Ba al meu e mai frumos!

Cât de mult ar trebui să postăm despre copiii noștri online și de ce vor francezii să interzică sharenting-ul

Computer Hope Guy
Sharenting-ul este o practică intens dezbătută într-o lume în care domină internetul/ Grafică: Dana Mischie/Midjourney

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Acum șase ani, într-un tribunal din Italia, o mamă primea o veste cel puțin frapantă: trebuia să șteargă toate fotografiile și videourile postate cu fiul ei de-a lungul anilor pe Facebook. Refuzul sau continuarea faptei ar fi dus la o amendă de 10.000 de euro, deoarece băiatul, atunci în vârstă de 16 ani, a cerut „protecție” față de comportamentul online al mamei, în cadrul procesului de divorț al părinților.

De atunci însă, tot mai mulți părinți postează fotografii și videouri cu copiii lor în diverse etape ale dezvoltării acestora. 77% dintre cei americani au făcut asta, conform unui chestionar realizat pe 1.000 de respondenți, în 2021. Și, la fel ca în exemplul mamei din Italia, doar 25% dintre ei au cerut permisiunea copiilor înainte de a face asta.

Când un părinte distribuie conținut cu copilul său înseamnă că face sharenting (de la calchierea lui „share”- a distribui, a împărți, cu „parenting”- n.r.).

Este un subiect intens disputat, care se referă la practica părinților, a rudelor sau a tutorilor de a împărtăși în online informații despre copiii lor minori. Informații înseamnă, în primul rând, conținut vizual, iar apoi chiar relatări pline de diverse detalii legate de viața de familie.

  1.  Un deputat francez a propus anul trecut  un proiect de lege împotriva sharenting-ului, pornind de la o statistică sumbră: 50% dintre fotografiile cu copii postate în social media ajung pe forumuri obscure destinate pedofililor.
  2. Ne postăm copiii pe internet pentru a ne satisface propriul ego. Orice aducem în online din viețile noastre are un impact asupra identității noastre, transmitem un mesaj despre cine suntem sau despre modul în care vrem să fim percepuți. Cumva e firesc să arăți și partea asta a vieții tale. Dacă postezi ce mănânci, ce citești, ce porți, unde mergi, arăți și că ești părinte. Limita și-o găsește fiecare dintre noi, spune psiholoaga Monica Mereuță.
  3. 43% dintre părinți se simt singuri sau izolați în primele luni de la nașterea copilului, conform Indexului de Parenting pe 2021. Același sentiment a planat și deasupra Alexandrei, o tânără mamă din București care postează momente cu fiul ei. „Când am născut, deși m-a surprins atât de mișto toată «mămicia» și «bebelușia», partea socială din mine a avut enorm de suferit. Este o singurătate în primii ani de copil, greu de digerat, iar mie mi-a făcut mult bine să scriu ce simt”, povestește ea.
  4. „Nu am vreo avuție de apărat, nici secrete de stat sau bogății materiale, așa că nu simt că mă pun în pericol în fața hoților, dacă postez că am plecat la mare la bulgari. Și dacă este așa, cred că presiune trebuie pusă pe autorități, să ne apere mai bine, nu pe oameni în legătură cu ce postează pe Facebook”, explică Alexandra.
  5. Anonimitatea dispare în special în cazul copiilor de mame influencer care postează materiale cu ei la ordinea zilei. Deși majoritatea dintre acestea sunt în sine inocente, nu toți oamenii care le privesc sunt la fel. Conturile cu fete în costume de baie sau îmbrăcăminte mulată primesc cele mai multe «like-uri» și comentarii, majoritatea din partea bărbaților, arăta o investigație The New York Times de luna trecută.

În timp ce unii consideră sharenting-ul o problemă cu implicații grave asupra copiilor, alții sunt de părere că practica clădește comunități mai puternice, iar responsabilitatea evitării potențialelor consecințe negative ar trebui să revină statului, având în vedere că online-ul este parte din viața noastră de zi cu zi.

Copiii francezi, mai atenți la imaginea lor online

Anul trecut, în Franța, un deputat a propus un proiect de lege împotriva sharenting-ului, pornind de la o statistică sumbră: 50% dintre fotografiile cu copii postate în social media ajung pe forumuri obscure destinate pedofililor.

„Estimarea datează din 2015 și a emanat din Biroul comisarului australian pentru protejarea copiilor, dar faptele sunt reale și au existat în presă destul de multe cazuri de acest gen”, explică pentru Panorama, Iulia Badea-Guéritée, jurnalistă stabilită în Franța de peste 20 de ani.

La originea proiectului de lege se află niște dosare penale „extrem de urâte și delicate, în cadrul cărora părinții executau deliberat aceste gesturi pentru a face bani, pentru a-și preda realmente copiii unor rețele infracționale care se dedau pornografiei”, mai spune jurnalista.

În prezent, în Adunarea Națională, deputații dezbat unul dintre cele mai importante aspecte ale legii, și anume răspunderea penală a părinților.

Până la legiferare însă, francezii au mizat și pe educarea copiilor în a fi sceptici față de partajarea imaginii lor în online. Aceștia sunt pregătiți din școală în acest sens, la orele de educație civică obligatorii:

„Aici, școlile și-au făcut foarte bine treaba, au obligat familiile să-și țină mândria în frâu. Copiii sunt cei care reacționează nu doar când văd o postare cu ei, ci chiar când un membru al familiei sau un apropiat le face o fotografie. «Nu mi-ai cerut permisiunea! De ce faci poză?»”, explică jurnalista.

De altfel, copiii francezilor nu pot fi fotografiați nici în cadrul vreunei activități școlare sau în cluburile sportive, dacă nu au acordul scris al unui părinte. Chiar dacă și în România există aceste reguli, în practică ele sunt foarte puțin respectate.

Afișarea copiilor pe internet gâdilă orgoliul părinților

Spre deosebire de noi, unii copii din ziua de azi au o amprentă digitală chiar de dinainte de a se naște, prin pozele cu ecografii. Apoi vin cele din ziua nașterii și, ulterior, constant, cu micile victorii pe care le înregistrează pe măsură ce cresc.

Radu (39) a mers contra curentului. Este tatăl unui băiat de doi ani cu care nu există nicio fotografie sau film pe internet. El și soția sa și-au dezactivat conturile de Facebook acum câțiva ani, pe fondul scandalului Cambridge Analytica și a faptului că li se părea o platformă inundată de spam. Au rămas doar pe Instagram, unde postează rar, cel mai adesea momente din vacanță, iar fiul lor fie apare cu spatele, fie are suprapus un emoticon peste față.

„Fiecare părinte decide ce este mai important pentru copil, iar eu consider că intimitatea sa trebuie respectată. Cred că părinții postează din rațiuni de satisfacere a propriului ego, când copilul de trei ani nu știe, nu înțelege mai nimic”, explică Radu.

Iar studiile din psihologie îi dau dreptate. Abia după vârsta de trei-patru ani copilul începe să aibă o memorie mai puternică, să se dezvolte emoțional și să lege primele prietenii. Moment în care se pot da explicații simple și apoi se poate cere acordul de a fi postat pe internet, după cum ne-a detaliat Monica Mereuță, psiholoagă specializată în psihopedagogie și psihoterapie, cu peste 13 ani de lucru cu copii.

Dacă cerem acordul, ajutăm copilul să-și dezvolte identitatea, imaginea de sine, dar și sentimentul că poate decide pentru el, că îi sunt respectate limitele și nevoile.

„Relația dintre părinte și copil este afectată când cel din urmă nu este luat în calcul. Este necesar să-i explicăm de ce îl postăm online și ce înseamnă internetul. Dar și riscurile care există, pentru că sunt multe. Literatura de specialitate spune că, adesea, o relație sănătoasă cu copiii noștri are la bază un atașament securizant, care întrunește condiția respectării copilului și a dreptului său de alegere”, spune Monica Mereuță.

Asta încearcă și Alexandra (37), din București, al cărei profil de Facebook este doar despre fiul ei și despre ce înseamnă viața de mamă și de familie în trei. Totuși, după cum îndeamnă și psiholoaga, își pregătește postările mereu cu gândul la niște limite pe care, când nu e sigură de ele, le verifică cu cei dragi.

„Nu aș posta lucruri înjositoare sau care să-mi pună copilul sau soțul într-o ipostază neplăcută, așa că verific constant cu oameni apropiați mie dacă este OK ce scriu sau dacă e prea mult. La un moment dat am sărit calul și soțul mi-a zis că nu e OK. Atunci am avut o discuție despre ce suntem fiecare confortabili să împărtășim despre familia noastră. Este destul de asumat tot ce aleg să zic despre mine și viața mea, și familia mea, și sper să înțeleg bine la ce mă expun”, povestește Alexandra.

La fel ca Radu, și ea crede că postatul copiilor e ceva ce ține de ego. Orice aducem în online din viețile noastre are un impact asupra identității noastre. Când ne expunem așa, transmitem un mesaj despre cine suntem sau despre modul în care vrem să fim percepuți. Copilul nu face excepție, este parte din imaginea părinților săi utilizatori de social media.

Alexandra nu vede nimic în neregulă cu asta, atât timp cât se păstrează două elemente esențiale în ecuația conținutului online: moderația și decența.

Cumva e și firesc să arăți și partea asta a vieții tale. Dacă postezi ce mănânci, ce citești, ce porți, unde mergi, arăți și că ești părinte. Limita și-o găsește fiecare dintre noi”, adaugă Mereuță.

Multe mame și-au găsit un „sat” în online

Să nu uităm totuși, că la începuturi, social media obișnuia să fie mai mult despre intimitate, despre momente împărtășite unii cu ceilalți. Lumea virtuală are și multe beneficii: ne conectează cu prietenii, cu familia, dar și cu străini cu care împărtășim interese sau îngrijorări comune. 

În ciuda fericirii de a deveni părinte, momentul apariției unui copil vine și cu multă încărcătură: presiunea socială și financiară, sentimentul acut de singurătate sau că ești depășit de situație.

61% dintre părinți simt o presiune intensă venită din partea societății, referitoare la modul în care aleg să-și crească copiii, conform Indexului de Parenting pe 2021, realizat de Nestle.

0 %
dintre părinți se simt singuri sau izolați în primele luni de la nașterea copilului
„Când am născut, deși m-a surprins atât de mișto toată «mămicia» și «bebelușia», partea socială din mine a avut enorm de suferit. Este o singurătate în primii ani de copil, greu de digerat, și mie mi-a făcut mult bine să scriu ce simt, cum mă raportez la asta și să deschid discuții cu alte mame care rezonează cu mine. Asta se simte tare plăcut, găsești mult sprijin și omenie”, detaliază Alexandra.

Mereuță accentuează și ea ideea singurătății ca motor al sharing-ului de conținut cu copiii noștri. Când împărtășim o experiență, ne ajută mult să (re)descoperim că nu suntem singuri pe acest drum sinuos de a fi părinți.

„Maternitatea nu înseamnă doar roz și miros de bebeluș. Părinții sunt singuri. Sunt epuizați. Au nevoie să fie împreună cu alți părinți. Caută validare, acceptare, apreciere, aprobare și asta nu e greșit. M-aș întreba însă de unde vin aceste căutări și de ce mă împlinește să le obțin prin intermediul copilului meu?”.

Faptul că mediul virtual ne ajută enorm, pe noi, adulții, e o realitate de netăgăduit. S-a văzut asta mai ales în timpul pandemiei, când mulți dintre noi ne-am bazat pe online pentru a ne menține echilibrul mental. Mai mult, și experții ne-au fost mai accesibili.

„Facem parte din comunități care ne oferă informații, sprijin. Câte mame nu și-au găsit un «sat» online? Și asta e minunat. În orice mediu, fie online sau offline, există aspecte negative și toxice, dar și o parte sănătoasă. E nevoie să fim mai atenți la ce ne aduce bucurie și mai ales, pe ce ne dăm timpul. Și să nu uităm, copiii văd tot ce facem. Ei nu urmează ceea ce predicăm, ci ceea ce observă la noi”, adaugă psiholoaga.

Alexandra și-a mai alienat din singurătatea venită la pachet cu maternitatea, când s-a împrietenit cu o proaspătă mamă ce i-a citit postările pe Facebook. De aceea crede că social media ne ușurează viața sau ne ghidează în anumite momente cu ajutorul unor oameni cu care – vorba cântecului – gândim la fel, simțim la fel.

„Uneori, am scris despre subiecte care mă deranjau: rude, păreri nesolicitate, oameni intruzivi. Alteori, ca să mă laud că am reușit să trec de la două somnuri la unul. Toate au avut ecou la mamele din jurul meu, fie că retrăiau ce trăiam eu, fie că erau tot acolo sau așteptau. Toți trecem prin aceleași lucruri și ne ajutăm unii pe alții. Asta e singura parte frumoasă a tot ce înseamnă social media”, mai spune Alexandra.

Dar dacă la început simțea că are nevoie de spațiul online „ca de aer”, ca să dezvăluie cât de greu îi era, acum simte că nevoia s-a diminuat. Postează mai rar, căci s-au stabilizat lucrurile în „caruselul emoțional”, după cum descrie începutul maternității.

Dar după ce ne ghidăm?

Când Radu a decis că nu va publica nimic cu fiul său în social-media, s-a ghidat după trei coordonate:

  • Siguranță – ideea că pozele vor putea fi preluate și livrate în alte medii, fără posibilitatea de a controla traseul lor în vreun fel.
  • Protecție – perspectiva că, din cauza conținutului, copilul ar putea deveni victima bullyingului pe viitor.
  • Confidențialitate – probabilitatea ca fiul să-l dea în judecată când crește, în funcție și de cum va evolua lumea, dacă va considera că fotografiile l-au lezat în vreun fel. (Și am văzut, posibilitatea există și acum).

Cu cât părintele are un număr mai mare de „prieteni”, cu atât cresc șansele să posteze mai multe fotografii, după cum arată un studiu realizat de sociologii polonezi, în 2016. 

0 %
dintre polonezi au ales să împărtășească online momente din viața copilului în primele luni de viață ale acestuia
„Deși poate fi cu cele mai bune intenții și poate părea o modalitate inofensivă de a împărtăși momente fericite din viața copiilor, sharenting-ul ridică preocupări serioase legate de confidențialitate și siguranță. Este esențial ca părinții să fie conștienți de pericole, inclusiv riscul de furt de identitate, permanența conținutului digital și pierderea controlului asupra imaginilor odată ce sunt postate online”, a explicat pentru Panorama Claudia Oprescu, manager de programe pe siguranță online, în cadrul Salvați Copiii România.

Reprezentanta Salvați Copiii România ne îndeamnă să fim prudenți când vine vorba de partajarea de conținut cu copiii. Dacă vrem, totuși, să postăm este esențial să ne răspundem la întrebările de mai jos:

  • Ar aproba copilul meu distribuirea acestei imagini?
  • Este această imagine amuzantă acum și va rămâne amuzantă pe viitor?
  • Ar putea această imagine să îl facă pe copil să se simtă stânjenit acum sau mai târziu?
  • Conține această fotografie nuditate?
  • Am verificat setările de confidențialitate?
  • Sunt alte persoane prezente în această imagine?” 

Înainte de a da share, pentru liniștea noastră psihică și Monica Mereuță ne invită să reflectăm la câteva teme cu privire la relația noastră cu online-ul:

  • Cât din ceea ce împărtășesc în online e viața mea reală?
  • Ce nevoie am atunci când las ceva în online?
  • De ce nu îmi este de ajuns să postez despre mine medicul, avocata, profesoara, prietena, soția, femeia, mamă și atât (și nu despre viața copilului meu)?
  • Cum arată pentru mine intimitatea? De câte feluri există?
  • Ce îmi iau din tot ce las în online?

„Cred că presiune trebuie pusă pe stat, nu pe oameni”

În comportamentul ei online, Alexandra a decis să adopte aceleași reguli pe care le aplică și adulților. Astfel, se raportează la fiul ei ca la versiunea lui de peste ani. Nu publică fotografii nud și nici momente înjositoare sau în care copilul este vulnerabil.

„Nu aș posta ce consider eu foarte intim, dar aici definițiile sunt diferite de la om la om.  Nu am vreo avuție de apărat, nici secrete de stat sau bogății materiale, așa că nu simt că mă pun în pericol în fața hoților, dacă postez că am plecat la mare la bulgari. Și dacă este așa, cred că presiune trebuie pusă pe autorități, să ne apere mai bine, nu pe oameni în legătură cu ce postează pe Facebook. Cum e firesc să pot purta o fustă cât de scurtă doresc, fără să-mi fie frică de bărbați dubioși, la fel ar trebui să nu-mi fie teamă că pedofilii îmi vânează copilul”, explică ea.

Totuși, e conștientă de cât de neagră poate fi uneori realitatea, așa că și-a gândit mereu expunerea online în limite care să suscite doar aprecieri și gânduri inocente.

Peste 33% dintre americani au fost victime ale furtului de identitate, spre deosebire de Europa, unde doar 8% dintre europeni au trecut prin asta. Asta ne poate face să fim mai relaxați în general, cu privire la „intimitatea” noastră online, motiv pentru care Panorama a realizat anul trecut un decalog digital care să ne amintească totuși, cât de ușor ne lăsăm convinși, în mediul virtual, să oferim informații despre noi.

Mai ales că și în online-ul românesc au început să apară fărădelegi grave. De exemplu, vara trecută, mai multe persoane din Făgăraș au fost victimele furtului de identitate, în înșelătorie regăsindu-se inclusiv fotografii cu copii.

Este important să reținem că odată ce am postat copilul pe internet, acesta pierde dreptul la anonimat, atrage atenția Monica Mereuță:

„De la identitatea lui și până la preferințele sale sau locul în care se află, nimic despre el nu mai e anonim. Și ține doar de părinte să se uite la nevoile care sunt în spatele acestui conținut. Iar dacă le poate împlini măcar pe jumătate și în altă formă, să facă asta”.

„Copilul influencerului e un fel de asistent de vânzări”

Anonimitatea dispare în special în cazul copiilor de influenceri, care postează materiale cu ei la ordinea zilei. Părinți care și-au definit identitatea în online prin prisma copiilor sau le-au creat acestora canale dedicate avem și în România. Poate că cel mai disputat caz este al Evei Măruță (8), care are peste 560.000 de urmăritori doar pe TikTok. 

Deși majoritatea materialelor postate de părinți sunt în sine inocente, nu toți oamenii care le privesc sunt la fel. Conturile cu fete în costume de baie sau îmbrăcăminte mulată primesc cele mai multe «like-uri» și comentarii, majoritatea din partea bărbaților, arăta  o investigație The New York Times de luna trecută.

În cazul părinților influenceri, ceea ce generează postatul sunt banii. La asta se adaugă și faptul că acel copil crește într-o societate în care i s-a transmis de mic mesajul că poate face bani rapid și ușor dacă se expune. 

Copiii de astăzi sunt de trei ori mai predispuși să aspire să devină YouTuberi (29%) decât astronauți (11%), conform unui studiu realizat de compania americană de cercetare și analiză de piață The Harris Poll, printre copii din SUA, UK și China.

„Adesea, când ne expunem copiii online și suntem influenceri, vindem niște produse. Iar copilul este un fel de asistent de vânzări. Dacă eu, ca părinte, sunt OK cu asta, înseamnă că mi-o asum și e treaba mea”, spune psiholoaga Monica Mereuță.

Cum se schimbă un copil postat prea mult pe internet

Dincolo de pericolul furtului de identitate sau al expunerii în fața prădătorilor sexuali, există și cel privind felul în care se poate schimba un copil dacă e postat intens pe social media, în situații care ar trebui să rămână poate neînregistrate.

Monica Mereuță avertizează să fim atenți la cât de mult ne ținem camerele telefoanelor orientate asupra copiilor, pentru că asta le poate dezvolta tulburări din sfera celor anxioase sau sociale.

„Subiectul intimității e unul extrem de important. E necesar să explicăm copiilor ce înseamnă, cum apare, cum se menține și în câte feluri se manifestă. Ceea ce postăm pe internet nu mai intră la capitolul intimitate. Doar că noi, ca adulți, putem decide asta cântărind riscuri și beneficii. Copiii nu au însă acest drept. Și nici nu prea știm cu ce este un copil confortabil. Să ne gândim la cât de mult timp ne ia nouă și câte poze ocupă memoria telefonului până când ne place una. Oare nu e la fel și cu copilul?”, se întreabă Mereuță.

Printre dificultățile pe care le poate dezvolta un copil când e filmat și postat online se numără pierderea posibilității de a se bucura la fel ca ceilalți de momentele alături de cei dragi. Iar când crește, există riscul să nu poată pune limite în relațiile pe care le dezvoltă și să simtă că trebuie să fie disponibil oricând.

Apoi, e posibil să nu se poată conecta autentic într-o relație, fiind preocupat mai degrabă de telefon. Adică să filmeze, să fotografieze, adică să se comporte cum „a văzut în istoria lui de viață”, spune Mereuță. Iar acest viitor e deja aici, în generațiile mai tinere.

Mulți adolescenți îmi povestesc că în telefoanele prietenilor există poze cu ei. Și-ar dori să nu fie, dar nu pot face nimic în legătură cu asta. Mai știu situații în care copiii sunt filmați de alții și apoi postați pe internet. Părinții află și sunt extrem de supărați, dar real niciunul dintre copiii respectivi nu știa nimic despre acord, consimțământ, reguli, intimitate, legal, ilegal, bullying, cyberbullying. Acceptăm să fim supravegheați de mici, de ce am schimba asta când suntem adulți, mai ales că poate nici nu știm că am putea alege asta?”, explică psiholoaga.

În ceea ce privește sharenting-ul, cel mai bine e să căutăm un echilibru. Dacă ne dorim să împărtășim grija sau bucuria de a fi părinte cu alții, ar trebui s-o facem. Dar de preferat fără prea multe detalii. Căci nu se știe niciodată.

Articol editat de Ioana Moldoveanu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Dana Mischie

Și-a început drumul în presă în facultate, scriind recenzii de filme și cărți pentru un blog cultural. Apoi, la master, s-a angajat la ziarul Adevărul, unde a fost pe rând redactor, reporter și apoi editor. Aici, a realizat interviuri, analize și reportaje despre personalități culturale, fenomene sociale, subiecte medicale și despre digitalizare.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
1 Comentariu
Cele mai vechi
Cele mai noi Cele mai votate
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x