Rusia și războiul hibrid | Oficial NATO, despre activarea Articolului 5, o capcană în care cădem des și un pericol din adâncuri
Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
Rusiei i se potrivește mănușă războiul hibrid. Și când nu e în spatele vreunei acțiuni controversate ori al unui eveniment suspect, abia așteaptă să fie arătată cu degetul. Această asociere o face să pară mai influentă și mai puternică decât este de fapt.
E o capcană în care nu ar trebui să cădem, atrage atenția, într-un interviu pentru Panorama, James Appathurai, asistent adjunct al secretarului general al NATO. James Appathurai este responsabil pentru domenii care țin de acțiuni hibride și cibernetice și cunoaște îndeaproape eforturile care se fac la nivelul Alianței pentru a înțelege șabloanele după care acționează Federația Rusă.
Nu înseamnă că Rusia nu acționează subversiv, ba chiar o face mai des de la declanșarea războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Și și-a diversificat „portofoliul” cu acte de sabotaj comise prin intermediari, ne-a spus oficialul NATO.
Țintele au legătură, de obicei, cu furnizarea de sprijin Ucrainei pentru a crea temerea, în rândul populației, că este mereu în pericol câtă vreme Kievul primește ajutor extern.
„Aliații au spus că un atac hibrid sau efectele cumulative ale unui atac hibrid pot duce la declanșarea Articolului 5”, ne-a pus în gardă James Appathurai.
Ce se întâmplă: NATO susține că Rusia și-a intensificat atacurile hibride asupra aliaților europeni după ce a invadat Ucraina în 2022. Atacurile sunt mai diverse, dar cel mai mult s-au înmulțit actele de sabotaj.
De ce: James Appathurai spune că Rusia vrea, înainte de orice, să diminueze sprijinul logistic și politic acordat Ucrainei de către statele membre NATO.
Cum: Serviciile de spionaj rusești recrutează pe internet infractori din țările unde și-au stabilit ținta și comit actele de sabotaj prin intermediul și cu ajutor lor.
Mai mult: Rusia profită din plin de orice eveniment controversat și își arogă merite chiar și acolo unde nu a avut nicio implicare, pentru a-și spori influența.
De ce este important: Există posibilitatea ca un act de sabotaj sau un atac hibrid de amploare să poată fi folosit pentru invocarea Articolului 5 al tratatului NATO, cel care face referire la apărarea colectivă.
Sabotajul e pe val
Panorama: De la invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, cum a evoluat abordarea acesteia față de războiul hibrid împotriva membrilor europeni ai Alianței? Ce tactici sau strategii noi au apărut și cum se adaptează NATO pentru a contracara aceste amenințări în schimbare?
James Appathurai: Ne confruntăm de multă vreme cu atacurile hibride ale Rusiei, ele au început de dinaintea invaziei. Așa că aliații, inclusiv la nivel de Uniune Europeană, au avut timp să-și construiască mijloace de a contracara dezinformarea, de a consolida rezistența în plan cibernetic, de a împiedica ingerințele în politică, migrația forțată și toate problemele pe care le cunoașteți deja.
Aceste atacuri hibride s-au intensificat după invadarea Ucrainei. Dar, în ultimele șase luni până la un an, am observat o creștere semnificativă a actelor de sabotaj.
Vorbim despre atacuri reale asupra infrastructurii, asupra bunurilor unor politicieni, incendieri, deraierea unor trenuri. Serviciile de informații rusești se folosesc de intermediari, precum grupări de infractori din țările noastre, pe care îi recrutează pe internet. Lucrurile acestea se întâmplă și suntem conștienți de ele.
Depunem toate eforturile necesare pentru a le identifica și pentru a le împiedica.
Panorama: Articolul 5 din tratatul NATO spune că un atac armat asupra unuia sau mai multor state aliate reprezintă un atac asupra tuturor aliaților. Dacă un astfel de act de sabotaj asupra mijloacelor de transport, asupra infrastructurii s-ar solda cu victime, cum și-ar putea adapta NATO răspunsul ținând cont de principiul apărării colective?
James Appathurai: Primul lucru pe care trebuie să-l spun despre Articolul 5, deci despre acordul nostru de apărare colectivă, este că nu există o definiție exactă a evenimentului care l-ar putea declanșa.
Și a fost redactat așa în mod intenționat deoarece, până la urmă, (activarea lui, n.r.) este o decizie politică. De asemenea, se dorește un soi de ambiguitate, astfel încât potențialul agresor să nu știe care este limita și astfel să încerce să se apropie cât mai mult de ea fără a o depăși.
Un alt motiv e că nu poți să negociezi înaintea unui eveniment ce anume poate fi considerat drept justificare pentru activarea Articolului 5.
Am să vă dau un exemplu concret: sunt la NATO de mult timp. Dacă am fi încercat să stabilim, să zicem în anii ’90 sau în anii ’80, că deturnarea de către teroriști a unor avioane de linie și prăbușirea lor intenționată pe o clădire importantă dintr-o capitală NATO ar fi un motiv pentru a declanșa prevederile Articolului 5, nu cred că am fi ajuns la un consens.
Dar iată că, de fapt, așa s-a întâmplat și rămâne singura dată când articolul a fost invocat. Deci, pe de-o parte, nu vrem ca adversarul să știe și, pe de altă parte, trebuie să luăm o decizie politică pe cont propriu.
Acestea fiind spuse, aveți perfectă dreptate că aliații au spus că un atac hibrid sau efectele cumulative ale unui atac hibrid pot duce la declanșarea Articolului 5. Nu ne-am apropiat încă de acest moment, este absolut clar. Dar, cu siguranță, aliații sunt perfect conștienți de această situație.
Zid împotriva pericolului hibrid
Panorama: Ce strategie are NATO cu privire la modul în care aceste amenințări hibride ar putea evolua în viitorul apropiat?
James Appathurai: Ne concentrăm foarte atent asupra acestui aspect. Așa cum am spus, în imaginea de ansamblu vedem o creștere, mai multe atacuri cibernetice, mai multă dezinformare, mai multă ingerință politică și alte măsuri, precum bruiajul GPS, de exemplu.
Așa că mă tem că toată lumea trebuie să se pregătească pentru și mai mult. Ce trebuie să facem în această privință? În primul rând, trebuie să avem o imagine de ansamblu, deci să analizăm mai bine și să punem cap la cap toate elementele.
În loc să alergăm ca niște copii după mingea de fotbal sau să jucăm un soi de leapșa, adică să ripostăm după incidente punctuale, ceea ce trebuie să facem și ceea ce facem deja la NATO este să fim mult mai buni în a avea o imagine cuprinzătoare a modelelor și tendințelor (din războiul hibrid, n.r.).
Chiar dacă nu puteți identifica autorul propriu-zis, ceva de genul: gata, am prins rusul care a comis nu știu ce faptă, dar în schimb vedem în șapte țări șapte deraieri de trenuri care transportă materiale de sprijin către Ucraina, ei bine, putem să ne dăm seama cine este de vină, avem suficiente elemente.
Așadar, trebuie să avem o imagine clară a șabloanelor și intențiilor, să comunicăm eficient cu publicul și, în al treilea rând, să sporim rezistența înainte ca situația să devină prea gravă.
Iar la acest capitol putem include, când vine vorba despre dezinformare, spre exemplu, pregătirea publicului pentru a fi conștient de faptul că ceea ce vede ar putea fi fals, pregătirea jurnaliștilor printr-o educație mediatică temeinică, pregătirea politicienilor pentru a nu cădea pur și simplu în plasa a ceea ce văd, pentru a verifica înainte de a reacționa. Acestea sunt toate măsuri pe care le putem lua.
Îmbunătățirea apărării cibernetice, extragerea software-ului dăunător rusesc și/sau chinezesc prepoziționat în infrastructura noastră critică și în infrastructura noastră cibernetică în general, este, de asemenea, un pas pe care îl putem face înainte ca lucrurile să se înrăutățească prea mult.
O a treia măsură ar fi, așa cum am mai menționat, o pregătire mai bună în ceea ce privește descurajarea și răspunsul eficient. Trebuie să îi sancționăm pe ruși. Și există deja mai multe situații în care s-a întâmplat acest lucru. De exemplu, un număr de țări NATO au expulzat diplomați ruși care desfășurau de fapt activități de spionaj și, drept urmare, am văzut o diminuare a eficienței influenței lor în interiorul țărilor respective. Deci, acesta este un alt pas pe care putem să-l facem.
Există, așadar, modalități de a impune sancțiuni care generează efecte palpabile, iar cele enumerate sunt cele pe care noi la analizăm în cadrul NATO.
Panorama: Și cum reacționează țările aliate? Sunt dispuse să coopereze? Înțeleg riscurile?
James Appathurai: Răspunsul este da. Aș adăuga că în ultimul an am văzut o schimbare evidentă. Din punctul meu de vedere, acest lucru s-a întâmplat din cauza actelor de sabotaj care au împins activitatea hibridă rusească, și așa destul de dăunătoare, la un nou nivel, care constituie o amenințare reală pentru viețile și pentru traiul obișnuit al oamenilor. Văd în această situație un motiv întemeiat de îngrijorare.
Analizăm intens această temă, cum să descurajăm și cum să gestionăm escaladarea actelor de sabotaj în timp ce ne sporim mijloacele de a le face față. Așadar, în mod categoric, acordăm mult mai multă atenție acestui aspect de aproximativ un an încoace și există mai multă voință să luăm împreună măsuri de contracarare. Este important să le luăm împreună, astfel încât Rusia să nu poată dezbina și conduce, să nu poată găsi o verigă slabă. În acest moment, prioritatea noastră este să venim cu un răspuns colectiv, cu un răspuns coordonat.
Panorama: În legătură cu actele de sabotaj, puteți menționa câteva țări care se confruntă cu astfel de provocări?
James Appathurai: Situația se regăsește în multe țări din cadrul Alianței. Ne-am confruntat, de exemplu, cu deraieri de trenuri în Danemarca. Am văzut cum mașinile unor politicieni au fost incendiate în Statele Baltice. Am văzut incendii provocate în sud-estul Europei. Se întâmplă peste tot în Alianță.
Scopul scuză mijloacele
Panorama: Și care credeți că este scopul Rusiei? Își dorește să stârnească frică, să intimideze? Să descurajeze țările să mai coopereze?
James Appathurai: Cred că efortul macropolitic este de a încerca să diminueze sprijinul pentru Ucraina, atât practic, cât și politic. Cred că acesta este scopul final, iar dacă în plus pot să stârnească neliniște în țările noastre, și acesta poate deveni un obiectiv.
Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care trebuie să fim atenți la modul în care atribuim responsabilitatea pentru anumite acțiuni. Nu vrem ca pentru orice incendiu izbucnit undeva sau pentru orice accident de tren să arătăm cu degetul spre Rusia. Le-am face jocul, i-am face să pară mai puternici decât sunt.
De aceea cred că este foarte important ca jurnaliștii, mass-media și politicienii să fie atenți înainte de a spune că totul se întâmplă din vina Rusiei. Ei bine, s-ar putea să nu fie așa și, adesea, chiar nu este.
Practic, picăm în capcana lor dacă îi considerăm responsabili pentru absolut tot ceea ce se întâmplă în țările noastre. E fals, desigur. Ceea ce fac ei este să încerce să provoace o reacție, după cum știți foarte bine. Strategia Rusiei este războiul cognitiv.
Încearcă din nou și din nou să se strecoare în mintea noastră și să ne influențeze. Acesta este și motivul pentru care Rusia folosește amenințarea nucleară atât de frecvent. Încearcă să ne împiedice să luăm măsuri concrete.
Noi nu recurgem la această amenințare niciodată, pentru că nu considerăm amenințarea nucleară ca un instrument ce ar trebui folosit cu atâta lejeritate pentru a schimba mentalitatea adversarului.
Și în cazul războiului hibrid, scenariul e cam același.
Panorama: Senzația e că Rusia poate acționa oriunde, oricum și oricând vrea…
James Appathurai: Într-adevăr. Și nu este cazul. Sigur, pot comite anumite fapte, dar de amploare redusă, iar noi le putem gestiona și controla. Și vom deveni din ce în ce mai buni în direcția aceasta, pentru că acum chiar suntem concentrați asupra acestor tactici. Așa că nu ar trebui să lăsăm Rusia să reușească să dea impresia că poate face mai mult decât poate face cu adevărat.
Războiul din adâncuri
Panorama: Pentru că tot am vorbit despre acte de sabotaj, aș vrea să ne vorbiți un pic despre cablurile subacvatice, pe care le-ați menționat frecvent cu alte ocazii. De ce sunt ele o țintă pentru adversarii NATO și care este miza?
James Appathurai: Există milioane, literalmente milioane de kilometri de conducte subacvatice pentru petrol și gaze și cabluri de date pentru transferul de date. Acestea sunt esențiale pentru economia noastră.
Cablurile care fac legătura între America de Nord și Europa, de exemplu, doar cablurile de date transmit în fiecare zi activități economice în valoare de aproximativ 4 trilioane de dolari, iar în întreaga lume, este vorba de aproximativ 10 trilioane de dolari.
Cele mai multe dintre acestea sunt instalate de companii private precum Google sau Equinor, în cazul conductelor. Așa se procedează, e ceva absolut normal și, pe timp de pace, așa funcționează lucrurile. Și tocmai pentru că au fost instalate pe timp de pace, aceste rețele sunt destul de expuse și fragile, deoarece companiile nu au simțit nevoia să le întărească, să le ascundă, să creeze alternative, pentru că nu exista niciun motiv și sunt și foarte scumpe.
Ce mai știm este că, de câțiva zeci de ani, rușii cartografiază infrastructura noastră submarină critică. Instrumentul principal este ceva ce se numește Programul Rus de Cercetare Submarină, care n-are nimic de-a face cu cercetarea științifică. Este foarte bine finanțat, foarte tehnologizat, are la dispoziție o mulțime de drone subacvatice.
Ceea ce își propune Rusia să facă este să cartografieze (infrastructura, n.r.) și să pre-poziționeze explozibili sau să taie cablurile în momente de tensiune. Cablurile sunt avariate tot timpul, iar în cele mai multe cazuri vorbim de accidente precum ancore târâte pe fundul mării. Dar știm cu siguranță că există un program rusesc de cartografiere care a fost întotdeauna extrem de bine finanțat. Chiar și în perioade în care Rusia se confrunta cu probleme economice, acest program a continuat să primească bani.
Există un dezechilibru al vulnerabilității. Noi, în Europa și America de Nord, suntem foarte, foarte dependenți de această rețea foarte complexă de conducte și cabluri subacvatice. În schimb, Rusia nu este. Este un continent vast, e ca o mare benzinărie. Nu e dependentă de o astfel de infrastructură. Și chiar dacă ar fi, nu am vedea-o ca pe o țintă, dar Rusia clar o consideră un mijloc de a ne sabota.
Conductele sunt în mod special mai expuse riscurilor pentru că, deși sunt mai greu de avariat, sunt și mai greu de reparat. Durează extrem de mult. În cazul cablurilor de date, informațiile pot fi redirecționate pe alte căi, sigur, poate ajung la destinație cu întârziere, dar sunt mai ușor de repus în funcțiune.
Ceea ce am făcut a fost să înființăm o rețea a infrastructurii submarine în care am inclus toate companiile, atât la nivel strategic, cât și operațional. Acest lucru ne-a permis să facem schimb de informații, să organizăm testări împreună, să fim activi acolo unde există infrastructură critică, pentru a-i descuraja pe ruși. Dispunem de noi instrumente, inclusiv bazate pe inteligență artificială, pentru a-i împiedica să pretindă că nu ei sunt vinovații.
Această pregătire ne va ajuta să îi identificăm și atunci când acționează împotriva noastră în acest domeniu. Sperăm să putem spori securitatea (acestei infrastructuri, n.r.) și sperăm că și companiile care colaborează cu noi vor putea să se protejeze mai bine.
Despre James Appathurai
James Appathurai a fost numit asistent adjunct al Secretarului General al NATO pentru inovare, tehnologii hibride și securitate cibernetică în septembrie 2021. Responsabilitățile sale țin de elaborarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniile tehnologiilor emergente și disruptive, securității cibernetice, securității energetice, implicațiilor schimbărilor climatice asupra securității, protecției infrastructurii critice și apărării hibride.
Anterior, a fost Reprezentant Special pentru Asia Centrală și Caucaz, iar între 2004 și 2010 a ocupat funcția de purtător de cuvânt al NATO.
Articol editat de Alina Mărculescu Matiș
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.
