Strigătul „anti-muncă” al unei tinere generații arată cu disperare despre ce e viața de fapt

În ultimii doi ani, tot mai mulți tineri, mai ales cei din Generația Z, care au sub 30 de ani și abia intră în pâine, își exprimă deziluzia față de actuala cultură a muncii. Este o reacție adversă la un ritm de viață mult prea accelerat, superficial și concentrat pe a produce, nu pe a trăi. Astfel a luat naștere așa-zisul trend al „anti-ambiției” și ideologia anti-muncă.

Acești tineri resping o identitate creionată în jurul muncii, pe care o percep strict ca pe o necesitate financiară. Greutățile cu care tinerii de azi se confruntă, când intră pe piața forței de muncă – o economie afectată de pandemie, cu salarii stagnante și o rată a inflației în creștere -, îi face nu doar pe ei, ci pe oameni de toate vârstele, să nu mai vrea să muncească într-un job prost plătit, în care sunt subapreciați și unde lucrează la programe infernale.

„I don’t have goals. I don’t have ambition” (Nu am obiective. Nu am ambiții). Sau: „Nu vreau să fiu o șefă. Nu vreau să dau din coate. Vreau pur și simplu să îmi trăiesc viața încet și să stau cu iubitul meu pe un pat de mușchi de pădure și să mă bucur de restul existenței mele citind cărți, creând artă și iubindu-mă pe mine și pe oamenii din viața mea”. 

Sunt doar două dintre postările de pe TikTok care au luat cu asalt platforma și au câștigat milioane de aprecieri pentru sinceritatea mesajului. Nu doar atât, dar au dat tonul unei mișcări împotriva #hustleculture pe Internet. „Hustle culture” este un termen care poate fi românizat prin cultura de a te chinui/a te zbate la muncă, pentru a avansa în carieră și a obține mereu mai mult. Uneori, până la „burnout”.

„I have no dream job, I do not dream of labour” (Nu există jobul visurilor mele, pentru că nu visez la muncă) a devenit coloana sonoră din spatele unui întreg trend pe TikTok, prin care tinerii se revoltă împotriva presiunilor sociale de a munci cât mai mult, pentru a face bani și pentru a clădi o carieră care nu-i va mulțumi sau împlini.

Mesajul are însă un substrat mult mai adânc decât o simplă respingere a muncii. Nu e vorba de lene, nici de un simplu demers naiv, cel mult idealist, al unor puști plictisiți de o viață fără greutăți reale. 

@miainmoments Reply to @haleyangelieseartistry ♬ original sound – mia

Adevărata discuție este despre o schimbare de paradigmă vizavi de cum ne raportăm la viață și, totodată, la muncă: nu prin lentila satisfacției profesionale, ci prin lentila propriei fericiri. 

Este, de fapt, și un efect al schimbărilor brutale pe care pandemia de Covid din ultimii doi ani le-a adus în viețile multora. Criza sanitară a fost o perioadă în care mulți s-au reinventat existențial sau măcar și-au luat o pauză de gândire la propriile vieți.

Nu e vorba că acești tineri își urăsc joburile, deși acest lucru e parțial adevărat, pentru că majoritatea acestor locuri de muncă nu sunt croite după niște principii mai umane și mai pro-angajat. E, în schimb, vorba de fapt despre o redefinire a ambiției și a ceea ce te poate face fericit la muncă, dar mai ales în afara ei. Pentru că, de cele mai multe ori, pasiunile și obiectivele care te pot face cu adevărat fericit nu țin de job.

„Pentru mulți, a ajunge manager înseamnă a avea succes. Dar sunt mulți care nu caută un titlu. Pentru ei, a fi de succes înseamnă a fi cu familia, de exemplu. Deja, începem să vedem conceptul de timp liber ca fiind o caracteristică a succesului. Dacă lucrezi 20 de ore pe săptămână, asta începe să fie perceput ca fiind de succes, iar acest lucru nu exista înainte”, spune experta.

Dincolo de „Marea Demisie” s-a născut „anti-ambiția” 

Paradoxal, incertitudinea provocată de pandemie le-a permis oamenilor un răgaz în care să se gândească și să reflecte nu doar la cum ar dori să-și petreacă viața, dar și la timpul pe care îl petrec la muncă și dacă nu cumva ar putea fi folosit pentru a face ceva cu adevărat valoros pentru ei.

Astfel, pandemia a tras un semnal de alarmă important, iar o pauză de la ritmul alert al vieții cotidiene i-a ajutat pe unii să-și revizuiască prioritățile: mulți s-au reprofilat, unii și-au dat demisia (vezi fenomenul „The Great Resignation” – Marea Demisie – despre care Panorama a scris aici), în timp ce alții au decis să iasă de pe piața forței de muncă cu totul, sau să trăiască o perioadă din economii.

Această redobândire a propriului timp a însemnat pentru unii doar că și-au schimbat șefii, dar nu și mentalitățile despre muncă. Chiar dacă și-au schimbat locul de muncă sau au devenit propriii șefi, mulți oameni au continuat să pedaleze pe aceeași rotiță. „Hustle culture”, obsesia de a te chinui și a te zbate la muncă, rămâne adânc împământenită. Oamenii folosesc aceiași parametri pentru a cuantifica succesul și performanța, chiar și atunci când ajung să urască munca la corporație. 

Dincolo de acest trend generalizat la nivelul întregii lumi, se află însă filozofia „anti-muncii”, care ar putea fi socotită mai extremă. Pentru că funcționează contrar tuturor construcțiilor sociale vizavi de muncă și job cu care am fost obișnuiți cu toții. Toate problemele politice, sociale și economice, atmosfera generală de insecuritate și criză au făcut ca Generația Z să migreze spre o cu totul altă interpretare a capitalismului. 

O respingere totală nu doar a culturii corporatiste, ci a întregului sistem economic și financiar modern. După ani la rând în care salariile au stagnat, economia a fost afectată de pandemie, iar rata inflației e în continuă creștere, tinerii care au intrat recent pe piața muncii au devenit tot mai neîncrezători în abilitatea societății moderne de a le oferi o siguranță financiară, un salariu decent și posibilitatea de a economisi sau de a-și putea clădi un viitor stabil.  

„Tatăl meu s-a angajat direct după ce a terminat liceul, a economisit și și-a putut cumpăra o casă până să facă 30 de ani. Pentru mine, acest lucru nu e posibil, cel puțin nu cu banii pe care îi fac acum”, explică într-un material Vox Anne Dakota, o recepționeră de 21 de ani, din statul american North Carolina, care câștigă salariul minim pe economie.

În Marea Britanie, costul tot mai ridicat de trai a devenit principala preocupare a Generațiilor Z și Millennials. Mai bine de jumătate dintre ei își cheltuie întregul venit lunar pentru a se întreține, în timp ce 2 din 5 tineri și-au luat un al doilea job, pentru a rămâne pe linia de plutire, arată un studiu Deloitte.

Pentru 48% din Gen Z și 54% din Millennials din Marea Britanie, care trăiesc de la un salariu la altul, sistemul de valori față de muncă e altul: salariul și burnout-ul sunt principalii factori care duc la o schimbare de job, iar „work-life balance” este principalul considerent după care tinerele generații se ghidează, atunci când sunt în căutare de un nou job.

„Marea Reflecție”. Cum începem să avem discuții deschise cu noi înșine, despre muncă

În urmă cu mai puțin de un deceniu, atitudinea socială vizavi de muncă era diametral opusă acestui trend. Sintagme precum „hustle harder”, „rise and grind” și #TeamNoSleep erau la ordinea zilei. Acum, acestea au fost înlocuite de „self care”, „wellness” și sănătate mintală.

Pe de o parte, această tranziție de valori ar putea însemna că neîncetata goană după ce înțelege societatea ca fiind succes, dar și glorificarea cultului de a fi ocupat, încep să-și piardă din popularitate și importanță.

Emily Skinner crede însă că nu e vorba de un trend al „anti-ambiției”, ci mai degrabă de o etapă de reevaluare, cu privire la ce înseamnă ambiție și succes. În clivajul dintre cele două extreme – cei mult prea workaholici și cei deloc ambițioși, care vor să se retragă de pe piața muncii, sau nici măcar nu vor să intre (dintre care sunt foarte puțini oricum), se află „moderații”. Adică cei care încep să realizeze importanța acestui echilibru și cum se raportează ei la succes.

Acum 40-50 de ani, când oamenii stăteau la același loc de muncă foarte mult timp, așa ceva era de neconceput. „Acum, un lucru care caracterizează această pătură de mijloc este faptul că angajații vor pleca, dacă anumite standarde nu vor fi împlinite de către angajatori”,  spune Skinner.

Acest nou val de standarde din partea angajaților este deja în mișcare. Mai bine de 60% dintre americani sunt de părere că a folosi o contraofertă de job doar pentru a cere o majorare de salariu la actualul job e o practică etică. Peste 55% dintre angajați au spus că sunt dispuși să înceapă să-și caute alt job, doar pentru a primi o mărire la actualul loc de muncă. 

„Oamenii au mai multe cerințe și așteptări – vor să lucreze remote, vor o mai mare flexibilitate, iar modelul de business e nevoit să se schimbe și să se șlefuiască în funcție de angajați. De exemplu, dacă compania la care lucrezi nu face cutare lucru, nu te lasă să-ți iei o oră la masa de prânz, atunci tu începi deja să-ți cauți altceva. Toate aceste tendințe și comportamente sunt indicatoare ale unor schimbări că angajații încep să-și reafirme limitele față de muncă. Iar pentru companii e înfricoșător, deoarece, probabil pentru prima dată în istorie, ele sunt nevoite să răspundă pentru cultura toxică sau neajunsurile pe care angajații le resimt, iar asta e o schimbare colosală”, mai spune Emily Skinner.

Dacă li s-ar face o ofertă de job, mai bine de două treimi dintre angajații din SUA ar părăsi jobul curent. Printre cei mai probabil să plece sunt Millennials, urmați de Gen Z, Gen X și Boomers, în timp ce Gen Z își schimbă joburile mai repede decât oricare altă generație. 

Studiile arată că după vârsta de 35 de ani, angajații încep să nu se mai zbată pentru promovări așa de tare, din considerente personale: încep să-și întemeieze o familie sau au mai multe responsabilități acasă, intervine recalibrarea dintre viață și muncă. 

„Această mare reflecție este despre alegere. Uitându-ne în istorie, nu am avut de unde alege. Era cum voia compania, iar acel cadru corporatist îți dicta identitatea de angajat. Cei care nu erau de acord o luau pe calea antreprenoriatului. Dar acum, conceptul de alegere a început să fie introdus în traiectoria profesională a oamenilor. Până acum, traseul profesional era unul foarte liniar și previzibil – trebuie să ajung în punctele a, b, c, d și e. Acum, această nouă paradigmă le permite oamenilor să gândească în afara acestui cadru, ceea ce poate fi înfricoșător, pentru că ține de tine, nu mai depinde de companie”, mai explică Emily Skinner, experta în medierea conflictelor la muncă.

Ce urmează după „anti-muncă” și în ce constă, de fapt, strigătul tinerilor

De multe ori, ce urmează după acest apel anti-muncă este, de regulă, tot muncă. Fiecare are facturi de plătit, o chirie sau are nevoie de un buget, oricât de mic ar fi, pentru a se întreține. În unele cazuri, soluția ajunge să fie de fapt trăitul pe banii altora – ai părinților, ai partenerului.

În realitate, alternativa de a te sustrage cu totul din societate, fără să mai muncești propriu-zis ceva pentru a te întreține, e puțin probabilă.

Să nu faci nimic nu te poate face fericit. O arată tot felul de studii. Șomajul reprezintă printre cele mai mari surse de tristețe pe care oamenii le pot resimți, conform mai multor sondaje sociale. Există studii care au făcut corelații chiar și între rata șomajului și cea a sinuciderii din anumite țări. 

De altfel, existența unui job e atât de strâns legată de bunăstarea și identitatea oamenilor, încât mai mulți economiști au ajuns la concluzia că, dacă rata șomajului crește chiar și cu 1%, bunăstarea la nivel național scade de cinci ori mai mult decât dacă rata inflației ar crește cu 1%.

Problema este, de fapt, că nivelul de fericire al fiecăruia este strâns legat de stabilitate și predictibilitate financiară. Iar în majoritatea cazurilor, asta se traduce printr-un job. Oricare ar fi el.                                        

Deși trăim într-o societate în care mulți au luxul și posibilitatea de a-și alege cariere și joburi care le aduc o menire, nu doar un venit constant, deseori, profesiile ajung să devină acaparatoare. Angajați de toate vârstele, din toate industriile și plafoanele salariale au început să experimenteze niveluri tot mai mari de oboseală, de burnout și chiar o senzație generală de nemulțumire cu privire la job.

În pandemie, stresul și burnout-ul au ajuns la cote maxime în toate industriile. Cu peste 70% din piața forței de muncă lucrând de acasă și cu peste 8,7 miliarde de ore lucrate peste program, în 2022, burnout-ul e la ordinea zilei. În SUA, 77% dintre angajați au experimentat burnout la locul de muncă, în UK, 51%, iar conform unui sondaj global McKinsey, 49% dintre respondenți se simt măcar parțial în burnout.

Toate acestea și multe altele îi aduc la disperare pe din ce în ce mai mulți tineri. Singurătatea și lipsa de empatie provocate de modelul actual de muncă, caracteristica societății profesionale moderne de a fi mereu ocupat și productiv, sau realitățile muncii hibrid într-o piață ultra competitivă – toți acești factori au determinat noile generații să-și afișeze public nemulțumirile față de sistemul economic actual.

Curentul tinerilor dezamăgiți de cultura muncii cu orice preț ar putea fi văzut de unii ca un apel anti-capitalist de a renunța la muncă. Chiar dacă nu e sustenabil sau realist, la fel de adevărat este că mulți oameni nu reușesc să realizeze că „visul” lor nu este, de fapt, munca. 

Despre asta este, de fapt, discursul anti-muncă, oricât de naiv ar părea. Iar dacă are el vreun merit, este că măcar deschide discuția către posibilitatea unui alt tip de identitate profesională, curățată de cât mai multe dintre neajunsurile descrise mai sus.