Open minds

Șansa ucraineană a României, spaima iodată de la Zaporojie și jocul cu focul în Crimeea

Computer Hope Guy
Un membru al delegației de inspectori ai Turciei verifică un transport de cereale din Ucraina, pe 7 august / foto: Profimedia

Lume întreagă stă cu ochii pe trei noi evoluții majore din Ucraina: primele transporturi de cereale, în baza acordului de la Istanbul; pericolul unui accident nuclear la cea mai mare centrală atomică din Europa, ocupată de ruși; și ceea ce ar putea fi primele atacuri ucrainene care au loc în Crimeea anexată de Federația Rusă. E contextul o reputată expertă ucraineană în domeniul securității explică, pentru Panorama, ce trebuie să înțelegem despre fiecare dintre aceste subiecte.

Hanna Shelest se află în Odesa. Într-un interviu pentru rubrica Open Minds, Shelest, care e directoarea think-tank-ului Ukrainian Prism și expertă în cadrul institutului american CEPA, arată cum poate România, concret, să ajute Ucraina în exporturile pe timp de război. Și, făcând asta, cum poate România să se ajute pe sine.

Întâi, explicăm, pe scurt, contextul în care a avut loc acest interviu:

Noi nave încărcate cu cereale și alte produse agricole au reușit să plece din porturile ucrainene, în baza acordului ruso-ucrainean mediat de Turcia. Totuși, ele nu transportau decât 0,015% (300.000 de tone) din cât calculează experții că ar trebui să plece din porturile ucrainene în următoarele trei luni (20 de milioane de tone), pentru a atenua temerile de o criză globală și a lăsa exportatorii ucraineni să pregătească exporturile din noua recoltă. Neajunsurile de infrastructură ale României sunt mai evidente și au consecințe poate mai grave ca niciodată, după cum tocmai a arătat și Panorama în această analiză despre Portul Constanța. Ce putem face, deci, pentru a nu ne rata șansa istorică de a contribui la soluționarea unei crize alimentare globale, pentru a ne merita un rol de jucător regional la Marea Neagră?

La nici 500 de kilometri de Constanța, în Crimeea, anexată ilegal de Federația Rusă în 2014, mai multe explozii au lovit baza aeriană rusească de aici. Rusia se preface că și-a detonat singură muniția, ucrainenii se rezumă la a le aminti rușilor că Peninsula Crimeea a fost punctul din care a început acest conflict și că nu au uitat de ea. Dacă vorbim, cu adevărat, de primele bombardamente ucrainene din Crimeea, este acesta un punct de cotitură în război?

Iar centrala de la Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, ocupată de ruși și înțesată de armament, e motiv tot mai mare de îngrijorare în restul lumii. În România, care, la fel ca Ucraina, nu a uitat amintirea Cernobîlului, continuă bâlbele la nivel înalt. După panica iodului de la începutul războiului, ministrul Săntății i-a trimis pe românii la medicul de familie după rețetele de pastile de iod – încă un eșec de comunicare strategică în momente-cheie. Medicii de familie, deja prea puțini și cu altele pe cap, după cum Panorama a arătat aici, nu înțeleg de ce ar fi ei blocați cu emis aceste rețete. Ucrainenii ce fac? Și-au făcut și ei stoc de pastile de iod? Ce știu ei despre ce se întâmplă la Zaporojie?

Răspunsurile la toate aceste întrebări, dar și multe altele, în interviul de mai jos:

Portițele din acordul de la Istanbul

Panorama: Dr. Shelest, sunteți în Odesa. Care e situația acolo?

Hanna Shelest: Destul de suprarealistă. Ai o zi care poate părea normală, cu cafenele și piețe deschise. După care, cum a fost cazul cu câteva zile în urmă, să ai cinci raiduri. E ceva groaznic. E panică, sunt sunetele sirenelor aeriene care răsună în tot orașul.

Tot mai mulți oameni au simptome asociate stresului posttraumatic. Ieri (marți, 9 august, n.r.), a fost o furtună. Și au apărut imediat mesaje pe rețelele sociale să nu ne speriem, sunt doar tunete, nu sunt bombardamente. Oamenii au tot felul de reacții când aud ceva acum. E ceva ce va rămâne cu noi, din punct de vedere psihologic, mulți ani de acum înainte.

P.: Noi, cei din afara Ucrainei, am vorbit mult despre Odesa în ultima vreme, în contextul blocadei maritime rusești și, mai nou, al acordului privind cerealele. Ați urmărit îndeaproape acest subiect. Care e situația cu acest acord și cu ridicarea blocadei? 

H.S.: 60% din exporturile ucrainene se făceau pe mare. Nu vorbim aici doar despre exporturi agricole. Porturile noastre asigurau nu doar exporturile și importurile ucrainene, ci și pe cele ale Republicii Moldova, de exemplu.

Rusia și-a început blocada din jurul porturilor noastre înainte de acțiunile militare de anul acesta. Când a început războiul, au fost închise toate porturile. La acel moment, aproximativ 80 de nave au rămas blocate în porturile ucrainene și nu au mai putut să plece. Ba unele au fost lovite în atacurile rusești. Pe urmă, Rusia a început să atace infrastructura portuară. În Mikolaiev, rușii au atacat intens portul, care e mai mare decât cel din Odesa când vine vorba de exporturile de cereale. Aveau cel mai mare terminal de cereale, pe care rușii l-au distrus recent. 

Problema e că acordul de la Istanbul are multe portițe, care pot fi manipulate de Rusia. Una dintre prevederile înțelegerii e că părțile nu vor ataca navele comerciale și pe cele însoțitoare și nici facilitățile portuare care participă la transporturile care sunt protejate de acord. Eu, când citesc „facilități portuare”, mă gândesc la tot portul: dane, administrația portuară câțiva kilometri mai încolo, tot. Ce au înțeles rușii, care au atacat portul din Odesa a doua zi după semnarea acordului, a fost că au dreptul să atace portul, pentru că facilitățile portuare, pentru ei, înseamnă o dană-două, un siloz și ce mai e implicat strict în aceste transporturi protejate. Nu are niciun sens, pentru că noi nu știm în ce dană e fiecare navă din aceste transporturi.

Rusia a demonstrat, deci, că nu-și va respecta toate angajamentele din acord. Ce vedem acum, la mai bine de două săptămâni de semnare, e că abia avem vreo 10 nave care să fi plecat din porturi. Iar acestea sunt nave care erau deja aici din februarie. Dar de venit în porturi, a venit una singură. Asta ne spune că operatorii nu vor să își trimită navele aici, echipajele nu vor să vină, pentru că e riscant. Companiile de asigurări sunt și ele reticente. Nimeni nu poate garanta securitatea acestor transporturi. Și nimeni nu are încredere în Rusia.

Minele sunt o altă problemă, da. Dar nu deminează nimeni Marea Neagră. România a văzut deja asta, pentru că unele mine au ajuns la voi. Nu le poți controla.

Echilibristica lui Erdogan între Rusia, NATO și propriii alegători

P.:  Așadar, spuneți că sunt multe portițe care vulnerabilizează acordul de la Istanbul. Spuneți că e o lipsă legitimă de încredere. E și reticența echipajelor de a veni în aceste porturi. Credeți că acest acord a mai avut o consecință nedorită, aceea de a-i apropia pe președinții Putin și Erdogan? Cei doi s-au întâlnit recent din nou, la Soci, iar Recep Erdogan spunea că Turcia e deschisă pentru afaceri cu Rusia. Vedem că zilele astea se discută în interiorul UE de posibile sancțiuni împotriva Turciei. Cum interpretați aceste evoluții?  

H.S.: Turcia nu acționează (în negocierile pe care le mediază între Rusia și Ucraina, n.r.) în sprijinul Ucrainei sau al Rusiei.

Erdogan acționează în interesul lui. Îl așteaptă alegeri, a vrut mereu să fie marele mediator regional, a vrut să fie lider în zona Mării Negre, are nevoie să țină Rusia în afara Siriei și are nevoie de banii rusești, pentru că economia Turciei e într-o stare foarte precară.

În același timp, Erdogan nu are încredere în ruși, de unde și cooperarea în plan militar dintre Turcia și Ucraina. Tocmai au anunțat că se va face o fabrică de drone turcești Bayraktar în interiorul Ucrainei, în următoarele luni. Are grijă să nu-și pună toate ouăle în același coș.

P: Cum a făcut mereu, în relația cu Rusia.

H.S.: Exact. 

Cum poate România să ajute cu exporturile ucrainene

P: Ați scris recent o lucrare, în contextul Forumului Societății Civile România-Ucraina, despre cum arată cooperarea dintre țările noastre în domeniul infrastructurii de transport și ce poate face România pentru a facilita exporturile Ucrainei, pe timp de război. Care sunt principalele probleme din acest moment?

H.S.: După 2014, România și Ucraina au înțeles, în sfârșit, că trebuie să fim parteneri strategici. Au fost progrese în materie de raportarea la interesele și pericolele comune. 

În același timp, trebuie să fim realiști.

Prima provocare e că suntem competitori naturali când vine vorba de comerțul maritim. Odesa și Constanța au fost mereu rivale. Nimic rău aici, o competiție firească. Dar trebuie să ținem cont că, atunci când România a ajutat Ucraina cu transportul cerealelor, s-a făcut în contextul acestei concurențe. Portul Constanța nu are, fizic, capacitatea necesară pentru a prelua volumul mărfurilor din Ucraina. Pe urmă, înțelegem că producătorii sau exportatorii români nu au fost foarte încântați de asta. Unii dintre ei au vrut ca exportatorii României să aibă prioritate. E de înțeles. Problema e ce facem pornind de aici.

Al doilea aspect e legat de navigația pe Dunăre. Am avut probleme de concurență aici zeci de ani. 

Pe urmă, trebuie să înțelegem că avem o infrastructură transfrontalieră foarte proastă. Începând de la drumuri, continuând cu căile ferate, punctele de trecere a frontierei și așa mai departe. Ni s-au dat multe fonduri europene tocmai ca să îmbunătățim situația. Măcar am reușit să deschidem punctul Isaccea-Orlovka, ceea ce a fost grozav. Dar și acesta, un proiect aparent simplu, s-a întâmplat cu întârziere. Iar acum, când am avut nevoie urgentă să creștem traficul, am fost complet nepregătiți. Sunt multe probleme fizice, logistice pe tot lanțul. 

Ce trebuie să facă țările noastre acum e să nu caute soluții pe termen scurt, ci să colaboreze mult mai eficient pentru a îmbunătăți cooperarea transfrontalieră și comerțul transfrontalier. Pentru că Ucraina intră pe rutele europene și face asta și prin România.

P.: Concret, ce poate face România acum și pe termen lung?

H.S.: În primul rând, să atragă fonduri europene pentru asta. E ceva ce ar fi și în beneficiul României. Apoi, trebuie să gândească pe termen lung, nu la beneficiile comerciale de peste 2-3 luni. Îmbunătățirea infrastructurii românești e în beneficiul ambelor țări. Pe urmă, trebuie urmărit cu mai mare atenție cum merg lucrurile în porturile de pe Dunăre, să nu fie obstacole artificiale la nivel local. 

Două scenarii pentru cooperarea România-Ucraina

P.: Ce scenarii vedeți pentru cum ar putea să arate această cooperare în domeniul transporturilor dintre România și Ucraina?

H.S.: Depinde ce vrem să obținem.

Primul scenariu e o cooperare ad hoc, în care vrem să rezolvăm problema blocadei împotriva porturilor ucrainene. Asta înseamnă că ai nevoie de măsuri temporare: silozuri temporare sau infrastructură temporară pe care UE deja voia să o finanțeze; reabilitări rapide ale unor segmente vechi de cale ferată care să lege România de Ucraina. Putem vorbi de creșterea capacității bunurilor ucrainene în porturile românești. Probleme punctuale, deci, de care nu ar fi nevoie de investiții majore sau planificare pe termen lung.

Acordul de la Istanbul se referă strict la comerțul maritim cu produse agroalimentare. Dar Ucraina are și alte exporturi pentru care avem nevoie de ajutorul țărilor vecine.

Al doilea scenariu e unul mixt. Da, trebuie să avem și aceste soluții temporare. Dar trebuie să privim și dintr-o perspectivă mai amplă. Ucraina a primit statutul de țară candidată. Sunt mai multe oportunități de cooperare sub această umbrelă.

E limpede că ambele țări au nevoie de infrastructură mai bună de transport între ele. Acest scenariu ar implica procese suplimentare, dincolo de problemele imediate. Temerea mea, când vine vorba de cooperarea România-Ucraina, e că, dacă ne concentrăm exclusiv pe soluții temporare, vom rata ocazia de a vedea ce putem să îmbunătățim pe termen lung în cooperarea bilaterală.

Cineva s-a jucat cu focul în Crimeea. Ce înseamnă asta

P.: Aș vrea să trecem acum la alte două subiecte, de foarte mare actualitate. Primul dintre ele se referă la exploziile care au avut loc, marți (9 iunie) în Crimeea. Ucraina nu și-a asumat responsabilitatea pentru atacuri, ba chiar i-a luat pe ruși peste picior, să aibă mai mare grijă pe unde fumează. Președintele Zelenski a spus, în noaptea de marți spre miercuri, că războiul a început cu Crimeea și trebuie să se încheie cu eliberarea ei. Dumneavoastră cum vedeți ce s-a întâmplat acolo? 

H.S.: A fost o minunăție! (râde, n.r.) Scuzați-mă, dar aceasta e starea generală de spirit aici pe acest subiect. Cred că am devenit și noi cinici, după aceste cinci luni. Umorul e singura armă care ne ajută să ne păstrăm mințile. Una din glumele care circulă acum aici e că a început sezonul fierbinte în Crimeea. 

Atacul de marți e primul atac al Ucrainei asupra unor ținte militare rusești de pe teritoriul Peninsulei Crimeea. Din punct de vedere strategic, a arătat că Ucraina are acum capacitatea de a lansa astfel de atacuri. Al doilea punct e că va limita opțiunile rusești de a lansa atacuri din Crimeea. Rusia a lansat multe din atacurile asupra Herson, Mikolaiev și Odesa din Crimeea. Baza aeriană lovită acum a fost folosită uneori și zilnic pentru atacuri. De aceea e important.

Din punct de vedere psihologic, e de asemenea foarte important, pentru că arată că nu a uitat nimeni de Crimeea. Crimeea e Ucraina. Ucraina vrea să elibereze și Crimeea.

Crimeea, cred, va fi tot mai des în știri, după acest moment. Dacă vă uitați la ce a făcut Ucraina în ultimele luni e că, din momentul în care am început să primim HIMARS (sisteme americane de lansatoare multiple de rachete, n.r.), am atacat depozitele de armament ale Rusiei.

Înțelegem că suntem în inferioritate numerică. Rușii sunt mai mulți și au mai multe arme. Așa că noi trebuie să le lovim depozitele de arme. Nu mai pot produce la același nivel, pentru că multe din piese sunt de origine occidentală și vizate de sancțiuni. Astfel de atacuri vor fi din ce în ce mai numeroase, odată cu noile livrări de armament pentru Ucraina.

P.: De ce nu spune Rusia că a fost atacată de Ucraina în Crimeea, care, potrivit Rusiei, e teritoriu rusesc?

H.S.: Au tăcut și în cazul crucișătorului Moscova, care a fost scufundat de Ucraina. Nu pot da impresia că pierd în fața țării mai mici. Ne-au creat imaginea asta a unui stat eșuat, incapabil, fără armată. Când suferă pierderi, Rusia fie se preface că nu s-a întâmplat nimic, fie spune că NATO e de vină, NATO luptă pentru Ucraina.

Zaporojie. Situație tot mai îngrijorătoare la cea mai mare centrală nucleară din Europa

P.: Probabil unul dintre cele mai discutate subiecte în România în ultimele zile se referă la situația din jurul centralei nucleare de la Zaporojie, aflată sub controlul Rusiei. Ucraina a acuzat Rusia de terorism nuclear. Ce știți dumneavoastră, cum mai stau lucrurile acolo?

H.S.: Ucraina a început să atragă atenția asupra situației de la Zaporojie acum câteva luni. Aveam dovezi video cu rachete rusești care treceau la câțiva metri de un reactor când încercau să cucerească zona. După ce au ocupat-o, au poziționat echipament și tehnică militară aici, alături de personal militar, inclusiv în interiorul clădirilor centralei.  Au terorizat personalul, ceea ce în sine e o problemă de securitate nucleară.

Au răpit mai mulți ingineri. L-au bătut pe directorul adjunct. Mulți angajați nu pot părăsi centrala, locuiesc acolo. Noi am tot vorbit despre asta, dar nu prea părea că vrea cineva să ne asculte.

De câteva săptămâni, situația s-a deteriorat, pentru că Rusia a început să lanseze atacuri de pe teritoriul complexului centralei, pentru că se bazează că Ucraina nu va riposta, dat fiind pericolul nuclear. Au adus și mai multă tehnică aici. 

Vestea bună e că această centrală e construită diferit de cea de la Cernobîl, cu alt nivel de protecții. Ar fi nevoie de o explozie majoră, nu doar de o bombă. Vestea proastă e că rușii au minat toată zona și nu știm ce e acolo.

De asemenea, Rusia a început procesul de deconectare a centralei nucleare de rețeaua națională ucraineană de energie. Vrea să o racordeze la rețeaua electrică din Crimeea. 

Rușii vor să racordeze Zaporojie la Crimeea

P.: Dar încă nu au reușit să se deconecteze?

H.S.: Abia au început, ieri (marți, 9 august). Experții spun că ar fi nevoie de câteva săptămâni ca să deconectezi și să reconectezi la altă rețea.

P.: Cât de mult depinde Ucraina de energia electrică produsă la Zaporojie?

H.S.: Zaporojie e cea mai mare centrală nucleară din Europa. Asta, ca să înțelegem capacitatea. Dacă nu mă înșel, acoperă o treime din capacitatea energetică a Ucrainei. Deservește mai ales sudul țării. Dacă deconectezi de la rețea, e o problemă pentru regiunea Herson, de exemplu, care e ocupată de ruși. În același timp, nu toate reactoarele nucleare ucrainene funcționau la capacitate maximă. Un alt reactor e în regiunea Mikolaiev, nici acesta nu e într-o zonă sigură. 

Scandalul românesc al pastilelor de iod. Ce fac ucrainenii

P.: În România, comunicarea neinspirată a Guvernului nostru legată de Zaporojie riscă să ducă pentru a doua oară la o panică în rândul populației pentru a face stocuri de pastile de iod. În Ucraina care e abordarea, atât la nivelul populației, cât și al autorităților? Sunt distribuite și acolo pastile de iod?

H.S.: Nu am văzut nimic centralizat în direcția asta. Am văzut că Ministerul Sănătății a emis anumite recomandări imediate pentru ce să facem dacă se întâmplă ceva, un accident nuclear. Pe urmă, trebuie să vă spun că, după Cernobîl, mulți oameni iau ocazional astfel de pastile, pentru probleme tiroide.

Dar nu se întâmplă ce se întâmplă în România. Unul dintre motive e că, potrivit unei hărți pe care a făcut-o un coleg, în care a încercat să calculeze direcția în care ar circula eventualele emisii radioactive, concluzia lui a fost că, dincolo de zona imediată, pe o rază de vreo 40 de kilometri în jurul centralei, curenții de aer ar duce cea mai mare cantitate de emisii spre Crimeea.

Concluzia calculelor acestui analist ucrainean e că Rusia nu are niciun interes să provoace o catastrofă nucleară la Zaporojie și că ar încerca, de fapt, un șantaj, pentru ca Vestul să pună presiune pe Ucraina să capituleze.


Despre Hanna Shelest

Aflată în Odesa, Hanna Shelest este unul dintre experții ucraineni de top în materie de securitate, care a oferit consultanță atât guvernului, cât și parlamentului. Este director de Programe de securitate, în cadrul think-tank-ului ucrainean de politică externă „Ukrainian Prism”, precum și redactor-șef al Ukraine Analytica, un jurnal academic de relații internaționale și securitate. Este, de asemenea, non-resident fellow, în cadrul Programului de Apărare și Securitate Transatlantică al Center for European Policy Analysis (CEPA), din Washington, D.C.

A lucrat mai bine de zece ani ca cercetătoare senioare, în cadrul Institutului Național pentru Studii Strategice, din subordinea președintelui Ucrainei.

Este doctor în relații internaționale, cu specializare în securitate și rezolvarea conflictelor. A ocupat poziții de lector în diverse instituții academice din Ucraina și din restul Europei. Mai multe despre profilul Hannei Shelest, aici


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Alina Mărculescu Matiș

E jurnalistă cu 14 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse naționale și internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește subiectul

Panorama războiului

Abonează-te la newsletter ca să primești singurele analize și reportaje care contează. Punem în context local războiul Rusia - Ucraina și te ajutăm să-l înțelegi.

    Nu mulțumesc