Cum s-a transformat economic Timișoara, de la Manchesterul muncitoresc al Ungariei, la hub modern de start-up-uri IT

Abonează-te la canalul nostru de WhatsApp, pentru a primi materialul zilei din Panorama, direct pe telefon. Click aici
De-a lungul istoriei sale economice, Timișoara a avut constant parte de noroc și condiții favorabile dezvoltării, începând desigur cu apartenența la Imperiul Habsburgic. Totuși, nici socialismul nu i-a pus neapărat mari piedici. Comuniștii s-au folosit de resursele rămase din fostul imperiu pentru asigurarea unor lanțuri de producție scurte în diverse domenii, de la industria petrochimică la cea auto, până la agricultură.
Poziția geografică i-a fost de ajutor Timișoarei și în dificilii ani ai tranziției, când orașul de pe Bega era beneficiarul primelor investiții străine directe care au continuat tradiția unei puternice economii industriale, până astăzi.
O amplă cercetare realizată de o echipă de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, coordonată de sociologul Norbert Petrovici, a căutat să investigheze și să ofere Timișoarei o cunoaștere profundă a sectorului său industrial, care aduce 52% din cifra de afaceri rulată la nivelul zonei metropolitane a orașului.
Abonează-te la newsletter, ca să nu uiți de noi!
Cercetarea stă la baza Bright Cityscapes, un program cultural și multidisciplinar care se află pe agenda Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Programul are și o componentă de design, datele și concluziile cercetării fiind publicate și prin intermediul unei expoziții, facilitate de 12 designeri români și străini.
Pentru a înțelege mai multe despre economia Timișoarei, al doilea centru industrial din România, după București, ne-am lăsat ghidați de sociologul Norbert Petrovici, care a acordat Panorama un interviu pe această temă.
Sociologul Norbert Petrovici:
- „În urma crizei din 1870, specificul Timișoarei este că primește un aflux important de capital străin, ca urmare a politicilor de consolidare a Ungariei. Și, spre deosebire de Cluj, în mod particular Timișoara ajunge să fie un loc prin excelență al investițiilor străine directe. Vom avea o serie de politici la nivel de Ungaria, care vor ajuta mult Timișoara să se dezvolte ca un spațiu de producție industrial și care va ajunge să fie un loc al muncitorilor. E denumită la un moment dat în Imperiul Habsburgic „Manchesterul Ungariei”.
- „Timișoara crește exploziv după Primul Război Mondial, tocmai pentru că este integrată în România, devenind furnizor avansat de material, în principal de diferite tipuri de textile și de producție alimentară. De aceea, la recensământul din 1930, Timișoara are proporțional foarte mulți muncitori și, în același timp, în termeni absoluți, cei mai mulți după București.”
- „Apoi, România exportă pe parte agricolă foarte mult, iar Timișoara primește foarte multe investiții pe această zonă, pentru că are foarte mulți muncitori salariați, comparativ cu restul României. Ajutând la partea de exporturi, se pun bani deoparte, astfel încât avem primul val de industrializare nouă, începând din ‘62. Însă Timișoara nu primește investiții neapărat pentru fabrici noi, ci în acest efort de creștere economică al socialiștilor, pe partea de exporturi și de reparații interne, Timișoara comasează diferitele firme naționalizate, astfel încât să creeze conglomerate și lanțuri de valoare locală”.
- „Timișoara devine locul cu cea mai mare parte de investiție străină directă în anii ‘90 – ’96. Asta s-a întâmplat datorită faptului că partea de retrocedare de fabrici a început în Timișoara, pentru că aici existau multe și practic aceste tipuri de retrocedare au fost la început forme de investiții străine directe, ceea ce nu s-a întâmplat neapărat în zona de burghezie bucureșteană de exemplu”.
- „Spre deosebire de orașe precum Cluj, Iași sau București, localizarea în interiorul orașului a industriei este specifică Timișoarei. Dacă ne uităm spre zona Clujului, de exemplu, Jucu angajează mai puțini oameni decât industria din Cluj, însă 82% sunt investiții străine directe în afara Clujului și, din punct de vedere al cifrei de afaceri, chiar dacă sunt mai puțini oameni, satul Jucu o are aproape dublă comparativ cu orașul Cluj. O tendință pe care nu o avem în Timișoara, unde industria, partea de producție, chiar dacă e aproape de marginea orașului, ea e tot în interiorul orașului, din punct de vedere administrativ”.
Panorama: Domnule Petrovici, Timișoara a avut multe premiere încă din secolele XVII-XIX, de la primul canal navigabil de pe teritoriul actual al țării, la administrarea primului vaccin antivariolic din Europa Centrală, la prima rețea de telefonie românească și până la primul iluminat stradal electric din Europa. Când vorbim de puterea economică a Timișoarei de astăzi, nu putem să nu luăm în calcul acest start istoric pozitiv.
Norbert Petrovici: Da, cred că aici partea de premieră este destul de important de plasat și la nivel geografic. Au contat mult poziția sa în Imperiul Habsburgic și ciclurile economice mai largi din imperiu, precum și legătura directă cu Budapesta, respectiv cu Viena. După perioada otomană, când Timișoara e preluată de Imperiul Habsburgic, foarte important este că avem aici terenuri care nu sunt deținute de familii nobiliare, ci care se află direct în subordinea imperiului.
Până la revenirea din criza de la 1870, Timișoara nu era într-un moment de dezvoltare. Ulterior însă acestei crize, avem o explozie a zonei Ungariei, care devine cea mai dinamică parte a imperiului, și cu ea și Transilvania, și Banatul.
Timișoara, Manchesterul Ungariei
Panorama: Ce se întâmplă cu Timișoara ca urmare a redresării din criza de la 1870?
Norbert Petrovici: În urma crizei, specificul Timișoarei este că primește un aflux important de capital străin, ca urmare a politicilor de consolidare a Ungariei. Și, spre deosebire de Cluj, în mod particular Timișoara ajunge să fie un loc prin excelență al investițiilor străine directe. Vom avea o serie de politici la nivel de Ungaria, care vor ajuta mult Timișoara să se dezvolte ca un spațiu de producție industrial și care va ajunge să fie un loc al muncitorilor.
E denumită la un moment dat în Imperiul Habsburgic „Manchesterul Ungariei”. Deci, după această criză, avem o perioadă foarte importantă de acumulare a mijloacelor de producție, care se află la confluența asta foarte interesantă între politici locale, la nivel de primărie, și politici regionale, în care e integrat ciclul și lanțul de valoare, unde sunt integrate zonele de hinterland (termen antropo-geografic, denotând un domeniu puțin locuit, care înconjoară un oraș sau o zonă mai locuită – n.r.) din apropierea Timișoarei, în mod particular terenurile agricole. Și avem și lanțuri de producție scurte, inițial bazate pe importuri din imperiu. Dar, treptat, politica locală face să avem o substituție sistematică a importurilor, ceea ce ajută mult orașul. Avem politici pro-creștere.
Deci, în acest fel, are sens să legăm orașul de astfel de premiere, luând în calcul forțe care sunt un pic mai largi. Nu este vorba de un excepționalism, ci de un loc în interiorul unui sistem mai larg de creștere economică.
Panorama: Cum se modifică dezvoltarea Timișoarei când devine parte a Regatului României?
Norbert Petrovici: Deja pe la 1930, după ce orașul trece și devine parte a României, exact lucrul ăsta îl ajută, pentru că își păstrează rețelele de producție imperiale de unde de altfel și importa, însă până la Primul Război Mondial, ele nu erau exporturi, ci tranzacții inter-imperiale.
Comuniștii s-au folosit cu cap de resursele imperiale ale orașului
Panorama: Timișoara a cunoscut o amplă dezvoltare și în socialism. Cum se face? Au știut comuniștii să se folosească de moștenirea imperială a orașului?
Norbert Petrovici: Da, asta s-a întâmplat și pentru că economia socialistă era lipsită de zona de capital, din cauza politicilor mai mari de izolare. Dat fiind modul în care funcționau planurile din perioada socialistă, din punct de vedere economic, ei au început să găsească monedă externă validă prin exportul inițial de petrol și lemn și, evident, aici un lucru extrem de important este că s-a putut acest lucru datorită Banatului montan. Inițial, toată partea asta de producție de lemn și export de lemn era controlată de o singură companie, care avea întreaga zonă a Banatului montan, socialismul folosind asta mai departe, la fel și infrastructura industrială.
Imediat după, Timișoara ajunge să joace un rol central în economia socialistă, primind și partea de reparații.
Apoi, România exportă pe parte agricolă foarte mult, iar Timișoara primește foarte multe investiții pe această zonă, pentru că are foarte mulți muncitori salariați, comparativ cu restul României. Ajutând la partea de exporturi, se pun bani deoparte, astfel încât avem primul val de industrializare nouă, începând din ‘62.
Însă Timișoara nu primește investiții neapărat pentru fabrici noi, ci în acest efort de creștere economică al socialiștilor, pe partea de exporturi și de reparații interne, Timișoara comasează diferitele firme naționalizate, astfel încât să creeze conglomerate și lanțuri de valoare locală.
Panorama: Foarte mult a contat și sectorul industriei chimice, dar și zona de electronică, care și astăzi este vitală în Timișoara.
Norbert Petrovici: Da, la următorul val de industrializare puternică, din 1970, Timișoara primește investiții puternice, legate de industria petrochimică și chimică, în care partea de prelucrare de piele sau vechile vopsitorii de haine, de exemplu, din perioada interbelică, acum naționalizate și transformate în conglomerate, sunt transformate în industrie chimică. Iar industria chimică din Timișoara, alături de cea din Iași și București, ajunge să fie unul dintre principalii exportatori.
Timișoara, printre primele orașe cu investiții străine directe
Panorama: Să ieșim puțin din comunism, spre primii ani ai tranziției. În cercetare se arată că în 1992, Timiș era al doilea județ din țară în termeni de creștere cauzată de migrare. Despre ce fel de migrație vorbim?
Norbert Petrovici: Ce s-a întâmplat foarte important în acest sens este că Timișoara a avut o migrație foarte mare în perioada socialistă, înspre oraș, fiind unul dintre acele centre urbane care atrăgea migrație pe distanță lungă, emisă destul de mult din zona Moldovei de Nord și, de asemenea, din primele două județe adiacente. Avea în plus și migrația în lanț, adică veneau populații din Moldova în Hațeg și de acolo, cei din Hațeg veneau în Timișoara.
Panorama: Dar ce i-a atras atât de mult pe români aici în anii tranziției, atunci când colapsau oricum economiile locale?
Norbert Petrovici: Acest lucru s-a întâmplat datorită foarte puternicei zone industriale a Timișoarei în socialism, cât și domeniului agricol puternic mecanizat, cel mai mecanizat din țară la acel moment. Deci s-a întâmplat datorită exporturilor agricole o dată, și apoi datorită lanțurilor scurte, iar aici o să dau un exemplu.
Din anii ‘70, avem extracție de petrol în Banat, care alimenta industria chimică cu țiței. De asemenea, odată cu CAER-ul (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, creat la inițiativa URSS, în 1949, ca răspuns la planul Marshall al americanilor) și cu partea de colaborare transfrontalieră cu sârbii, s-au creat lanțuri de producție în care o primă parte de reparare se întâmpla în Serbia, în timp ce transformarea în plastici se întâmpla în Timișoara, aceste circuite fiind integrate. Dar, de aceea am avut această explozie de migrație foarte importantă, păstrată și în anii ’90. Industria socialistă a colapsat pe rând în Timișoara și, în același timp, pe măsură ce colapsau diferite părți, se dezvoltau altele.
Primul val de investiții străine directe a fost în partea de agricultură, ale italienilor, și a unei Camere de Comerț a Investitorilor Străini care a devenit, din punct de vedere instituțional, ceva care a fost replicat de către investitorii germani, care s-au prins destul de repede pe filierele seculare că diferitele părți ale industriei pot fi folosite în producția de componente pentru producție continentală.
Bineînțeles, o parte din industrii a colapsat, un exemplu e industria petrochimică, pentru că partea de primă producție din Serbia, fabrica care prelucra țițeiul, a murit. Prin urmare, nu a mai funcționat partea de lanțuri de producție integrată, așa că Timișoara a trebuit să apeleze la importuri de substituție, în principiu din China.
Fiind deja un lanț de valoare global, de distanță mare, nu mai era atât de ieftin, iar asta a făcut presiune fie pentru închiderea fabricilor, fie pentru reamenajarea lor.
Panorama: Nu putem vorbi despre migrare și muncitori fără să luăm în calcul și navetismul care, după cum se arată în cercetare, spre deosebire de alte orașe ale țării, la Timișoara s-a concentrat spre inima orașului. În ce fel influențează asta economia, viața unui oraș?
Norbert Petrovici: Aici avem două tendințe. Una este despre zona metropolitană a Timișoarei, care era destul de modestă în perioada socialistă, având migrație care mergea spre zonele agricole. Avem muncitorii agricoli, care veneau cu educație foarte mică în zona metropolitană și în interiorul județului, pentru producția mecanizată agricolă. Iar în cadrul orașului, veneau muncitori deja cu educație medie, de 12 clase, respectiv partea de ingineri care veneau din orașele secundare ale Transilvaniei și, mai larg, de peste tot din România.
După 2002, după criza de tip W, în care avem o cădere, o ridicare, din ’92 până în ‘98 – ‘99, când a fost a doua, paralel cu criza din Asia, moment în care și România aproape că intră în dificultate de plată și aproape falimentează, avem stabilizarea macroeconomică a țării. Treptat, după 2002, avem o serie de investiții de transformare foarte importante, la nivel de politici agrare, Timișoara beneficiind și ea de ele. Avem, la acest moment, o creștere treptată a economiei care începe în București și în Timișoara.
Ce putem spune despre migrația care se întâmplă în acel moment în Timișoara este că se înregistrează o creștere a educației persoanelor care vin ca migranți. Nu mai avem migranții muncitori din perioada socialistă, cu patru clase, ci avem sistematic muncitori intelectuali, dacă putem să le zicem așa, din zona de professionals, de specialiști care ajung în Timișoara.
Panorama: De ce se întâmplă asta?
Norbert Petrovici: Pentru că o parte din industrie este reconvertită printr-un alt tip de privatizare. Din punct de vedere al economiei României anilor ‘80, industria automotive juca rol foarte important. În zone precum cea a Piteștiului, unde e Dacia, statul român avea deja ajutor cu fonduri europene, făcând și o presiune foarte importantă de păstrare a lanțului de valoare și producție locală.
Ei bine, Timișoara era din perioada socialistă un furnizor important pentru industria automotive, de exemplu prin ELBA care făcea faruri sau parte de bujii. După 2002 și după privatizarea Dacia, avem o relansare națională, un boom economic, în care se păstrează lanțurile de producție din Timișoara.
Primele calculatoare românești s-au născut în Banat
Panorama: Atunci au luat avânt și marile firme care au adus în Timișoara multe locuri de muncă, precum Nokia sau Continental.
Norbert Petrovici: Da, e un alt tip de economie despre care, deși nu se vede în cifre, lumea știe că e acolo. Firmele mari, transnaționalele de servicii pentru automobile, cum e Continental sau Bosch, s-au relocalizat în România, în Timișoara, pentru că e un centru cu o tradiție deja formată pe partea de producție. Aici am avut, de exemplu, primele calculatoare românești, în anii ’80. Deci, Timișoara este o zonă de experiență destul de vastă pe electronice, aici avem, încă o dată, primele centre de inginerie care vin cu lanțurile de producție în automotive.
Asta schimbă tot jocul, pentru că în acest moment avem de exemplu Continentalul, cu 5.000 de persoane angajate, cu studii în inginerie. Iar aceștia, din punct de vedere al navetismului, s-au dus – și asta e important de subliniat – în zona metropolitană. Ei, și atunci avem o creștere sistematică din 2002, cu o explozie în 2011, după relansarea economică, a zonei metropolitane timișorene.
Astfel, aproape tot ce înseamnă poziții cu studii superioare și explozia sectorului ingineresc se întâmplă cu suburbanizare (procesul prin care apar orașe mici în afara marilor aglomerații urbane – n.r.). Nu avem aici neapărat o industrie periurbanizată cum e în București sau Cluj, avem o industrie puternic localizată urban, dar care atrage două tipuri de mișcări: muncitori rurali și angajați cu studii superioare, care au suburbanizat.
Panorama: Deci industria localizată urban e ceva specific Timișoarei.
Panorama: Și apropo de această distincție între periurban și urban, se poate spune că e una mai bună decât alta? Este afectată în vreun fel Timișoara pentru că are o astfel de industrie, localizată urban?
Norbert Petrovici: În acest moment, tipul ăsta de dezvoltare al Timișoarei din punct de vedere spațial este foarte păgubos și foarte problematic. Așa cum este problematic de altfel în întreaga Românie, căci avem, sistematic, pe teritoriul întregii țări o contracție demografică a orașelor, însă nu cred că neapărat atât de mare cum zice recensământul.
În acest sens, pe Timișoara, de exemplu, sunt erori mari de procesare de date, dar avem totuși o contracție pe care o putem vedea destul de clar în interiorul orașului și din alte date ale Institutului Național de Statistică, date care arată toate că avem contracție urbană și o explozie periurbană, ceea ce face să avem mult dioxid de carbon, datorită mișcării zilnice a populației între locul de muncă și localitățile dormitor, localitățile rurale din jur.
Cu Timișoara e puțin mai complicat pe partea de rural, tocmai pentru că local, zonele rurale au un specific foarte important, care nu se regăsește în restul României, anume că ele sunt localități de tip „grid”, adică sunt străzi perpendiculare și paralele, care vin de la logica de organizare a terenurilor din Imperiul Habsburgic. În acest moment, face din zona Timișului o zonă importantă pentru investitorii din zona agricolă.
Panorama: Dincolo de sectorul industrial care domină orașul, aducând cele mai mari procente la cifra de afaceri a Timișoarei, în raport se arată că industrialul se bate cu serviciile pentru locul unu la acest capitol. Și totuși, serviciile par un domeniu invizibil în economia timișoreană. De ce?
Norbert Petrovici: Așa e, trebuie să fie punctate aceste lucruri, există acest sector invizibil din punct de vedere al înregistrărilor în datele publice, legate de servicii, ce vorbeam anterior, de firme precum Continental, Bosch sau Nokia. De exemplu, una dintre cele două fabrici ale Continentalului e clasificată în continuare principal industrială, are acest cod CAEN, în ciuda faptului că are un sector de inginerie destul de mare. Într-adevăr, industria produce mult, dar noi, în studio, am descompus-o în subcomponente, ca s-o înțelegem mai bine în ecosistemul local de furnizare și de clienți.
După pandemie, Timișoara a devenit un oraș al start-up-urilor tehnologice
Panorama: Și pentru că ne apropiem de momentul prezent în acest periplu prin istoria economică a Timișoarei, am văzut că în 2020 au stagnat tendințele de creștere în tabloul economic, inclusiv exporturile. Asum că din cauza pandemiei. Cât și cum a afectat criza de sănătate economia industrială a Timișoarei?
Norbert Petrovici: Aici avem două tendințe distincte și contradictorii. Prima este, într-adevăr, cea de contracție industrială din cauza logicii prin care funcționează producția și organizarea, cea de „just in time”, care încearcă să minimizeze stocurile pentru a putea fi responsivă la vânzarea și aducerea pe piață instantanee.
Diferența asta e importantă, pentru că pandemia de Covid-19 a blocat o parte din lanțurile de valoare transcontinentale, Timișoara fiind puternic legată din punct de vedere al exporturilor atât de Uniunea Europeană, cât și de China, ca producție ieftină și valoare adăugată în sectorul industrial, care merge iar înspre UE, în special către Germania, de unde se exportă ulterior și spre Italia.
Dar dincolo de toate astea, a rămas destul de sus producția, s-a contractat exponențial mai puțin decât la criza din 2008. Dar s-a simțit cu siguranță, deși fabricile, datorită ajutorului de stat primit și a politicilor coerente ale guvernului din acea perioadă, coordonate de UE, au permis păstrarea unei mari părți din muncitori și doar producția s-a contractat.
Și avem și o infuzie de capital autohton, dar care este de fapt excesul de capital, în termeni de specialiști care nu au mai putut investi în piața imobiliară și au căutat alte tipuri de investiții, sau cei care au făcut retrageri tocmai în momentul pandemiei. S-au retras din firmele foarte valoroase, care au fost cumpărate apoi de către capital străin direct și și-au făcut exit-uri. Și lucrul ăsta a format o nouă zonă de start-up-uri, Timișoara fiind cu siguranță unul dintre marii beneficiari la nivel de țară ai start-up-urilor post-pandemice.
Deci, avem această zonă dinamică, din ultimii trei ani, în care avem explozia start-up-urilor, în special în zona de tehnologie, iar asta creează o ecologie foarte importantă și utilă.
Panorama: Dar totodată citim adesea în presă că, deși economia timișoreană galopează rapid, lipsesc în continuare angajații specializați.
Norbert Petrovici: Da, și aici e una dintre marile teme importante, cea legată de universități și de rescalare a universităților. Universitățile produc mulți absolvenți care sunt preluați direct de către multinaționale, însă e un pic mai complicat, pentru că e nevoie în interiorul ecosistemului și de o zonă propriu zisă de incubare, care nu e pusă neapărat la punct în Timișoara, e mult subdezvoltată față de Cluj sau București.
Unul dintre efectele secundare ale faptului că în Timișoara nu avem un sistem de incubare este, într-adevăr, că nu se găsește personalul. Asta se întâmplă și pentru că, din punct de vedere al absolvenților, care sunt mulți în Timișoara, aproape tot personalul e absorbit de la început de pe băncile școlii de multinaționale, și atunci e o competiție între sectoare care face un pic mai complicat, în afara unor politici de ajutor, să se creeze un astfel ecosistem care să se susțină.
Despre Norbert Petrovici

Este doctor în sociologie și membru al Facultății de Sociologie și Asistență socială din Universitatea „Babeș-Bolyai”. Este specializat în sociologie urbană și organizațională.
Articol editat de Andrei Luca Popescu
Ca să fii mereu la curent cu ce publicăm, urmărește-ne și pe Facebook.

Dana Mischie
Și-a început drumul în presă în facultate, scriind recenzii de filme și cărți pentru un blog cultural. Apoi, la master, s-a angajat la ziarul Adevărul, unde a fost pe rând redactor, reporter și apoi editor. Aici, a realizat interviuri, analize și reportaje despre personalități culturale, fenomene sociale, subiecte medicale și despre digitalizare.