Șapte cărți de care să te bucuri de sărbători

Tu ce cărți citești de sărbători? Poate ceva care să-ți transmită că e chiar firesc să devii puțin mai leneș în perioada asta? Sau poate ceva despre prietenie, iubire și tumultul din spatele celebrității, resimțit de unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani? Ori poate un roman ca un film, care să dea fiori și să te înduioșeze totodată?

Orice aplecare ai avea, noi, la Panorama, avem norocul de a avea gusturi destul de diferite, după cum zice și celebrul slogan: „Suntem cu toții diferiți, din fericire”.  Așa că, în lista de mai jos, vei găsi cu siguranță ceva care să te îmbie la întors paginile și la cugetat.

„Build the life you want. The art and science of getting happier” (2023), de Arthur C. Brooks, Oprah Winfrey

Arthur C. Brooks e autorul rubricii „How to build a life”, din The Atlantic, unde scrie despre fericire, viață și cum să le trăim pe ambele mai înțelept. În pandemie, a câștigat un fan de renume, pe Oprah. De acolo, s-a născut o prietenie și, mai nou, o carte: „Build the life you want. The art and science of getting happier”.

Brooks e doctor în științe sociale și profesor de fericire la Harvard Business School, printre altele. „Predau despre fericire cu aceeași seriozitate cu care colegii mei predau despre lanțurile de aprovizionare. Viața ta e ca o companie. Viața ta e un startup. Trebuie să o abordezi ca pe un P&L (rapoarte de profit și pierderi, n.r.)”, spune Brooks, într-o conversație cu Oprah.

Tot mai multe cărți sau articole bune despre fericire par să aibă o idee în comun, pe care se bazează și acest volum: problema omului modern, stricat de filtrele de social media care fac totul aparent perfect, e că vrea fericirea. Cu majusculă și punct.

Or, în secunda în care îți atingi o bornă măsurabilă de fericire – o relație temeinică, sănătate, un job mai bun, ce consideră fiecare că e important -, ea se mișcă. Secretul, spune Brooks, e să înțelegi că scopul e să fii mai fericit, nu fericit. Adică să evoluezi pe acest drum. Căci și fericirea, dacă e constantă, statică, pare pas bătut pe loc. E o vorbă cu „ți s-a urât cu binele”…

Peste tot în lume, mai ales în țările dezvoltate, pare că există o criză de fericire, o epidemie de singurătate. În SUA ultimului deceniu, procentul americanilor care spun că nu prea sunt fericiți a crescut de la 10% la 24%, se arată în carte.

„Build the life you want” e, în esență, un volum despre iubire și cum să iubești la tot pasul. Nu vorbim aici despre iubiri pasionale, despre flame care ard și ce e în jur și care se sting repede și ne lasă înfrigurați. E iubirea tihnită a clipelor mici, dar cu însemnătate, iubirea față de o muncă despre care simți că e cu rost, a unor relații bogate, a ajutării altora. Este o declarație de iubire și față de tine însuți, așa cum ești în fiecare moment al vieții. Fericirea și iubirea cer disciplină, scriu autorii.

Dacă nu aveți timp de carte, Oprah are și podcast, și vlog despre ea, într-o serie care se numește „Build the life you want” (Spotify – aici, YouTube – aici). (Alina Mărculescu-Matiș)

„Taci și înghite – De ce aproape tot ce ni s-a spus despre alimentație este greșit” (2021), de Tim Spector

„Taci și înghite” e numai bună de citit dacă ai de gând să dai un reset felului în care mănânci în 2024. Tim Spector e profesor de epidemiologie genetică la King’s College London, specializat în sănătatea microbiomului și în „Taci și înghite” demontează unele dintre cele mai răspândite mituri despre alimentație, diete minune și alte informații pe care le mestecăm fără filtru despre sănătatea noastră.

Printre miturile combătute în carte: micul dejun e cea mai importantă masă a zilei; să numeri caloriile te va ajuta să slăbești; suplimentele cu vitamine sunt utile; glutenul e periculos; mișcarea te va ajuta să slăbești. Toate informațiile din carte sunt bazate pe studii și pe cele mai recente informații disponibile pentru oamenii de știință. (Vlad Dumitrescu)

 „Wintering” (2020), de Katherine May   

E cartea pe care am început s-o recomand și s-o fac cadou în mai multe părți în prag de iarnă, pentru că se pretează la fix. Katherine May documentează normalitatea intratului într-o stare apropiată hibernării în sezonul rece și explică cât de natural este s-o luăm mai ușor și să ne refacem forțele pentru o primăvară entuziasmată. 

Animalele o fac, plantele, arborii o fac și intră într-o pauză de la creștere când vin frigul și înghețul – omenirea de ce nu ar face-o? Am început s-o facem în diferite colțuri ale Europei, și lumii, în general – că-i spunem „wintering” sau cum vrem noi. Dar ce cool ar suna să ne punem la mesajul de out of office: „Wintering between X-Y December/January”, nu? 

Știu că e greu să ne rupem de la ritmul zilnic, știu că sună a fi pentru o clasă privilegiată să spui că e iarnă și trebuie să ne luăm după cursul luminii, să nu mai muncim după ce se lasă întunericul. Dar cartea nu impune asta. Ci doar mai multă încetinire, mai mult făcut planuri, rezerve pentru perioada viitoare, mai multă muncă de „dibăcie” (pus murături, gătit în general, tricotat, croșetat, scris, petrecut timp cu cei dragi etc.), mai mult integrat un ciclu de refacere internă. Ceea ce ne doresc tuturor. Din cartea-meditație, țineți minte trei cuvinte: Retreat, Care and Repair. (Anca Iosif)

Citește și: Șapte filme de văzut între Crăciun și Anul Nou, de la comedii despre sensul vieții și sex, la animație japoneză

„Friends, iubiri și marele lucru teribil”  (2022), de Matthew Perry 

Anul 2023 o să rămână cel în care ne-am despărțit de unul dintre cei mai simpatici actori de la Hollywood, îndrăgitul star din serialul „Friends”, Chandler Bing. În cartea lui de memorii, apărută cu puțin timp înainte de dispariția lui, face puțină lumină asupra dramelor care l-au consumat de-a lungul anilor. Matthew Perry vorbește, în carte, cu o sinceritate dureroasă, despre dificila viață în industria cinematografică, despre dependențele lui și despre dorința de a muri. 

„Mă numesc Matthew, deși este posibil să mă știi după un alt nume. Prietenii îmi zic «Matty». Și ar cam trebui să fiu mort”, așa își începe povestea actorul în cartea sa de memorii, publicată cu un an înainte de a muri, în 2022. 

De la dorința lui din copilărie de a deveni faimos, până la experiențele și succesul întâlnit cu „Friends”, ne arată, o dată în plus, și latura nefericită a celebrității. Pe lângă dependențe și dezintoxicare, vorbește cu precădere despre singurătatea care l-a măcinat: „Ajunsesem în faza în care beam și luam droguri ca să uit cât de mult beam și cât de multe droguri luam. Aveam nevoie de o cantitate aproape letală ca să ajung la o asemenea amnezie. Plus că sufeream cumplit din cauza singurătății, o simțeam până în oase. În aparență păream cel mai fericit om de pe fața pământului, așa că nu erau decât foarte puțini cei cărora puteam să le mărturisesc prin ce treceam (…)”.

În spatele zâmbetului celui care îi făcea zilnic pe toți să râdă, după cum a scris în prefață colega lui de platou, Lisa Kudrow (Pheobe în „Friends”), se ascundeau demoni cu care el, de fapt, se lupta de ani de zile. (Cristina Dobreanu)

„Cântec pentru cei neîngropați” (2018), de Jesmyn Ward

Cartea are la bază o poveste peste care ai tot dat, în filme și seriale în special: condiția oamenilor de culoare din SUA, tratați cu brutalitate de albii care îi cred inferiori prin natura lor. Totuși, scrisul lui Ward, puternic și evocator, te face să te simți de parcă e o temă abia apărută, te face să te atașezi de personaje, să le urăști sau să le iubești.

Rasismul sistemic, dinamica de familie și căutarea propriei identități sunt doar câteva dintre temele abordate de scriitoarea americană care construiește niște personaje pe care le poți vedea și auzi ca într-un film, căci sunt vii, imprevizibile, cu bune și cu rele. Îi avem pe Jojo și pe sora lui mică, Kayla, un bebeluș practic, care locuiesc cu bunicii lor: el încearcă să-și pregătească nepotul să fie bărbat și ea se pregătește să moară. Apoi mai e și mama lor, Leonie, o dependentă de droguri, iar ulterior apare și tatăl lor alb, care iese din pușcărie.

„Cântec pentru cei neîngropați” te prinde de la prima pagină unde bunicul și nepotul trag pielea de pe o oaie proaspăt sacrificată, ritual descris cu o frumusețe aproape religioasă (aici sunt convinsă că este și meritul traducătoarei Mihaela Ghiță).

Dincolo de cadrul de familie și conflictele din el, Ward adaugă în carte și elemente de realism magic, care completează povestea, potențând efectul emoțional. În acest plan apar și două fantome, Given, fratele lui Leonie, și Richie, un băiețandru care îi fusese alături bunicului în Penitenciarul de Stat Mississippi și care murise într-un mod tragic, relevat abia spre finalul cărții. Prezența lui Richie, care îi apare lui Jojo, e ca un reminder constant al moștenirii rasismului, al cărui efect încă dăinuie și astăzi.

Dacă vreți să citiți o carte ca un film, care să vă revolte și înduioșeze deopotrivă, „Cântec pentru cei neîngropați” e alegerea ideală. (Dana Mischie)

„Britt-Marie a fost aici” (2021), de Fredrick Backman 

„Britt-Marie a fost aici” este o lectură emoționantă, în centrul căreia se află un personaj pe care la început îl vei privi cu scepticism și, de ce nu, chiar cu milă. Pe măsură ce înaintezi cu lectura, vei ajunge să o înțelegi pe Britt-Marie și chiar să o îndrăgești. Este povestea unei femei trecută de a doua tinerețe, fără loc de muncă, înșelată de propriul soț, care decide să-și ia viața în propriile mâini, după ce mult timp a trăit prioritizându-i pe ceilalți. 

Ea ajunge să lucreze, pentru prima oară în viață, într-un mic orășel, Borg, misiunea ei nefiind simplă: trebuie să se ocupe de echipa de fotbal din localitate, formată din copii. Dacă la început Britt-Marie pare ursuză, la fel ca personajul din „Un bărbat pe nume Ove”, alt bestseller al suedezului Fredrick Backman, descoperim, pe parcurs, cum se transformă.

Înțelegem de ce Britt-Marie nu știe să facă complimente, de ce are replici tăioase și, uneori, răutăcioase, de ce nu își poate arăta sentimentele și de  ce ține mereu garda sus. O carte numai bună de citit de sărbători, care îți va crea o emoție puternică. (Claudia Spridon)

„Povestea lui Jun Do” (2021), de Adam Johnson

Romanul americanului Adam Johnson, „The Orphan Master’s Son”, tradus la noi ca „Povestea lui Jun Do” e o combinație incredibilă de ficțiune cu elemente de non-ficțiune, care se desfășoară în atmosfera sumbră, criminală și dezumanizată din Coreea de Nord. A fost premiat, în 2013, cu Pulitzerul pentru ficțiune.

Pak Jun Do este fiul unei cântărețe care e răpită pentru a cânta în opera de la Phenian, în timp ce tatăl său este un comandant de lagăr de „orfani”, copii care sunt puși la muncă silnică. Cei mai „înzestrați” dintre ei sunt antrenați să devină mașini de ucis, răpitori de japonezi și distrugători de vieți, după cum dictează regimul dictatorial de la Phenian. Asta devine și Jun Do.

Viața i se dă, însă, și mai mult peste cap când intră în contact cu America, în timp ce ascultă conversații dintre două fete care traversau Oceanul Pacific, dar și transmisiuni interceptate de pe Stația Spațială Internațională. Ajunge să facă parte dintr-o delegație nord-coreeană la cel mai înalt nivel în SUA, apoi devine deținut politic, apoi îi fură identitatea unuia din cei mai temuți nomenclaturiști din acea țară și un rival marginalizat al dictatorului nord-coreean.

Romanul are o scriitură atât de vie și dinamică, te aruncă în situații ficționale atât de neașteptate și se joacă cu planurile narative atât de amețitor, încât e greu să nu îi cedezi farmecelor. (Andrei Luca Popescu)