Panorama: Să începem cu începutul: de ce se mai numește celula stem și celula adevăr?
Dr. Bogdan Ivănescu: Ideea este că celula stem este unitatea de bază, este temelia construcției sistemului uman, iar din această perspectivă poți face o aliniere foarte ușoară cu ideea de adevăr. Adevărul este baza, de la adevăr putem construi sănătos lucrurile. Așa și aici. Celula stem este celula care înmagazinează totul, ea are întregul potențial.
Acum, sunt celulele stem embrionare, care conțin tot adevărul ca să zic așa, după care vin celulele stem hematopoietice și mezenchimale. Numele celor hematopoietice provine de la „hema” – sânge, și „poiesis” – creație, adică celule în care se formează elementele figurate ale sângelui, deci toate celulele leucocite, limfocite, hematii. Cele mezenchimale sunt celule din care se formează țesuturile solide. Așadar, venim de la celule embrionare, care pot crea orice, către celule care încep să se specializeze.
Ulterior, celulele mezenchimale se transformă în celule progenitorii care sunt specifice țesutului care se va naște din ele. Adică avem celule progenitorii pentru creier, pentru piele, și așa mai departe. Pentru câte tipuri de țesuturi sunt, atâtea tipuri de progenitorii sunt.
Panorama: Ați încheiat recent un studiu clinic axat pe tratarea autismului cu ajutorul celulelor stem recoltate imediat după nașterea copilului din sângele cordonului ombilical, cu rezultate îmbucurătoare.
Dr. Bogdan Ivănescu: O să îi facem o prelungire, pentru că există foarte multe cereri de copii care trebuie să fie tratați și, cu cât avem o bază mai largă, cu atât e mai relevant studiul.
O etiologie a autismului este neclară, dar există niște teorii care susțin niște direcții, una fiind și verificabilă. Ea spune că avem de fapt o inflamație nespecifică cerebral, care dă simptome de tulburare de spectru autist. Care e foarte amalgamat ca manifestare, poate să semene și cu ADHD-ul și cu multe alte lucruri.
În această inflamație nespecifică, celulele care se inflamează sunt celulele gliale, celulele de suport ale țesutului cerebral, în sensul în care noi avem 10% neuroni, iar în rest sunt gliale. De acolo și mitul că ne folosim doar 10% din creier, care e într-un fel adevărat, că 10% folosim neuroni, dar nici mai mult nu putem folosi. Iar această inflamație este dovedită de puncția lombară, de lichidul encefalorahidian din coloană, care spală creierul și coloana verterbrală, în care vom găsi foarte mulți factori inflamatori. Aceștia irită celulele gliale, care sunt incredibil de importante. Gândește-te că o celulă glială este cea care creează teaca de mielină, acel izolator electric care protejează impulsul nervos.
Deci toată relația de funcționare a creierului este legată de funcționarea corectă a impulsurilor electrice. Iar această teacă de mielină este o dendrită (n.r. – proiecții ramificate) a unei celule gliale. Imaginează-ți că sâcâi celula glială, ea își retrage dendrita, iar neuronul rămâne neprotejat, nu mai are teaca de mielină.
Legătura dintre autism și sistemul digestiv
Panorama: Dar care ar fi cauza acestei inflamații nespecifice?
Dr. Bogdan Ivănescu: Sunt elemente inflamatorii care sunt inițial secretate de organe, sunt inclusiv celulele în sine care secretă acești mediatori, dar se pare că un organ care secretă foarte mult este tubul digestiv.
Cum ajunge tubul digestiv să secrete agenții inflamatori care ajung pe urmă la lichidul encefalorahidian? Din păcate, e foarte simplu. Dacă iei antibiotice, ai văzut că ți se dau probiotice. Ideea este că flora microbiană este foarte importantă, ea influențează secreția hormonală. Sistemul digestiv este un organ endocrin important. Gândește-te că hormonul fericirii, serotonina, este secretat doar 5% la nivel cerebral, iar 95% de tubul digestiv. Îți dai seama ce organ puternic e?
Acest tub digestiv, în momentul în care flora bacteriană este deranjată, funcționează incorect.
Autismul se diagnostichează în jurul vârstei de doi-trei ani. El s-ar putea diagnostica mai devreme dacă părinții ar avea, emoțional vorbind, disponibilitatea să accepte situația, de aceea durează.
Mai devreme de perioada asta se întâmplă diversificarea alimentației, care expune copilul care are o sensibilitate – și 1 la 44 are această sensibilitate conform CDC/Centers Disease Control din SUA (n.r. – statistica din 2018, pe SUA) – în fața unor alimente de uz obișnuit, din magazine. Aici ne „bucurăm” de partea asta care ține de pesticide, îngrășăminte în exces.
Există unele populații bacteriene din flora bacteriană care se vor dezvolta mai abitir, în detrimentul altora. Iar acest dezechilibru de bacterii bune și rele – care ajung rele doar pentru că sunt mai multe – va provoca declanșarea unor semnale chimice între populația bacteriană și lumenul intestinal, astfel încât celulele care se află la această frontieră vor da niște comenzi greșite mai departe, care vor duce la producția de agenți inflamatori. Se pare că e o sensibilitate înnăscută, dar mai sunt și alți factori, însă ăsta e unul la care putem face ceva.
Panorama: Și care a fost procedura de tratament în studiu?
Ce facem noi cu studiul nostru este să livrăm în sângele copilului celulele stem hematopoietice, adică cele pe care le-am recrutat la nașterea sa. Iar aceste celule stem au o calitate, o acțiune paracrină (n.r. – formă de semnalizare celulară), adică ele pot determina acțiunea reacțiilor celulelor din țesutul în care au fost livrate. Înseamnă că pot decide, odată ajunse în creier, să oprească răspunsul inflamatoriu al celulelor gliale care erau deranjate în acel moment. Deci ele opresc inflamația cerebrală. Nu toate celulele stem livrate în sânge ajung în creier, dar o parte ajung, trec de bariera hematoencefalică și fac această acțiune.
Panorama: Dar reacții adverse la tratamentul cu celule stem există?
Dr. Bogdan Ivănescu: Nu, este un transplant autolog (n.r. – cu propriile celule), deci asta înseamnă că nu ai reacții adverse. Singurul minus din ecuația asta poate să fie o ușoară stare de agitație a copilului pentru perioada aia, un interval de câteva minute, dar nu are semnificație clinică. Oricum, ca să poată beneficia de acest tratament, corpul are nevoie de sedare. De aceea, cel mai important jucător în ecuația asta, după medicul care face pregătirea probei, este medicul anestezist.