„Eram săraci, dar fericiți” | De ce prinde la public mistificarea trecutului și cine profită azi de pe urma ei

Sigur, la prima vedere ne amuzăm și tindem să-i ironizăm pe cei care nu trec mai departe fără să aprecieze, așa cum îi îndeamnă autorul postării.

Dar, dincolo de partea amuzantă și de explicațiile de ordin tehnic, pe care Hotnews le-a găsit deja, perpetuarea unei astfel de narațiuni poate avea implicații majore în rândul populației, iar o glorificare trunchiată a trecutului, tot mai prezentă în societatea românească, poate influența, dacă n-a făcut-o deja, opțiunile politice. Valul populist, radical de dreapta, care și-a aplicat singur ștampila suveranistă, crește inclusiv prin aceste glumițe aparent nevinovate. 

Apel la nostalgie 

Mulți experți susțin că nu-ți poți cunoaște suficient prezentul și nici nu-ți poți creiona cât de cât viitorul dacă nu-ți cunoști trecutul. Cu alte cuvinte, istoria e, sub o formă sau alta, ciclică, iar pentru a trage învățămintele necesare trebuie să te uiți mult în urmă.

Fenomenul de glorificare a trecutului este „natural, într-o anumită măsură”, afirmă, pentru Panorama, istoricul Bogdan Bucur, profesor în cadrul Departamentului de Sociologie al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

„Tot într-o anumită măsură și în niște cadre acceptabile, el este specific tuturor societăților. Este o necesitate fundamentală pentru orice societate dezvoltată și conștientă de destinul său istoric să aibă legături trainice cu generațiile care au trăit înaintea noastră. Prin faptul că ei au murit, nu înseamnă că au dispărut, ei supraviețuiesc prin ceea ce au făcut durabil, bine și virtuos”, completează expertul.

Problema apare, însă, atunci când istoria este fabricată, transmisă greșit. „În diferite regimuri politice, au avut loc fapte absolut abominabile, discutăm de crime în masă, ca să fie foarte clar, pe care cei de atunci le-au săvârșit. Ulterior, aceste fapte nu au mai fost transmise prin canalele de istorie critică și s-a încercat cumva acoperirea lor. Prin faptul că nu se cunoaște această realitate de către oamenii obișnuiți, ei sunt omagiați în mod fraudulos”, susține istoricul, făcând referire inclusiv la perioada comunistă.

Nostalgia joacă un rol aparte în tot acest proces, iar oamenii tind să uite evenimentele negative din viața lor și să le amplifice pe cele pozitive. Istoricul rezumă situația printr-un banc.

În opinia sa, e cel mai sugestiv exemplu pentru a explica de ce oamenii sunt nostalgici. În literatura de specialitate, lucrurile sunt definite altfel. „Există o dependență de cale și de istorie”, care poate fi prezentă în viețile multora mai mult decât e realitatea însăși, afirmă Bogdan Bucur.

„Scheletele trecutului sunt uneori mai vii decât persoanele care sunt în viață. E valabil nu doar pentru oameni, dar și pentru idei, pentru viziunea asupra vieții”, crede istoricul.

În toată această discuție, însă, mai trebuie subliniat un aspect extrem de important: componenta geografică. Există o anumită particularitate a popoarelor estice, aceea de a se lăsa conduse de cineva cu mână de fier.

„O au, de obicei, popoarele care s-au aflat sub stăpâniri străine, la noi, la sârbi, la bulgari și albanezi au fost otomanii, la transilvăneni au fost austriecii și ungurii. Există un discurs asemănător la toate aceste țări, dar la noi, în unele situații, s-a sărit calul”, remarcă Radu Oltean, autor specializat în ilustrație documentară istorică.

Aceste popoare se află mereu în căutarea unui „despot luminat” (concept apărut încă din Evul Mediu), pe care sunt hotărâți să-l urmeze oriunde, subliniază el.

Rețeta ceaușistă, mitul dacic și „masa la umbra tractorului”

Ca să înțelegem apetitul din prezent al unei părți din societatea românească pentru ce a fost înainte, trebuie să mergem vreo jumătate de secol în trecut.

În România, mistificarea istoriei a început încă din perioada ceaușistă, de pe la mijlocul anilor 70 și a culminat cu „aniversarea, în august 1980, a 2.050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat și independent, condus de Burebista. De acolo se poate observa foarte clar cum a evoluat această mitologizare într-o direcție naționalist-grosolană”, afirmă Radu Oltean.

Acest „dacism”, cum îl numește și Bogdan Bucur, este, în opinia lui, o formă de respingere a civilizației europene și de ancorare a României în autohtonism.

„Conflictul militar dintre Regatul Dac și Imperiul Roman reprezintă contradicția dintre barbarie și civilizație. Regatul Dac nu a contribuit prin nimic la civilizație (nici cultural, nici lingvistic). Dacii nu aveau sistem de scriere, spre deosebire de marile civilizații cu care se învecinau. De la daci nu ne-a rămas aproape nimic exceptând câteva artefacte (precum brățările)”, subliniază Bogdan Bucur.

Tendința actuală de a ne inspira din dacism este periculoasă din punct de vedere politic, pentru că presupune respingerea civilizației și omagierea barbariei, adaugă el.

Dar apropierea de figuri istorice precum Burebista l-a ajutat pe Nicolae Ceaușescu să pară patriot și a sădit în mințile multora ideea că fostul dictator a pus mereu pe primul plan interesul național.

E motivul pentru care izolaționismul și naționalismul propuse de el, deși falimentare din punct de vedere economic, așa cum s-au dovedit încă din acele vremuri, trec și azi drept soluții la diverse crize politice sau sociale.

Ideea a fost preluată și de AUR, la alegerile din iunie 2024. Campania partidului s-a concentrat pe figurile unor domnitori și voievozi români, precum Vlad Țepeș, Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare.

La această imagine a falsului patriotism, care apare și în societatea de astăzi, a contribuit din plin și perioada de derivă de după Revoluția din 1989.

Radu Oltean vorbește de frustrările pe care mulți români le-au acumulat în primii ani de democrație, când „marile întreprinderi au fost făcute praf de guvernele lui Iliescu și Văcăroiu”. Chiar dacă, ulterior, România a aderat la NATO și UE, iar societatea a început să prospere, regretele nu au dispărut.

La pachet cu ridicarea fostului dictator la statutul de patriot, au început să apară umbre de îndoială și la adresa Revoluției din 1989. Deși, datorită acelui eveniment, România e parte a Occidentului și din punct de vedere instituțional.

„Revoluția din decembrie 1989 este un act luminos și remarcabil al poporului român, care, cu mâinile goale, a înfrânt o dictatură și a răsturnat un regim politic criminal totalitar și stalinist. Este o performanță uluitoare a poporului român și a libertății. Ei bine, în 35 de ani, după ce atât de mult s-a aruncat cu noroi în Revoluția Română, mulți au ajuns să se îndoiască de ea. Deși am trăit-o, am văzut-o cu toții, am văzut-o învingând”, afirmă Bogdan Bucur.

Printre referințe la moștenirea dacilor și mitul patriotismului ceaușist se strecoară și o altfel de nostalgie: cea rurală. Face trimitere la satul românesc și la bogățiile pe care le obțineau cei care-și lucrau pământurile cu mâinile goale.

„Sunt oameni care și acum mănâncă lângă tractor, adică nu s-a schimbat nimic față de epoca aia. Eu am văzut unii care plângeau după perioada în care erau luați de la liceu și duși să curețe porumb sau să sorteze cartofi în niște depozite insalubre. Nu am văzut niciun comentariu negativ la acea postare”, afirmă Radu Oltean.

Ideea că „eram săraci, dar fericiți” nu există, punctează istoricul, care afirmă că niciun om cu adevărat sărac nu crede acest lucru. „Unii chiar cred că aceste idei sunt sincere, dar totul e propagandă, pe fundalul unei societăți mult prea prospere”.

Pandemia și angoasele

Istoria politizată și cosmetizată în beneficiul celor aflați la putere sau care vor să ajungă acolo a funcționat, din păcate, mai bine decât eforturile unor intelectuali de a contracara această glorificare falsă a trecutului.

E celebră cartea „Istorie și mit în conștiința românească”, publicată de istoricul Lucian Boia în 1997, care a fost primită cu critici nu doar de clasa mijlocie, încă îndoctrinată de regimul comunist, dar și de „o anumită parte a elitei intelectuale”, afirmă Radu Oltean.

„Acolo, Boia explica exact cum politicul s-a folosit de istorie pentru a crea alternative <<glorioase, frumoase și devreme acasă>>. Mulți au primit cartea ca pe o lovitură sub centură, plină de antiromânism, au perceput-o drept o bătaie de joc la adresa identității și a trecutului nostru, când, de fapt, era invers”, își amintește istoricul.

Mai aproape de zilele noastre, istoricul remarcă faptul că valul mistico-conspiraționist a luat amploare cu câțiva ani înainte de pandemie și apoi a explodat pur și simplu în perioada în care oamenii au stat închiși în case.

El identifică două mari direcții de gândire extremistă, prezente în România după 1989. Primul reprezintă o nostalgie după „extremă dreaptă, legionarism și perioada interbelică”, o retorică puternic antisovietică și anti-Rusia,  considerată responsabil ăde impunerea cu forța a comunismului.

De cealaltă parte, erau cei care erau nostalgici după perioada comunistă, prinși în jurul unei ideologii politice de tipul „Vadim Tudor, foarte șovin și anti-maghiar”.

„Aceste două direcții de extremism – național comunism și extremă dreaptă – s-au unificat oarecum după pandemie. Nici măcar fanii extremei drepte nu mai sunt antiruși, acum sunt cu Putin”, susține Radu Oltean. El adaugă că acest nou mix și-a adăugat și un alt strat, care nu exista înainte în mod natural în primele două decenii de după Revoluție: viziunea antioccidentală, care pare indusă de „o anumită propagandă, nu doar cea rusă”.

Când devine periculoasă falsificarea istoriei?

Când ne uităm în urmă și constatăm că, de fapt, trecutul nu a fost nicidecum așa cum e prezentat pe diverse grupuri de Facebook sau imaginat în poze generate de inteligența artificială, prima întrebare ar fi de ce au uitat oamenii atât de repede acele vremuri.

Memoria colectivă, însă, la nivel de popor și societate, e rezervată doar unora. „Nu există memorie colectivă decât pentru marile popoare ale umanității, care au dezvoltat și exersat canale de transmitere a memoriei în sute și mii de ani”, subliniază istoricul Bogdan Bucur.

În lipsa acesteia, în mentalul colectiv se pot naște tot felul de idei, unele conspiraționiste, altele mistice, dar nu e nimic grav dacă ele rămân doar la stadiul de idee sau teorie.

Problema e atunci când „ideile devin ideologie, iar ideologia devine politică”, susține Bogdan Bucur. 

Unde se află România pe acest traseu?

Un câștig politic de moment există, însă, din moment ce „avem 3 partide ultranaționaliste, care se folosesc de astfel de discursuri”, remarcă Radu Oltean.

Mergem înainte, că înainte era mai bine – era una dintre glumele preferate ale unui unchi ce ne vizita mai mereu în perioada copilăriei. La acea vreme, mi se părea amuzant jocul de cuvinte.

Azi, constatăm că astfel de expresii, cunoscute de toată lumea, au un cu totul alt substrat.