Chill!

De ce prohodul limbii române nu „face sens” și alte mituri despre romgleza de pe buzele tuturor

Computer Hope Guy
Auzul unora e zgâriat de „romgleză”. Dar înseamnă ea ceva chiar atât de grav?/ Sursa Foto: Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

  1. În trecut, combinațiile dintre cuvintele în română și franceză îi iritau pe unii români. Limba lui Molière era cea pe care o știau învățații din toate națiile. Ne-am „franțuzit” mult în timpul așa-numitei „reromanizări” a limbii române, când oamenii de cultură și-au dorit să împrumutăm cuvinte din franceză și latină. „Pentru că erau legăturile cu Occidentul, s-au împrumutat în limbajul cult foarte multe asemenea elemente. Astăzi cine le mai simte străine?”, spune Rodia Zafiu, lingvistă și profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București.  
  2. Față de acum două secole, nu s-au schimbat de fapt prea multe în acest sens. Engleza e noua franceză. I-a luat locul detașat: este limba afacerilor internaționale, precum și cea folosită de oameni pentru a se putea înțelege cu persoane din întreaga lume. Anglicismele s-au insinuat și în conversațiile cotidiene, în care îndeobște tinerii jonglează, cu măiestria acrobaților, cu termeni din engleză și din limba nativă. Sau, mai bine s-o spunem în „romgleză”: tinerii „mixează” cuvintele din engleză cu cele din limba nativă. Pentru că nici România, știm din stradă, nu face excepție.
  3. Însă engleza nu a acaparat atât de mult limba română, așa cum se tem unii. Neliniștitoare ar fi o influență care să fi pătruns în toate domeniile, însă nu suntem câtuși de puțin acolo. De pildă, în limbajul bisericesc este aproape zero, în discursul politic e ceva rar, la fel și în literatură, atrage atenția Zafiu. Engleza o regăsim în alte zone, precum administrație, afaceri, comerț, divertisment sau terminologie științifică.

  4. „Sunt cuvinte care ne șochează, dar despre care oamenii nu-și mai dau seama de unde vin, după o generație sau două. Mai e ceva: avem obiceiul să le scriem potrivit ortografiei lor. Dacă am fi scris liniștiți anglicismele în transcriere fonetică, probabil că s-ar fi adaptat foarte repede. Gândiți-vă la «meciul/meciurile» sau la «fotbal», ori «gem». Le mai simte cineva ca anglicisme supărătoare?”, se întreabă Zafiu.
  5. Francezii au decis să creeze o lege care să protejeze limba nativă de invazia anglicismelor. Este vorba de legea Toubon, adoptată încă din 1994, care favorizează folosirea termenilor francezi în detrimentul celor englezi, după cum explică pentru Panorama, jurnalista Iulia Badea-Guéritée. De pildă, în loc de „computer” se recomandă „ordinateur”, iar în loc de „e-mail”, „courriel”.

-„Bonjur, poporrr!”, răsună ferm vocea politicianului deasupra capetelor oltenilor din satul Flămânda.

E început de secol XX și ne aflăm în plină campanie electorală. Candidatul la Senat  este nimeni altul decât liberalul Jean Lahovary, recent întors de la Paris ca să-i convingă pe români să-l voteze din nou, după cum relateză cu ironie Filip Brunea-Fox, reporter al vremii:

„Conu’ Jean cel franţuzit şi graseiat credea că «bonjur, poporrr» e nu numai cea mai neaoşe bineţe românească, ci şi cel mai dulce, mai familiar mod de a cîştiga simpatia sătenilor, adresîndu‑li‑se pe limba lor… De aia triumfau în alegeri moşierii, bancherii, avocaţii… De vreme ce ştiau să grăiască… păsăreşte! Ba unii «vorbeau» chiar şi în limbile minorităţilor naţionale” („Reportajele mele”, Filip Brunea-Fox).

Știm prea bine și numai dacă ne uităm în orice text de-ale lui Caragiale că pe timpuri, în secolele XIX-XX, limba de circulație internațională era franceza, specifică în primul rând diplomației și culturii, dar și preluată, uneori în feluri ridicole, de toate păturile sociale. Circulau pe-atunci tot soiul de teorii care spuneau că era firesc ca această limbă să se insinueze în graiul românesc, fiind considerată cea mai rațională și cea mai frumoasă limbă.

Astăzi, engleza e noua franceză. I-a luat locul detașat: este limba afacerilor internaționale, precum și cea folosită de oameni pentru a se putea înțelege cu persoane din întreaga lume. Anglicismele s-au insinuat și în conversațiile cotidiene, în care îndeobște tinerii jonglează, cu măiestria acrobaților, cu termeni din engleză și din limba nativă. Sau, mai bine s-o spunem în „romgleză”: tinerii „mixează” cuvintele din engleză cu cele din limba nativă. România, știm din stradă, nu face nici ea excepție.

Cât de gravă este apariția acestui hibrid pentru graiul strămoșesc? Înseamnă ea o scădere a nivelului de cultură generală, spune ea ceva despre societatea românească, ne diluează cumva identitatea națională?

Sunt niște întrebări la care încercăm să răspundem, făcând o paralelă cu trecutul francofon, adesea glorificat, deși vorbim de același fenomen. Și, ca să fim cinstiți, aruncăm un ochi și peste gard, la vecinii francezi de astăzi, văzuți adesea ca niște prețioși care țin cu dinții ca limba lor să rămână nepătată de anglicisme. Ei cum cum se descurcă cu „francleza”?

Înainte de „romgleză”, a fost „romceza”

La finalul secolului al XIX-lea, filologul Alexandru Cihac publica primul dicționar etimologic al limbii române, fapt ce isca o polemică științifică cu privire la pătrunderea cuvintelor străine în masa vocabularului.

„Autorul adunase și vocabularul românesc pe care îl grupase pe categorii. Rezulta că erau foarte multe cuvinte maghiare, slave, grecești și turcești față de cele latinești. Și atunci, Bogdan Petriceicu Hașdeu a avut o luare de poziție care a rămas celebră, vorbind despre limba în circulație, o idee reluată ulterior de foarte mulți lingiviști. Ideea este că, în fond, dacă faci o statistică absolută a vocabularului, s-ar putea ca elementele străine să fie foarte multe, dar dacă vezi valoarea lor de circulație, care sunt cuvintele cel mai des folosite, proporția se schimbă total”, explică Rodica Zafiu, lingvistă și profesoară la Facultatea de Litere a Universității din București, într-o discuție cu Panorama, prilejuită de Conferințele Despre lumea în care trăim.

Cercetările în domeniu au luat în calcul nu ansamblul vocabularului, care este alunecos, incluzând arhaisme, regionalisme, neologisme de ultimă oră, ci fondul lexical principal, adică cele folosite cu frecvență mare. Astfel, realizăm că elementul latin rămâne puternic în limbă.

„«A avea», «a fi», «și», «sau», «cap», «om», prepozițiile, conjuncțiile, toate cuvintele acestea pe care le folosim enorm de mult rămân în continuare stabile, sunt cele ale fondului de bază. Și asta dă, până la urmă, natura unei limbi”, mai spune Zafiu.

Dicționarul lui Cihac apărea pe fondul unei modificări mai substanțiale în limba română, mai specific în raportul între elementele de origine latină și cele de origine slavă. Se întâmpla în timpul domniei primului rege al României, Carol I, cel care a adoptat întâia Constituție a țării și a modernizat instituțiile. În paralel cu această modernizare, intelectualii vremii, cei care creau limba de cultură, au inițiat un soi de revoluție lingvistică.

„A fost atunci o voință culturală, așa-numita reromanizare a limbii române. A existat o voință de a împrumuta cât mai mult cuvinte din franceză și, dacă se putea, din latină, sigur, cu sensuri moderne, dar cu forme mai apropiate decât latina. Și atunci la noi s-au creat în mod oarecum deliberat, dar și spontan, pentru că erau legăturile cu Franța, cu Occidentul, s-au împrumutat în limbajul cult foarte multe asemenea elemente. Pe care astăzi cine le mai simte străine?”, detaliază profesoara universitară.

Acesta era, așadar, contextul lingvistic în momentul în care Lahovary se întâlnea cu alegătorii din Flămânda. Era un timp în care, la fel ca astăzi, se ciocneau limbajele și credințele a două generații.: cei mai moderni dintre români veneau cu valul de franțuzisme, în vreme ce conservatorii și generația mai în vârstă își păstrau grecismele.

Așadar, mare lucru față de acum două secole nu s-a schimbat. La fel cum astăzi ne invadează serialele britanice și americane, muzica și cursurile în limba engleză, la fel și atunci franceza era cea intens utilizată.

„Când s-a făcut această modernizare de secol XIX, unii dintre oamenii de cultură au protestat. Au spus: «vorbiți o păsărească pe care ceilalți nu o mai înțeleg, țăranul nu vă mai înțelege, vorbiți ca la oraș, cu franțuzisme, și omul simplu nu înțelege ce vreți să spuneți». A fost o ruptură, o mică dramă, dar odată cu generațiile, s-a atenuat, și probabil că așa o să fie și acum”, mai punctează Zafiu.

Spiritul modern care ne „englezește”

Dominația francezei de acum două secole se clădise, așadar, pe o fundație alcătuită din factori politico-economici. Pe tărâmul lui Napoleon se disputa diplomatic toată Europa, în conferințe și tratate, inovațiile erau prezentate la Expoziția Universală de la Paris și, în fine, numai acolo te puteai distra cu adevărat, pentru că încă de atunci Parisul era „mereu o idee bună”.

Totuși, nu toată lumea se dădea în vânt după francezi. În 1890, când jubileul Societății „Atheneul Român”  se sărbătorea printr-o serie de conferințe, printre care și cea susținută de academicianul Gheorghe Ionescu-Gion, „Cum vorbim?”, acesta deplângea „potopul străinismelor”, ca „mon cher”, „parol” și chiar unul care s-a păstrat și pe care astăzi nu-l mai simțim ca fiind străin – „agasant”.

Iată, așadar, că grijile de atunci în privința limbii erau aceleași ca astăzi, engleza invadându-ne tot după ce evenimente de amploare au trezit din orice fel de amorțeală bătrânul continent. Influența majoră a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, când Statele Unite au fost cele care au întors războiul, cele care au pus umărul la regenerarea Europei.

 „Atunci, pentru italiană, spaniolă, germană au fost ani care au intrat foarte multe anglicisme, care la noi n-au intrat pentru că era deja instaurată politica zidului. După ’90, am recuperat și noi partea asta, așa că, bineînțeles, a început fluxul foarte mare de anglicisme prin intermediul tehnologiei, al internetului, continuând prin intermediul modei, muzicii, filmului”, mai spune Zafiu.

Însă engleza nu a acaparat atât de mult limba română, așa cum se tem unii. Neliniștitoare ar fi o influență care să fi pătruns în toate domeniile, însă nu suntem câtuși de puțin acolo. De pildă, în limbajul bisericesc este aproape zero, în discursul politic e ceva rar, la fel și în literatură, atrage atenția Zafiu. Engleza o regăsim în alte zone, precum administrație, afaceri, comerț, divertisment sau terminologie științifică.

„Ceea ce arată că nu e atât de profundă intrarea. În schimb, în viața cotidiană și în lucrurile legate de tehnologie, de obiecte, e normal să fie, însă de multe ori, odată cu obiectele, dispar și cuvintele”, explică lingvista.

Vă mai amintiți când lumea se folosea și vorbea de pagere, floppy disk-uri și CD-ROM-uri? Astăzi, le-am uitat cu toții.  Dar avem altele de reținut, care cel mai probabil vor rămâne cu noi. De când cu apariția ChatGPT și a Inteligenței Artificiale, a început să se dezvolte un nou vocabular de specialitate, cum e și firesc de altfel. A apărut, de exemplu, cuvântul „prompt”, dar nu cu referire la ceva foarte brusc, ci la textul introdus de noi pentru a iniția conversația cu AI-ul. Uneori, astfel de cuvinte se sedimentează puternic în limbă, într-atât de mult încât, într-un punct, ajungem să nu mai sesizăm că au venit de peste hotare.

„Sunt cuvinte care ne șochează, dar despre care oamenii nu-și mai dau seama de unde vin, după o generație sau două.  Ăsta e spiritul modern. Mai e ceva: avem obiceiul să le scriem potrivit ortografiei lor. Dacă ar fi căzut bariera asta culturală și am fi scris liniștiți anglicismele în transcriere fonetică, probabil că s-ar fi adaptat foarte repede. Gândiți-vă la «meciul/meciurile» sau la «fotbal», ori «gem». Le mai simte cineva ca anglicisme supărătoare? Probabil că și unele dintre cele care astăzi ni se par ciudate, stridente, vor ajunge să se adapteze. Și atunci numai cine va căuta în dicționare etimologia își va aduce aminte că sunt anglicisme”, exemplifică Zafiu.

„Plângerile sunt zilnice că școlarii ies nu numai din școalele primare, ci și din licee și facultăți, fără să știe ortografia”.

„Tinerimea noastră străbate liceul și chiar universitatea fără să fie deplin și temeinic stăpână pe întrebuințarea semnelor de punctuație, așa cum a fost fixată în țarile culte din apus” .

Dar ce ne facem cu tineretul?

După cum se poate vedea, lamentația că tinerii nu știu să vorbească în mod corect circulă de când lumea. Adesea, este doar falia dintre generații care generează astfel de păreri. În fapt, mulți dintre tinerii care vorbesc azi o romgleză care ne zgârie urechile pot vorbi de fapt curat românește, articulat, atunci când situația o cere. Și Rodica Zafiu alege să le dea șanse, fiind de părere că în ceea ce-i privește, generalizările s-ar putea să încețoșeze adevărul:

„Tinerii folosesc un fel de jargon al comunității, iar cât timp îl folosesc între ei, nu e așa o mare problemă, pentru că dintotdeauna a existat, între grupurile de tineri, dar și între grupurile profesionale, un jargon al grupului sau al profesiei. Acolo se creează un fel de identitate de grup, și cred că asta explică ce se întâmplă ca fenomen social. Pentru că, mai ales la tineri, este foarte important să-și manifeste apartenența la un grup, care se manifestă și prin limbaj. Și deși e o realitate socială puternică, jargonul nu reușește să influențeze limba foarte tare”.

Dacă un tânăr nu știe să scrie sau să se exprime corect, atunci acesta are o problemă mai degrabă individuală. Ochii care văd doar TikTok și TV uită. „Limba există, e bogată, are multe posibilități. Dacă cineva alege să o folosească limitat, într-un fel, e problema lui”, tranșează Zafiu subiectul.

Pe de altă parte însă, poate fi și o problemă care ține, desigur, de școală, care nu reușește să facă mari progrese în ceea ce privește analfabetismul funcțional. 

Un studiu din aprilie 2023 intens discutat, a cărui temă e tocmai nivelul de literație al copiilor, a constatat că doar un elev din 10 are capacitatea reală de a înțelege un text, atunci când îl citește.

0 %
din elevii de 6-14 ani sunt în categoria „funcțional”
0 %
în categoria „minim funcțional”, adică au rezultate bune, dar nu pot înțelege cap-coadă un text
0 %
din elevi se încadrează în categoria „nefuncțional”, adică intră în zona de analfabetism

Sursa: BRIO, Raportul Național de Literație (aprilie 2023), 

eșantion 15.000 de elevi 

„Din păcate, școala a greșit în foarte multe locuri și continuă să greșească. Mă refer în special la orele de limba română. Încă sunt profesori care dictează, profesori care acceptă lucrări copiate sau pe care nu le citesc cu atenție și pentru care nu oferă observațiile necesare. Aici se mai adaugă o problemă, care ține de tehnologie. Probabil că modul acesta de a sări de la o imagine la alta, de la un text fragmentar la altul, duce la un anumit mod de gândire împrăștiată și se pierde astfel destul de mult capacitatea de a construi un text”, mai spune Rodica Zafiu.

Francezii au dat lege să-și protejeze limba

Și pentru că i-am tot amintit pe francezi, merită aruncată o privire înspre modul în care aceștia își tratează limba astăzi. Și la ei se simte pătrunderea englezei și, conform unor voci, o anumită supunere a francezei față de engleză.

Franța s-ar putea să sufere și de nostalgia imperiului care obișnuia să fie, nu ca astăzi, când reprezintă doar 1% din populația lumii. Și-a pierdut superioritatea lingvistică, universalismul limbii, motiv pentru care „a suportat foarte greu influența engleză”.

Mai mult, în istoria sa este brodată de mult timp comparația cu spațiul englez, fie el britanic sau american. În mândria lor – și o spunem fără să dăm cuvântului vreo încărcătură de vanitate – francezii au decis să creeze o lege care să protejeze limba nativă de invazia anglicismelor.

Este vorba de legea Toubon, adoptată încă din 1994, care favorizează folosirea termenilor francezi în detrimentul celor englezi, după cum explică pentru Panorama, Iulia Badea-Guéritée, jurnalistă care a scris pentru L’Express, Courrier International și Ouest France, traducătoare și scriitoare care trăiește în Franța de peste două decenii.

De pildă, în loc de „computer” se recomandă „ordinateur”, iar în loc de „e-mail”, „courriel”.  Însă dacă cel dintâi a mai prins, cel din urmă s-a sondat cu un eșec absolut: toți francezii își trimit „émail”-uri, nicidecum „des courriels”.

Anglicismele sunt percepute aici drept limbă nepotrivită și chiar ieftină, de joasă speță. La foarte mișto, tinerii de azi au poreclit legea «loi AllGood», căci Toubon (după numele ministrului culturii din acea epocă, Jacques Toubon) înseamnă fonetic «totul e bine»”. Felul în care francezii luptă pentru limba lor, cândva lingua franca, limbă a diplomației, este bine cunoscut și inclusiv de către România: să nu uităm că în schimbul uzinelor Dacia Renault din anii ’60, președintele Charles de Gaulle i-a cerut lui Nicolae Ceaușescu introducerea francezei ca primă limbă străină în școli”, detaliază Iulia Badea-Guéritée

Despre tratarea limbii de către francezi ca pe un patrimoniu intangibil valoros, povestește pentru Panorama și scriitoarea și jurnalista Cristina Hermeziu, care punctează încercarea specialiștilor de a păstra un echilibru, acceptând cuvinte care „reprezintă o fotografie a epocii și dau măsura spiritului timpului”, dar dându-și totodată silința să se împotrivească rafalei de anglicisme care doar ar împovăra inutil limba.

Racine a sculptat sintaxa limbii franceze, Rabelais i-a îmbogățit vocabularul. Limba e depozitara literaturii și a unui fel de a fi în lume. De aceea, lingviștii, lexicografii, academicienii de la Academia Franceză au misiunea de a supraveghea vitalitatea și acuratețea limbii franceze, ridicată la rang de patrimoniu. Fiecare nouă ediție a Petit Larousse se îmbogățește cu 150 de termeni și expresii noi, între care se estimează că 15% sunt anglicisme, detaliază Cristina Hermeziu.

Aceasta oferă câteva exemple din cea mai recentă ediție a dicționarului din 2023. Au apărut termeni ca «wokisme» (alertă față de discriminare sau prejudecăți rasiale) sau «chick lit» (literatură pentru un public feminin tânăr).

Totuși, deși francezii își tratează mai religios limba, nu sunt habotnici. Militează și pentru învățarea englezei, dar ca o limbă de sine stătătoare, nicidecum pentru o „francleză”. Mai ales că nu o stăpânesc prea mulți. Față de ei, românii stau mult mai bine la acest capitol.

0
este locul ocupat de România în clasamentul Education First, privind competenţa în limba engleză​
0
este locul pe care s-a clasat Franța, care a intrat la categoria „moderat”, spre deosebire de țara noastră care are nivel „foarte înalt”

Dovadă stă și publicitatea din mijloacele de transport în comun, dirijată în acest sens, după cum atrage atenția Badea-Guéritée. Pentru că francezii nu se feresc să recunoască: pur și simplu nu sunt buni vorbitori de engleză. 

„Separarea limbilor în stat este atât de înrădăcinată în mentalul lor, încât există exemple de oameni politici sau de jurnaliști care refuză să vorbească public altă limbă decât franceza, atât timp cât sunt în țara lor sau în instituțiile europene. Până la urmă, franceza este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, deci de ce să ne prostituăm vorbind engleza?”, se întreabă, retoric, Badea-Guéritée.

Aceasta crede că un asemenea demers de apărare a limbii făcut de actualii săi conaționali este „absolut admirabil”. În cele două decenii de când a emigrat acolo, încă nu înțelege cum anumite evenimente se desfășoară în fața francezilor în engleză. 

Când încerci să le vorbești în limba natală, le arăți de fapt o formă de respect, mai spune jurnalista care consideră că și românii sunt tributari lingvistic și istoric unor națiuni, printre care și aceasta: „Vorbim despre cele care au contribuit la existența noastră ca stat independent. Franceza și Franța sunt printre ele. De ce să nu mergem până la a accepta și a respecta acest fapt, inclusiv prin folosirea și utlizarea limbii franceze?”.

Pe de altă parte, autoarea aduce în discuție și derivele francezilor de rând, cum ar fi uitătura încruntată la auzul altei limbi. Însă, totul diferă de la țară la țară. Italienii, de pildă, sunt mult mai toleranți, după cum completează Rodica Zafiu. „Cam ce anglicisme intră la noi, intră și la ei, și sunt chiar folosite cu un pic de plăcere a modei”.

„Face sens” discuția?

O problemă care apare când ne lăsăm prea mult influențați de engleză nu este împrumutul și adaptarea de cuvinte, ci adoptarea de sensuri, care se face adesea în feluri viciate. Când schimbăm sensuri românești cu cele englezești, creăm adesea confuzii și greșeli de limbă, care ajung să se înrădăcineze în mentalul colectiv. Fiți sinceri, de câte ori nu ați auzit în ultimii ani că ceva „face sens” (traducerea literală a lui „makes sense”), în loc de „are sens”?

La unele sensuri viciate au contribuit și subtitrările de calitate slabă de la televizor sau de pe platformele de streaming. Faptul este semnalat, într-o discuție cu Panorama, și de Robert, omul din spatele celebrului pseudonim de pe internet, Veverița_bc. Robert e unul dintre cei care s-au ocupat, la scurt timp după dezvoltarea internetului în România, de subtitrările celor mai râvnite seriale și filme:

„Sunt foarte mulți traducători buni, dar sunt copleșiți de foarte mulți traducători slabi. Din punctul meu de vedere, platformele de streaming au avut o abordare greșită la selecția de vendori de traduceri. Au ales să lucreze cu firme din afară care și-au făcut selecția doar pe bază de CV-uri, fără un control real al calității. Așa au ajuns, de exemplu, foarte mulți traducători autorizați de documente să traducă filme într-un mod execrabil”.

„Sensurile și pe mine mă enervează, calchierile, căci creează confuzii. Să luăm «șanse să moară». «Șansă» e luat din franceză, e relativ nou, dar a apucat să aibă un sens pozitiv. De ce e nevoie să-l folosești în context negativ? Astfel de calchieri se răspândesc cel mai ușor, pentru că lumea nu stă de fapt să gândească. Ăsta e un pericol”, mai explică Rodica Zafiu.

Așadar, deși poate că nu avem aceleași baze istorice pentru o perseverență ca a francezilor de a ne proteja limba de anglicismele aduse de timpurile actuale, totuși, nici de speriat nu e. Atât timp cât ne putem controla discursul, fie el scris sau verbal, pentru a-l adecva diverselor audiențe și cerințelor lor, și atât timp cât suntem atenți la a păstra sensurile cuvintelor pe care le avem.

Limba e un fenomen viu, dinamic, un animal sălbatic care strânge în el și modelează cuvinte din limbile care i-ar putea ajuta vorbitorii să se descurce mai lesne în lume. Și asta face și limba română. De altfel, vorbim de un ciclu istoric la scară mare. Să nu uităm: și în engleză „s-au topit” cândva extrem de multe elemente străine, de la cuvinte din vechea franceză, până la latinisme culte.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Dana Mischie

Și-a început drumul în presă în facultate, scriind recenzii de filme și cărți pentru un blog cultural. Apoi, la master, s-a angajat la ziarul Adevărul, unde a fost pe rând redactor, reporter și apoi editor. Aici, a realizat interviuri, analize și reportaje despre personalități culturale, fenomene sociale, subiecte medicale și despre digitalizare.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x