Trei seriale care îți deschid ochii în relația pe care o ai cu locul de muncă

Pandemia ne-a făcut să reevaluăm felul în care ne raportăm la joburile noastre. Am reconsiderat cât muncim, cum muncim și chiar și de unde muncim.

Lucratul de acasă a devenit din ce în ce mai popular, iar în multe locuri un sistem hibrid, în care mersul la birou e combinat cu lucratul de acasă, a devenit de bază. Concepte precum „workation” sunt din ce în ce mai cunoscute la nivel global.

Preocuparea oamenilor pentru relația lor cu joburile a ajuns și la Hollywood. Din ce în ce mai multe seriale abordează această temă care a devenit tot mai prezentă în gândurile oamenilor de peste tot. 

Dacă înainte aveam clasicele seriale în care locul de muncă era doar un pretext pentru acțiune (cum ar fi The Office, Parks and Recreation, Suits și altele), acum felul în care relaționăm cu locurile noastre de muncă a devenit subiectul principal pentru unele seriale.

Panorama a selectat trei seriale care reușesc foarte bine să pătrundă în profunzimea problemei și oferă perspective interesante.

Severance (2022)

În Severance, Mark, jucat de Adam Scott (pe care fanii Parks&Recreation îl vor recunoaște), a acceptat să treacă printr-o procedură numită „severance” prin care el nu își amintește nimic din ce se întâmplă cât timp este la birou. În același timp, în momentul în care se află la birou, nu își amintește nimic din viața personală.

Practic, Mark de la birou e o persoană complet separată, care își trăiește toată viața la birou, fără să știe de nimic altceva. Celălalt Mark, în schimb, cunoaște doar timp liber: e ca și cum când ajungi la birou adormi și te trezești direct după program.

Deși Mark și colegii săi sunt într-o situație parcă făcută mănușă pentru fi exploatați de angajatori, neavând nicio amintire din „lumea de afară”, ei reușesc cumva să fie empatici unul cu altul și să se ajute. De altfel, în momentul în care unul dintre colegi descoperă că are un copil „în viața de afară”, asta îl mobilizează să încerce să-și unească colegii și să scape împreună din coșmar.

Severance analizează multe probleme filosofice destul de complicate, cum ar fi întrebarea destul de legitimă dacă Mark de la birou mai e aceeași persoană cu Mark de afară. Serialul funcționează cel mai bine ca o lecție pentru importanța solidarității între colegi la locul de muncă și cât de mult contează ea în fața unui angajator abuziv.

De altfel, Dan Erickson, creatorul serialului, a spus foarte clar ce a vrut să transmită: „E vorba despre angajații care își revendică puterea, o luptă continuă a oamenilor. Angajații au o putere foarte mare, dar solidaritatea vine foarte greu, mai ales când cei de la putere vor să îi divizeze”. 

Severance ne învață că, deși poate avem joburi care nu ne satisfac, asta nu ar trebui să ne oprească din a fi empatici și solidari cu colegii noștri, pentru că relațiile cu ei sunt, până la urmă, cel mai „uman” lucru din orice loc de muncă.

Industry (2020)

Industry a fost creat de Mickey Down și Konrad Kay, doi absolvenți ai Oxford University care au lucrat în tinerețe la joburi entry-level, dintr-o bancă din Anglia, dar și-au dat seama rapid că mediul toxic și ultracompetitiv de acolo nu e pentru ei. Jobul nu o fi fost potrivit, dar i-a ajutat să observe dinamicile sociale dintr-un astfel de mediu, cel al finanțelor din Londra, iar felul în care au reușit să îl portretizeze în Industry e magistral.

Ce reușește cel mai bine Industry să exploreze sunt relațiile dintre oameni puși să lucreze într-un mediu cu o presiune extraordinară, în care sunt predispuși la burnout și pare că toată viața lor se învârte în jurul performanței de la job. Industry are și alte atuuri importante, cum ar fi estetica, soundtrack-ul și actori care joacă extraordinar. Serialul pune lupa pe comportamentele angajaților supuși unui astfel de mediu de lucru.

La Pierpoint, banca fictivă din serial, noii angajați atrag clienți noi în timp ce trag linii de cocaină, unii colegi intră în dinamici psihosexuale prin care se joacă cu mintea celorlalți, în timp ce alții se folosesc de informații care ar putea duce la concediere, pentru a-și șantaja colegii.

Un alt aspect expus foarte bine de serial este perpetuarea abuzului de către cei abuzați: în al doilea sezon, avem parte de o nouă serie de proaspăt absolvenți care nu sunt dispuși să tolereze mediul de lucru toxic, însă care sunt rapid puși în banca lor de cei cu o vechime de un an, care s-au adaptat rapid și comit aceleași abuzuri la care au fost și ei supuși. Solidaritatea de care învățăm în Severance e absentă în Industry, care cumva reușește, fără să aibă partea distopică SF, să fie mai pesimist.

The Bear (2022)

Ieșim din zona birourilor clasice și ajungem în bucătărie. Dar nu în orice fel de bucătărie, ci în una unde avem cel puțin la fel de multă presiune ca în birourile din zgârie-norii din City of London – bucătăria unui restaurant din Chicago, în drum spre a deveni un local de fine dining.

The Bear a devenit rapid unul dintre cele mai apreciate seriale în ultimii doi ani și asta nu doar datorită unor actori care fac rolul vieții lor, cum ar fi Jeremy Allen White, pe care poate îl știți din Shameless.

Serialul reușește să arate părțile rele și dificile din a lucra într-o bucătărie profesionistă (în primul sezon, Carmy, personajul principal, practic nu există în afara bucătăriei – nu are timp de prieteni, relație sau orice altă activitate), însă în același timp aduce o abordare mai nuanțată.

Într-un mediu dificil, plin de presiune și cu posibilitatea eșecului care te bântuie mereu, Carmy se comportă (aproape mereu) uman cu cei din subordinea lui. Le spune tuturor „Chef”, chiar dacă nu sunt bucătari, pentru că el consideră asta un semn de respect.

În același timp, cei din bucătărie ajung să aprecieze și să înțeleagă mai bine dedicarea lui pentru muncă: Carmy vrea să schimbe „The Original Beef of Chicago” (un restaurant care vinde sandvișuri, practic) în „The Bear”, un restaurant de fine dining. Iar asta nu e chiar ușor, pentru că vine la pachet cu o disciplină care uneori poate să pară abuzivă.

Într-o lume în care scena de fine dining e din ce în ce mai criticată pentru exploatarea angajaților, The Bear vine cu un portret realist al acestui gen de muncă. Serialul arată cât de dificil e să conduci un restaurant ca să și faci profit, iar Carmy în loc își abuzeze angajații (deși are și el momentele lui de scăpare), îi încurajează și investește în ei pentru a se îmbunătăți – îi trimite la cursuri de gătit sau chiar în internshipuri la Copenhaga.

Poate că restaurantele care vor să facă profit trebuie să investească în angajați, nu să îi abuzeze. Poate că asta e valabil pentru orice afacere, nu doar pentru restaurante. Din The Bear, aflăm că se poate lucra eficient dar și cu grijă față de oameni în același timp.

Articol editat de Andrei Luca Popescu