Hai cu sindicatul?

Cum te protejezi de abuzuri la locul de muncă. Sfaturi pentru angajații strânși cu ușa de angajatori toxici

Computer Hope Guy
Dacă ai un manager toxic care te hărțuiește psihologic, e important să ai conversațiile cu el de față și cu alți colegi/ Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

  1. În ultimele decenii, odată cu împuținarea sindicatelor și cu unele legi care favorizează mai degrabă angajatorul, omul de HR a ajuns să fie văzut tot mai mult drept un agent impersonal al corporației. Un mesager al veștilor proaste, precum presiuni care împing angajatul la demisie sau pur și simplu, concediere.
  2. Nu e ușor să găsești un loc de muncă în care simți că ești respectat și nu te plafonezi. Mai mult, în căutarea unui job decent, ne grăbim deseori să ne securizăm financiar, așa că nu ne informăm suficient. „Uită-te ce fel de organizație este, ce fel de muncă se face acolo, dacă se potrivește personalității tale. Depinde de vârstă, și de context”, explică Doru Șupeală, consultant în management și marketing.
  3. Dacă nu te informezi cu privire la potențialul angajator, riști să ajungi într-un loc din care îți va fi foarte greu să pleci. E greu și pentru că se lucrează remote sau hibrid, așa că nu te mai conectezi la fel cu colegii. Dar e cu atât mai dificil, cu cât venim dintr-un lung șir de generații în care atitudinea predominantă a fost „Pleacă capul, să nu fii tu mai cu moț”. Gen Z pare însă că începe să schimbe paradigma. 
  4. Totuși, indiferent de generație, dacă ajungi într-un mediu de muncă toxic, cel mai important este să nu rămâi singur, să pornești discuții de față cu alți colegi și, dacă îți permite climatul, să te organizezi cu ei în sindicat, un organism de negociere, care vă reprezintă interesele în fața angajatorului.
  5. Cel mai invocat „personaj”, atât de HR, cât și de angajați în general, în cazul unui abuz la muncă, este Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), la care poți face o sesizare cu privire la ce ți se întâmplă. 

Larisa Sîrbu, angajată a firmei Atos, o multinațională IT prezentă și în Timișoara, s-a sinucis pe 30 august, la o zi după ce compania i-ar fi cerut să vină cu un plan de îmbunătățire a performanței sau să-și dea demisia. 

Avea doar 33 de ani, dar lucra pentru Atos de opt, perioadă în care, în calitate de Service Manager, adică coordonator al departamentului de relații cu clienții, și-ar fi îndeplinit sarcinile cu dedicare și în conformitate cu fișa postului. Dar când compania a început să piardă proiecte, echipa Larisei a rămas treptat fără activitate, iar ea a fost evaluată cu doar două puncte din șase. 

Motiv pentru care a trebuit să intre într-un program de îmbunătățire organizat de companie. Acesta semăna cu un exercițiu de umilință, multe dintre activități sugerând că nu-și știa profesia pe care o practica de aproape un deceniu. Citea regulamente, proceduri de lucru, organigrame și apoi le punea în prezentări Power Point. Mai mult, trebuia să-și descrie activitatea în desene și texte care nu aveau un scop anume, după cum arată informațiile publicate de Doru Șupeală, consultant în marketing şi management.

De altfel, luna aceasta au apărut noi mărturii legate de toxicitatea de la Atos, publicate tot de Șupeală. Peste toate plutește un aer îmbâcsit de neputință. Deznădejdea că se poate schimba ceva în locul în care angajații își consumă cel puțin opt ore pe zi. 

Așa că ne-am pus mai multe întrebări: Ce poți face ca angajat când ești strâns cu ușa într-o companie și nu e pe bună dreptate? Cum să nu ajungi într-un loc de muncă în care poți fi hărțuit psihologic? Cum se mai raportează angajații la omul de HR?

Ca să aflăm, am pornit chiar de la Doru Șupeală, care abordează pe siteul său teme legate de relația noastră cu munca și care a urmărit constant firele cazului de la Timișoara. 

„Într-un startup, resursele sunt mult mai puține decât nevoia, așa că trebuie să fii flexibil, să îndeplinești mai multe roluri sau să faci activități la care nu te aștepți. Ai însă un spațiu de învățare gigantic. Într-o corporație, lucrurile sunt la capătul celălalt. Spațiul tău de mișcare este extrem de limitat, ai un rol foarte bine definit și nu ai foarte multe șanse să contribui la mai mult decât ce ai tu de făcut. În general, se așteaptă să execuți cerințe care nu sunt foarte entuziasmante”, explică consultantul.

Angajații de azi se simt nereprezentați de HR

La asta se adaugă și faptul că, în ultimele decenii, Europa și SUA au înregistrat o scădere semnificativă a reprezentativității angajaților, conform studiilor. În mare, am ajuns aici din două cauze: un nivel de apartenență la sindicate mai scăzut, respectiv modificări legislative care favorizează angajatorul. 

Iar într-un astfel de context, omul de HR a ajuns să fie tot mai mult văzut de parcă și-a pierdut partea umană, fiind considerat un agent impersonal al mecanismului de corporație. HR-ul devine un fel de mesager al veștilor proaste, precum presiuni care împing angajatul la demisie sau pur și simplu, concediere.

din angajații amercani se tem de oamenii de HR
0 %
dintre ei au ezitat să abordeze HR-ul pentru a-și discuta problemele de muncă
0 %

Sursa: HR Perception Report

Da, este adevărat că  HR-ul este o extensie a angajatorului, pentru că tot ce se întâmplă în companie trece prin acest departament. HR-ul știe tot, chiar și înaintea managerului. Poate fi văzut ca mesager al veștilor proaste, dar e cam apoteotic, pentru că noi aducem orice fel de veste angajaților, de la avansare la mărire și până la demisie. Este o obligație, conform fișei postului. Nota delicată care face diferența este cum abordezi și cum împachetezi veștile proaste”, explică, într-o discuție cu Panorama, Andreea, specialistă resurse umane. 

Din păcate, mulți oameni din departamentul HR nu-și dau interesul pentru nuanțele despre care vorbește Andreea. Însă angajatul, încărcat cu o veste proastă, nu o poate lăsa la ușă când intră în casă. Șefa Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiș a declarat după investigația de la Atos că „evenimentul neplăcut s-a petrecut după orele de program”.

Prevenția e cea mai bună apărare

Nu e ușor să găsești un loc de muncă în care simți că ești respectat și nu te plafonezi. Mai mult, în căutarea unui job decent ne grăbim deseori să ne securizăm financiar, așa că nu ne informăm suficient.

De altfel, ăsta ar fi și primul sfat pentru a ne proteja la locul de muncă: prevenția prin informare.

 

„Uită-te ce fel de organizație este, ce fel de muncă faci acolo și dacă se potrivește personalității tale. Depinde și de vârstă, și de context. De exemplu, când faci un copil și ai focusul pe viața de familie, nu prea mai vrei într-un start-up”, explică Doru Șupeală.

Firul informației se îngroașă dacă ceri și referințe. Șupeală recomandă să lași rușinea deoparte și să contactezi oameni care au plecat din compania pe care o vizezi, dar și angajați actuali.

„Angajații s-ar putea să nu fie dispuși să-ți dea informații, dacă treaba merge prost. Dar și ăsta e un semn”, punctează consultantul în marketing și management.

Foarte important este să cauți oameni care au lucrat recent în companie, pentru că lucrurile se pot schimba de la un an la altul. Coroborează ce ai adunat cu informațiile de pe platformele de evaluare a joburilor, precum undelucrăm.ro și Glassdoor sau formuri precum Reddit. 

„Poți merge mai departe, să vezi cine e leadership-ul. În general, din experiența mea, conducătorii de organizații toxice sunt foarte discreți, aproape anonimi. Sau apar doar în ipostaze foarte oficiale, la inaugurări precum o nouă fabrică. Acolo vorbesc în limbaj corporate, care nu spune nimic. Oamenii care sunt oameni îi vezi, pentru că au și o componentă mai umană: merg la evenimente caritabile, aleargă la tot felul de curse, se implică prin companie, iau și alte roluri simple din organizație. Unii fac asta pentru PR, alții în mod onest”, explică Șupeală.

Chiar dacă totul se rezumă la PR atunci când liderul se expune, el își asumă riscuri mai mari legate de reputația sa, astfel încât, ca angajat, ai un fel de backup indirect. Conform consultantului în management, liderul va evita să-și trateze rău angajații, având în vedere că orice acțiune negativă i-ar putea afecta imaginea.

GenZ  ridică capul, dar uneori prea mult

În general, dacă nu te informezi cu privire la potențialul angajator, riști să ajungi într-un loc din care îți va  fi foarte greu să pleci, pentru că „te vei simți singur și va fi extrem de greu să aduni oameni în jurul tău”, spune Șupeală.

E greu și pentru că se mai lucrează remote sau hibrid, așa că nu te mai conectezi la fel cu colegii. Dar e cu atât mai dificil cu cât venim dintr-un lung șir de generații în care atitudinea predominantă a fost „Pleacă capul, să nu fii tu mai cu moț”. 

„Vin din familiile în care se spune că nu ai de ce să deschizi gura, care au trăit în cultura asta a supunerii, a șefului care este puternic, iar tu ești un grăunte de praf și el te poate spulbera oricând”, completează Șupeală.

Pe de altă parte, Gen Z începe să schimbe paradigma. Deși se spune adesea că sunt dificili, cei din această generație ridică, de fapt, capul. De exemplu, mulți se așteaptă să primească o promovare într-un an, în timp ce Generația Y se așteaptă la una după trei-patru ani. 

Andreea, care este și ea GenZ, chiar dacă pe axa temporală e mai aproape de mileniali, spune că observă ușor diferența între generații printre angajații de la compania la care lucrează. 

 

„Generația mai tânără chiar pune piciorul în prag, pentru că sunt mai informați decât părinții noștri. Au acces la orice datorită internetului, totul este la un click distanță și se interesează de orice detaliu, ca să nu fie și ei duși cu zăhărelul ca generația mai în vârstă. De multe ori însă, o duc la extrem, cred că au atât de multe drepturi, încât chiar inventează uneori, din lipsă de informație sau din prea mult avânt”.

Andreea adaugă că în cazul măririlor de salariu, noua generație greșește, pentru că nu are răbdare și tact. Ca să primești o mărire, uneori e important să știi să ceri, cum și când să o faci:

„Cred că cel mai rău o pățeau părinții noștri, pentru că ei niciodată nu își cereau vreun drept. De abia dacă aveau curaj să-și ia o zi liberă, munceau și peste program, iar mărirea poate venea o dată la câțiva ani, deci sclavie. Acum chiar este totul mai permisibil”.

Sindicatul, armă împotriva singurătății la job

În principiu, cei care pleacă capul, indiferent de generația din care provin, o fac dintr-un motiv foarte simplu: nu au bani. Fie sunt la început de drum și trebuie să supraviețuiască într-un oraș mare și scump, fie au înaintat în vârstă și apar noi nevoi, precum un credit pentru un apartament sau un copil. 

Devii cumva subjugat acestor obligații financiare care îți limitează foarte mult autonomia, mișcările și demnitatea”, completează Șupeală.

Așa se ajunge în principiu la cazuri precum al Larisei sau al colegilor ei. Ce e de făcut când începi să fii luat la ochi, deși tu îți desfășori activitatea în parametrii normali?

În primul rând, e important să nu rămâi singur. Interacțiunile tale cu un potențial manager trebuie să aibă martori.

„Te prind la baie, te prind în sala de mese, te cheamă într-o cameră unde ești doar tu cu ei. În general, te execută individual. Și eu am pățit asta în corporație, m-au dus într-o încăpere unde ei erau cinci și eu eram unul”, explică, pe scurt, Doru Șupeală, tacticile de tipul „divizează și cucerește” folosite uneori de angajator.

Acesta îi sfătuiește pe angajați să adune mărturii și să încerce să provoace discuțiile care-i vizează, de față cu alți colegi. Ideal să adune tot felul de probe ale abuzurilor, cum ar fi înregistrări cu telefonul. Așa au șanse să solidarizeze colegii într-un potențial sindicat.

„Primul sfat ar fi să se organizeze și să încerce să facă sindicate. În organizațiile cu peste 20 de angajați, ai dreptul să faci asta”, spune Șupeală.

Sindicatul este un organism care îți reprezintă interesele ție și colegilor tăi, în fața angajatorului, baza lui fiind una extrem de democratică: discuți cu membrii de sindicat ce nu merge la locul de muncă, unde s-ar putea opera modificări și cineva vă poate reprezenta în negocieri cu angajatorul.

În România însă, sindicatele continuă să fie percepute negativ, iar multe încercări de a le înființa se soldează cu angajatorul reacționând virulent. Un exemplu este cazul Wizz Air, din 2014, când compania a concediat angajați care puseseră la cale o astfel de organizare.

Totuși, anul următor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat compania pe motiv de discriminare, iar ulterior, în 2019, după cinci ani de tribunal, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis de asemenea că a fost discriminare pe bază de apartenență la un sindicat.

„Acum e riscant să faci sindicat. Intri într-o zonă de haiducie - așa e văzut rolul ăsta -, deși organizația ar trebui să vadă sindicatul ca pe-un partener, pe care să-l ajute să se profesionalizeze”, adaugă Doru Șupeală.

ITM, prieten sau dușman?

Foarte mulți angajatori profită de teama angajaților juniori și middle, dar și de statutul lor financiar. Pe un salariu de 4.000 de lei, nu dai de bănuit că vei spune: „Te caută avocatul meu”. Dar să întrebi un avocat despre situația ta nu te costă, de fapt, nimic, e o doar o primă discuție în care îl întrebi dacă ai un caz. Mai mult, sunt unii juriști care s-ar putea să fie dispuși să te ajute pro bono.

Totuși, cel mai invocat „personaj”, atât de HR, cât și de angajați în general, în cazul unui abuz la muncă, este Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), la care poți face o sesizare cu privire la ce ți se întâmplă. Ulterior, un inspector vine la angajator și face investigații până îi dă de cap.

Andreea consideră că, într-un punct, ITM-ul chiar poate fi o soluție pentru angajat:

„Nu înseamnă că ITM-ul închide firma pentru tine, de multe ori scapă cu o amendă. Dar, dacă ești discriminat la locul de muncă pe baza orientării sexuale, etnie, religie sau la încheierea contractului nu ți se plătesc toți banii, este indicat sa mergi către ei. În România, la firme mari, prin Pipera, nu dăm nume, încă se întâmplă asta”.

Totuși, cum este tot o instituție de stat, mulți nu au încredere în trimișii ei, mai ales că, pe diverse forumuri, oamenii scriu cum inspectorul ITM le-a divulgat identitățile în fața angajatorului. Conform legii însă, acesta e obligat să  păstreze „confidențialitatea asupra identității persoanei care semnalează nerespectarea prevederilor legale (…) şi să nu dezvăluie angajatorului, prepușilor săi sau altor persoane faptul că efectuează controlul ca urmare a unei sesizări”.

de controale a făcut ITM llfov în 2023
0
de controale a făcut ITM Timiș în 2023
0

Și Andreea confirmă că, de regulă, dacă faci plângere, identitatea îți va fi protejată. În afară de cazul în care angajatorul „are pile la ITM. Atunci afli ușor persoanele care au depus plângere, deci anonimatul este pe termen scurt”. Specialista în HR recomandă să reclami după ce te asiguri că nu-ți va fi afectată poziția sau chiar după ce demisionezi. 

Șupeală e sceptic, consideră că „instituțiile statului nu-și fac treaba. ITM-ul se face că nu înțelege ce are de făcut”. Iar asta vine și din experiența cu instituția din Timișoara, a cărei concluzie în cazul Atos a fost: „Evenimentul neplăcut s-a petrecut după orele de program”. 

Dincolo de a apela la avocat și la instituțiile statului, scrieți către bloggeri, către jurnaliști, aruncați informația în spațiul public, deschideți teme pe Reddit, pe Glassdoor. Faceți ceva care să-i deranjeze, să-i afecteze. 

Postați anonim pe paginile firmei, să fie totul la vedere. Dar trebuie să fie mai mulți, unul singur e considerat nebun. Dacă sunt o masă relevantă, începe să funcționeze”, îndeamnă Doru Șupeală. 

Specialista în resurse umane recomandă totuși ca primul pas să fie verbalizarea problemei către HR, mai ales dacă angajații din acest departament sunt deschiși. Dacă ții problemele în tine, riști să nu observe nimeni care îți sunt nemulțumirile sau doleanțele:

„Datoria acestui departament este de a oferi sprijin angajaților, nu de a fi împotriva lor. Iar dacă situația este inabordabilă cu departamentul, e necesară o discuție directă cu angajatorul. Dacă nici așa nu merge, nu recomand nimănui să rămână într-un mediu toxic, care să-i dăuneze sănătății mentale și emoționale. Toată lumea trebuie să rețină ca jobul este doar un job și, după ce se termină programul, nu mai contează ce se întâmplă în acea clădire”.

Andreea mai spune că locul de muncă nu ar trebui să creeze stres. Recomandă să te gândești la el ca la o relație romantică: „Ai accepta să trăiești așa într-o relație? Ce ești dispus să accepți și ce nu în această relație încât să nu te pierzi pe tine sau să ajungi să-ți faci rău?”.

Trebuie lucrat la calitatea managementului, altfel experiența angajaților în organizații nu se va schimba. Iar dacă aceștia sunt nemulțumiți, nu mai au imboldul de a fi disponibili pentru performanțe reale. „Nu poți să ai rezultate cu oameni care stau acolo doar să supraviețuiască. De-aia a pierdut Atos contracte și clienți. Au fost nemulțumiri de modul în care sunt serviți – prost, de niște oameni care nu le stă mintea la asta, ci la cum supraviețuiesc”, conchide Șupeală.

Articol editat de Ioana Moldoveanu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Dana Mischie

Și-a început drumul în presă în facultate, scriind recenzii de filme și cărți pentru un blog cultural. Apoi, la master, s-a angajat la ziarul Adevărul, unde a fost pe rând redactor, reporter și apoi editor. Aici, a realizat interviuri, analize și reportaje despre personalități culturale, fenomene sociale, subiecte medicale și despre digitalizare.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
3 Comentarii
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x