Ultimul tren pentru a salva economia. Schița reformei fiscale de care are nevoie România, după alegeri
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
- Cheltuielile bugetare au scăpat de sub control în anul electoral 2024. Necesarul de finanțare al României, adică sumele împrumutate pentru acoperirea tuturor cheltuielilor planificate de Guvern și pentru refinanțarea datoriei publice, va fi unul record. În ultimii ani, stocul de datorie publică a crescut mai alert decât economia (PIB).
- Guvernul nu doar că întinde coarda deficitelor, dar amânarea deciziei politice cu privire la noile taxe și impozite contribuie la stresul decizional al firmelor. Acestea au început să amâne investițiile pentru a vedea cu ce surprize va veni Guvernul. Economia crește pe consum, datorie și investiții din bani europeni, în 2024, dar se confruntă cu riscuri majore la orizontul anului 2025.
- Alarmantă nu este neapărat suma absolută sau nivelul datoriei publice ca procent în PIB. Majoritatea statelor se împrumută pentru a-și finanța diverse cheltuieli bugetare. Ce ar trebui să ne îngrijoreze în România este lipsa de echilibru și disciplină fiscală de care guvernanții dau dovadă, an după an. Cu ocazia alegerilor parlamentare, ce vor avea loc pe 1 decembrie, partidele ar trebui să detalieze ce planuri de reformă fiscală au.
- România este țara excepțiilor, a scutirilor și a neputinței: bugetul statului „pierde” în 2024 venituri de peste 70 de miliarde de lei (4,2% din PIB) din aplicarea de scutiri, deduceri și facilități fiscale, cote reduse de impozitare, reguli diferențiate de calcul al impozitelor, taxelor și contribuțiilor aplicabile anumitor categorii de contribuabili. În același timp, pierde spre 10 miliarde de euro din evaziunea pe TVA.
- Reforma fiscală asumată prin PNRR vizează creșterea veniturilor colectate de ANAF, precum și reducerea evaziunii și fraudei pe TVA. Principalele angajamente urmăresc armonizarea veniturilor fiscale din România cu media UE, revizuirea principiilor privind impozitul pe proprietate, revizuirea regimului microîntreprinderilor și eliminarea distorsiunilor și lacunelor din sistemul fiscal, care permit contribuabililor să minimizeze obligațiile fiscale în domeniul impozitului pe venit, impozitului pe profit și al contribuțiilor sociale.
Preocupați să facă față politic unui super-an electoral cum este 2024, guvernanții au transformat 2024 în borna care consfințește traiul pe datorie al României în acest deceniu. Mai mult, Guvernul se arată pregătit să muște dintr-un măr posibil otrăvit: premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Finanțe Marcel Boloș negociază cu Comisia Europeană un acord de reducere a deficitului bugetar pe șapte ani, prin care să poată scădea deficitul cu câte 0,74% din PIB, în fiecare an, până să ajungă iar la pragul european de 3% din PIB, în 2031.
În paralel, România s-a angajat, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să realizeze o reformă fiscală în a doua parte a lui 2025, cu implementare din 2026.
„To do list”-ul României, când vine vorba de această reformă, constă în următoarele (click pe reformă, pentru a vedea în ce constă ea, pe scurt):
Reforma administrației fiscale și revizuirea cadrului fiscal vizează creșterea veniturilor colectate de ANAF cu cel puțin trei puncte procentuale din PIB, precum și reducerea așa-numitului GAP (decalajul de neîncasare) de TVA cu cel puțin cinci puncte procentuale, comparativ cu 2019. GAP-ul de TVA apare din evaziune, fraude, proceduri de insolvență, falimente, erori administrative.
Unul din pilonii revizuirii cadrului fiscal este menținerea competivității, prin cotele reduse de impozitare. Un altul este eliminarea privilegiilor, excepțiilor, regimurilor speciale (inclusiv cotele reduse de TVA) și ale portițelor de optimizare din sistemul fiscal, care îl fac inechitabil.
În România, structura fiscală este bazată în mare parte pe impozite de consum (TVA și accize) și mai puțin pe impozitarea profiturilor, veniturilor sau proprietăților. Echilibrarea structurii dintre veniturile din consum și veniturile fiscale recurente este un obiectiv al reformei, la fel ca apropierea veniturilor fiscale (26% din PIB) de media UE (aproape 37%).
Reforma impozitării proprietăților și construirea unui sistem informatic național, astfel încât proprietățile să fie evaluate la justa valoare. E o măsură menită să crească colectarea, inclusiv cea a veniturilor la bugetele locale. Creșterea taxelor de mediu este un alt capitol sensibil din PNRR, aici fiind vorba despre taxele pe recipiente din plastic, incinerarea gunoaielor, depozitarea materialelor și a deșeurilor din construcții sau cu privire la impozitarea clădirilor și mașinilor din perspectiva eficienței energetice, respectiv a emisiilor de CO2.
O măsură mult discutată este scăderea celebrului „prag” la microîntreprinderi, nivelul cifrei de afaceri de la care companiile mici plătesc impozit 1% sau 3% pe venit, în loc de impozit pe profit de 16%.
Dincolo de revizuirea cadrului fiscal, România trebuie să implementeze măsuri pentru combaterea evaziunii, inclusiv prin digitalizarea sistemului fiscal (și a ANAF) și utilizarea tehnologiilor pentru a urmări mai bine activitatea economică (programe precum SAF-T, e-Factura, e-Transport, etc.). În plus, România trebuie să își modernizeze sistemul vamal și să implementeze „vama electronică” pentru a reduce contrabanda și fenomenul sub-evaluării valorilor declarate în vamă. Premierul Marcel Ciolacu spune pentru Panorama.ro că este nevoie de o reformă fiscală, dar că efectele ei se vor vedea abia în anii următori.
În mod normal, reforma fiscală și necesitatea reducerii deficitului bugetar ar merge mână în mână. Deocamdată, nu e clar că aceasta e direcția în care ne îndreptăm, iar asta reiese din planurile coaliției de guvernare. Temerea este că Guvernul va alege mai degrabă o cârpeală fiscală, cu care doar vom bifa jaloanele din PNRR, pentru a lua în continuare banii europeni. În loc să rezolvăm o problemă structurală, de mare risc, a României.
Conform calendarului, România trebuie să trimită planul și măsurile de revenire în ținta de deficit de 3% din PIB până la 15 octombrie. CursDeGuvernare.ro a scris însă că Guvernul ar negocia acum o amânare a termenului pentru ianuarie 2025, astfel încât planul de ajustare fiscală să nu „strice” atmosfera ultimelor runde de alegeri.
Întrebat de Panorama despre aceste scenarii, premierul Marcel Ciolacu a evitat să răspundă dacă Guvernul a cerut Comisiei Europene o prelungire a termenului.
În schimb, el a spus că Guvernul are în vedere două abordări: ori planul pe șapte ani pe care îl solicită oficial România și care trebuie trimis Comisiei până pe 15 octombrie, ori un acord „pompieristic”, pe patru ani, pe care „unii” l-ar prefera și care ar forța o reducere mai rapidă a deficitului.
„Noi solicităm pe șapte ani. De fapt, acolo ce negociezi? Negociezi, în primul rând, graficul de scădere a deficitului și deficitul cu care intri în acest grafic. Ministrul Finanțelor a explicat că anii 2025-2026 sunt cei mai importanți pentru România în ceea ce privește investițiile, fiindcă avem componentele din PNRR și aproape 60% din infrastructura rutieră este cofinanțare din partea statului român. Ca ritmul de investiții de acum, de aproape 80 de miliarde de lei, să fie menținut, (trebuie, n.r.) să ajungem la 10%-12% din PIB pe investiții. Asta nu putem face dacă avem o curbă abruptă de reducere a deficitului”, a afirmat Ciolacu, răspunzând întrebării Panorama, la plecarea de la emisiunea HotSpot, realizată de HotNews,
Premierul continuă să susțină că în 2025 nu vor fi crescute taxele și impozitele și a spus că procedura pe reforma fiscală din PNRR vizează o regândire a sistemului fiscal în 2026, cu efecte pe termen mai lung. Adică încete.
„Nu pot să vin cu o reformă fiscală pe anul 2025. Părerea mea este că domnul ministru (Marcel Boloș, n.r.) trebuie să se ducă cu acest plan. Mai este altă abordare, una mai pompieristică și întotdeauna neasumată (…), în care nu răspund solicitării Comisiei, nu duci niciun plan, iar, automat, Comisia îți face un acord pe patru ani. Și cred că unii, ca să evite discuțiile (pe reformarea sistemului fiscal, n.r.), ar prefera acest lucru. Eu nu-l prefer. (…) Părerea mea, ca să nu fie taxe și impozite crescute, ar fi foarte corectă o reorganizare. Trebuie o reformă administrativă. Toate aceste lucruri și o reformă fiscală care au efect în anii următori”, ne-a mai spus premierul Marcel Ciolacu.
De unde plecăm: povară mare pe muncă și venituri fiscale de semi-paradis fiscal
Problema deficitelor României nu pare să se apropie în vreun fel de rezolvare. În mod logic, o dezbatere despre această reformă fiscală este oportunitatea perfectă pentru a discuta despre distribuția poverii fiscale din România și cum se poate reduce sustenabil și eficient deficitul bugetar. Vorbim despre sumele pe care statul trebuie să le împrumute anual pentru a acoperi cheltuielile antamate prin buget și pentru care nu sunt bani din taxe, impozite, contribuții de asigurări și restul cumulului de factori care compun viața economică a societății.
Acest deficit a ajuns o sursă de creștere economică (import de avuție din viitor și din afară, cuplat cu păstrarea unor sume mai mari în economie prin excepții și taxe mici) și, în același timp, o sursă de risc. Bunăstarea și stabilitatea financiară a României sunt din ce în ce mai mult legate de aceste deficite.
Concret, România a avut în 2023 venituri fiscale (impozite + contribuțiile de asigurări) de peste 26% din PIB, pe penultimul loc în UE. Doar Irlanda, paradis fiscal cu o rată de impozitare a profitului de 12,5%, are venituri fiscale în PIB sub noi.
Comparativ cu Bulgaria, stăm mai prost la colectare și când vine vorba de venituri bugetare totale, dar și de veniturile fiscale.
În același timp, România cheltuie constant cu salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii de natură socială undeva la 80% din toate veniturile fiscale și contribuțiile de asigurări care ajung în bugetul statului.
Problema nu constă în dimensiunea propriu-zisă a acestor cheltuieli (România e la coada UE când vine vorba de raportarea acestor tipuri de cheltuieli raportat la PIB), ci în valoarea mică a intrărilor. Guvernul dorește practic salarii, pensii și beneficii sociale similare cu cele din Vestul Europei, cu venituri fiscale și un nivel general al taxării asociate paradisurilor fiscale (Irlanda).
Pe de altă parte, o categorie la care România se situează peste media UE este cea a ponderii contribuțiilor de asigurări sociale în totalul veniturilor fiscale: 41%, față de 35% din PIB, media europeană. Pe baza acestui indicator, România se situează pe locul 5 în UE, după Cehia, Slovenia, Slovacia și .
Asta înseamnă că veniturile bugetare din România depind într-o proporție majoră de contribuțiile de asigurări sociale. Cu alte cuvinte, factorul muncă este „supraimpozitat”, din moment ce suportă o povară atât de mare. Dar nu impozitele sunt mari (10% pe venit), ci contribuțiile (25% asigurări sociale pentru pensii), care sunt și unul dintre motivele pentru care munca la negru/gri este atractivă din punct de vedere fiscal.
Dacă ne referim la impozite, România este un semi-paradis fiscal:
- 10% pe veniturile persoanelor fizice
- 8% pe dividende
- 10% pe câștigul de capital
- 16% pe profit
- 1% pe venitul microîntreprinderilor cu cifra de afaceri sub 60.000 euro și 3% pe venitul microîntreprinderilor cu cifra de afaceri sub 500.000 euro
- taxe foarte mici pe proprietăți.
Chiar Consiliul Fiscal subliniază în ultimul său raport anual că structura veniturilor bugetare în România este orientată preponderent spre impozite indirecte (TVA, accize) și contribuții de asigurări sociale. Însumate, acestea reprezintă 80% din veniturile fiscale ale României, care este pe locul 1 în UE, cu peste 13 puncte procentuale peste media europeană.
Estimările arată că bugetul statului „pierde” doar în 2024 venituri de peste 70 de miliarde de lei (4,2% din PIB) din aplicarea de scutiri, deduceri și facilități fiscale, cote reduse de impozitare (TVA de exemplu), reguli diferențiate de calcul al impozitelor, taxelor și contribuțiilor aplicabile anumitor categorii de contribuabili. În același timp, bugetul pierde spre 10 miliarde de euro, anual, din frauda pe TVA.
Amânarea corecției bugetare contribuie la stresul companiilor
În același timp, deși contribuțiile de asigurări sunt printre cele mai mari din Europa, ca urmare a mutării în 2017 a sarcinii fiscale aproape în totalitate pe umerii angajatului, sistemele de pensii și sănătate necesită an de an suplimentări bugetare, iar serviciile publice nu se pot compara din punct de vedere calitativ nici măcar cu cele din majoritatea țărilor din Europa Centrală.
Ponderea cheltuielilor cu asistența socială în totalul veniturilor bugetare (2023)
Sursa: Eurostat
În lipsa resurselor, a populismului politic și din cauza evaziunii – problemă pe care țările vecine au rezolvat-o prin digitalizare –, deficitul bugetar se umflă spre niveluri nesustenabile.
În replică, Guvernul vine cu tot felul de măsuri de ținere sub control a cheltuielilor, plus amnistii fiscale anuale pentru rău-platnici, din care cu greu recuperează ceva.
Faptul că executivul a tot amânat ajustarea chiar a ajuns motiv de incertitudine economică în rândul agenților economici. Sondajele Consiliului Investitorilor Străini (FIC) și ale Camerei de Comerț Româno-Germane (AHK) că intențiile de investiții ale companiilor străine active în România au tot scăzut în ultimele luni. În același timp, a crescut ponderea companiilor aflate în expectativă.
Mai mult, în lipsa unui plan de consolidare fiscală din partea noului Guvern ce va fi învestit după alegeri, România ar putea să se confrunte cu presiuni pe ratingul de țară din partea agențiilor internaționale.
De ce acordul negociat de Guvern cu Comisia Europeană riscă să fie un măr otrăvit
Conform cadrului fiscal european, România trebuie să aibă un plan de reducere a deficitului bugetar excesiv. Acordul pe care îl negociază Guvernul cu Comisia Europeană poate fi problematic pentru simplul fapt că cei șapte ani pe care și-i dorește Marcel Ciolacu sunt o perioadă extrem de îndelungată, în care pot să apară tot felul de crize externe de natură geopolitică, financiară, de sănătate publică, și așa mai departe, cu potențial să debalanseze și mai tare bugetul și să împingă România într-o criză economică și bugetară severă, cum s-a mai întâmplat în 2009-2010 și 2020.
Planul este evident convenabil pentru Guvern, care își va permite să continue abordarea populistă în administrarea țării, jucând cartea „România are nevoie de investiții”. O chestiune reală, dar abordată politicianist. De ce? Pentru că investițiile publice realizate cu fonduri exclusiv naționale, în 2024, ar trebui să fie de doar 39 miliarde de lei. Cu 3-4 miliarde sub cheltuielile cu dobânzile asociate datoriei publice.
Restul, până la 8%, chiar 12% din PIB, sunt investiții cu bani europeni și cofinanțări de la bugetul național.
Pe de altă parte, un ritm de reducere a deficitului de 0,74% pe an înseamnă că, de fapt, cheltuielile bugetare absolute nu se vor reduce neapărat, ci doar că deficitul va fi redus exclusiv prin creșterea PIB nominal în următorii ani și prin ținerea sub control a cheltuielilor. Asta se traduce în deficite imense pentru mulți ani, care vor necesita nu doar tot mai mulți bani aduși de afară și introduși în economie (un fel de printare de bani). În plus, ele creează un ciclu de inflație structurală și dobânzi mari pentru datoria publică și economie.
Un deficit anual de 4-6% din PIB în următorii ani înseamnă un impuls fiscal major, inflaționist. În același timp, în lipsa unor șocuri externe, investitorii vor fi într-adevăr mulțumiți să finanțeze în continuare România. Dar la așa deficite inflaționiste, banii vor fi împrumutați numai la dobânzi mari, în condițiile în care Guvernul României se împrumută deja la cele mai scumpe dobânzi din Europa, lucru care ridică inclusiv costurile de finanțare ale firmelor și ale românilor de rând.
De cealaltă parte, un element pozitiv al unui astfel de acord, cu condiția ca el să fie respectat, este faptul că ar asigura o predictibilitate fiscală (asociată cu taxare încă mică pentru companii) necesară dezvoltării pe termen mediu și lung a economiei, atragerii investițiilor private și implementării investițiilor publice. Această reducere întinsă pe șapte ani permite României să mențină o cofinanțare ridicată la investițiile care se fac și cu fonduri europene.
Fără îndatorare, guvernanții ar fi obligați să ia măsuri nepopulare
Soluția la ecuația bugetară nu este una simplă. Cea mai bună abordare era o scădere a deficitului din proprie inițiativă sau măcar ținerea lui sub control prin închiderea portițelor de optimizare fiscală. Cum calea aceasta nu mai este valabilă, soluțiile rămase disponibile sunt ori „tăierea în carne vie” (o reducere semnificativă a cheltuielilor, pe modelul din Argentina, ar produce recesiune), ori majorarea semnificativă a taxelor. Altfel, mai rămâne, vorba americanului, varianta „kicking the can down the road”. Adică să faci doar foarte puțin din ce ar trebui, sperând la reducerea miraculoasă a evaziunii în următorii .
Per total, cam asta arată și Guvernul că și-a propus să facă: să obțină, în negocierile cu Comisia, o reducere lentă a deficitului, cu măsuri modeste de îmbunătățire a colectării, dar care bifează și satisfac presiunile de la agențiile de rating, investitori și Comisia Europeană, precum și presiunile din societate, care, natural, este împotriva unor taxe mai mari sau a eliminării scutirilor, privilegiilor și excepțiilor.
Problema este că partidele sunt incapabile să-și țină sub control apetitul de cheltuieli și de promisiuni electorale. Asta face România tot mai dependentă de piețele externe și investitorii de afară pentru finanțare. Investitorii externi acoperă deja circa jumătate din necesarul brut de finanțare al Guvernului. Vor fi aceștia dispuși să finanțeze deficite de peste 3% din PIB pentru încă șapte ani? Depinde de foarte mulți factori. Ideea este că abordarea actuală este una ce arată o slabă gestiune a riscului, la nivel de stat.
România este o țară cu deficite bugetare perpetue și pentru că elitele românești fac parte din categoria celor „prădătoare”, conform clasificării realizate de politologii Daron Acemoglu și James A. Robinson, în cartea lor „De ce eșuează națiunile”. Aceștia fac o distincție vitală între societățile organizate pe un model extractiv, precum cele din America Latină, Europa de Est sau Africa, și societățile organizate în Occident pe un model incluziv, care se remarcă prin domnia legii și faptul că elitele nu vin la putere doar pentru a se îmbogăți.
România a avut în toată istoria sa o societate organizată după modelul extractiv. Asta a contribuit la menținerea decalajelor față de civilizația occidentală. În ultimii ani, în România, decalajele față de Occident au fost recuperate prin împrumuturi.
În al doilea rând, în România, în continuare, o parte substanțială din economie rămâne ținută la negru.
Asta înseamnă inclusiv o subestimare a PIB-ului. Nu vorbim doar despre piața muncii, unde circa o șesime din salarii sunt declarate „la minim” sau aproape de acest nivel.
Vorbim inclusiv despre comerțul nefiscalizat, preponderent rural, unde nu există voință politică anti-evaziune și nici alternativă: administrația nu poate scoate la lumină economia nefiscalizată din rural, pentru că nu are ce să îi ofere în compensație, la nivel programatic.
O altă parte semnificativă din evaziune provine din vămi și din faptul că valoarea bunurilor importate nu este declarată la justă valoare sau că beneficiarul este unul fictiv.
Un exemplu în acest sens e problema GAP-ul de TVA. Adică diferența dintre veniturile colectabile din TVA pe codul fiscal în vigoare și cele care ajung să fie colectate. Acest decalaj a tot crescut și a ajuns la 9 miliarde de euro în 2021. O sumă care, dacă ar fi fost colectată complet, ar fi înjumătățit deficitul bugetar din acel an, care s-a ridicat la 80 de miliarde de lei.
„Cum introduci un scanner la noi în port, a doua zi se strică. Se fac importuri, care se aduc în România, se vând, iar obligația importatorului ar fi să meargă la Fisc să declare că a importat atâta și că plătește TVA. Așa este sistemul în Uniunea Europeană”, spune pentru Panorama.ro Theodor Stolojan, fost premier și ministru de finanțe al României. „Ei, în România, sunt foarte mulți care nu o fac. Unii fac firme pe alte persoane, chiar persoane de 90 de ani, după care, după ce au făcut tranzacția comercială, firma dispare. Iar Fiscul se duce la persoana de 90 de ani și constată că ea nici nu știe. Sunt multe modalități prin care se produce această evaziune”, adaugă fostul lider liberal.
Cum ar putea să arate o reformă fiscală adevărată
Cadrul fiscal dintr-o țară stabilește, practic, pactul social dintre agenții economici, angajați și stat. Acum, în ciuda situației dificile din punct de vedere fiscal-bugetar, reprezentanții statului vin și spun că nu cresc taxele. Nici anul acesta și nici anul viitor. După care spun că impozitele pe locuințe, ca exemplu, sunt mici și că ele vor fi crescute.
Dincolo de 2024, într-un scenariu de Mare Coaliție, este greu de crezut că PNL va fi de acord cu cote progresive pe venit sau orice propuneri mai „radicale” ale PSD. Majorări de taxe și impozite s-ar putea face, însă pe TVA (19% cota standard în România, 21% este nivelul în UE), proprietăți, venit, precum și pe dividende și profit, excepție făcând probabil profitul reinvestit.
Theodor Stolojan, fost premier și ministru de finanțe, comentează, într-o conversație cu Panorama, că povara ridicată, de 25%, a contribuției de asigurări sociale pentru pensii ilustrează un dezechilibru unic existent în România, comparativ cu alte țări europene, reflectat de numărul de pensionari raportat la forța de muncă activă, care plătește efectiv contribuții de asigurări de pensii. În plus, în România, doar aproximativ 7 milioane de oameni plătesc contribuții de asigurări sociale de sănătate. Asta dintr-o populație asigurată de 19 milioane.
„Noi avem aici cel mai mare dezechilibru din Uniunea Europeană și asta se reflectă în această cotă de 25%, din care 4,75 puncte procentuale se duc la fondurile private de pensii (Pilon II). Și mai avem 10% pentru sănătate. Deci ce strigă toată lumea, să reducem povara fiscală pe muncă, se traduce în a reduce povara contribuțiilor de asigurări sociale pe muncă”, punctează Stolojan.
„Aici nu există loc de întors: ori creștem numărul de angajați care plătesc contribuție de asigurări sociale de pensii, ori (…), dacă nu putem, eliminăm posibilitățile de așa-zisă planificare fiscală, prin care se ocolește obligația de a plăti impozitele. Vorbim de mijloacele legale, prevăzute de lege. Bineînțeles, trebuie umblat și pe partea de cheltuieli. Nu se poate să avem risipa care este acum pe partea de cheltuieli”, adaugă fostul premier liberal.
Evaziunea fiscală ține bugetul găurit
În Codul Fiscal s-au făcut deja câteva modificări înspre eliminarea unor excepții fără sens (impozite zero pe venit în sectorul IT, unul cu cele mai mari salarii nete din România), dar, în același timp, există instanțe unde s-au introdus praguri de venituri de la care să se aplice alte excepții. Un exemplu este plata impozitului pe venit în construcții doar de către angajații cu salarii de peste 10.000 de lei brut.
În acest context, în care excepțiile abundă, evaziunea este atât de mare, iar bugetul statului are de recuperat creanțe în valoare de 175 de miliarde de lei, majorarea impozitelor sau introducerea principiului progresivității la taxarea veniturilor este absurdă, crede Stolojan, care punctează că toate excepțiile creează distorsiuni:
Potrivit acestuia, absolut toate excepțiile, precum scutirile de la plată sau cotele reduse de TVA, trebuie eliminate. Scutiri încă există pentru impozitul pe venit (10%) al angajaților din agricultură și construcții, iar Codul Fiscal este plin de anomalii. Ca exemplu, arată Stolojan, există pensionari care trec de pragul de 2.000 de euro pe lună pensie și care nu plătesc contribuții de asigurări medicale.
„Ce s-a făcut până acum pe locuințe și pe mașini scumpe este o caricatură. Să zici că proprietarul plătește impozit zero virgulă ceva la o locuință super luxoasă, care costă milioane de euro, arată modul nostru de a lucra în România, superficial, hai să ne facem că facem ceva”, a mai declarat Theodor Stolojan pentru Panorama.
Fără o reformă fiscală serioasă, România riscă să rămână în urmă
Dacă România nu reduce evaziunea și nu elimină risipa din anumite sectoare de cheltuieli, în următorii ani, riscul cel mai mare este al unei corecții realizate de piețe. Țara noastră depinde deja din ce în ce mai mult de piața externă, iar suma pentru acoperirea deficitului bugetar și pentru refinanțarea datoriei ajunsă la scadență, plus prefinanțarea pentru 2025, s-a tot umflat și se va îndrepta anul acesta spre 250 de miliarde de lei. O valoare record, echivalentă cu 50 de miliarde de euro.
Primul pas, crucial, este ca Guvernul să nu se blocheze în dialogul cu Comisia Europeană. Dacă acest lucru se întâmplă, iar piețele „miros” că UE este pregătită să întrerupă injecția de bani europeni, România riscă ori dobânzi enorme la împrumuturi, ori o corecție dureroasă, în care Guvernul va fi nevoit să strângă cureaua și să majoreze ad hoc taxele și impozitele, ceea ce va instala o recesiune severă.
A contribuit la acest material Ciprian Ioana
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
