La noi, faci sport ca să slăbești, nu ca să trăiești. De ce sunt românii codași în UE la făcut mișcare și cât ne costă asta

După mai bine de zece ani de predat sport, după multiple atestate și specializări în programe de training și nutriție, Elias Mayan-Na e deznădăjduit de faptul că nu se vorbește despre beneficiile și importanța sportului la nivel de societate într-un mod benefic pentru cetățean: „informația și educația cu privire la importanța activității fizice lipsesc cu desăvârșire la noi. Nu ne putem aștepta ca oamenii să conștientizeze nevoia de mișcare și sport, dacă informația nu e diseminată înspre ei”, își spune Elias cât se poate de răspicat părerea.

Din 2009, Consiliul Național al Audiovizualului promovează la televizor și la radio mesaje care încurajează activitatea fizică, după cum menționează și un raport OMS privind activitatea fizică a statelor membre UE. Însă, în afară de faimoasa replică „pentru o viață sănătoasă, faceți mișcare cel puțin 30 de minute în fiecare zi”, pe care o auzim pretutindeni, la urechile cetățenilor nu ajunge mult mai mult de atât.

Nici școala nu ajută foarte mult. Pentru mulți din generația Millennials (’81-’96) și Z (’97-2010), ora de sport echivalează cu o materie care ar putea intra la capitolul „și altele”: ba cu scutire, ba făcută în blugi și pe repede-nainte, doar pentru a nu bifa o absență, ba uneori făcută în săli improvizate sau înghesuiți împreună cu colegii de la alte clase, din lipsă de spații adecvate numărului de elevi. Ca să nu mai amintim de orele de sport făcute în pandemie, de acasă, online și dependente de dotările tehnice existente sau nu în fiecare locuință.

Cercetătorul Mirel Bănică amintește că în perioada comunistă orele de sport la școală reprezentau pepiniera pentru sportul de performanță, dacă erau bifate toate cerințele. „Acum, generațiile tinere nu mai fac sport (la școală – n.r.), dar moștenirea comunistă a dăinuit cu privire la accentul care se pune pe matematică și subiecte reale. Deșteptarea pe care mulți am avut-o cu privire la sport a fost că ne-am uitat la ce se întâmpla în Occident cu privire la tendințe în ale sportului, în care sălile de fitness au ajuns un fel de ‘biserici’ ale omului modern”, continuă antropologul.

Nefericita realitate a sportului din școlile românești îi face de multe ori pe părinți să meargă în afara școlii și să fie nevoiți să plătească pentru activitățile sportive ale copilului, pentru a plusa peste puțina mișcare pe care o fac la școală: de la ore de înot, la gimnastică, tenis sau fotbal.

Complicata relație a românilor cu mișcarea începe din școală și are efecte pe termen lung

Toată această relație deficitară cu educația fizică are consecințe pe termen lung. O dovadă în acest sens este și procentul mare de persoane supraponderale și care suferă de obezitate din România – 58%, potrivit World Obesity Federation.

Defalcat, știm că aproximativ o treime dintre adulții cu vârste între 20 şi 79 de ani suferă de obezitate (adică peste patru milioane de români), arată un raport al Asociației Internaționale de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness (AIPNSF). În rândul copiilor, situația este la fel de îngrijorătoare: un sfert au probleme cu greutatea (sunt supraponderali sau obezi), estimează Global Atlas on Childhood Obesity.

Lipsa de activitate fizică este considerată printre cauzele principale pentru aceste statistici. În pandemie, lucrurile s-au agravat. Multe persoane au renunțat la sport când au ajuns să petreacă mai mult timp în casă.

Consecințele sunt însemnate, nu doar legate de sănătate, ci și de costurile economice.

O proiecție pentru anul 2030 arată că pentru statul român impactul problemelor legate de greutate pe care le dezvoltă persoanele supraponderale și obeze va însemna o cheltuială de peste 11 miliarde de dolari, adică 3,4% din PIB. Sau un cost de 613 dolari pentru fiecare cetățean al țării.

La un an după perioada cu restricții de mișcare impusă de pandemie, deși sălile de sport și clasele de fitness sunt tot mai pline comparativ cu perioada pre-pandemică, prioritățile ar trebui să fie de cu totul altă natură, decât estetice, atunci când alegem să facem mișcare.

Cel puțin la nivel de intenție, atitudinea românilor față de sport a început să se schimbe puțin după pandemie. În realitate, mai este loc de îmbunătățiri, este de părere și Dan Moraru, directorul comercial al 7card by Gympass.

Inflația nu a ocolit nici prețurile abonamentelor. În București, de exemplu, pentru o lună la o sală de fitness, doritorii trebuie să scoată din buzunar cel puțin 180 de lei. Costurile cresc în funcție de nivelul de acces și dacă se adaugă clase speciale sau piscină.

E un cost care ajunge să fie tăiat rapid de pe lista de cheltuieli, mai ales în situații economice dificile, cum e aceasta, când, din cauza inflației, salariile par că intră la apă. Pe de altă parte, dincolo de beneficiile pe care le aduce sportul, suma poate nu este atât de mare dacă luăm în considerare că unu din zece români care mănâncă în oraș a cheltuit în 2022 peste 100 de lei pe o masă.

Dan Moraru, de la 7Card, ne ajută să creionăm și un portret-robot al românului care merge la sală: locuiește în mediul urban mare și are între 25 și 40 de ani. El mai precizează că există un echilibru atât în ceea ce privește repartiția de gen, cât și a formulei de angajare (angajat, freelancer, antreprenor).

Pentru unele companii, wellbeing-ul și, implicit, sportul fac parte din beneficiile extrasalariale de ani de zile, cum ar fi pentru cele din zona IT, pentru altele rămân doar la stadiul de teorie. Un studiu recent al companiei de consultanță EY arată că cel mai puțin folosite sunt abonamentele pentru activități sportive, alături de tichetele culturale. La polul opus, sunt tichetele de masă. 

Dan Moraru ne-a explicat că acordarea abonamentelor sportive ca beneficiu extrasalarial depinde într-o mare măsură de felul în care compania îi acordă importanță sau îl consideră atractiv doar pentru o parte dintre angajați.

„Noi avem clienți din absolut toate domeniile de activitate și vă putem spune că avem clienți care sunt exemplari din acest punct de vedere și care activează în domenii care nu ar ocupa primele locuri în topul percepției (retail, de exemplu) și avem clienți care, deși ar părea că sunt exact în categoriile cu cea mai mare afinitate (banking, de exemplu) sunt, din păcate, prea la începutul călătoriei de cunoaștere și utilizare a acestui beneficiu”, explică directorul comercial al 7card by Gympass.

Până să ajungă companiile să își asume și rolul de a educa, angajații „sunt cu mult înaintea lor în această călătorie”, explică Dan Moraru, și, de multe ori cer singuri aceste beneficii de la companie, uneori cu răspunsuri pozitive, dar de multe ori fără să primească niciun semn.