Open Minds

Într-un stat „mic și gras”, care sparge banii pentru propria osânză, românii trăiesc mai nefericiți decât vecinii lor post-comuniști

Computer Hope Guy
Românii nu se simt satisfăcuți de calitatea vieții, din diverse cauze, de la cozile pentru înscrierea copilului la grădiniță și până la condițiile inumane în care sunt tratații vârstnicii în cămine/ Sursa Foto: Inquam Photos / George Călin

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici


 

Deși a pășit de multă vreme în lumina democrației, modernizării și tehnologizării, România încă are parte de evenimente șocante, atipice pentru o societate civilizată. Dintre cele recente amintim, de pildă, condițiile inumane din azilele pentru vârstnici, cazul unei femei care a fost lăsată să nască pe trotuar, în fața spitalului, dar și greva profesorilor, nevoiți să iasă în stradă, printre altele, pentru că sunt plătiți la început de carieră cât un casier.

Dacă luăm puțină distanță și ne uităm pe statistici și pe cum se simt românii, sondajele ne relevă și ele concluzii deloc îmbucurătoare: nu avem încredere în instituțiile statului, ni se pare că țara merge într-o direcție greșită și, în ciuda a ceea ce ne arată statisticile (în creștere!) cu privire la nivelul de trai, mulți dintre români simt că situația lor e mai rea ca în anul marii resetări: 1989.

Toate acestea se întâmplă în contextul în care statul român pare mai preocupat de prezervarea propriului aparat supradimensionat și înțesat de privilegii, în condițiile în care cheltuie banii publici ineficient, iar când rămâne cu prea puțini, se îndreaptă cu taxe și impozite mai mari tot asupra mediului privat și a românilor care muncesc și produc bani, așa cum arată ultimele modificări propuse de guvern.

Sociologul Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, comentează, într-un dialog cu Panorama, câteva dintre incidentele recente prin care a trecut societatea și explică cât de importantă a fost intervenția Uniunii Europene în legitimarea unor indicatori sociali, pentru ca cetățenii să poată spună, dincolo de statisticile economice, cum se simt ei în societate.

Iar cetățenii spun că nu sunt mulțumiți de statul român și funcționarea sa. Un stat „mic și gras”, care face cheltuieli ineficient, pentru propria grăsime, după cum spune Zamfir.

Sociologul Cătălin Zamfir:

  1. „Situația este aceasta: la toți indicatorii, economici și sociali, noi suntem într-o stare criză. Și vă dau și un exemplu, noi am făcut la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, în ‘93, o cercetare pe standardul de viață și am ajuns atunci la concluzia că, în acel an, 37% dintre români erau săraci. Ulterior, în 2017, datele UE ne arătau că la cel mai important indicator de sărăcie eram tot la 37%”.
  2. „Dacă te uiți la datele statistice, noi suntem la mare distanță de celelalte țări în tranziție la cheltuieli publice. În vestul Europei, statul este un stat mare, se apropie la 50% din PIB. Noi suntem la diferență de vreo 20 de puncte procentuale de cheltuielile statelor din Vest. Noi și bulgarii”.
  3. „În celelalte țări din UE, sistemul public de servicii, de asistență socială, este mult mai mare și mult mai bine finanțat. Acolo situația este simplă. Pentru că nu este vorba de unde și când. Pur și simplu, atunci când un sistem are bani și tu, ca stat, nu controlezi, funcționează prost. Nu e vorba că suntem români”.
  4. „Se produce o ruptură între starea de spirit a populației și starea de spirit a celor care conduc societatea, care sunt bucuroși, fericiți și care se felicită între ei. Apropo, asta a fost o mare inovație a societății europene: că a apărut indicatorul de satisfacție cu viața, de evaluare subiectivă a condițiilor de viață, care e un indicator social egal cu cei economici și sociali standard”.
  5. „E o prostie să dai vina pe oameni, căci ei sunt determinați de contextul social în care se formează și evoluează. Sigur, e un context și el istoric și așa mai departe, dar nu poți să dai vina pe punctul de pornire prost”.

Panorama: Domnule Zamfir, în urmă cu câteva săptămâni, un sondaj Curs arăta că românii nu au încredere în capacitatea statului de a-i proteja. 90% dintre cei chestionați nu mai au încredere în instituțiile de bază (Parlament, guvern, președinție), iar 73% dintre ei cred că țara merge într-o direcție greșită. Un alt sondaj, din 2022, arăta că mulți români erau de părere că situația era mai rea ca în 1989. De unde vin astfel de atitudini, deși de la intrarea în UE și până astăzi, nivelul de trai, de pildă, ne-a crescut cu peste 35%? De unde diferența dintre percepția românilor și ce arată statisticile?

Cătălin Zamfir: Să vorbim de încrederea oamenilor în sistemul public, în partide, în guvern, în parlament. Eu pregătesc acum o carte, „România în criză”, unde demonstrez cu date produse de diferite instituții, inclusiv de Uniunea Europeană, că atunci când discutăm de grupul de țări în tranziție, vorbim de fapt de două grupuri. Este, pe de o parte, grupul din centru și nord, iar apoi un altul, alcătuit din România și Bulgaria. Suntem la mare diferență față de primul grup. De exemplu, dacă luăm în considerare doar venitul pe persoană disponibil în acest grup, el este de 903 dolari pe lună. În schimb, noi avem 575, deci suntem la mare diferență față de ei.

La toți indicatorii, avem stare de criză

Panorama: Cum se face că noi și bulgarii rămânem în coadă mereu, totuși?

Cătălin Zamfir: PIB-ul e diferit, că tot vorbim de PIB-ul care crește. Dar PIB-ul este un indicator al schimburilor economice, iar în aceste schimburi economice, intră și împrumuturile. De doi ani de zile noi facem niște împrumuturi uluitor de mari. Sigur că PIB-ul crește, dar nu crește producția, însă crește artificial economia. Situația este aceasta: la toți indicatorii, economici și sociali, noi suntem într-o stare criză. Și vă dau și un exemplu, noi am făcut la Institutul de Cercetare a Calității Vieții, în ‘93, o cercetare pe standardul de viață și am ajuns atunci la concluzia că, în acel an, 37% dintre români erau săraci. Ulterior, în 2017, datele UE ne arătau că la cel mai important indicator de sărăcie eram tot la 37%.

Panorama: E contraintuitiv. Cum se face că suntem tot acolo?

Cătălin Zamfir: Economia este compusă din câteva domenii importante, precum industria și agricultura. Industria este marginală, s-a prăbușit, agricultura, la fel, s-a dezorganizat.

Panorama: Noi am avut și multe perioade de instabilitate politică.

Cătălin Zamfir: Ține mai degrabă de o strategie politică, nu una intenționată neapărat. Dar am avut și președinți care nu au făcut decât să distrugă. Și Iohannis a zis un lucru foarte interesant la un moment dat, că economia e prăbușită și că statul român e prea mare și trebuie redus, referindu-se la reducerea cheltuielilor publice, ale sistemului public, ca procent din PIB.

Acum, dacă te uiți la datele statistice, noi suntem la mare distanță de celelalte țări în tranziție la cheltuieli publice. În vestul Europei, statul este un stat mare, se apropie la 50% din PIB. Noi suntem la diferență de vreo 20 de puncte procentuale de cheltuielile statelor din Vest. Noi și bulgarii.

Aș caracteriza statul român printr-o metaforă: este mic și gras. Mic pentru că ar cheltuieli de proporții mici, dar gras pentru că aceste cheltuieli nu se fac eficient, se fac pentru grăsime, ca să zicem așa.

Panorama: Apropo de această metaforă și despre cum statul nu cheltuie eficient. Ultima perioadă a fost dominată de știri despre așa-numitele cămine ale groazei, descoperindu-se azile care operau în condiții mizere în zone din întreaga țară. Pentru că s-a tot disputat pe internet că suntem toți, ca societate de vină, sau e de vină sistemul de asistență socială și cei care se ocupă de el – dumneavoastră cum vedeți lucrurile?

Cătălin Zamfir: Și asta este rezultatul unei strategii, una lansată în anii ‘90-2000, care a presupus ca o serie de funcții sociale ale statului să fie realizate de așa-numitul ONG. Asta a fost o politică continuu promovată. Ce se întâmplă? Sistemul public de asistență socială e cumplit de prost finanțat. Iar profesia de asistent social trebuia să fie o funcție socială foarte importantă în România, în perioada de tranziție. Faptul este că asistentul social este mai prost plătit decât ceilalți specialiști din sistemul public. Serviciile publice sociale sunt slab finanțate.

„Nu e vorba că suntem români”

Panorama: Cum sunt sistemele de asistență socială în alte țări?

Cătălin Zamfir: În celelalte țări din UE, sistemul public de servicii, de asistență socială, este mult mai mare și mult mai bine finanțat. Acolo situația este simplă. Pentru că nu este vorba de unde și când. Pur și simplu, atunci când un sistem are bani și tu, ca stat, nu controlezi, funcționează prost. Nu e vorba că suntem români. Fă în Franța sau în Germania același lucru, dă-le bani oamenilor să facă servicii pentru vârstnici și nimeni să nu controleze. Se ajunge în curând la aceeași situație.

Orice sistem sănătos e un sistem în care există un fel de control reciproc. Colectivitatea trebuie să verifice toate activitățile publice, statul trebuie să intervină și, în numele colectivității, să controleze activitățile. Nu există activități private care să fie în afara controlului public și de stat.

În rest e ideologie, dumneavoastră nu faceți decât să reproduceți această ideologie, anume că sistemul privat este mai eficient decât cel public – așa s-a zis. E o doctrină pe care o găsim la toți cei de dreapta, în care statul e un prost administrator, iar cel privat, unul foarte bun. Da, în principiu așa e, sunt multe argumente pro, dar dacă nu controlezi sistemul, ăla nu e un sistem economic reglat de piață, iar piața e destul de dură în controlul economiei.

Panorama: Ca să mai rămânem puțin cu discuția în zona socială, și greva din educație a fost un eveniment important din ultima vreme, dascălii protestând în număr impresionant în București și în țară. Ce credeți că au înțeles alți actori ai societății din această grevă? S-au ales profesorii cu o imagine mai favorabilă la nivel social în urma acestui eveniment sau dimpotrivă?

Cătălin Zamfir: În toată chestiunea asta, lucrurile trebuie luate oarecum invers. Nu doar pe profesori trebuie să-i evaluăm, ci sistemul de educație școlar, universitar. Știm problemele, performanțele elevilor sunt mai mici, sistemul merge prost din 1.001 de motive, inclusiv profesorii.

Dar salariul profesorului este extrem de scăzut în raport cu ceilalți, de exemplu în raport cu cei din sistemul sanitar. Oamenii se uită și ei în jur, pentru că dacă acum șapte-opt ani aveau toți același nivel, dintr-odată, unii din sistemul public încep să aibă salarii mari, în administrația publică și politică au salarii foarte mari, și televizorul e plin de aceste informații. Pentru profesori, e un fel de frustrare relativă, adică te uiți în jur și zici: „Dom’le, măcar să fim și noi cam la fel cu ceilalți”. Asta are un efect pervers, căci la salarii mici, vin oameni slabi. Oamenii slabi fac un învățământ slab. Fiind slab, scade și controlul. Pun mâna în foc, dacă facem o estimare empirică, chiulesc și profesorii și elevii, e un efect inevitabil al salariilor foarte mici. Ce cer profesorii este să fie salariați rezonabil, la nivelul comunității, nu cer mult mai mult.

Plus că, să ne reamintim, polițiștii au zis și ei: „Să ieșim să protestăm o zi”. Au ieșit și, după o zi, aveau salariile mărite. Deci era vorba de puterea politică a grupurilor profesionale, unii cu putere politică au obținut bani mai mulți și mai repede.

Panorama: Reluând întrebarea, credeți așadar că sunt văzuți mai bine profesorii post-grevă?

Cătălin Zamfir: Eu zic că au fost văzuți mai bine, pentru că deși în general multor părinți nu le-a plăcut riscul să nu-și termine copiii ca lumea școala, totuși i-au susținut pe profesori. Pentru că sunt interesați în calitatea procesului educațional. Dacă-l plătești prost, te aștepți ca și calitatea educației să scadă, pentru că scade interesul. E o profesie în care motivația trebuie să fie foarte ridicată. Finanțarea sistemului de educație este clar cea mai mică din Europa, și nu vorbesc ca nivel, ci relativ, ca procent din PIB, din resursele economice.

Panorama: E bizar că la aproape 34 de ani de la Revoluție, educația tot nu primește sprijinul financiar necesar.

Cătălin Zamfir: Deși se vorbește de societatea științei, a educației, datele arată că undeva prin 2010 – că nu acum s-a întâmplat asta – după 21 de ani de la Revoluție deci, s-a cheltuit mai puțin decât în ’89, un an de prăbușire. În general, interesul acordat educației este foarte scăzut. Aici nu mai e o problemă că un ministru oarecare s-a supărat și nu a mai dat bani.

UE ne-a oferit o mare inovație sociologică

Panorama: Cu atât mai întemeiată frustrarea oamenilor față de așa-numita „Românie educată”.

Cătălin Zamfir: Că tot spuneați la început că românii consideră că direcția în care merge țara este proastă. Astea nu sunt date noi, din ‘90 încoace, cu excepția a vreo doi ani, când au fost doar ușor pozitive, populația a considerat constant că țara merge într-o direcție greșită.

Se produce o ruptură între starea de spirit a populației și starea de spirit a celor care conduc societatea, care sunt bucuroși, fericiți și care se felicită între ei. Apropo, asta a fost o mare inovație a societății europene: că a apărut indicatorul de satisfacție cu viața, de evaluare subiectivă a condițiilor de viață, care e un indicator social egal cu cei economici și sociali standard. UE a început să lanseze asemenea indicatori de subiectivitate, indicatori legitimi ai calității unei societăți. Pentru că nu poți să consideri că o societate merge bine, dacă oamenii consideră că merge prost.

Panorama: Păi, și cum stau românii la acest indice?

Cătălin Zamfir: Gradul de satisfacție a românilor cu viața este la ora actuală cu 20 de puncte procentuale mai scăzut decât gradul de satisfacție a populației din țările în tranziție din Europa, e o diferență foarte mare. La noi, undeva la 57% sunt satisfăcuți cu viața, față de 70% la sută cu ceilalți.

Panorama: E firesc să fie totuși mai mic, dacă ne gândim, de exemplu, că recent ne-au murit copii în fose septice.

Cătălin Zamfir: Eu știu ce s-a întâmplat în ‘90, că am fost Ministrul Muncii atunci. M-am trezit și eu șocat când au apărut niște ziariști occidentali, care intraseră în instituții pentru copii și au găsit niște lucruri oribile. Am făcut atunci șase legi, am avut probleme cu sindicaliștii, cu grevele și nu aveam bani. De azi pe mâine, nu faci mare brânză. Problema este că situația era foarte grea atunci și e foarte grea și acum. Mai sunt și oameni cu inimă care mai fac, dar dacă e o finanțare foarte scăzută, rezultatele sunt proaste, asta e situația.

Panorama: Totuși, e absurd că nu avansăm mai mult de atât de mulți ani. Avem și cel mai mare procent de gospodării din UE fără grup sanitar în interiorul locuinței.

Cătălin Zamfir: Da, pentru că nu a existat nicio politică de dezvoltare a ruralului, nu am avut așa ceva. Se spun și prostii de tipul: „Lasă că știe mai bine autoritatea publică locală ce face cu banii”. Dintr-un punct de vedere e adevărat, dar sunt multe cazuri în care administrația locală, trezită peste noapte cu mulți bani, îi fură. Problema este că noi suntem acum într-o criză care se adâncește.

Panorama: Mai specific, ce fel de criză?

Cătălin Zamfir: E o criză care are surse structurale, nu superficiale. E o criză a strategiei, a formei de organizare, la noi e foarte clară situația asta, dar se pare că și Europa se cam clatină, e situația de a căuta o anumită schimbare, de viziune. Asta e toată problema. Senzația mea e că și mass-media e încă cotropită de o ideologie care susține un sistem care dă vina pe bietul român. Sociologul știe însă un lucru: că e o prostie să dai vina pe oameni, căci ei sunt determinați de contextul social în care se formează și evoluează. Sigur, e un context și el istoric și așa mai departe, dar nu poți să dai vina pe punctul de pornire prost.

Despre Cătălin Zamfir

Zamfir

Este directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române, sociolog, membru al Academiei Române. Începând cu anul 1990, devine membru al unor comisii de specialiști ai Consiliului Europei, Uniunii Europene, UNDP și UNICEF. Imediat după Revoluție, Zamfir a fost activ și în plan politic, unde a fost deputat de București, ales pe listele FSN. A fost, de asemenea, și Ministrul Muncii și Protecției Sociale, între iunie 1990 și aprilie 1991, în Guvernul Petre Roman.

Articol editat de Andrei Luca Popescu


Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.


Dana Mischie

Și-a început drumul în presă în facultate, scriind recenzii de filme și cărți pentru un blog cultural. Apoi, la master, s-a angajat la ziarul Adevărul, unde a fost pe rând redactor, reporter și apoi editor. Aici, a realizat interviuri, analize și reportaje despre personalități culturale, fenomene sociale, subiecte medicale și despre digitalizare.


Abonează-te
Anunță-mă la
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile

Abonează-te, ca să nu uiți de noi!

Îți dăm un semn pe e-mail, când publicăm ceva nou. Promitem să nu te sâcâim mai des de o dată pe zi.

    0
    Ai un comentariu? Participă la conversație!x