Nici nu vrem, nici nu putem

De ce Bulgaria și Croația intră în zona euro, iar România nu

Computer Hope Guy
Sursa foto: EC - Audiovisual Service

Aderarea României la zona euro, care ar însemna încununarea procesului de integrare europeană, e o bornă care a fost mutată de atât de multe ori, încât abia o mai vedem la orizont.

În acest moment, țara noastră nu mai îndeplinește niciun criteriu important pentru a face parte din Eurozonă. Adevărul nerostit e că, și dacă am îndeplini criteriile și am fi primiți în zona euro (să zicem, în 2024, odată cu bulgarii, cum de altfel e și obiectivul oficial), România tot n-ar vrea să facă pasul atât de curând. Principalul motiv e că aderarea la euro presupune o disciplină fiscal-bugetară și o cedare semnificativă de suveranitate și de atribuții în favoarea Băncii Centrale Europene.

Niciunul dintre aceste lucruri nu e dezirabil în mediul politic românesc, în contextul actual.

În documentele oficiale, Guvernul admite că vom vorbi despre trecerea la euro abia după ce ne vom reveni din șocul pandemiei. Dată fiind povara economică a pandemiei și dezechilibrele macroeconomice care existau deja înainte de Covid, la București se pune mai mare preț pe existența unei marje de manevră în politicile fiscale și pentru reforme. 

Peste granițe, dar nu departe de noi, Bulgaria și Croația au făcut ultimii pași pentru aderare în plină criză sanitară și au fost acceptate în Mecanismul Cursului de Schimb II. Cunoscut drept „anticamera euro”, MCS II e, practic, ultimul extemporal pe care trebuie să-l treacă o țară candidată. Durează cel puțin doi ani, timp în care țara trebuie să demonstreze că are un curs de schimb stabil înainte de a trece oficial la euro. Astfel, dacă nu vor fi surprize, Croația trece la euro în 2023, iar Bulgaria, în 2024.

Totuși, deși e clar că țara noastră nu și-a mai făcut temele cu privire la aderarea la euro, situațiile din Bulgaria și Croația nu sunt comparabile cu cea din România. În plus, după cum vom arăta în continuare, intrarea în Eurozonă e o decizie cât se poate de politică. 

Bulgaria și Croația, pe ultima sută de metri înainte de a trece la euro

Românii sunt atât de obișnuiți să fie luați la pachet cu Bulgaria în UE, încât vestea că vecinii de la sud de Dunăre trec curând la euro a părut să ne ia prin surprindere. Am fost colegi de aderare, ne-am chinuit în sincron cu MCV-ul, ne-a unit frustrarea că nu suntem primiți în Schengen, deși ne-am făcut treaba. Am stat, ani la rând, la coada clasamentelor europene. Părea, deci, că vom păși mereu împreună spre Vest.

Aderarea Bulgariei la zona euro reprezintă primul moment când ne rupem de vecini într-un dosar de integrare europeană. 

Atât Bulgaria, cât și Croația erau pe ultima sută de metri în drumul lor spre aderare și înainte de pandemie, dar criza le-a grăbit, pentru că voiau să știe că, în caz de nevoie, vor putea să se împrumute la ratele preferențiale din zona euro.

De cealaltă parte, România are inflația prea mare, nu e în Mecanismul Cursului de Schimb, iar datoria publică, acum la 50%, se va apropia de acel nedorit 60% până în 2024, potrivit prognozelor Comisiei Europene. 60% e pragul maxim de îndatorare pentru a intra în Zona Euro. 

În plus, țara noastră avea cel mai mare deficit de cont curent din regiune și înainte de izbucnirea pandemiei, dar și cel mai mare deficit bugetar. Iată cum descrie Ministerul Finanțelor problema deficitului, în context regional: „Începând cu anul 2016, deteriorarea soldului bugetar devine accentuată comparativ cu zona euro și Uniunea Europeană, iar în anul 2019 România înregistrează cel mai mare deficit bugetar la nivelul UE. Țări din regiune ca Bulgaria, Croația, Cehia, înregistrează excedent bugetar” (sursa: Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021).

Să vedem, punct cu punct, ce trebuie să facă România pentru a adopta moneda unică europeană.

Toate țările UE (cu excepția Danemarcei) s-au angajat, la momentul aderării, să facă parte și din zona euro. În acest scop, trebuie să îndeplinească așa-zisele „criterii de convergență”: pe scurt, trebuie să aibă prețuri și dobânzi stabile, finanțe publice solide, curs de schimb fără fluctuații serioase. 

  • Criteriul stabilității prețurilor – inflația nu poate depăși cu mai mult de 1,5 puncte procentuale rata inflației a cel mult trei state membre care au înregistrat cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor.
  • Criteriul finanțelor publice – deficit sub 3% și datorie publică sub 60% din PIB.
  • Criteriul cursului de schimb – respectarea marjelor normale de fluctuație prevăzute de mecanismul cursului de schimb al Sistemului Monetar European, timp de cel puțin doi ani, fără devalorizarea monedei naționale în raport cu moneda euro. Acesta e motivul pentru care există Mecanismul Cursului de Schimb sau MCS II, în care se află acum Croația și Bulgaria.
  • Criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung – rata dobânzilor pe termen lung nu poate depăși cu mai mult de 2 puncte procentuale rata celor trei state membre cu cele mai bune rezultate în domeniul stabilității prețurilor.

(Sursa explicațiilor: Banca Centrală Europeană, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene)

Inflația, finanțele publice, dobânda pe termen lung și datoria publică sunt criteriile de convergență nominală. 

Mai sunt, însă, multe criterii, care țin de convergența reală. Ele se referă la apropierea cât mai mult de media zonei euro pentru o serie de indicatori, precum nivelul PIB/locuitor sau productivitatea muncii. Rapoartele BCE se uită și la rezultatele integrării piețelor, situația și evoluția balanțelor de plăți curente, precum și o examinare a evoluției costurilor salariale unitare și a altor indici de prețuri. 

Dezechilibrele macroeconomice sunt un obstacol mare în calea aderării la euro, iar România stă prost la acest capitol.  De asemenea, sunt importante inclusiv progresele legate de reformarea sistemului bancar, funcționarea băncii naționale, măsura în care statul candidat are instituții stabile, eforturile de combatere a corupției, a crimei organizate, legislația împotriva spălării banilor etc.

În afară de Bulgaria și Croația, care sunt deja cu un picior în zona euro, și de România, care s-a rătăcit pe drum, mai sunt încă patru membre UE care nu au trecut încă la euro:

  • Cehia și Suedia (ar putea, dar nu vor);
  • Ungaria (nu contează dacă ar putea, pentru că nu vrea);
  • Polonia (în expectativă; nici nu îndeplinește toate criteriile în acest moment). 

Riscul românesc

Autoritățile române promit că își vor îndrepta din nou atenția către adoptarea monedei unice imediat ce sunt restabilite echilibrele macroeconomice. „România își menține angajamentul de aderare la zona euro, însă în prezent eforturile Guvernului se axează pe minimizarea efectelor sociale și economice negative ale pandemiei COVID-19, urmând ca apoi să implementeze măsuri de relansare economică”, se arată în Programul de Convergență 2020.

Pe de-o parte, politicienii români au decis, asumat sau nu, că nu vom intra în zona euro deocamdată. Și BNR e de părere că nu trebuie să ne hazardăm. 

Pe de altă parte, Bulgaria e deja în zona euro din multe privințe. Iar Croația are, de asemenea, o economie foarte euroizată. Așa că politicienii lor nu au făcut decât să susțină o traiectorie care avea deja o inerție mare. Și, da, au făcut multe din reformele cerute. Bulgaria și Croația au primit undă verde pentru euro pentru că, astfel, se va arăta că proiectul integrării europene merge mai departe. 

Chiar dacă cele două state balcanice vor fi prinse cu eventuale teme nefăcute, riscul pentru economia europeană va fi mult mai mic decât în cazul României. Cele două țări reprezintă câte 0,4% din PIB-ul UE, pe când PIB-ul României e ușor mai mare ca pondere (1,5% din PIB-ul UE) decât cel al Greciei (1,3% din PIB-ul UE). Or, ne amintim, Grecia e o țară care a trecut la euro fără a fi pregătită și pe urmă a destabilizat întreaga Eurozonă când a intrat în colaps economic. 

PIB-urile naționale, ca pondere din PIB-ul UE / sursa: Eurostat

Diferențele dintre noi și vecini

Să ne uităm la această „fotografie de familie” non-euro de anul trecut. Așa arată o comparație între cele șapte țări care nu sunt în zona euro, pe marile criterii de convergență:

Sursa: Raport al Băncii Centrale Europene

Ce au făcut ei și n-am făcut noi, deci?

Începem cu Bulgaria. 

În realitate, Bulgaria e în zona euro de ani de zile

Evgeni Kanev e economist bulgar specializat în macroeconomie și fondator al unei firme de investiții, analiză economică și consultanță fiscală din țara vecină. Crede că, deși avem multe lucruri în comun, povestea aderării la zona euro e foarte diferită în Bulgaria față de România. 

În primul rând, pentru că vecinii de la sud au un consiliu monetar din 1997, după o guvernare socialistă care a dus țara în cel mai greu punct al tranziției ei. Mai multe bănci au dat faliment, iar Bulgaria s-a confruntat cu o hiperinflație dramatică. Leva s-a depreciat atât de mult încât economiile oamenilor nu mai valorau nimic.

Evgeni Kanev, economist bulgar, director al unei firme de investiții, analiză economică și consultanță fiscală

Evgeni Kanev povestește cum, în februarie 1996, cursul de schimb era de 70-80 de leva pentru un dolar. Un an mai târziu, în februarie 1997, era de 3.000 de leva pentru un dolar. „A fost un adevărat șoc. 17 bănci au dat faliment. Foarte mulți oameni și-au pierdut economiile. A fost o tragedie. Oamenii au ieșit în stradă. A avut loc și un atac asupra Parlamentului”, își amintește economistul bulgar, într-un interviu acordat Panorama.

Banii bulgărești erau atât de depreciați, că oamenii tranzacționau în regim de barter. „Neîncrederea în leva scăzuse așa de mult încât, la urcarea în tramvai, unii vatmani cereau să plătești în natură, de exemplu cu ouă, ca să fie siguri că, la capătul cursei, compania de transport nu a pierdut bani”, rememorează acele vremuri și Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. „La noi apăruseră glume că, dacă un om bogat din România ar vrea, acesta ar putea cumpăra activele din trei județe din Bulgaria. Instabilitatea financiară a fost așa de mare încât nu a existat nicio altă soluție de reinstaurare a credibilității în leva în afară de adoptarea unui consiliu monetar. Rezerva pentru acoperirea noilor emisiuni de leva credibilă a venit de la străini, care au și condus, o perioadă, consiliul”.

Astfel, toate levele aflate în circulație sunt, de fapt, acoperite cu euro, plus o marjă de siguranță. Cursul fix de 1 euro=1,95 leva e stabilit prin lege. În România, după cum știm, avem un curs flexibil, cu flotare controlată. 

„De facto, de la introducerea consiliului monetar, economia noastră funcționează cu euro. Nu există acum nicio diferență semnificativă între a folosi leva în Bulgaria sau euro. Suntem așa de 24 de ani”, explică Evgeni Kanev. Mare parte din țară nici nu e conștientă de asta, adaugă el.

„Bulgaria nu a avut flexibilitatea României”

Potrivit BNR, un consiliu monetar are doi piloni: disciplină fiscală dură și echilibru bugetar ferm. Astfel, când Liviu Dragnea ataca Banca Națională că nu vrea un curs fix leu-euro și un consiliu monetar ca în Bulgaria, Mugur Isărescu îi spunea că așa ceva s-ar putea face, dar la un curs fix de 7-8 lei.

Pentru a înțelege situația din Bulgaria, trebuie să mai ținem cont de un lucru: a avea un consiliu monetar reduce drastic marja de manevră, ceea ce e cu dus și întors.

Întâi, ai mai multă stabilitate și predictibilitate, două cuvinte dragi mediului de business. Pe urmă, se ține sub control inflația. N-ai fluctuații mari de curs, care să ducă la credite neperformante, care, pe urmă, să creeze o bulă și o eventuală criză în sistemul bancar. În același timp, însă, nu poți regla deficitul de cont curent din curs, de exemplu. Banca Națională nu mai are pârghia dobânzii de referință.  

„România, pe de altă parte, și-a păstrat moneda și un curs flexibil. A putut, de asemenea, să aibă o flexibilitate economică foarte bună”, compară Evgeni Kanev situațiile din țara lui și a noastră. El dă următorule exemplu: „comerțul României a avut de câștigat, pentru că guvernele și banca centrală puteau să deprecieze, la nevoie, moneda, ceea ce îi ajută pe exportatori. Noi nu am avut această flexibilitate, am fost legați de euro. E o diferență foarte importantă. Dar e ceva ce nu e înțeles în Bulgaria. Oamenii cred în continuare că avem o monedă independentă și se întreabă de ce ar trebui să schimbăm ceva și să trecem la euro”, adaugă economistul bulgar.

El crede că, având acest consiliu monetar, Bulgaria nu a primit decât „aspectele negative ale zonei euro”. Spre exemplu, leva resimte șocul unei crize economice în zona euro; țara trebuie să practice o disciplină fiscală și bugetară în parametrii ceruți de consiliul monetar, fără a avea o marjă de manevră în limitele căreia să facă anumite reforme, să crească pensiile, să aibă cheltuieli bugetare mai mari etc. 

De cealaltă parte, spune economistul, țara nu e membră a Băncii Centrale Europene, nu poate avea un cuvânt de spus când se iau decizii, nu beneficiază de avantajul dobânzilor mici din zona euro.

Cu alte cuvinte, Bulgaria e prudentă din punct de vedere macroeconomic, dar nu simte că e răsplătită. Iar Evgeni Kanev crede că faptul că România a păstrat leul independent e motivul pentru care s-a dezvoltat economic mult mai bine decât Bulgaria în ultimii 20 de ani.

„Acesta e unul dintre motivele pentru care am rămas în urma României”

„Cred, la fel ca mulți economiști, că acesta e unul dintre motivele pentru care am rămas în urma României din punct de vedere al performanțelor macroeconomice. Economia și finanțele noastre publice nu au avut această flexibilitate de care e nevoie pentru a crește economia. România, Polonia, Cehia, Ungaria și-au păstrat moneda națională și au putut face aceste lucruri”, comentează expertul bulgar.

Dacă ar fi să rezumăm câteva dintre principalele diferențe dintre ce au făcut Bulgaria și România pentru a trece la euro, ele ar arăta astfel: dincolo de consiliul monetar și de faptul că leva e legată de euro, Bulgaria și-a controlat inflația și deficitul, ba chiar a avut surplusuri de cont curent din 2013 și până în pandemie. Țara vecină are una dintre cele mai mici datorii publice din UE și este, mai nou, parte din Mecanismul Cursului de Schimb. Și la capitolul venituri fiscale, Bulgaria s-a descurcat mai bine decât România. 

De cealaltă parte, vecinii de la sud sunt mai săraci decât românii după mulți indicatori și sunt în urma României și în ceea ce privește lupta anticorupție și reforma judiciară. „Vrem și noi să vedem politicieni în închisoare, ca în România”, spune Evgeni Kanev.

Aderarea Bulgariei va fi un experiment interesant pentru zona euro, pentru că va însemna primirea în clubul economiilor europene bogate a statului cu cel mai scăzut nivel de PIB/locuitor și cea mai mică putere de cumpărare înregistrate până acum. 

Un indicator, pentru a înțelege situația: consumul individual efectiv (puterea de cumpărare) din zona euro e de 105% în raport cu media UE. Al Bulgariei e 61% din media UE, al Croației, 67%, iar al României e 79%.

Anul trecut, țara noastră a depășit lejer Bulgaria și Croația și ca PIB pe cap de locuitor. România e la 72% din media UE, urmate de Slovacia, cu 71%, Croația și Grecia, cu 64%, și Bulgaria, cu 55% din media UE a PIB-ului pe cap de locuitor.

PIB pe cap de locuitor, ca procent din media UE / sursa: Eurostat

Economist: Croația nu e pregătită, dar intră în zona euro

Același raport BCE care arăta cât de prost stă România cu îndeplinirea criteriilor pentru euro spunea că nici Croația nu bifa toate căsuțele. Datoria publică, de exemplu, era mult peste limită în Croația în 2020. Deficitul era și el foarte mare. Sunt abateri trecute cu vederea de Comisia Europeană în contextul pandemic.

Totuși, Croația va intra în zona euro la 1 ianuarie 2023 fără să fie tocmai pregătită, crede economista Maruska Vizek, directoare adjunctă a Institutului Economic din Zagreb.

Într-un interviu acordat Panorama, Vizek spune că, dincolo de cele patru criterii de convergență (deși și acolo e discutabil), Croația nu se descurcă bine la alte capitole. E vorba despre calitatea instituțiilor și de capacitatea țării de a avea o creștere economică sustenabilă.

„Când te uiți la diversele seturi de date legate de calitatea instituțiilor croate și, pe urmă, la cele care arată cât de repede va atinge Croația nivelul mediu de venituri din Uniunea Monetară și datele legate de productivitatea muncii, ajungi repede la concluzia că nu suntem pregătiți”, explică Maruska Vizek.

Maruska Vizek, economistă croată, directoare adjunctă a Institutului Economic din Zagreb

Ea spune că țara a avut multe probleme la capitolul politici fiscale și cu sustenabilitatea datoriei publice. „Criteriile de la Maastricht nici nu mai contează acum”, crede ea.

Aderarea Bulgariei și a Croației, un risc neglijabil pentru zona euro

Ca să înțelegem cât de mult variază strictețea Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene, Lituania, ultima dintre țările baltice intrate în zona euro, a fost amânată cu mai puțin de un an înainte de data stabilită pentru aderare. Motivul: un raport al Comisiei, făcut la cererea Lituaniei, constatase că inflația lituanienilor era cu 0,1% mai mare decât ținta. 

„Vremurile se schimbă, prioritățile se schimbă, iar proiectul european are multe fațete”, comentează Maruska Vizek. Ea crede că răspunsul la întrebarea „de ce e primită Croația în zona euro dacă e nepregătită?” stă într-un fel de calcul de PR.   

„Pentru UE, extinderea zonei euro în Balcani e o modalitate de a arăta că nu e nimic în neregulă cu UE. Dacă se întâmplă în Croația sau în Bulgaria ceva similar cu ce s-a întâmplat în Grecia, costul unui bailout într-una sau în ambele țări e minuscul. Când vine vorba de riscuri, Comisia Europeană nu riscă mare lucru, cred eu. Pe de altă parte, câștigă când vine vorba de mesajul pe care îl transmite publicului și partenerilor strategici sau inamicilor: acela că proiectul european e în formă și merge mai departe. Ca pondere a PIB-ului din bugetul european, ambele țări sunt la nivel de eroare statistică”.

Graba strică economia? Croația zice că nu

Totuși, dincolo de planurile din UE, de ce se grăbește Croația să adere dacă nu e încă întrutotul pregătită? 

La fel ca și Bulgaria, și Croația și-a legat moneda națională, kuna, de euro. Când s-a creat kuna, în 1994, nu exista euro, așa că moneda a fost legată de marca germană, până ce marca a fost înlocuită de euro. E unul dintre motivele pentru care economia croată e foarte euroizată. 

„Guvernul spune mereu că economia noastră e deja foarte euroizată, e integrată în spațiul economic european, cea mai mare parte a comerțului nostru se face în euro, sistemul nostru financiar e și el foarte euroizat. Că noi, ca țară, suntem expuși deja oricăror mișcări negative ale ratei de schimb dintre kuna și euro și are mai multă logică să trecem la euro. În plus, ni se spune că trecerea la euro ne-ar putea reduce costurile de împrumut”, enumeră cercetătoarea de la Zagreb. 

Dincolo de rațiunile de ordin economic, Maruska Vizek mai vede și una politică, în persoana premierului, Andrej Plenković: „Premierul este foarte pro-european și cred că aderarea la euro face parte din viziunea lui personală și ambițiile lui pentru Croația. E un susținător feroce al adoptării monedei unice. De-a lungul carierei lui, a stat mult în instituții europene”.

Turismul croat: „în loc să fie cireașa, e tot tortul”

Înainte de pandemie, turismul contribuia cu 20%-25% la PIB-ul Croației. O dependență riscantă, după cum aveau să constate croații odată ce turiștii n-au mai venit, din cauza crizei sanitare. PIB-ul Croației a avut una dintre cele mai mari contracții din UE în 2020. 

Maruska Vizek crede că dependența de încasările din turism e una dintre problemele structurale ale economiei croate.

„Sunt una dintre cele mai vocale persoane din țară pe această temă. De ani de zile, avertizez că dependența de turism nu e bună pentru sănătatea economiei, în ansamblul ei. E o dependență care s-a produs de una singură, cred. Avem o coastă frumoasă și are sens că am dezvoltat industria turismului. Dar nu te poți baza doar pe ea. Dacă economia ar fi un tort, turismul ar fi cireașa de pe tort. Nu poate fi întregul tort”, explică experta croată. 

Având o țară mică, cu potențial turistic mare și capital limitat, concentrarea pe turism a fost opțiunea firească pentru croați. 

Cafeaua de 2 lei și spaimele aderării la euro

Vara aceasta, Comisia Europeană a publicat rezultatele unor cercetări ale opiniei publice în toate țările non-euro, pentru a vedea ce știu și ce cred oamenii despre trecerea țării lor la moneda unică europeană. Concluzia e că în toate țările, oamenii vor în euro, nu cred că țara lor e pregătită pentru asta și toți se tem de ce se va întâmpla cu prețurile odată ce ele vor fi transformate în euro.

Ce cred cetățenii din țările non-euro despre adoptarea monedei unice / sursa: Eurobarometru

Este, de ani de zile, și principala îngrijorare a românilor, lucru lesne de înțeles, dat fiind că prețurile noastre sunt considerabil mai mici decât în zona euro.

În această dezbatere, se revine, ciclic, la o pildă circulată în spațiul public pe post de avertisment: o cafea de la tonomat costă, în România, aproximativ 2 lei, adică vreo 40 de eurocenți. Dacă trecem la euro, spune pilda, ne putem aștepta ca prețul cafelei de la automat să devină un euro, deci aproape 5 lei.

Economiștii spun că, cel mai probabil, prețurile pot crește ușor din rotunjire în momentul conversiei la euro și că da, unele produse ieftine s-ar putea scumpi mai mult, ca procent. Deci nu e exclus ca o cafea de la tonomat să coste mai mult.

Dar nu există, în precedentul celorlalte țări care au aderat, dovezi că trecerea la euro vine la pachet cu o creștere generalizată și semnificativă a prețurilor. E un mit pan-european, zic experții.

Un studiu din 2009 al Comisiei Europene care s-a uitat la impactul trecerii la euro asupra inflației  a concluzionat că prețurile abia dacă au crescut cu 0,1%-0,2% când o țară a intrat în zona euro și s-a făcut conversia la moneda unică.

„Cele mai mari efecte identificate asupra prețurilor au fost în Finlanda, unde o serie de transformări neobișnuite ale prețurilor au crescut rata inflației cu 0,27 puncte procentuale. Cele mai mici efecte au fost estimate în cazul Italiei, cu o creștere de 0,004%. Există țări în care nu s-a identificat niciun efect asupra prețurilor ca urmare a schimbării banilor”, se arată în raportul Comisiei Europene. Pentru comparație, înainte de izbucnirea pandemiei, rata anuală a inflației în zona euro era de 1,3% și în UE, de 1,6%.

Mai recent (2017), și Banca Națională a Croației a făcut un studiu pentru a vedea dacă, într-adevăr, croații au motive să se teamă că le vor crește prețurile odată ce renunță la kuna. Atunci când ele există, creșterile de prețuri de pe urma conversiei la euro sunt mici și de moment, e concluzia studiului. Ele pot fi ușor mai pronunțate în sectorul serviciilor, de exemplu la restaurante sau cafenele.

„Când te uiți la toate dovezile empirice – și sunt multe astfel de analize empirice pe tema legăturii dintre inflație și adoptarea monedei euro, e o non-problemă, cu atât mai mult nu în Croația, unde nivelul de prețuri, mai ales la bunuri, e foarte aproape de media europeană”, explică economista Maruska Vizek, de la Institutul Economic din Zagreb. „Chiar și în Bulgaria și în România, dacă se folosesc toate instrumentele – băncile centrale știu care sunt practicile, bazate pe măsurile implementate din alte țări, nu eventuala creștere a prețurilor ar trebui să fie principala îngrijorare în contextul adoptării monedei euro. Cred că e cea mai mică problemă a noastră”, adaugă ea pentru Panorama.

Temerea aceasta privind ce se va întâmpla cu prețurile, spun economiștii, e și o consecință a faptului că oamenii nu au încredere în politicieni. Pe urmă, ea vine și ca urmare a unui eșec de comunicare al autorităților naționale în perioadele de dinainte, dar și imediat după aderare la zona euro.

Ce ar însemna pentru România aderarea la euro

După ce am văzut ce au făcut Croația și Bulgaria pentru a trece la euro, aducem discuția acasă.

„Aderarea la zona euro înseamnă finanțe publice sănătoase, deficite bugetare mici, un nivel al cursului de schimb care să permită României sa facă față presiunilor concurențiale din zona euro, consolidare bugetară durabilă, ținte ambițioase ce trebuiesc atinse în viitor, programare multianuală solidă”, se arată în raportul Ministerului Finanțelor privind situația macroeconomică pe 2021. 

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal / foto: Radu Tuță, Agerpres

Fost membru al Consiliului de Administrație al BNR, economistul Daniel Dăianu s-a numărat printre coordonatorii Planului Național de Adoptare a monedei euro. Dincolo de beneficiile economice, aderarea la euro are și implicații geopolitice, subliniază el, într-un interviu acordat Panorama la începutul acestui an

Acest pas, când va fi făcut el, va fi încununarea parcursului european al României, crede Daniel Dăianu. Până atunci, însă, trebuie să spunem lucrurilor pe nume: „În ceea ce privește zona euro, nu ne-am făcut treaba acasă – fără discuții”. 

Chiar dacă ne vom apropia în următorii ani de media UE a veniturilor, nu e suficient. „Trebuie să-ți controlezi dezechilibrele”, explică președintele Consiliului Fiscal, după care adaugă:

„Trebuie să ai un deficit bugetar mic, chiar foarte mic. Trebuie să ai o balanță externă mult mai echilibrată. România e cea mai vulnerabilă din aceste puncte de vedere. A pornit în criza pandemiei cu un deficit structural de peste 5%. De aceea, noi, cei care ne-am ocupat de aderarea la zona euro, am spus că fără rezolvarea dezechilibrelor mari e o iluzie. Nu te primește nimeni cu dezechilibre mari în zona euro”.


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


  • Alina Mărculescu Matiș

    E jurnalistă cu 13 ani de experiență în presa scrisă, online și în televiziune, beneficiara unor importante premii și burse internaționale. A fost corespondent în zone de conflict și la instituții ca NATO, Comisia Europeană și Parlamentul UE.


Urmărește firul poveștii