Fitness-ul, dincolo de bulele active

La noi, faci sport ca să slăbești, nu ca să trăiești. De ce sunt românii codași în UE la făcut mișcare și cât ne costă asta

Computer Hope Guy
Bucureștenii participă la Bucharest Marathon, în octombrie 2022. Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea.

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Așa cum spune și gluma că cea mai bună legumă e porcul, așa și legătura românilor cu sportul: facem, dar doar din când în când. Suntem departe de țările nordice la capitolul sport cu regularitate, dar încercăm să importăm stilul de viață sănătos pe care îl vedem în Vest.

„Respirați!”, „Sus! Jos! Stăm în planșă trei respirații!”. De pe o scenă înconjurată de plante verzi, ca într-o junglă urbană, instrucțiunile profesorului de yoga sunt lansate scurt și clar către participanții la un maraton care a avut loc la finalul lunii martie.

În amorțeala dimineții ploioase de duminică, ce mai degrabă te-ar fi îndemnat la somn și nicidecum la mișcare, multe saltele sunt așezate în semicerc, în jurul unei scene improvizate. Totul, în mijlocul unei săli cu aer de început de secol XX. În acest decor, câteva zeci de perechi de mâini se ridică sincron și execută fidel indicațiile primite de pe scenă. Pe fundal, un tânăr cântă la handpan, un instrument muzical la care se cântă folosind palmele, susținând cu ritmul muzicii mișcările celor prezenți în sală.

Palatul bucureștean unde are loc maratonul de yoga vibrează în ritm cu participanții. Ochii se dau peste cap atunci când ritmul exercițiilor se întețește. Așa distingi cine nu e aici din simplă curiozitate, ci mai degrabă dintr-un obicei. Participanții experimentați rămân concentrați și reproduc mișcările cu ușurință și în ritmul impus de instructor de pe scenă. 

„Nu știu cum o să mă descurc, nu am mai fost la o clasă de power yoga la un maraton până acum”, ne mărturisea înainte de începerea evenimentului vecina din stânga noastră. În ciuda emoțiilor, avea să facă față remarcabil tuturor posturilor. 

Departe de a mai fi o practică exotică, yoga a ajuns să câștige teren în România. Că e pentru meditație, că e pentru sport. De altfel, sportul în sine pare că își face, treptat, simțită prezența în viața românilor. Dintre sporturile de masă, alergatul este de departe preferat de mulți – și are și mai multe evenimente dedicate.

În aceeași zi, tot în Capitală, mașinile făceau loc semi-maratonului Legal Half-Marathon, un eveniment care a ajuns deja la a treia ediție și s-a adăugat pe o listă tot mai stufoasă de alergări organizate în Capitală, pe tot parcursul anului. 

Dar Bucureștiul nu e special din acest punct de vedere. Simultan cu maratonul de yoga și Legal Half-Marathon, și la Timișoara avea loc un alt semi-maraton, SportGuru Timișoara 21k. Și la fel ca și în Capitală, competițiile au cuprins probe și categorii pentru toate vârstele, tocmai pentru a face sportul parte din ADN-ul cât mai multor români.

Dacă am face stop-cadru pe această zi de duminică de final de martie, am putea trage concluzia că pentru români sporturile – de masă sau mai nișate – sunt o obișnuință. Sau măcar ceva ce a devenit, brusc, foarte popular. 

Totuși, cu toate că Bucureștiul sau marile orașe au tot felul de evenimente, convenții și activități sportive, care mai de care mai diverse, mai inventive sau mai nișate, nu se poate spune același lucru și despre restul țării.

Dacă ne uităm la statistici, lucrurile arată complet diferit. Ca medie, românul face cel mai puțin sport din Europa, arată Eurostat

Dacă punem lupa strict pe procentul celor care nu fac defel mișcare, și acolo stăm îngrijorător de prost:

0 %
dintre români nu fac niciun fel de activitate fizică și nu joacă niciun fel de sport

Aici, stau mai prost decât noi la acest capitol polonezii (65%), grecii (68%) și portughezii (73%), potrivit celui mai recent Eurobarometru al Comisiei Europene (2022).

Românii merg la sală să arate bine, dar problema e alta

Contraintuitiv după aceste cifre, sălile de sport sunt, totuși, din ce în ce mai multe și mai pline. Iar jucătorii importanți din zona de „health & fitness” nu se plâng că nu le calcă lumea pragul: World Class, cel mai mare lanț de fitness din România, are 41 de cluburi în toată țara și peste 60.000 de membri, iar servicii de wellbeing precum 7card au ajuns să regrupeze peste o mie de clienți și peste 600 de parteneri, oferind, practic, companiilor posibilitatea de a le da angajaților acces la săli de sport mai aproape de birou sau de casă. 

Mai mult, „între 15 și 30 de antrenori își iau lunar calificări de practică, dintre care cel puțin 10% intră în domeniu și profesează, ceea ce arată că există piață de extindere”, explică Elias Mayan-Na, antrenor de fitness la o sală din București.

Cu toate că oferta de sport pe piața din România devine tot mai diversă, cel puțin în orașele mari, majoritatea românilor vin cu o abordare greșită în sala de sport.

„Undeva între 80% și 90% dintre români fac sport din motive pragmatice, pentru imagine, deși motivele ar trebui să fie mai mult despre alte beneficii decât doar cele estetice. La noi, percepția vizavi de sport și mișcare e inundată de programe de slăbit – în 30, 60, 90 de zile. Nu gândim în termeni realiști și sănătoși relația cu sportul”, adaugă antrenorul de fitness. 

Nerealist, după el, e în primul rând să vrei imediat să arăți – dacă se poate, tot imediat – ca în reviste sau pe social media. Și la fel de nerealist, precum și nesănătos, e să crezi că la asta se limitează sportul.

Pe de altă parte, Dan Moraru, director comercial la 7Card by Gympass, spune că se simte un trend al celor pentru care sala nu înseamnă doar exerciții fizice, ci și wellbeing, „adică includere și corelare cu partea de nutriție, de mindfulness sau wellness mental, cu susținerea necesară pentru formarea unor obiceiuri care, la rândul lor, susțin un stil de viață activ și sănătos”. 

De ce fac europenii sport

De ce NU fac europenii sport

 Sursa: Eurobarometru, 2022

„Pentru sănătatea dumneavoastră, faceți mișcare cel puțin…”

După mai bine de zece ani de predat sport, după multiple atestate și specializări în programe de training și nutriție, Elias Mayan-Na e deznădăjduit de faptul că nu se vorbește despre beneficiile și importanța sportului la nivel de societate într-un mod benefic pentru cetățean: „informația și educația cu privire la importanța activității fizice lipsesc cu desăvârșire la noi. Nu ne putem aștepta ca oamenii să conștientizeze nevoia de mișcare și sport, dacă informația nu e diseminată înspre ei”, își spune Elias cât se poate de răspicat părerea.

Antrenorul de sport Elias Mayan-Na, în timpul unui eveniment de fitness. Sursă foto: Fitness-Scandinavia.

Din 2009, Consiliul Național al Audiovizualului promovează la televizor și la radio mesaje care încurajează activitatea fizică, după cum menționează și un raport OMS privind activitatea fizică a statelor membre UE. Însă, în afară de faimoasa replică „pentru o viață sănătoasă, faceți mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi”, pe care o auzim pretutindeni, la urechile cetățenilor nu ajunge mult mai mult de atât.

Nici școala nu ajută foarte mult. Pentru mulți din generația Millennials (’81-’96) și Z (’97-2010), ora de sport echivalează cu o materie care ar putea intra la capitolul „și altele”: ba cu scutire, ba făcută în blugi și pe repede-nainte, doar pentru a nu bifa o absență, ba uneori făcută în săli improvizate sau înghesuiți împreună cu colegii de la alte clase, din lipsă de spații adecvate numărului de elevi. Ca să nu mai amintim de orele de sport făcute în pandemie, de acasă, online și dependente de dotările tehnice existente sau nu în fiecare locuință.

Cercetătorul Mirel Bănică amintește că în perioada comunistă orele de sport la școală reprezentau pepiniera pentru sportul de performanță, dacă erau bifate toate cerințele. „Acum, generațiile tinere nu mai fac sport (la școală – n.r.), dar moștenirea comunistă a dăinuit cu privire la accentul care se pune pe matematică și subiecte reale. Deșteptarea pe care mulți am avut-o cu privire la sport a fost că ne-am uitat la ce se întâmpla în Occident cu privire la tendințe în ale sportului, în care sălile de fitness au ajuns un fel de ‘biserici’ ale omului modern”, continuă antropologul.

Nefericita realitate a sportului din școlile românești îi face de multe ori pe părinți să meargă în afara școlii și să fie nevoiți să plătească pentru activitățile sportive ale copilului, pentru a plusa peste puțina mișcare pe care o fac la școală: de la ore de înot, la gimnastică, tenis sau fotbal.

Complicata relație a românilor cu mișcarea începe din școală și are efecte pe termen lung

Toată această relație deficitară cu educația fizică are consecințe pe termen lung. O dovadă în acest sens este și procentul mare de persoane supraponderale și care suferă de obezitate din România – 58%, potrivit World Obesity Federation.

Defalcat, știm că aproximativ o treime dintre adulții cu vârste între 20 şi 79 de ani suferă de obezitate (adică peste patru milioane de români), arată un raport al Asociației Internaționale de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness (AIPNSF). În rândul copiilor, situația este la fel de îngrijorătoare: un sfert au probleme cu greutatea (sunt supraponderali sau obezi), estimează Global Atlas on Childhood Obesity.

Lipsa de activitate fizică este considerată printre cauzele principale pentru aceste statistici. În pandemie, lucrurile s-au agravat. Multe persoane au renunțat la sport când au ajuns să petreacă mai mult timp în casă.

Consecințele sunt însemnate, nu doar legate de sănătate, ci și de costurile economice.

O proiecție pentru anul 2030 arată că pentru statul român impactul problemelor legate de greutate pe care le dezvoltă persoanele supraponderale și obeze va însemna o cheltuială de peste 11 miliarde de dolari, adică 3,4% din PIB. Sau un cost de 613 dolari pentru fiecare cetățean al țării.

La un an după perioada cu restricții de mișcare impusă de pandemie, deși sălile de sport și clasele de fitness sunt tot mai pline comparativ cu perioada pre-pandemică, prioritățile ar trebui să fie de cu totul altă natură, decât estetice, atunci când alegem să facem mișcare.

Cel puțin la nivel de intenție, atitudinea românilor față de sport a început să se schimbe puțin după pandemie. În realitate, mai este loc de îmbunătățiri, este de părere și Dan Moraru, directorul comercial al 7card by Gympass.

„În continuare, este foarte greu, pentru prea mulți, să se mobilizeze să înceapă și să rămână motivați să continue, să nu renunțe atât de ușor sau atât de repede. E păcat, pentru că, în afară de prețuri, care într-adevăr au crescut, totul a devenit mult mai ușor și mai ofertant: calitatea și diversitatea activităților și a locurilor disponibile. E încă nevoie de eforturi susținute din partea industriei, a autorităților, a angajatorilor, dar și din perspectiva individuală pentru a îmbunătăți acest comportament”, punctează Dan Moraru.

Inflația nu a ocolit nici prețurile abonamentelor. În București, de exemplu, pentru o lună la o sală de fitness, doritorii trebuie să scoată din buzunar cel puțin 180 de lei. Costurile cresc în funcție de nivelul de acces și dacă se adaugă clase speciale sau piscină.

E un cost care ajunge să fie tăiat rapid de pe lista de cheltuieli, mai ales în situații economice dificile, cum e aceasta, când, din cauza inflației, salariile par că intră la apă. Pe de altă parte, dincolo de beneficiile pe care le aduce sportul, suma poate nu este atât de mare dacă luăm în considerare că unu din zece români care mănâncă în oraș a cheltuit în 2022 peste 100 de lei pe o masă.

Dan Moraru, de la 7Card, ne ajută să creionăm și un portret-robot al românului care merge la sală: locuiește în mediul urban mare și are între 25 și 40 de ani. El mai precizează că există un echilibru atât în ceea ce privește repartiția de gen, cât și a formulei de angajare (angajat, freelancer, antreprenor).

Pentru unele companii, wellbeing-ul și, implicit, sportul fac parte din beneficiile extrasalariale de ani de zile, cum ar fi pentru cele din zona IT, pentru altele rămân doar la stadiul de teorie. Un studiu recent al companiei de consultanță EY arată că cel mai puțin folosite sunt abonamentele pentru activități sportive, alături de tichetele culturale. La polul opus, sunt tichetele de masă. 

Dan Moraru ne-a explicat că acordarea abonamentelor sportive ca beneficiu extrasalarial depinde într-o mare măsură de felul în care compania îi acordă importanță sau îl consideră atractiv doar pentru o parte dintre angajați.

„Noi avem clienți din absolut toate domeniile de activitate și vă putem spune că avem clienți care sunt exemplari din acest punct de vedere și care activează în domenii care nu ar ocupa primele locuri în topul percepției (retail, de exemplu) și avem clienți care, deși ar părea că sunt exact în categoriile cu cea mai mare afinitate (banking, de exemplu) sunt, din păcate, prea la începutul călătoriei de cunoaștere și utilizare a acestui beneficiu”, explică directorul comercial al 7card by Gympass.

Până să ajungă companiile să își asume și rolul de a educa, angajații „sunt cu mult înaintea lor în această călătorie”, explică Dan Moraru, și, de multe ori cer singuri aceste beneficii de la companie, uneori cu răspunsuri pozitive, dar de multe ori fără să primească niciun semn.

Socializarea, motiv de mers la sală. Wellbeing-ul câștigă și el teren

Totuși, dacă am privi partea plină a paharului, post-pandemie, sala a redevenit un spațiu de socializare în detrimentul sportului online – destul de prezent în viața multora, mai ales a celor pentru care sala nu este, geografic sau financiar, la îndemână.

„Fac antrenamente de grup și online, și chiar dacă se creează comunități în interiorul acestor grupuri, am oameni, unii chiar introverți, care nu socializează sau comunică, deși au această opțiune în clasele online, și care renunță la opțiunea online, pentru că simt nevoia să iasă din casă și să simtă că se află printre oameni la sală, chiar dacă nu socializează”, explică antrenorul Elias Mayan-Na.

Un studiu făcut în Marea Britanie a arătat că socializarea și conceptul de apartenență poate da roade la sală: deși mai bine de 45% dintre cei care merg la sală o fac pentru a socializa cu prietenii, existența unui camarad de sală îi motivează pe oameni nu doar să meargă, dar crește șansele de a munci mai motivat la propriul corp cu 38%, a arătat cercetarea din UK.

România vs Europa, etapa pe sport

Pe de altă parte, sportul nu trebuie să fie limitat la un mediu organizat. Iar dacă ne uităm la statistici, europenii preferă locurile informale, extrem de accesibile: aproape jumătate (47%) aleg parcurile sau spațiile în aer liber, iar numărul celor care au menționat astfel de locuri este în creștere față de precedentul Eurobarometru, din 2017. Apoi, europenii mai preferă să facă sport acasă (37%) și, de asemenea, pe ruta dintre casă și școală, locul de muncă sau magazine (24%).

Puțin peste un sfert dintre europeni aleg să practice sportul în medii organizate și sunt și membri ai unui centru de sănătate, de fitness, un club sportiv sau socio-cultural care include și activități sportive.

Cercetătorul Mirel Bănică punctează de ce și infrastructura sportivă e tot o problemă de mentalitate.: „La noi, dacă se demolează ceva, nu se pune problema să se facă un stadion de sport sau o pistă de atletism. Dacă ar fi cu adevărat spații disponibile, oamenii ar face mai mult sport. Eu nu mă pot duce să alerg în Arena Națională, pentru că e închisă. Unde altundeva în Occident stau stadioanele, construite din banii contribuabililor, goale și închise? Ele sunt deschise și oferite cetățenilor pentru a se folosi de ele”. 

Nevoia de a face orice fel de mișcare pare cu atât mai clară, dacă ne uităm că aproape unu din zece europeni stă jos mai mult de opt ore și jumătate pe zi. Mai mult, 13% nu merg pe jos nici măcar 10 minute în decursul unei săptămâni, mai arată datele Eurobarometru. Din studiu mai reiese că europenii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani sunt cei mai predispuși să facă sport, iar procentul scade odată cu vârsta.

România mai are de recuperat la capitolul activități sportive, fiind foarte departe de comportamentul din țările nordice. Sportul ar trebui să devină o parte integrantă din viața de zi cu zi, iar acest lucru nu ar fi un moft, ci ar însemna o creștere a calității vieții, un plus în economie, și costuri mai mici cu sănătatea.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Cristina Dobreanu

Are o experiență de peste 15 ani în presa generalistă și economică. Îi place să pună informațiile în context, fiindcă o privire de ansamblu aduce mereu noi perspective. Scrie în special despre antreprenori, retail și start-up-uri, dar urmărește cu atenție tendințele care ne pot schimba viața de zi cu zi.
Crede în puterea exemplului și în lucrurile care nu sunt făcute cu superficialitate.

Cristina Dobreanu

Mălina este jurnalistă și pasionată de politică, cultură, digitalizare și consum. Cu studii în Marea Britanie și Statele Unite, ea este absolventă de Istorie & Politică la Queen Mary University of London și deține un Master în Terorism & Violență Politică de la University of St. Andrews.

Specializată în politică americană și studii de securitate, Mălina caută mereu să iasă din bula de confort, iar prin poveștile pe care le scrie, dorește să gasească mereu acel unghi nou și inedit. A fost publicată în presa internațională, precum Foreign Policy și Balkan Insight.

Colaborează cu analize pe politică externă pentru True Story Project, proiect al German Marshall Fund.

[email protected]


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
2 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    2
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x