Recomandările Panorama

Șapte filme de văzut între Crăciun și Anul Nou, de la comedii despre sensul vieții și sex, la animație japoneză

Computer Hope Guy
Foto: Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Printre felii de cozonac, sarmale și salate de boeuf, poate veți găsi răgaz în această perioadă să vă relaxați și în fața ecranelor, la un film. Ne-am gândit fiecare aici, în redacția Panorama, la ce ne-a plăcut în materie de filme, anul acesta, și am venit cu o serie de recomandări.

Nu sunt filmele care au rupt gura târgului în 2023 și pe care cei mai mulți dintre voi probabil că le-ați văzut deja sau le aveți pe liste, nu sunt nici filme „de Crăciun”. Mai noi sau mai vechi, sunt niște „nestemate” mai rare, de care poate că acum auziți prima oară.

Cum la noi, la Panorama, e varietate mare în gânduri și în simțiri, pentru că fiecare e cu gusturile și plăcerile lui vinovate, sunt șanse mari să nimeriți ceva care să vă placă, de pe lista noastră.

Așa că e un moment bun să luați loc pe canapea sau fotoliu, să vă băgați sub „păturica de Netflix” și să vă deconectați vreo două ore cu măcar o propunere cinematografică de la Panorama.

The Worst Person in the World („Cea mai rea fată din lume”, 2021, HBO Max)

Suntem martorii a patru ani din viața lui Julie, o studentă din Oslo, care trece de la medicină, la psihologie, la fotografie într-o încercare continuă de a afla cine e cu adevărat și ce vrea de la viață. 

Filmul e despre Julie și problemele ei, dar e mai mult despre standardele sociale aproape imposibile, care încep să te apese imediat cum te apropii de vârsta de 30 de ani. Ești adult, deja ai ajuns la 30 de ani, așa că trebuie să devii „cineva”, să fii productiv, să ai un job bun (care să te și pasioneze eventual), să fii îndrăgostit, să ai copil. Să ai ceva, orice, care să demonstreze că timpul petrecut pe Pământ are un sens.

„Mă simt ca un spectator în propria mea viață”, spune Julie la un moment dat, copleșită de presiunile din exterior și interior. Anxietatea milenială de a descoperi cine ești și ce vrei e prezentă constant pe parcursul filmului și e combustibilul care te va ține lipit de ecran până la final. (Vlad Dumitrescu)

Balaur (2023, HBO Max)

A fost un an în care toată lumea a vorbit doar despre lansările-fenomen Barbie și Oppenheimer. Doar că, evident, filme s-au mai făcut. Chiar și românești.

Balaur (A Higher Law) e inspirat din fapte reale și spune povestea unei profesoare de religie, soție de preot (Mălina Manovici), care are o aventură cu unul din elevii săi, în vârstă de 16 ani (Sergiu Smerea). Soțul ei cu viziuni conservatoare, puternic accentuate de firul narativ, e jucat de Alexandru Papadopol. Îți cam dai seama că din această încrengătură nu poate ieși nimic „ortodox”.

Pe alocuri thriller, pe alocuri dramă, lungmetrajul reușește să te țină – coloana sonoră accentuează bine suspansul pe care-l vrea regizorul, iar unele cadre te fac să te întrebi dacă chiar te uiți la un film românesc.

„Balaur” îți arată, între altele, că nu te poți dedubla la nesfârșit, nu te poți împărți între ceea ce ești și ceea ce ți se cere să fii. Pe parcurs, îți dai seama că nevoia de control există în mai toate personajele, doar că nu prea îți dai seama cine pe cine controlează, de fapt. Fiecare este, într-o oarecare măsură, și înger, și demon.

Și nu ne duce pe noi în ispită” pare să fie laitmotivul debutului regizoral în lungmetraj al lui Octav Chelaru.  Dar, cel mai bine a spus-o chiar regizorul, la lansarea de la TIFF:  „Împreună suntem buni. Diavolul apare în golurile dintre noi”. (Ciprian Ioana)

Vecinul meu, Totoro (1988, Netflix)

Dacă în vacanța asta de iarnă vrei să te întorci puțin în timp, în vremurile când erai copil și poate cutreierai câmpuri și păduri la țară, ori te întrețineai cu vreun prieten imaginar, poate vrei să dai o șansă animației lui Hayao Miyazaki, „Vecinul meu, Totoro”. E numai bun de văzut fie singur, fie alături de copii, o oază de inocență care te va destinde și te va face să chicotești.

Filmul are drept pretext noua viața la țară a unui tată si a fiicelor lui, Mei și Satsuki, mutați pentru a ocroti sănătatea mamei lor, care e internată un timp în spital. De fapt, este vorba despre călătoria surorilor în inima pădurii, unde ajung să se împrietenească cu spiritele codrilor. 

Printre ele, și o creatură imensă și pufoasă, adorabilă și totodată misterioasă, pe nume Totoro (nume luat după sunetele scoase de aceasta). De-a lungul timpului, deși nu face mare lucru, Totoro a devenit unul dintre simbolurile Studio Ghibli (celebru studio de anime din Japonia) și a intrat în inimile spectatorilor din întreaga lume. E o creatură care e parte din natură și care se lasă descoperită doar când vrea ea.

Animația lui Miyazaki este pur și simplu o explozie de peisaje verzi detaliate, de muzică care le potențează, toate creând o atmosferă relaxantă, lipsită de conflictele clasice cu care suntem obișnuiți din producțiile occidentale. 

„Vecinul meu, Totoro” te îndeamnă să te pierzi în frumusețe și să-ți amintești că încă există inocență și o natură care te așteaptă să te pierzi în ea. Trebuie doar să le dai o șansă. (Dana Mischie)

Good Luck To You, Leo Grande („Multă baftă, Leo Grande”, 2022, HBO Max)

Avem aici o comedie serioasă, care te poate face să te simți inconfortabil, exact cum se simte protagonista ei, în prima parte din film, pentru că abordează foarte deschis sexul. O femeie de vârsta a doua, văduvă, pensionată ca profesoară de religie la un liceu, vrea să își recupereze ceva ce i-a lipsit toată viața: sexualitatea, feminitatea erotică.

Nu a avut niciodată un orgasm, iar timp de 30 de ani de căsnicie au însemnat, din punct de vedere sexual, faptul că soțul ei renunța ocazional la pijama, pentru a se cățăra pe dânsa, a se opinti civilizat de câteva ori și apoi a adormi disciplinat alături.

Într-un demers planificat draconic cu mult timp înainte, Nancy Stokes plătește o „escortă” masculină, cu numele de lucru Leo Grande, să-i rezolve problema, într-o cameră de hotel. În scris, totul sună extrem de trivial, ba chiar cu mare potențial de plictis, dat fiind că avem un film care se desfășoară între două personaje, într-o cameră de hotel, timp de o oră și jumătate, fără scene „explicite”.

Va reuși Leo Grande să-i livreze orgasmul doamnei profesoare? Vă pot spune doar că nu despre asta e vorba în acest film.

Dar atmosfera extrem de sensibilă, tensiunile, emoțiile, stângăciile, momentele inerent penibile și răsturnările de situație care apar sunt jonglate cu o grație și naturalețe incredibile de acest cuplu de ecran la care nu te-ai fi gândit vreodată: veterana actriță britanică Emma Thompson (64 de ani) și „fotomodelul” Daryl McCormack (30 de ani, actor care până acum s-a remarcat doar printr-un rol foarte secundar în serialul Peaky Blinders).

Pentru un subiect atât de „dur” și greu de pus în cuvinte nejenante, cum e sexul, filmul reușește ceva ce rar mai întâlnești în producțiile zilelor noastre: fără o acțiune narativă clasică, fără scene explicite sau șocante în vreun fel, să te țină lipit de ecran doar prin forța jocului celor doi actori și prin evoluția personajelor lor, care dezvoltă o chimie pe care o simți crescând, pe măsură ce filmul se umflă în intrigă. (Andrei Luca Popescu).

Ford v Ferrari (2019, Disney+)

Ford vs. Ferrari este un film bazat pe fapte reale, cu Christian Bale și Matt Damon în rolurile principale. Este povestea designer-ului de mașini Carroll Shelby, cel care a construit o mașină de curse revoluționară pentru Ford Motor Company, în ciuda piedicilor puse tocmai de oameni din interiorul companiei care îl finanța. 

E o dramă plină de adrenalină, cu poveste de substanță, un joc actoricesc foarte bun, care te ține lipit de ecran mai bine de două ore. Rivalitatea fără margini dintre producătorul Ford, care încearcă să își facă loc în această nișă a mașinilor de curse și producătorul italian Ferrari, veșnicul câștigător al circuitului de 24 de ore de la Le Mans, din Franța, dominație ce avea să se termine în 1966, e contextul în care se desfășoară filmul

Alături de Carroll Shelby (Matt Damon) este pilotul Ken Miles (Christian Bale), pasionat de mașini, viteză și adrenalină, un șofer care deși nu e pe placul producătorului Ford, îl aduce pe primul loc în competiție. (Claudia Spridon-Drăgodan)

Chasse gardée („Vânătoarea de vecini”, 2023)

Cu această recomandare, ieșim din zona confortabilă de streaming și vă trimitem direct în sălile de cinema. Este o comedie franțuzească, a cărei durată este de doar puțin peste o oră și jumătate – o precizare importantă, în epoca filmelor de cinema de peste două ore și jumătate și a serialelor cu multe sezoane. 

Un cuplu parizian cu doi copii se decide să renunțe la viața tumultoasă din capitala Franței și se mută în zona rurală. Pentru Simon și Adelaïde, protagoniștii filmului, ideea de a se muta într-o căsuță de vis, situată în mijlocul naturii, părea soluția ideală. Asta până când și-au descoperit vecinii și faptul că grădina lor generoasă, care cuprinde inclusiv o bucată de pădure, este folosită de ei drept teren de vânătoare.

„Nu vă îngrijorați, vânătoarea durează de la mijlocul lui februarie, la mijlocul lui septembrie”, le spune un vecin. Nu e însă foarte simpatic atunci când gloanțele le mai lovesc, din când în când, mașina personală, de exemplu. Iar visul lor se transformă într-un coșmar și într-un război cu vecinii pasionați de vânătoare. 

„Ați mai fi cumpărat casa, dacă ați fi știut toate acestea de la bun început?”, vine și întrebarea celei care le-a vândut ceea ce trebuia să devină locul lor idilic de la țară.

Ideea filmului m-a dus imediat cu gândul la saga mutatului de la oraș la țară, în România, de la alesul locului cel mai potrivit, la problemele mediului rural și la provocările integrării în comunitățile locale, despre care colega noastră, Eliza Casandra, a scris aici și aici. (Cristina Dobreanu)

Holiday („Vacanță”, 1938)

Dacă sunteți genul de persoană care nu se uită la filme alb-negru din principiu, vă puteți opri aici – alegeți din lista de recomandări de mai sus.

Altfel, „Holiday” e unul dintre cele mai calde filme pe care le poți vedea de sărbători. În rolurile principale e unul din cuplurile de aur ale cinematografiei americane, Cary Grant și Katharine Hepburn. Lansat acum 85 de ani, „Holiday” e cât se poate de actual. Cuprinde obsesia de azi pentru „work-life balance” – sau „work-life shift”, după cum am aflat AICI.

Motivul pentru care acest film din 1938 e un film pentru tine, la final de 2023, e explicat într-o scenă de numai 57 de secunde: „Vreau să-mi pun deoparte o bucată din viață. Dar ideea e să fie bucata din tinerețe. Știi tu, să te pensionezi când ești tânăr, să muncești când ești bătrân. Vreau să mă întorc după ce am înțeles pentru ce muncesc, știi ce zic?”.

Între timp, influencerii de pe internet au inventat un hashtag pentru angoasa personajului lui Cary Grant: miniretirement/mini-pensionare.

E un film ca un vin fiert cu prietenii zilele astea, fără bătăi inutile de cap, dar mai profund decât te-ai aștepta de la o comedie din anii ‘30. Poate fi închiriat sau cumpărat de pe Amazon. (Alina Mărculescu-Matiș)

Articol editat de Andrei Luca Popescu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.



Abonează-te
Anunță-mă la
guest
4 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    1
    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x