Numărătoare inversă și un paradox

Vor avea românii salariu minim ca în Vest din 2024? Ce înseamnă pentru noi de fapt directiva UE pentru venituri „adecvate”

Computer Hope Guy
Foto: Octav Ganea/Inquam

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

  1. România mai are puțin peste un an pentru a dezvolta un sistem predictibil de calculare a salariului minim pe economie, așa cum e prevăzut în Directiva europeană privind salariile minime adecvate în UE. Comisia Europeană oferă ca punct de plecare standardul internațional de a corela salariul minim pe economie cu 60% din valoarea salariului median (adică salariul muncitorului din jumătatea economiei) sau cu 50% din salariul mediu (suma tuturor salariilor, împărțită la numărul de angajați).
  2. Pentru români, dacă s-ar aplica indexarea cu salariul median, cu datele existente despre salarii, calculele noastre arată că salariul minim chiar ar scădea, ceea ce e imposibil, conform aceleiași directive. Explicația e dată de faptul că, în ciuda creșterilor de venituri de la noi, există încă prea mulți români care primesc minimul pe economie. Iar asta face și mediana să fie prea jos.
  3. Pe lângă salarii, directiva promovează negocierile colective și încurajează statele unde gradul de acoperire este sub 80% să dezvolte strategii pentru a se apropia de această țintă. România e acum la 32%. Țara noastră poate ajunge, „din pix”, la acest grad de acoperire a negocierilor colective, dacă se realizează un contract unic de negociere colectiv la nivel național, precum era până în 2011.
  4. Într-o variantă mai constructivă, însă, și cu ajutorul ITM, am putea ajunge imediat la un 80% „cinstit”. În companiile unde sunt cel puțin 10 angajați, demararea negocierilor colective este obligatorie. Încheierea, în schimb, nu este, doar că ITM ar putea monitoriza fiecare companie pentru a înțelege motivele pentru care nu s-au încheiat sau pentru care nu s-au demarat negocierile.
  5. În timp ce Comisia Europeană sprijină negocierile colective pe motiv că ar reduce inechitățile sociale, nu toată lumea vede povestea cu aceiași ochi. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), în care România este la un pus să intre, ne sfătuiește să fim precauți. La rândul său, analistul economic Aurelian Dochia spune pentru Panorama că directiva este „cam depășită”, cel puțin în prevederile legate de negocierile colective.

România mai are puțin peste un an la dispoziție ca să aplice o directivă europeană privind „salariul minim decent”. Într-o țară cu unele dintre cele mai mici salarii din UE, unde aproape jumătate din angajați câștigă un salariu minim sau puțin peste acest nivel și unde premierul vorbește despre cum românii sunt „sclavii moderni ai Europei”, poate apărea așteptarea ca salariile să se apropie semnificativ de Vestul Europei.

E o speranță nefondată, după cum vom vedea, dar care poate fi folosită cu ușurință în scop electoral, dacă ne gândim că transpunerea și aplicarea directivei se vor face în mega-anul electoral 2024.

În realitate, pentru noi, Directiva europeană privind salariul minim adecvat este mai puțin despre salariu, cât despre negocieri colective, pe care Comisia le vede ca o potențială soluție la reducerea inechităților sociale, tot mai mari în ultimii ani și exacerbate de pandemie și de toate modificările de pe piața muncii.

Actul european nu obligă România să crească salariul minim la un nivel predefinit și nici nu urmărește echivalarea veniturilor între Est și Vest – ar fi imposibil. Ce cere executivul UE e ca metoda prin care se stabilește salariul minim în fiecare țară să ia mai bine în considerare atât bunăstarea populației, dar și nivelul de productivitate al economiei.

Nu sunt tocmai vorbe goale. Cum calculezi contează, pentru că, dacă aplicăm datele oficiale privind salariile de la noi și sugestiile Comisiei despre stabilirea salariului minim, constatăm că, paradoxal, veniturile minime chiar ar scădea în România, ceea ce e imposibil, conform aceleiași directive. Asta ne arată că metoda de calcul e importantă și, mai ales, că ea trebuie regândită.

Creșterea negocierilor colective rămâne, astfel, cel mai important aspect al directivei, inclusiv în țara noastră, unde aceste negocieri acoperă în prezent doar 32% din contracte, comparativ cu 100%, nivelul din 2010.

În principiu, noua legislație are potențialul de a crește nivelul de trai general al populației. Totuși, schimbările de fațadă nu vor aduce nici bunăstare, dar nici nu vor contribui la o dezvoltare economică sustenabilă.

Ce (nu) prevede directiva?

Contrar unor confuzii inițiale din spațiul public, directiva nu obligă implementarea unui salariu minim legal, în țările unde el nu există (cum ar fi cazul Italiei), ci oferă o serie de recomandări statelor membre, care mai apoi să fie folosite în implementarea unui plan de acțiuni.

În ultimii ani, tendințele economice europene, amplificate de criza din 2008-2012, au dus la o mai mare divergență salarială: tot mai mulți lucrători câștigă salariul minim pe economie, care nu acoperă nevoile elementare de trai. Negocierile colective au scăzut și ele, lucru pe care Comisia Europeană îl vede îngrijorător, din cauză că acestea „constituie un mijloc esențial pentru asigurarea unei protecții adecvate a salariului minim și, prin urmare, este necesar să fie promovate și consolidate.”

În forma actuală, statele membre trebuie să dezvolte o formulă predictibilă de calcul al salariului minim, să se asigure că valoarea acestuia poate oferi un trai decent, dar și să promoveze negocierile colective. Definirea traiului decent și promovarea negocierilor colective revin fiecărui stat membru în parte.

Directiva nu propune creșterea salariului minim la un nivel care să aducă o echivalare a veniturilor din România cu cele din Germania, de pildă, ci îndeamnă statele la prudență pentru a asigura în continuare un mediu de afaceri competitiv.

În forma în care a fost adoptat, actul lasă la latitudinea autorităților naționale și a jucătorilor din economie posibilitatea să o aplice în modul specific al fiecărei țări, explică analistul economic Aurelian Dochia.

„Există o anumită flexibilitate, pentru că atunci când au început discuțiile despre această inițiativă, exista pericolul ca directive să fie mai fermă și să se ajungă la o situație în care poate chiar să existe o impunere a unui salariu minim pe toată Europa”, spune Dochia.

Show me the money. Care este situația salariilor în România?

Polarizarea veniturilor s-a accentuat în ultimii 15 ani în România.

În acest moment, salariul minim din România este împărțit în trei categorii, în funcție de sectoare:

  • Construcții: 4.000 RON brut sau 3.150 RON net. În limita a 10.000 RON brut, angajații din construcții nu plătesc 10% pentru asigurarea de sănătate, au contribuții reduse la pensii, de la 25% la 21,25%, nu au datoria achitării impozitului pe venit, de 10%.
  • Alimentație și agricultură: 3.000 RON brut sau 2.362 RON net, cu aceleași facilități fiscale ca în construcții.
  • Restul populației:  3.000 RON brut sau 1.898 RON net. Ultimii 200 RON din salariul brut nu sunt impozabili. Altfel, din brut se scad 43,5%, sub formă de impozite și contribuții.

Condițiile salariale preferențiale din construcții au fost introduse în 2018, iar cele din alimentație și agricultură, în 2022, cu scopul de a spori dezvoltarea acestor sectoare. În prezent, Executivul, pentru a acoperi deficitul bugetar, se gândește la reducerea acelor beneficii fiscale din construcții. Măsurile, care vor face parte din mult așteptata ordonanță fiscală, au fost criticate deja atât de mediul de afaceri, dar și de sindicate.

În construcții, 75% din angajați lucrează pentru un salariu fie egal cu salariul minim din domeniu, fie cu cel mult 500 de lei peste acest prag, conform datelor furnizate Panorama de Inspecția Muncii. Și în comerț și transporturi, cifrele arată că cel puțin jumătate din angajați sunt încadrați pe minimul pe economie.

La nivelul economiei naționale, unde salariul mediu este aproximativ 7.200 RON brut, acesta nu este disponibil decât pentru 15% din populație. În domeniile cu un grad mai ridicat de specializare, precum e IT-ul, situația stă complet invers: aici, aproape jumătate din angajați au un salariu mai mare de 10.000 RON brut, conform salariilor din Revisal, centralizate de Inspecția Muncii.

Salariul minim din România se calculează anual, în urma negocierii partenerilor de dialog social, fără a se urma însă o anumită formulă de calcul. Conform legii, coșul minim de consum pentru un trai decent trebuie să stea la baza salariului minim pe economie. Acest coș minim de consum trebuie să fie calculat anual de către INS, doar că sincopele dintre cele două legi care se referă la coșul de consum fac această sarcină imposibilă pentru statisticieni.

Știm însă din alte calcule că, în 2022, un adult avea nevoie de 3.275 RON net sau 5.725 RON brut pentru a avea un trai decent, potrivit Syndex, grup de cercetare pentru salariați și reprezentanții lor, și Fundației Friedrich Ebert Stiftung România. Conform datelor salariale actuale, rezultă că mai bine de jumătate din populație nu reușește să aibă un trai decent pe cont propriu.

Salariul minim este departe de a fi la nivelul coșului minim de consum, iar precaritatea se vede la nivel general: România este țara cu cel mai mare risc de sărăcie și excluziune socială – 34% pentru întregul populației. Pentru a reduce nivelul sărăcie, pentru a asigura venituri adecvate și pentru a promova o dezvoltare economică durabilă, Comisia a propus această formulă predictibilă de calcul a salariului minim.

Paradox: raportarea la salariul median ar putea scădea salariul minim

În textul directivei nu se oferă, totuși, o formulă clară de calcul a salariului minim pe economie, dar se oferă două exemple: raportarea la 60% din salariul median (valoarea în raport cu care jumătate din populație câștigă mai puțin și cealaltă jumătate, mai mult) sau la 50% din salariul mediu (suma tuturor salariilor împărțită la numărul de angajați). Partenerii de dialog social pot decide ulterior orice formulă, iar Comisia Europeană a pus o singură condiție: să nu producă și mai multă inechitate salarială și precaritate decât este în prezent. Și, firește, rezultatul să nu-i ducă pe minus pe oameni.

Calculele se complică atunci când vrem să ne ghidăm după cel median. Dacă se ia în considerare și sectorul de activitate construcții, în care salariul minim brut este de 4.000 RON, rezultă că salariul median brut pe țară este cuprins între 4.000 – 4.499 RON. Dacă acesta se elimină, salariul median brut pe țară este cuprins între 3.500 – 3.999 RON.

60% din valoarea salariului median brut pe țară ar reprezenta:

– 2.400 – 2.699 RON, în cazul în care construcțiile se iau în calcul;

– 2.100 – 2.399 RON, în cazul în care construcțiile nu sunt incluse.

În contextul actual, raportarea la 60% din valoarea salariului median nu este posibilă, deoarece ar scădea și mai mult puterea de cumpărare a lucrătorilor. O indexare a salariului minim cu 60% din median ar duce la o scădere a acestuia cu până la 900 de RON. Vedem aici, în parte, și consecința polarizării salariale despre care vorbeam anterior.

Calculele sunt scenarii nerealiste, însă, pentru că scăderea salariului minim nu este posibilă, conform directivei.

Rezultă, deci, că orice raportare la salariul median este dificilă sau inutilă în cazul României, deoarece jumătate din angajați nu câștigă mult peste salariul minim național.

Și raportarea la salariul mediu este dificilă în acest moment, deoarece venitul mediu lunar publicat de Institutul Național de Statistică include primele și bonusurile. În 2022, salariul brut era de 6.095 RON, conform Legii 369/2022. Astfel, o echivalare cu 50% a salariului minim ar duce doar la creșteri modice în contextul actual.

Trebuie spus că valorile salariului mediu sau median sunt calculate diferit în funcție de metodologia instituției (INS, Ministerul Muncii, Eurostat).

Schimbare de retorică politică pe tema salariilor mici

Multă vreme, politicieni români din diverse mandate și partide s-au mândrit cu salariile scăzute de la noi, văzute drept un avantaj competițional în cursa după investiții. Acum, însă, vedem o schimbare, cel puțin la nivel de retorică. Și nu se vede doar la noi. La nivel european, mai ales după presiunea pandemiei asupra pieței muncii și efectele pe care le-a avut în zona de accentuare a inegalităților sociale, există un curent de a se încerca o recalibrare.

Uitându-se la prăpastia tot mai mare între salarii și la polarizările economice, Comisia Europeană crede că tot mai mulți angajați ajung să fie încadrați cu salariul minim din cauza scăderii negocierilor colective și a avântului așa-zisei „gig economy”.

În ochii celor de la Bruxelles, negocierile colective „sprijină evoluția generală a salariilor și, prin urmare, contribuie la îmbunătățirea gradului de adecvare a salariilor minime, precum și a condițiilor de trai și de muncă ale lucrătorilor”.

Directiva vorbește și despre nevoia unui salariu minim care să nu afecteze în mod negativ gradul de competitivitate al unei țări. În economia de piață, companiile caută să-și mărească rata profitului, astfel că mutarea producției peste hotare, unde legislația muncii este mai permisivă, iar salariile mai ridicate reprezintă o practică normală.

Riscăm să nu mai fim productivi?

Productivitatea unei națiuni este măsurată ca fiind valoarea totală a produsului intern brut, raportată la numărul total de angajați. Productivitatea nu reprezintă cât de repede muncește un angajat, cât de dedicat este locului de muncă, ci strict cât de mult produce economia într-un, într-o valoare nominală.

Productivitatea României a crescut în ultimii ani, ajungând în prezent la 80%, comparativ cu Germania, unde este aproape 102% sau Danemarca aproape 120%.

„Această diferență mare de productivitate noi o acoperim parțial prin salarii mai mici. Dacă am avea salarii exact ca în Germania, probabil că 80% din industria și serviciile de la noi nu ar putea să fie competitive, nu ar putea să producă bunuri care să fie vândute pe piață. Ar fi mult mai scumpe ca produsele din Germania sau din altă țară”, spune analistul economic Aurelian Dochia.

Presiunile asupra mediului de afaceri pe care le reprezintă creșteri salariale sunt mai sporite în Europa de Est, unde costul forței de muncă este mai mare față de Vest (11,8 în România, comparativ cu 5,3 în Germania). Totuși, acest cost al forței de muncă este o statistică înșelătoare, deoarece nu ia în vedere gradul de specializare al economiei, ci se uită strict la cât de mult cheltuie un angajator cu un angajat. Dacă în România ar domina industria serviciilor, atunci costul forței de muncă ar scădea, din cauza nivelului mai mare de valoare adăugată.

Chiar dacă la nivelul productivității România nu este atât de avansată precum țări ca Olanda sau Germania, când ajustăm productivitatea în funcție de salarii, povestea stă complet invers.

Productivitatea României, ajustată la nivelul salarial, este de 180% în 2023, comparativ cu 150% în Olanda sau 139% în Germania, conform Eurostat, biroul european de statistică.

Negocierile colective: cât de sănătos vrem să atingem ținta de 80%?

Dincolo de faptul că trebuie să aplice, până în toamna lui 2024, o formulă mai stabilă pentru calcularea unui salariu minim adecvat, România mai are de atins o bornă, conform noii legislații europene: trebuie să-și crească la 80% gradul de acoperire a contractelor colective de muncă.

Un raport al Eurofound arată că în ultimele decenii, procentul negocierii colective la nivel european a scăzut de la 66% în 2000, ajungând la aproape 56% în 2018.

În România, cele mai recente date de la Ministerul Muncii (pentru 2019) arătau că 32% dintre angajați erau acoperiți de un contract colectiv de muncă în România.

În același an, conform datelor de la Registrul Comerțului, aproape 78% dintre angajați se aflau în companii mici, mijlocii sau mari, deci lucrau în medii unde existau cel puțin 10 alți lucrători. Dacă ar fi să-i excludem pe cei din întreprinderile mici, ar rămâne aproximativ 57%.

100 %
angajați români cu contracte colective în 2019

Conform Legii Dialogului Social de atunci 62/2011, care între timp a fost modificată, angajatorii aveau obligativitatea declanșării negocierilor colective unde existau cel puțin 21 de lucrători. Acum, limita inferioară este de zece angajați. Detaliul esențial aici e că e obligatorie declanșarea negocierilor, nu neapărat finalizarea lor. Totuși, pentru a fi prelungite discuțiile, ar trebui întocmite acte adiționale.

O simplă respectare a legii ar duce mai aproape de procentul de 80% de acoperire colectivă Ar fi de ajuns ca instituțiile statului să comunice eficient, iar Registrul Comerțului să distribuie către ITM o listă cu toate companiile, unde fiecare contract colectiv de muncă trebuie înregistrat. În acest caz, ITM ar putea identifica companiile unde nu s-a înregistrat încă un contract colectiv de muncă și ar lua măsurile necesare. Totuși, din cauza scăderii numărului de inspectori și a diminuării inspecțiilor în muncă, scenariul teoretic nu reflectă realitatea.

Până la introducerea fostei legi a dialogului social, din 2011, la fiecare patru ani, confederațiile sindicale și Guvernul se întâlneau pentru a negocia contractul colectiv unic la nivel național. În urma negocierilor, se ajungea la o acoperire a negocierilor colective de 100%, lucru care nu a mai fost posibil între 2011–2022. Conform noii legi, negocierea la nivel național este posibilă, doar că până în prezent nu au fost făcute demersuri în acest sens. Atât sindicatele, cât și Guvernul pot să inițieze negocierile în orice moment, iar statul nu poate refuza procesul.

Contractul colectiv unic la nivel național există și în Italia, țară care până în prezent nu are un salariu minim statutar, ci îl negociază regulat.

Un alt scenariu posibil ar fi negocierea contractelor colective la nivel de sector, precum a fost cel recent din educație. Până recent, negocierea la nivel de sector era aproape imposibilă din cauza clauzelor de reprezentativitate, pe care atât patronatele, cât și sindicatele aveau probleme în a le îndeplini.

Un raport al Organizației Internaționale a Muncii arată o corelație între nivelul de negociere colectivă, dar și bunăstarea lucrătorilor, atât salarială, cât și la locul de muncă. Literatura din domeniul relațiilor de muncă prezintă o opinie pozitivă față de negocierile colective, care duc nu doar la beneficii mai mari ale angajaților, dar și la stabilitate economică.

„În timp ce purtarea unor negocieri colective puternice, în special la nivel sectorial sau intersectorial, contribuie la asigurarea unei protecții adecvate a salariului minim, structurile tradiționale de negociere colectivă s-au erodat în ultimele decenii, printre altele din cauza tranzițiilor structurale din economie către sectoare mai puțin sindicalizate și a unui declin al apartenenței la sindicate, în special ca urmare a practicilor antisindicale și a creșterii numărului formelor de muncă precare și atipice”, reiese din textul directivei.

Nu toată lumea vede situația la fel de pesimist. Aurelian Dochia spune că, dimpotrivă,  lucrătorii au astăzi mai multă putere în negocierea individuală cu angajatorul.

„Nu mai avem aceeași economie, nu poți să ai 80% salarii stabilite prin negocieri colective, după părerea mea, dar UE a decis să meargă în direcția aceasta. Mi se pare inadecvată pentru economia modernă, dar până la urmă probabil că se va face cumva să se îndeplinească acest procent. Vor fi niște negocieri de suprafață, aparente, ca să spunem că am făcut, că am îndeplinit cerința. Cerința asta este mult prea mare, 80% mi se pare mult prea mare pentru tipul de economie în care trăim astăzi”, comentează Dochia.

Totuși, atât Organizația Internațională a Muncii, cât și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) sunt de părere că negocierile colective aduc un nivel sporit de bunăstare, doar că trebuie acordată mare atenție productivității care poate fi afectate. Negocierile colective, care țin cont atât de nevoile angajatorului, dar și de cele ale angajatului și urmează procesul dialogului social stau la baza statului corporatist, modelul european de după al doilea război mondial.


Erată: O variantă anterioară a acestui material dădea contribuția la pensii a celor care lucrează în construcții ca fiind de 22,5%. Ea este de 21,25%.

Articol editat de Alina Mărculescu Matiș


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Radu Stochița

Radu Stochița este jurnalist freelancer și a scris despre tech, economie și lumea muncii pentru Hotnews, Libertatea, Jacobin, Nation, Al Jazeera. În paralel, face cercetare economică pentru Cartel ALFA, iar în trecut s-a ocupat de comunicare în lumea sindicală. Radu a absolvit Bowdoin College, din SUA, și este Watson Fellow. Este colaborator Panorama din iulie 2023.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
5 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    7
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x