Cum arată viitorul energiei din România, când nu se mai zbate între două obsesii: „independența” și „liderul regional”

Panorama: În ce măsură România poate deveni mai verde în contextul în care nu mai există o susținere semnificativă din partea statului? 

Dragoș Tâlvescu: Tranziția către o societate și economie sustenabile și fără emisii de carbon necesită fără îndoială politici publice pe scară largă în toate sectoarele de activitate și consum. O parte a măsurilor sunt preferabil de armonizat la nivel global sau cel puțin la nivelul Uniunii Europene, altele se pretează pentru măsuri cu caracter național sau chiar local.

România nu a fost, nu este și, foarte probabil, nici nu va deveni vreodată la nivel european unul dintre statele ambițioase în privința sustenabilității. Date fiind gradul scăzut de colectare fiscală, deficitul demografic și starea precară a finanțelor publice, este de altfel discutabil cât de ambițioasă ar trebui să fie România. Progresul României pe calea sustenabilității este prin consecință dat exclusiv de adoptarea reglementărilor și utilizarea fondurilor europene sau a celor ce decurg din reglementări europene. 

Atingerea obiectivelor stabilite la nivel european presupune eforturi susținute, iar fondurile disponibile trebuie folosite judicios. 

Panorama: De pildă, în multe țări, inclusiv în România, statul nu mai dă sau a micșorat subvențiile verzi – de exemplu pentru montarea de panouri fotovoltaice. Va afecta acest lucru trendul de înverzire a rețelelor de energie electrică sau credeți că nu mai este nevoie de sprijinul statului, pentru că opțiunile verzi deja sunt competitive pe cont propriu?

Dragoș Tâlvescu: Politicile de sprijin trebuie adaptate în timp, pe măsură ce tot mai multe tehnologii devin competitive fără sprijin, iar altele noi apar și au nevoie de subvenții, pentru a atinge o masă critică. Ce sume ar trebui alocate diferitelor măsuri în fiecare buget de stat anual este așadar un subiect complex.

Subvențiile ridicate din ultimii ani pentru autoturisme electrice au fost, din punctul meu de vedere, o risipă inutilă. Dacă Dacia sau Ford produceau mașini electrice în România, cu componente și baterii în parte din România, creând locuri de muncă la noi, poate avea sens o astfel de politică, dar subvenționarea unor cetățeni cu dare de mână pentru a achiziționa o Dacia Spring din China sau o Tesla nu mi se pare o utilizare judicioasă a bugetului disponibil.

Cu alte cuvinte, statul ar trebui să sprijine acele inițiative și soluții care multiplică efectele pozitive în economia și societatea românească. 

Panorama: Care sunt, în opinia dumneavoastră, aceste inițiative pe care statul ar trebui să le sprijine activ în acest moment?

Dragoș Tâlvescu: Trebuie să creștem producția de energie electrică din surse regenerabile, să utilizăm biomasa mai eficient, să creștem eficiența energetică a clădirilor și în industrie. Sprijinul pentru panourile fotovoltaice pe suprafețe fără altă utilizare, precum acoperișurile, este binevenit în măsura în care este necesar. Costurile au scăzut însă foarte mult, astfel încât este normal ca și subvenția să scadă. 

Pentru o reziliență mai ridicată a gospodăriilor și a sistemului energetic național, schema de sprijin ar putea fi regândită pentru a integra baterii ce pot stoca surplusul din timpul zilei, pentru consumul de noapte. Pe termen lung, vor apărea probabil chiar soluții de stocare a energiei solare produse vara pentru consum iarna, prin noi forme de stocare de mare capacitate.

Sectorul va avea nevoie de sprijin probabil pentru cel puțin încă două decenii, însă ce tipuri de costuri și în ce măsură ar fi optim de acoperit de stat va trebui ajustat an de an.

Citește și: Paradoxul din tranziția verde: avem tot mai puțină apă, dar ne amăgim că ne va da mai multă energie. Ce se întâmplă în România 

România va avea un surplus de gaze

Panorama: Unele țări din Europa, precum Germania sau Polonia, au dezvoltat terminale pentru importul de gaze lichefiate. Care sunt opțiunile României în acest sector? Ar fi trebuit ca țara noastră să-și dezvolte și ea o astfel de capacitate?

Dragoș Tâlvescu: România nu a avut, nu are și nu va avea niciodată nevoie de un terminal de import sau export al gazelor naturale lichefiate (GNL). Surplusul de producție ce va surveni odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun poate fi ușor exportat prin conducte. Regiunea este împânzită de conducte de transport al gazelor naturale de mare capacitate, ce asigură interconectarea și diversitatea rutelor și a surselor de aprovizionare.

A fost, la un moment dat, vehiculată ideea unei rute a gazului azer cu lichefiere în Georgia și regazificare în România, constrânsă la bazinul Mării Negre. O soluție scumpă, inutilă, iar în contextul războiului din Marea Neagră, complet nesigură și nefezabilă. De altfel, chiar și conectarea cu resursele substanțiale din Orientul Mijlociu se poate face mai ieftin, prin conducte.

Pe de altă parte, importul GNL prin Bosfor este interzis de Turcia. Există însă un terminal de import în Grecia, lângă Atena, la Revithoussa, un altul la Krk, în Croația, altele în Polonia și statele baltice. Trebuie continuate proiectele TEN-T de interconectare la nivel european, inclusiv cel ce va conecta Grecia cu statele baltice, prin România. Însă România va avea probabil în curând un surplus de gaze și va fi un exportator net. 

Panorama: Cum va schimba acest lucru, mai ales în contextul războiului din Ucraina, strategia României pe termen scurt?

Dragoș Tâlvescu: România nu are nevoie să fie parte din proiecte GNL. Romgaz a considerat să investească într-o participație la terminalul de la Revithoussa, dar o astfel de investiție ar fi fost eventual din considerente pur economice. Investițiile în zăcământul din Marea Neagră, creșterea capacității de extragere din depozitele de înmagazinare, modernizarea rețelei de transport și preluarea activelor din Republica Moldova sunt mai importante. Cred că România poate închide fără griji capitolul terminale GNL.

Mult mai relevantă, în contextul războiului, este siguranța și costul aferent pentru dezvoltarea și operarea în siguranță a zăcământului Neptun. Acesta este foarte important pentru securitatea energetică a României în următoarele două decenii, în care ne vom baza mai mult pe energie electrică produsă pe bază de gaze naturale în loc de cărbune, în tranziția către electrificarea economiei și energie electrică din surse regenerabile. 

După decenii de scădere, producția de gaz natural a crescut

Panorama: Cum a ajuns România să fie importator net de gaze și de ce e mai ieftin să imporți gaze decât să consumi din producția internă și din depozite?

Dragoș Tâlvescu: În primul rând, trebuie să distingem între două tipuri de import – cel statistic și cel instantaneu. Din punct de vedere statistic, România este importator net de gaze naturale în fiecare an, încă de dinainte de 1990. Resursele interne au fost utilizate excesiv și ineficient în industria planificată de stat, în perioada comunistă, iar Romgaz până de curând nu a investit suficient de ambițios în modernizare și explorare. 

În perioada 1990-2022, conform datelor comunicate către Eurostat, România a importat în medie 21% din consum, cu o pondere maximă de 34% în 2006 și una minimă de 2% în 2015. În 2022, importurile au reprezentat 18% din consum, iar datele pentru 2023 vor indica cu siguranță o proporție mai mică.

Anul trecut, după decenii de scădere, producția de gaz natural a României a crescut semnificativ, prin punerea în producție a zăcământului Doina, mai apropiat de țărm și de mai mică adâncime decât Neptun.

Trecând la importul instantaneu de gaz natural, din nou trebuie să distingem, din punct de vedere al securității energetice, între cel determinat de factori comerciali și contractuali – preț și eventual volum minim -, respectiv cel determinat de deficitul disponibil în piață, în perioadele când consumul instantaneu depășește suma dintre capacitatea de producție și cea de extracție din înmagazinare, în perioadele de ger. Cel din urmă este singurul care poate eventual fi îngrijorător.

Panorama: România liberalizase deja prețul gazelor naturale, apoi a venit criza energetică din 2022, când statele europene au venit cu o politică comună prin crearea acelor stocuri de energie. Care este situația în prezent și cum stă România?

Dragoș Tâlvescu: Prețul gazelor naturale este stabilit pe piață de cerere și ofertă, cu contracte lichide la nivel global și european pentru diferite termene – zilnic, lunar, sezonier, anual. Același lucru se întâmplă cu petrolul și produsele petroliere, energia electrică, cereale, metale și alte materii prime.

Prețul nu are decât într-o oarecare măsură legătură cu producția din România. Fluxurile de gaze naturale prin conducte între diferite piețe are loc către prețul cel mai mare, adică de unde este surplus către unde este deficit.

Citește și

România produce mai multă energie din soare și vânt, dar tot se sufocă prin cărbune

Decizia de import sau export este așadar una pur comercială și se ia zilnic. Atunci când există un surplus la nivel european, iar prețul este scăzut, importul acestui gaz ieftin este decizia rațională. Rezultatul la sfârșitul unei luni sau a unui an este pur și simplu suma deciziilor comerciale zilnice luate de producători și alți operatori din piață, care după ce își îndeplinesc obligațiile de volum contractuale, au de ales între a livra surplusul către consumul instantaneu în piață, a înmagazina sau a exporta.

Însă, consumul sezonier cu maxim în perioadele geroase iarna face ca România să aibă nevoie de importuri în anumite perioade, pentru a acoperi vârfurile de cerere. Prin modernizarea capacităților de înmagazinare și creșterea capacității de extracție din acestea, este posibilă diminuarea dependenței instantanee de import.

Proprietarii depozitelor de înmagazinare au, de altfel, în prezent, astfel de proiecte în desfășurare. Și aici este în parte vorba de o decizie comercială, întrucât înmagazinarea vine cu un cost.

Dependența de importuri instantanee de gaz natural a fost gestionată bine de România. Consumatorii casnici nu au rămas niciodată fără gaze pentru încălzire, iar situațiile în care consumatorii al căror consum putea fi întrerupt în siguranță au fost deconectați pentru scurte perioade se pot număra pe degete.

Panorama: Ce ne poți spune despre criza energetică și de aprovizionare cu gaze naturale? O putem considera încheiată?

Dragoș Tâlvescu: După ce, în timpul pandemiei, prețul gazului ajunsese la niveluri foarte scăzute, de sub 15 €/MWh, invazia Ucrainei de către Rusia și oprirea importurilor de către Europa a cauzat creșterea prețului gazelor naturale în Europa, la niveluri nemaiîntâlnite, de sute de €/MWh.

În prezent, prețurile au revenit la 23 €/MWh, deși încă suntem în sezon de încălzire, prin urmare putem declara criza energetică și de aprovizionare cu gaze naturale încheiată. 

Consumul industrial va crește și este posibil ca nevoia de import să crească din nou, de asemenea. Situația se va schimba odată cu intrarea în producție a zăcământului Neptun, când România va deveni exportator net de gaze naturale.

Balanța va fi dată de cât de mult va crește consumul de gaz pentru producția de energie electrică, odată cu închiderea centralelor pe cărbune și înlocuirea lor cu grupuri noi, pe gaz natural.

Himera „independenței energetice”, urmată de o nouă fixație: cea de „lider regional”

Panorama: În ce măsură poate România să devină un furnizor de securitate energetică regională și ce măsuri concrete ar trebui să ia pentru a-și atinge acest obiectiv?

Dragoș Tâlvescu: Vreme de aproape trei decenii, după 1990, pentru o întreagă generație, raportarea României la fluxurile internaționale de energie, cel puțin în discursul public al politicienilor și specialiștilor din sistem, s-a făcut sub semnul conceptului de insularitate dobândit în perioada ceaușistă.

România importă net petrol și gaze naturale, fără sincope în securitatea aprovizionării, de mai bine de trei decenii, dar dezideratul exprimat la fiecare a doua propoziție și în orice interviu era cel imposibil de atins al „independenței energetice”.

Din fericire, se pare că în ultimii ani am scăpat în sfârșit de această fixație stupidă. Capacitatea de interconectare a crescut atât pentru energia electrică, cât și pentru gazele naturale, fluxurile de petrol continuă, deocamdată, fără probleme. 

Lumea energiei este la fel de interconectată precum celelalte sectoare economice. Problema securității energetice este rezolvată prin ecuația diversității rutelor și a surselor de aprovizionare. România nu stă prost la acest capitol. Dependența principală de import, ca volum energetic, financiar și din punct de vedere al securității energetice este mai degrabă pe partea de țiței, chiar dacă nimeni nu pare a aborda subiectul.

Din păcate, himera „independenței energetice” pare a fi acum urmată de o nouă fixație, cea de „lider regional”. Tradus în contextul sectorului energetic, dezideratul ar fi astfel ca România să fie „furnizor regional de securitate energetică”. 

Panorama: Cum se vede asta dacă ne uităm și spre alte state din blocul european?

Dragoș Tâlvescu: Niciun alt stat al Uniunii Europene nu încearcă să fie așa ceva. Iar Norvegia, care are o abundență energetică neegalată în Spațiul Economic European și câștigă masiv din exporturile de țiței și gaz natural, își linge rănile după doi ani de prețuri foarte ridicate la energia electrică, ca urmare a furnizării de securitate energetică prin utilizarea mai agresivă a capacității de stocare în baraje de acumulare.

În esență, din punct de vedere strategic, economic și de securitate a aprovizionării, a fi „furnizor regional de securitate energetică” nu este decât o ambiție politică prost înțeleasă și prost plasată. România trebuie să își vadă de propria tranziție și securitate energetică, cât mai rapid și la costuri cât mai scăzute.

Vom furniza implicit securitate energetică în regiune atât timp cât avem un sistem energetic sigur, stabil și la prețuri acceptabile pentru noi înșine. Singura excepție poate fi asigurarea în mai mare măsură a securității energetice a Republicii Moldova, dar de acolo și până la a deveni lider regional este cale lungă.

Interconectarea cu statele vecine non-UE din Comunitatea Energetică Europeană din Balcani și cu Ucraina poate fi crescută pentru diversificarea rutelor și surselor de aprovizionare, respectiv o echilibrare mai eficientă a surselor de energie regenerabile, dar nu o modalitate de a furniza securitate energetică. Interconectarea este bidirecțională, prin urmare beneficiul este de ambele părți și nimeni nu este lider.

Nu putem decât să sperăm că acest deziderat va rămâne la fel de departe de realizare precum a fost, timp de decenii, cel al „independenței energetice”. Sunt optimist că așa va fi.

România începe încet-încet să facă pași pentru creșterea gradului de electrificare

Panorama: Care sunt pașii pe care îi poate face România pentru a asigura o infrastructură energetică capabilă să facă față noilor volume de energie produsă din surse verzi?

Dragoș Tâlvescu: Tranziția energetică constă preponderent în electrificarea tuturor sectoarelor de consum. Vor fi mici nișe ce vor utiliza biomasă, amoniac sau hidrogen, dar în mare parte atât mobilitatea, încălzirea, cât și o mulțime de procese industriale vor deveni electrice. Cu alte cuvinte, când vorbim de infrastructura energetică a viitorului, vorbim inevitabil de infrastructura de producție, stocare, consum, transport, distribuție și furnizare a energiei electrice.

România începe încet-încet să facă pași pentru creșterea gradului de electrificare, dar nu există o strategie sau plan care să definească ferm direcțiile și ritmul transformării.

Ministerul Energiei lucrează în prezent la o nouă strategie energetică și la revizuirea Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) și rămâne de văzut cât de mult vor clarifica aceste documente, iar ulterior, cât de conștiincios vor fi duse la îndeplinire. Spun acestea cu toate că fac parte din consiliul onorific al Ministrului Energiei, ce aduce recomandări ministerului pe aceste teme.

Panorama: Care sunt pașii următori, în opinia dumneavoastră?

Dragoș Tâlvescu: Pentru a determina pașii necesari pentru dezvoltarea infrastructurii, trebuie mai întâi stabilit necesarul României de energie electrică din surse regenerabile. Există programe de modelare a sistemului energetic pe termen lung, ce pot estima acest necesar pentru perioada 2030-2050. Nu am acces la date recente de calitate, de acest fel. Însă presupunem necesarul de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră la net zero până în 2050.

În 2022, consumul brut de energie al României a fost de aproximativ 370 TWh, dintre care mai puțin de 70 TWh au fost energie electrică. Producția de hidrogen și amoniac din surse verzi sunt mari consumatoare de energie electrică cu randament scăzut, iar biomasa utilizată pentru încălzire în mediul rural este probabil necontabilizată în statistici.

Prin urmare, România are nevoie de o creștere considerabilă a producției de energie electrică din surse regenerabile în următorii 25 de ani, atât pentru a migra producția curentă către surse verzi, cât și pentru a elimina cărbunele, petrolul și gazele naturale din mixul energetic.

Nu este vorba de 300 TWh, întrucât încălzirea și mobilitatea electrice au pierderi mult mai mici de transformare, însă probabil că România trebuie să își crească producția de energie electrică din surse regenerabile până la 150-200 TWh. În 2023, România a produs doar aproximativ 30 TWh de energie electrică din surse regenerabile.

În final, cu subiect și predicat, pentru că trebuie spus, investițiile în noi rețele de distribuție și furnizare a gazelor naturale, precum programele de introducere a gazelor naturale la sat, din ultimii ani, sunt o risipă. Mediul rural ar trebui axat pe modernizarea utilizării biomasei și electrificare.

Panorama: Ați lucrat și la precedenta strategie energetică din 2016, care însă nu a fost pusă în aplicare. Care sunt riscurile în ceea ce privește noul document la care lucrați?

Dragoș Tâlvescu: Strategia energetică realizată în 2016, dar niciodată adoptată de Guvern, prezintă o serie întreagă de obiective strategice și acțiuni prioritare, însă nu a fost niciodată operaționalizată. În prezent, se lucrează la o nouă strategie. Riscul cel mai mare este însă că, asemenea majorității documentelor strategice din România, orice ar fi scris în noua strategie nu va fi oricum pus în practică.

Dezavantajele fotovoltaicelor și eolienelor vs soluția nucleară

Panorama: Cum ar arăta un mix de energie verde ideal (între energie fotovoltaică, eoliană etc) pentru România?

Dragoș Tâlvescu: Producerea cantităților necesare de energie electrică din surse eoliene și fotovoltaice necesită suprafețe mari de teren, cu impact negativ asupra biodiversității, ecosistemelor și disponibilității terenurilor pentru agricultură și pășuni.

În plus, tehnologiile de primă generație utilizează de regulă și amplasamentele cele mai avantajoase, iar generațiile următoare, mai eficiente sau de capacitate mai mare, vor avea acces, până la înlocuire, de amplasamente mai puțin favorabile. Prin urmare, alocarea nu este eficientă și necesită mai multe instalații și suprafețe mai mari decât ar fi ideal. Din acest punct de vedere, faptul că România nu este un lider al tranziției energetice este un avantaj.

Costul relativ al tehnologiilor și reglementările sau schemele de sprijin vor determina mixul verde realist de obținut. 

Un mix ideal nu există. Din punctul meu de vedere, energia fotovoltaică ideală este doar cea integrată în suprafețe deja utilizate, pentru acoperișuri, pavaje, pereți și ferestre.

Energia eoliană nu este ideală la scara existentă. Pe termen lung, în acest secol, soluția ideală va fi fuziunea nucleară, ce va înlocui sursele eoliene și pe cele fotovoltaice pe suprafețe întinse, aflate în conflict cu altă utilizare a terenului.

Ce impact are anul super-electoral 2024

Panorama: În ce măsură anul electoral 2024 va avea un impact negativ asupra pașilor pe care i-a făcut până acum România spre „revoluția” verde?

Dragoș Tâlvescu: România a făcut doar pași foarte timizi pe calea către sustenabilitate, iar alegerile și rezultatul lor sunt în bună măsură independente de sursele de finanțare. Prin urmare, nu văd riscuri mari. Nu vom vedea o mare accelerare, dar multe dintre programele de investiții vor continua.

Progresul către sustenabilitate, nu doar la nivel național, ci european și global va depinde mai mult de rezultatele alegerilor europarlamentare la nivel european și ale celor prezidențiale și pentru Congres din SUA.

Altminteri, în an electoral există o meteahnă românească a pomenilor electorale. Ne putem aștepta la subvenții pentru industrii nesustenabile, care încetinesc sau reversează progrese deja realizate sau considerate sigure. Cu puțin noroc, poate însă au loc și progrese în proiecte de eficiență energetică sau alte lucrări vizibile de infrastructură unde se poate tăia o panglică. 

Mai important decât anul electoral în sine sunt rezultatele alegerilor. Cele locale sunt importante pentru numeroase direcții importante de acțiune ale tranziției energetice, precum creșterea eficienței energetice în blocurile de locuințe sau dezvoltarea infrastructurii pentru electromobilitate.

Iar cele parlamentare sunt importante pentru coordonarea și alocarea eficientă a finanțărilor europene disponibile și pentru cadrul național de reglementare și încurajare a investițiilor în sectorul energiei electrice.