Școala, discriminarea și soluția digitală

Salariile profesorilor. După grevă, e cazul să vorbim și despre majorări în funcție de performanța la clasă?

Computer Hope Guy
Imagine de la unul din protestele profesorilor / FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Educația a reprezentat cartoful fierbinte în ultima lună. După trei săptămâni de grevă generală, în care elevii au stat acasă, dascălii s-au întors marți, 13 iunie, la catedră. Au revenit din protest în pragul a două dintre cele mai importante examene: Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Greva generală declanșată pe 22 mai i-a ținut în priză nu doar pe sindicaliștii care negociat cu Guvernul, ci mai ales pe copii și pe părinți, loviți de incertitudine din toate părțile.

Odată cu acceptarea celei de-a doua ordonanțe de urgență, nu s-a declarat neapărat pacea, ci mai degrabă un armistițiu. În ciuda faptului că au dat mâna, sindicaliștii spun că greva generală poate fi reluată oricând dacă în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în cele două ordonanțe de urgență adoptate luni.

Prima prevede majorarea salariilor celor din sistem cu 1.300 de lei brut, respectiv cu o medie de 25%. A doua ordonanță prevede acordarea de prime pentru cariera didactică în valoare de 1.500 de lei net, o dată pe an.

Concret, un profesor debutant cu studii superioare de lungă durată va ajunge să aibă un salariu de bază majorat de la 4.098 de lei la 5.398 de lei brut, după cum a exemplificat ministra Deca, într-o conferință de presă.

Marea întrebare, acum, e cum se vor finanța aceste majorări salariale, în condițiile în care suma vehiculată în spațiul public nu este deloc de neglijat: aproape 3 miliarde de lei. „Să ajungem la rectificare”, s-a eschivat Marius Budăi, ministrul Muncii, într-o conferință de presă.

Toată perioada grevei a fost un prilej de discuții mai profunde în societate cu privire la statutul profesorului și a sistemului de educație în România, după mult prea mulți ani de subfinanțări și de reforme începute și modificate amețitor, după cum a arătat și Panorama aici. 

Într-o discuție purtată în ajunul acestei crize, Mircea Miclea, fost ministru al Educației, atrăgea atenția că măririle foarte necesare de salarii din acest sistem nu ar trebui făcute la grămadă.

„Este necesară o mărire salarială substanțială, dar consider că ea trebuie diferențiată, nu uniformizată”, declara profesorul Mircea Miclea, într-un interviu acordat Panorama. „Școala, în loc să contribuie la omogenizarea și egalizarea șanselor, le accentuează, din cauza diferențelor de calitate a profesorilor”, a mai comentat profesorul universitar, cu care am stat de vorbă în contextul Conferințelor „Despre lumea în care trăim”, organizate în luna mai de Fundația Humanitas.

În partea a doua a interviului cu Mircea Miclea, vom discuta despre tendințe mai ample din domeniul educației, implicit efectele școlii online.

Mircea Miclea, profesor universitar, fost ministru al Educației:

  1. „Școala, în loc să contribuie la omogenizarea și egalizarea șanselor, dimpotrivă, accentuează diferențele. Și se întâmplă așa din cauza diferențelor dintre profesori. Deci școala, în loc să fie un mecanism de egalizare de șanse, este un mecanism de accentuare a discriminării”.
  2. „O mărire substanțială a salariilor este obligatorie, dar, în același timp, această mărire trebuie să fie diferențiată în funcție de performanță. Iar performanța poate fi măsurată comparând profesorul cu el însuși”.
  3. „Schimbările prezentate sub formă de reforme (ale Educației, n.r.) au dus la devalorizarea reformei, nimeni nu mai crede în așa ceva. Sigur, miniștri au fost mulți, puțini sunt cei care au încercat să facă reforme. Cei mai mulți au încercat să facă schimbări, să le vândă împachetate sub eticheta <reformă>”.
  4. „Una dintre soluții (pentru reducerea decalajelor de calitate a predării între sate și orașe, n.r.) o reprezintă platforma națională de e-learning și o blibliotecă școlară virtuală, instrumente care se regăsesc în lege din 2011. Această soluție tehnică, foarte clară, care putea fi implementată, va fi mereu importantă, pentru că nu o să avem niciodată atâția profesori buni în țara asta astfel încât ei să fie distribuiți și la sate, și la orașe”. 

Plata profesorilor, în funcție de performanță?

Panorama: În ce măsură s-ar putea aplica plata în funcție de performanță în cazul personalului didactic? În Sănătate, unde salariile au fost majorate, se vorbește despre acest mecanism, dar nu a fost implementat în vreun fel până în prezent.

Profesorul Mircea Miclea.: Ar trebui aplicat acest model, pentru că, altfel, calitatea personalului care va lucra în învățământ se va deteriora în continuare. Orice absolvent care are multe alte opțiuni mai bine plătite, bineînțeles că le va alege pe acelea, în dauna unei cariere didactice. Vor ajunge să lucreze în sistemul de educație doar cei care au cu adevărat o vocație pentru așa ceva, ceea ce se întâlnește destul de rar, sau cei care sunt mai puțin pregătiți ca să facă față altor oportunități din piața muncii.

Panorama: Care sunt consecințele nivelului scăzut de salarizare din sistemul de educație?

Mircea Miclea: O mărire substanțială a salariilor este obligatorie, dar, în același timp, această mărire trebuie să fie diferențiată în funcție de performanță. Iar performanța poate fi măsurată comparând profesorul cu el însuși. Spre exemplu, un învățător la clasele I-IV are o primă evaluare la clasa a II-a. Acolo, clasa lui are o medie care are o anumită diferență, în sus sau în jos, față de media pe județ sau față de media națională.

Ulterior, același învățător are o a doua evaluare, la clasa a IV-a. Și, din nou, are o anumită medie și o anumită abatere de la media națională sau județeană. Ideea este să-l compari pe acel învățător cu el însuși și să vezi cum s-a modificat abaterea de la clasa a II-a față de cea de la clasa a IV-a. Adică ai un metric comun. Nu îl compari cu un profesor de la Școala Centrală, ci îl compari pe el cu el.

Panorama: Adică îi vezi evoluția.

Mircea Miclea: Exact, poți să vezi ce a făcut el doi ani de zile la clasă, astfel încât să modifice ceva din performanțele școlare ale elevilor lui. E o măsură obiectivă. Unii dascăli vor aduce valoare adăugată, prin urmare ei trebuie recompensați. Alții, în schimb, nu vor aduce valoare adăugată. Fie au pierdut vremea sau chiar au înrăutățit performanțele elevilor. Iar aceștia din urmă nu trebuie să beneficieze de măriri salariale.

Cred că este necesară o mărire salarială substanțială, dar consider că ea trebuie diferențiată, nu uniformizată. Dacă e uniformizată, nu îl stimulezi deloc pe cel bun să fie mai bun și pe cel rău să fie mai bun.

Panorama: Cât de mare este decalajul dintre elevii pregătiți în mediul urban și cei pregătiți în rural?

Mircea Miclea: La fel cum se întâmplă în sistemul medical, principalul factor care asigură calitatea serviciilor este prezența unui specialist. În cazul educației, specialistul trebuie să fie un dascăl bun, bine pregătit. Din păcate, calitatea profesorilor care predau în mediul rural din România este mai slabă, per ansamblu. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu sunt și oameni pregătiți care predau la sate. Însă, la fel ca și în Sănătate, primele posturi care se ocupă sunt cele din mediul urban.

Școala, ca „mecanism de accentuare a discriminării”

Panorama: Când sunt identificate primele diferențe dintre elevi, în funcție de unde învață?

Mircea Miclea: La Evaluarea națională de la clasa a II-a. Atunci se constată diferențe semnificative între performanțele elevilor din mediul rural și cei din mediul urban. Ceea ce este și mai trist este că diferența aceasta, decalajul din perspectiva pregătirii, crește de la o evaluare la alta, culminând cu Evaluarea Națională, unde vedem discrepanțe majore din perspectiva pregătirii.

Explicația este că școala, în loc să contribuie la omogenizarea și egalizarea șanselor, dimpotrivă, accentuează diferențele. Și se întâmplă așa din cauza diferențelor dintre profesori. Deci școala, în loc să fie un mecanism de egalizare de șanse, este un mecanism de accentuare a discriminării.

Panorama: Cum ar putea fi estompate aceste diferențe despre care vorbiți?

Mircea Miclea: Una dintre soluții o reprezintă platforma națională de e-learning și o blibliotecă școlară virtuală, instrumente care se regăsesc în lege din 2011. Cu ajutorul lor, poți, ca elev, să ai acces la lecții predate de cei mai buni profesori. Le poți accesa, indiferent ce profesor ai la clasă. Te uiți la acea lecție până ajungi să înțelegi. Atunci când există o astfel de platformă, inclusiv profesorul din sat e motivat să facă ceva care să-l scoată și pe el în evidență.

Această soluție tehnică, foarte clară, care putea fi implementată, va fi mereu importantă, pentru că nu o să avem niciodată atâția profesori buni în țara asta astfel încât ei să fie distribuiți și la sate, și la orașe. Dar poți, cu ajutorul platformei, să le oferi tuturor lecțiile celor mai buni profesori, înregistrate. Acesta e viitorul.

Dacă noi ne așteptăm să estompăm diferențele dintre urban-rural fără această soluție digitală, ne amăgim și nu vom rezolva niciodată problema. Ea se poate însă rezolva cu ajutorul tehnologiei.

„Hibe în legislație”

Panorama: De ce este înlăturarea profesorilor neperformanți de la catedră este o misiune atât de dificilă?

Mircea Miclea: Pentru că avem hibe în legislație. Și vă spun unde sunt acele hibe. Înainte de Legea Educației Naționale de 2011, profesorii, conform statutului personalului didactic, erau angajați ai sistemului național de învățământ, nu ai școlii. Am reușit să scriu, la vremea respectivă, niște articole de lege în care profesorul era angajatul școlii. Din păcate, acele articole au fost scoase din legislație. Prin urmare, un profesor nu este angajatul școlii, ci al sistemului național de educație.

Și de aici se ajunge la fel de fel de situații. Spre exemplu, chiar dacă toată lumea știe că un profesor are performanțe slabe la clasă, și există inclusiv dovezi în acest sens, profesorul respectiv nu pățește nimic. Directorul unității de învățământ poate lua niciun fel de măsuri pentru că profesorul nu este angajatul lui. Nici măcar salariul nu i-l poate mișcora. Prin urmare, nu poți să scapi de cei care sunt slab performanți.

Panorama: Care sunt soluțiile?

Mircea Miclea: Nu prea sunt. Acei profesori pot fi mutați, eventual, la o altă școală. Doar că ajungi să îi nenorocești fie pe copiii de la școala A, fie pe cei de la școala B. Pot număra pe degete cazurile de profesori care au fost dați afară din învățământ. S-a întâmplat strict pentru că au făcut fapte foarte grave, de natură penală. La noi, nimeni nu a fost dat afară pe criterii de performanță. Asta e hiba majoră din legislație: profesorii nu sunt angajații școlii în așa fel încât directorul școlii, împreună cu consiliul de administrație, să poată lua măsuri.

Panorama: Cum e în străinătate?

Mircea Miclea: În majoritatea statelor europene, cadrele didactice sunt angajate ale școlilor. Dacă profesorii sunt slab performanți, se începe cu penalizări salariale, după care sunt concediați, pur și simplu, și sunt angajate alte cadre didactice. Păi, cine își mai dă elevul la o școală unde cadrul didactic este slab pregătit, din moment ce există alternative? E altceva în străinătate.

Sătui de reforme

Panorama: Cum vedeți propunerea din legile Educației, lansate în dezbatere la începutul acestui an, conform căreia masteratul didactic va fi generalizat? Va face profesia una mai atractivă?

Mircea Miclea: Formarea prin masterat didactic era deja scrisă în lege din 2011. Acum se reia discuția ca și cum ar fi ceva nou. Nu e nicio noutate. Pur și simplu articolele respective au fost suspendate. Nu s-a pus în practică. De ce? Pentru că a fost o opoziție în primul rând a pedagogilor din universități, ca nu cumva să piardă finanțarea pe studenții pe care îi aveau la formare prin intermediul departamentului de pregătire a personalului didactic. Și, atunci, s-au opus acestor măsuri, iar Ministerul Educației nu a fost motivat să le pună în practică.

A fost o complicitate între minister, pe de-o parte, și sistem, pe de altă parte. Toată literatura de specialitate pe care am citit-o la vremea respectivă scotea în evidență faptul că unul dintre elementele esențiale care fac diferența între învățământul performant și cel neperformant este formarea prin masterat didactic a personalului. Adică, dedici doi ani pentru a-i forma. Din păcate, nu s-au aplicat și acum se reia un lucru care se știa din 2006.

Panorama: În cât timp se vor vedea efectele unor potențiale modificări?

Mircea Miclea: Orice măsură de optimizare în educație nu are efecte imediate. De aceea, politicienii nu sunt interesați de educație, pentru că nu au beneficii electorale. Preferă să repare niște trotuare sau niște podețe, unde efectele se vor vedea imediat.

În schimb, efectele unei schimbări în educație se văd după cinci ani, șapte ani, chiar zece ani. Dacă, spre exemplu, schimbi un curriculum, trebuie să treacă cinci ani astfel încât să vezi efectele. Totul e mai lent decât în alte sisteme, dar tocmai de asta trebuie gândit strategic atunci când vorbim de educație, și nu conjunctural.

Panorama: Cât de mult au contribuit schimbările frecvente de miniștri la ceea ce vedem acum în sistem – calitate scăzută, nemulțumire, decalajele despre care am vorbit?

Mircea Miclea: Este unul dintre factorii dăunători. Aș vrea să subliniez că mulți au venit cu ideea că fac reformă când, de fapt, au făcut schimbări. E o diferență majoră între o schimbare și o reformă. O schimbare înseamnă că din pixul tău ministerial schimbi ceva fără să ai vreun fel de analiză în spate, fără să ai un studiu de impact asupra a ceea ce vrei să modifici, fără să ai susținere din partea actorilor implicați.

Schimbările prezentate sub formă de reforme au dus la devalorizarea reformei, nimeni nu mai crede în așa ceva. Sigur, miniștri au fost mulți, puțini sunt cei care au încercat să facă reforme. Cei mai mulți au încercat să facă schimbări, să le vândă împachetate sub eticheta „reformă”. Și s-a ajuns în punctul în care suntem acum.


Despre Mircea Miclea

Mircea Miclea, fost ministru al Educației. FOTO: Octav Ganea/Inquam Photos
Mircea Miclea FOTO: Octav Ganea/Inquam Photos

Mircea Miclea este autor, psiholog, antreprenor, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească și profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Din 1996, este președintele Asociației Române de Științe Cognitive, iar în 2001 a fost numit vicepreședinte UNESCO pentru educația și managementul academic. În 2003, a înființat Cognitrom, un centru privat de cercetare-dezvoltare în domeniul psihologiei. Profesorul Mircea Miclea a fost ministru al Educației (2004-2005) și șeful Comisiei Prezidenţiale de analizare şi elaborare a politicilor în educaţie şi cercetare (2007–2012).

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Claudia Spridon-Drăgodan

Beneficiară a unei burse Fulbright, Claudia are 14 ani de experiență în presa scrisă și online, fiind specializată în domeniul Sănătății. Înainte de a se alătura echipei Panorama, a făcut parte din redacția ziarului Adevărul și a scris pentru Ziare.com. A fost premiată de Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor și de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice. În 2012, Claudia a co-fondat asociația Observatorul Român de Sănătate. Timp de șase ani a fost membru în juriul Galei Societății Civile, la secțiunea Sănătate. Este licențiată în jurnalism și are un masterat în management media.


Urmărește subiectul
Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    7
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x