doilea. AUR a performat conform așteptărilor: bine la votul european, modest în plan local. Dacă adunăm însă la scorul AUR de la europarlamentare și pe cel obținut de SOS, partidul Dianei Șoșoacă, care intră în PE mai ales datorită diasporei, vedem că au mai mult de dublu față de USR, partidul care, la alegerile trecute, era simbolul progresismului pro-european și alegerea celor mai mulți români din afara țării.

În 2024, acest progresism în fașă acum cinci ani abia că mai dă semne de viață. REPER nu a reușit să treacă pragul, deși a avut unii dintre cei mai performanți europarlamentari. Iar soarta unor independenți ca Nicu Ștefănuță a fost decisă de o mână de voturi.

Și deși liderii coaliției de guvernare au repetat pe fiecare post TV, duminică seară, că România stă mult mai bine decât alte țări europene măturate de partide extremiste, adevărul e că, dincolo de mici excepții, alegerile locale și europarlamentare ne-au confirmat un peisaj politic dezolant. Opoziția înseamnă acum un AUR legitimat la urne și un USR care se luptă să mai fie relevant.

Cu tot cu Nicușor Dan devenit cap de afiș al unei politici în care te poți lua la trântă cu mașinăriile de partid, el nu e deloc reprezentativ pentru toată țara. Încă o dată, Bucureștiul nu e România.

VEZI AICI HARTĂ LIVE REZULTATE ALEGERI 2024

De la virajul european la dreapta, la cutremurul politic din Franța, la prețul politicilor climatice, soarta progresismului românesc și radiografia opoziției, iată, explicate, cinci concluzii de la alegerile locale și europarlamentare:

1. „Virează la dreapta”. Implicațiile rezultatelor din Europa

În spatele voturilor care au mers către partidele de dreapta, indiferent că vorbim de cele extremiste, radicale sau doar populiste, poate fi frustrare, nemulțumire, palmă dată sistemului sau, pur și simplu, senzația de abandon.

El crede că oamenii au fost lăsați fără prea multe opțiuni de partide mainstream,  tocmai pentru că acestea nu mai sunt credibile. 

„Adică, ești nemulțumit de un partid, în mod normal te duci la celălalt. Dar când toate partidele s-au aliniat pe centru și toate partidele seamănă între ele și nu ești mulțumit de starea lucrurilor, unde să te duci, cum să-ți manifești nemulțumirea? Te duci la nebuni, că poate nu o să-ți distrugă spitalul”, spune expertul.

Virajul spre dreapta al Europei e rezultatul unei combinații de contexte politice și economice. Aici, creșterea costului de trai și criza inflației, probleme aflate în vârful preocupărilor electoratului, au cântărit serios în decizia de vot și au avantajat inclusiv cea mai mare familie de centru-dreapta, cea a Popularilor Europeni (PPE), explică Doru Franțescu, expert în afaceri europene, directorul companiei de cercetare EU Matrix.

În situații de boom economic, de exemplu, cresc mai degrabă formațiunile de centru-stânga.

Ce vedem acum e impunerea unui conservatorism economic, în special în zona de competitivitate. După ce, în ultimii ani, odată cu războiul din Ucraina, Uniunea și-a reevaluat toate dependențele care se pot dovedi la fel de problematice precum cea de hidrocarburile rusești, acum am putea vedea o atenuare a trendului de a fi autonomi pe lanțurile de aprovizionare. 

Pentru că, după cum constatăm deja, internalizarea producției crește costurile, mai subliniază Doru Franțescu.

Dincolo de un curent de conservatorism economic, care pare să se afirme acum în Europa, de ce am văzut și ascensiunea dreptei radicale sau a extremiștilor de dreapta? 

Pentru că în unele țări, populația a fost mai preocupată de politicile mai conservatoare: economice, de mediu, dar și cultural-identitare. Asta explică victoriile dreptei – extremiste sau naționalist populiste – din țări ca Franța, Germania, Austria și, într-o măsură, și în Olanda.

Primele consecințe ale rezultatului alegerilor europene se vor vedea în zona migrației, spune expertul român. „Va fi un conservatorism cultural, prin excelență, care va domina agenda europeană la începutul mandatului următor”, dar „schimbările nu sunt atât de dramatice”. 

Datele actualizate de Politico în timp real AICI arată că marii perdanți ai acestui scrutin sunt Verzii și cei de la Renew, care au pierdut zeci de mandate față de reprezentarea din actuala legislatură. 

De cealaltă parte, grupul Identitate și Democrație (extremă dreaptă) a mai câștigat câteva mandate, iar numărul neafiliaților e de ordinul zecilor. Aceștia ar putea înclina balanța, fie asociindu-se cu un anumit grup, fie punând bețe în roate politicilor cu care nu sunt de acord.

Per total, totuși, PPE – grupul de centru-dreapta al Popularilor Europeni – rămâne cu cea mai mare reprezentare la nivelul Legislativului European.

„În Parlamentul European se va încerca, din nou, o mare coaliție care să țină extrema dreaptă la o parte, astfel încât, în termeni de politici publice, să nu se simtă această infuzie de radicalism. Problema este că nu pot să văd acum modul în care Parlamentul European și Uniunea Europeană, ca instituție, pot să lupte cu această formă de radicalism în imaginația publicului, cum pot ei să convingă oamenii că răspund într-un anumit fel acestui mesaj”, adaugă cercetătorul Andrei Tiut.

Și, cel mai important în acest context, e nevoie de prudență, iar deciziile trebuie cântărite bine înainte. „Cel puțin în cazul PPE, sper să nu mai facă greșelile pe care le-au făcut altădată, când l-au curtat foarte puternic pe Viktor Orban și când i-au acceptat tot felul de deviații, doar ca să aibă voturile sale în Parlamentul European. Dacă vor atrage dintre neafiliați, sper din toată inima că vor fi atrași cei care au o minimă compatibilitate”, conchide Tiut. 

În tot acest context, al virajului spre dreapta, e bine să ne uităm și la formațiunile considerate radicale de la noi din țară. Dacă până acum vorbeam doar de AUR, și-a făcut intrarea în scenă și SOS, partidul încropit de Diana Șoșoacă.

Grație voturilor din diaspora, formațiunea a reușit să treacă pragul electoral de 5% și își va trimite la Bruxelles doi europarlamentari – pe Diana Șoșoacă și Luis Lazarus.

De altfel, rezultatele arată că AUR și SOS au reușit să adune, împreună, aproape 30% din voturile românilor din străinătate la scrutinul europarlamentar, chiar dacă în țară pare că s-au canibalizat.

2. Șocul francez: alegeri după alegeri

În marile capitale ale lumii, rezultatele alegerilor au venit ca o undă de șoc. Poate cea mai mare criză este acum în Franța. Formațiunea de extremă dreapta Rassemblement National a câștigat alegerile în Franța. Drept urmare, președintele Emmanuel Macron a anunțat că va dizolva Parlamentul. Pentru că Rassemblement National, condus de Jordan Bardella, care are doar 28 de ani, dar o popularitate extrem de mare (e cel mai urmărit politician de pe TikTok, cu peste un milion de urmăritori), a obținut în jur de 32%, dublu față de formațiunea care reprezintă majoritatea prezidențială.

 „Am auzit cererea ta”, a spus președintele francez, referindu-se la solicitarea lui Bardella de a declanșa alegerile anticipate. Președintele a spus însă că „are încredere în capacitatea poporului francez de a lua decizia justă”, în contextul creșterii pericolului extremist. Însă pariul lui vine de pe o poziție de slăbiciune, iar Franța se îndreaptă astfel spre alegeri anticipate, care ar putea avea ca rezultat tocmai coabitarea președintelui cu un premier eurosceptic, reprezentând extrema dreaptă. 

A doua țară care tremură în fața avansului extremei drepte este Germania. Deși alegerile au fost câștigate de CDU, surpriza vine pentru locul al doilea: partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) a surclasat formațiunea socialistă (SPD), condusă de premierul Olaf Scholz, și a marcat „o victorie istorică”. De partea cealaltă, social-democrații lui Scholz au înregistrat cel mai slab scor electoral din ultimul secol. Coaliția aflată la guvernare este pusă astfel la încercare, fiindcă întrebarea este dacă va reuși să supraviețuiască.

În Austria, Partidul Libertății (FPÖ) a ieșit pe primul loc, iar în Italia, partidului Giorgiei Meloni și-a consolidat puterea. Pe de altă parte, în Belgia, care a organizat trei runde de alegeri – regionale, naționale, europarlamentare –  a câștigat dreapta, dar nu extrema dreaptă așa cum era anticipat. Partidul Vlaams Belang, cel care era dat în fruntea sondajelor în ultimele luni, s-a clasat pe locul al doilea.   

În fața rezultatelor care se configurează, Ursula von der Leyen, care candidează pentru un nou mandat la președinția Comisiei Europene, a subliniat, duminică seara, că rezultatele arată că Popularii Europeni (PPE) și-au asigurat cele mai multe locuri, dar le-a cerut aliaților politici să țină împreună piept partidelor extremiste.

„Centrul rezistă. Dar este adevărat că extremele de la stânga și de la dreapta au câștigat susținere, de aceea rezultatele vin cu o mare responsabilitate pentru partidele de la centru”, a spus ea. 

3. Polii progresiști: fuga lui Ștefănuță spre stânga, mai de succes decât adăpostirea REPER aproape de centru

Și dacă zilele de după alegeri sunt dominate de discuția despre extremism, își face loc, timid, o altă conversație: cea despre progresism.

Când vine vorba de politici progresiste asumate, oferta electorală din România nu e una mare. Progresismul de pe scena politică românească își găsește cu greu o casă, are mai degrabă mici locuri unde se adăpostește. La alegerile europarlamentare, am avut două astfel de adăposturi: REPER și Nicu Ștefănuță. Prestațiile lor au fost complet diferite.

Dacă REPER, partidul înființat de Dacian Cioloș și condus de foștii eurodeputați Dragoș Pîslaru și Ramona Strugariu, nu a reușit să atingă pragul electoral de 5% pentru partide și nu mai intră în Parlamentul European, Nicu Ștefănuță a trecut la mustață de 3% (pragul pentru independenți) și a câștigat un nou mandat la Bruxelles, de data asta singur, fără susținerea USR, ca în 2019.

Eșecul REPER a venit pentru că, deși au promovat politici progresiste pe partea socială, nu au mers până la capăt, iar din punct de vedere economic, sunt mai degrabă de dreapta, consideră Alexandru Volacu, directorul grupului de cercetare Bucharest Center for Political Theory și conferențiar universitar la Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București.

La cei la care a ajuns mesajul progresist social, el nu a avut efectul dorit, iar mulți s-au orientat către Ștefănuță, care vorbea inclusiv de locuințe sociale pentru tineri, dar și de criza climatică. „El s-a poziționat mai bine în zona asta a progresismului, a acoperit, de exemplu, și zona de mediu, care nu a fost deloc accentuată de REPER”, explică Volacu.

Ștefănuță a reușit pentru că a avut o campanie vizibilă, a fost prezent și în afara Bucureștiului, inclusiv cu afișe stradale, nu doar prin promovarea online. În plus, spune Volacu, l-a ajutat și că a candidat ca independent: „E o persoană pusă în fața electoratului. REPER e o entitate mai curând abstractă, mai ales că nu au avut neapărat o campanie în jurul imaginii lui Dacian Cioloș”.

Succesul lui Ștefănuță, chiar dacă unul remarcabil pentru un independent, nu ne arată neapărat că ar exista o masă critică de votanți progresiști. Până la urmă, împreună, REPER și Nicu Ștefănuță au făcut puțin peste 6%. Dacă adăugăm și alți posibili votanți progresiști care nu s-au prezentat la alegeri, am ajunge la un bazin undeva la 10%, iar în cel mai optimist scenariu, de 15%, în opinia specialistului.

4. No green, no deal: Prețul politic al tranziției verzi

Unul din perdanții alegerilor europarlamentare este grupul Verzilor, rămas cu doar 52 de locuri la Bruxelles, spre deosebire de 71, câte obținuse în 2019.

Deși în țările nordice, de exemplu, Verzii au reușit să-și mobilizeze electoratul, au ajuns totuși în această situație pentru că reprezentanții din Franța și Germania, motorul mișcării verzi în Parlamentul European, nu au reușit să capitalizeze voturile cetățenilor lor.

Mulți corelează acum înfrângerea formațiunii cu abandonul Green Deal, setul de politici prin care Comisia Europeană și-a propus ca UE să fie prima entitate care devine neutră din punct de vedere climatic. Și totul până în 2050. Ambițiosul proiect, cu un buget de 1.000 miliarde de euro alocat pe 10 ani, presupune, printre altele, regândirea surselor de creștere economică, introducerea de măsuri sustenabile în agricultură sau utilizarea de resurse regenerabile pentru producția de energie.

Aplicarea unor astfel de politici într-un ritm atât de accelerat presupune însă costuri pentru diverse categorii de cetățeni. Purtătorul de cuvânt al marelui câștigător la europarlamentare, PPE,  a declarat de altfel că propunerile Verzilor au fost „mult prea radicale și prea rapide pentru ca oamenii să le digere”.

De pildă, în prag de începere a campaniei electorale, mii de polonezi, majoritatea fermieri, au protestat față de acest pact european, pe care l-au numit „otrava verde”, cerând organizarea unui referendum pentru a decide dacă Green Deal poate fi respins.

Acum, că ecologiștii au pierdut, în privința pactului „nu ne așteptăm nici la o schimbare dramatică, ci mai degrabă la o temperare a acestei agende”, după cum explică Doru Franțescu. Astfel, față de anii precedenți, nu ne mai așteptăm la noi ținte pentru reducerea emisiilor sau la creșterea resurselor regenerabile în mixul energetic. Pentru că astfel de mișcări au fost promovate de majorități de centru-stânga în PE, care acum nu mai există.

„Legea privind refacerea naturii nu ar mai trece în noul Parlament”, adaugă Franțescu, cu referire la una dintre cele mai controversate legi din pachetul Green Deal, cu miză mare și pentru România. Actul adoptat în februarie 2024 stabilește pentru UE obiectivul de a-și reface cel puțin 20% din suprafețele terestre și maritime până în 2030 și toate ecosistemele degradate, până în 2050.

În mod ironic, Verzii europeni nu au fost decidenții pentru Green Deal, fiind prea mici, însă s-au asociat cu pactul, motiv pentru care acum ei sunt primii care decontează politic, urmați de social-democrați.

Totuși, acest rând de alegeri nu înseamnă că partidele ecologiste nu vor mai conta întreg mandatul, după cum ne mai atrage atenția directorul EU Matrix:

5. Cu ce rămânem după alegerile locale din România: problema opoziției

Ideea de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare le-a permis celor de la PSD și PNL să pună în mișcare un adevărat mamut electoral. La prima vedere, pare că au spulberat totul în cale, dacă ne uităm doar pe cifrele mari.

Datele din fundal, însă, oferă câteva alte concluzii interesante.

Opoziția din România este, într-adevăr, extrem de fragmentată. Dar nu e ca și cum de cealaltă parte, interesele se vor menține indiferent de moment, atrage atenția Barbu Mateescu. „În afară de eforturile de la această campanie, nici alianța PSD-PNL nu e funcțională. Deci putem să vorbim mai degrabă despre două partide solide în teritoriu și două mai micuțe. Dar, desigur, totul e colorat de faptul că alegerile locale au loc într-un singur tur. Și asta contează enorm”, arată sociologul.

Dacă tragem, însă, linie și gândim în perspectiva următoarelor alegeri, parlamentare și prezidențiale, atunci s-ar putea să ne dăm seama că „impactul simbolic al acestor alegeri e că opoziția nu e în AUR sau în USR, în formulele actuale”.

„Opoziția va veni fie din afară, cum ar fi Mircea Geoană, fie va veni de la AUR sau USR, dacă are loc o schimbare absolut consistentă. USR a făcut deja o schimbare în acest sens (n. red: demisia lui Cătălin Drulă)”, insistă Barbu Mateescu.

Cine a câștigat, așadar, și cine a pierdut de pe urma localelor?

Paradoxal, opoziția s-ar putea să fie, dacă punem lupa doar pe alegerile din 9 iunie, în interiorul coaliției.

„Marele câștigător, din punctul meu de vedere, ca imagine, în vederea prezidențialelor, este Nicolae Ciucă. Datorită scorului PNL de la Consiliile Județene. Care nu este imens, dar care profilează exact opoziția la PSD. Și, conform acestor alegeri, opoziția este PNL”, crede Barbu Mateescu. 

(Autori: Vlad Dumitrescu, Cristina Dobreanu, Ciprian Ioana, Alina Mărculescu Matiș, Dana Mischie)